911 matches
-
capul penisului în erecție. Cea mai ușoară atingere mă făcea să mă cutremur de dorință. —Acum, am spus eu. —Acum ce? m-a întrebat el cu inocență. Putem s-o facem acum? Ce să facem? Știi tu, l-am implorat arcuindu-mă către el. — Spune „te rog“, a zâmbit el răutăcios. — Te rog, ticălosule! După asta, Luke mi-a smuls hainele de pe mine. Din secunda în care m-a pătruns, am început să am orgasm. Care a durat o veșnicie! Parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Ce-i drept, fata nu arăta rău de loc, era zveltă, frumușică foc și cu mintea brici, așa că, nu i-ar fi displăcut. Își amintea că de fiecare dată privirea îi zăbovea pe gleznele ei subțiri și coapsele ce se arcuiau atât de frumos sub rochiile ușoare de vară pe care le purta. Asta ca să nu mai vorbim de sânii obraznici care se unduiau în ritmul pașilor. Căzut în reverie, lui Cristi i se așternu un zâmbet pe față. Se scutură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Moș Calistrat. Gândurile care îl frământaseră până mai adineauri dispă ruseră ca prin farmec. Mintea i se golise, acum încerca să rețină tot ce-i spunea bătrânul. Se apropiară de puntea improvizată și Calistrat păși pe ea. Trunchiul gros se arcuia sub greutatea bătrânului, dar acesta nu părea să bage de seamă. Fără să pregete nici un moment, Toma îl urmă imediat ce acesta ajunsese pe malul celălalt. Simți un fior rece care îi cobora pe șira spinării de cum pusese piciorul dincolo, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să se oprească. La marginea luminișului, se ridica un perete aproape vertical de stâncă sură. Vine groase de culoare ruginie brăzdau de sus până jos roca. Firicele de mică străluceau în lumina soarelui care coborâse până aproape de orizont. Muntele se arcuia într-un pinten semicircular ca un intrând în poiană, înconjurat de cursul de apă. Câțiva pași mai încolo, se vedeau două șine așezate pe traverse de lemn care se opreau în apropierea jgheabului de spălare. Moș Calistrat ocoli stânca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
care asistase mai devreme începu din nou. Protuberanțe subțiri prinseră a înainta din două părți încercând să-l înconjoare. Sfera își mărea diametrul, în timp ce o concavitate eliptică lua naștere în mijlocul ei. Aceasta creștea în înălțime, începând să coboare peste el, arcuindu-se ca un pod suspendat. Simțea pe față răceala aceea de mormânt iar pe brațe i se făcuse pielea de găină. O amorțeală stranie îi cuprindea mădularele în timp ce în urechi îi pătrundea o chemare îndepărtată. Era vocea Ilenei care îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
încâlceală de arbuști piperniciți, crescuți pe versanții aproape verticali, se înghesuiau în sus, spre lumină. Gura galeriei se afla la nici un metru deasupra fundului bolovănos al râpei, care cobora ușor spre dreapta. Mai departe, nu putea străbate cu privirea, canionul arcuindu-se ușor. Pășind prudent pe pietroaiele adunate acolo, porni la vale. Pe măsură ce înainta, studia atent pereții, căutând un loc pe unde s-ar fi putut cățăra. Dacă voia să afle ce fac oamenii lui Boris Godunov la peștera vâlvei, trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
n toate formele ei, și-mi place să dăruiesc și altora din tot ce mi-a dăruit mie Dumnezeu prin Iubirea Să. Am �ncercat să cutreier prin meandrele ființei mele, prizoniera �ntre cer și pam�nt, �nsail�nd metafore și arcuind peste timp aromele culese discret din preaplinul sufletului. Acolo, �n ad�nc, port pecetea iubirii Domnului meu Isus, dintotdeauna. Mi-am așternut sufletul �n palme, �ncerc�nd să mă dăruiesc cuvintelor spre nemurire. Dacă am reusit ceva, este doar meritul
Cuv?ntul autorului by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83218_a_84543]
-
țară. Șoseaua lată era umbrită de arbori de piper, iar de o parte și de alta erau plantațiile de cocotieri și arbori de vanilie. Pescărușii de pradă scoteau țipete ciudate printre frunzele palmierilor. Am ajuns la un pod de piatră arcuit peste un râușor puțin adânc și am zăbovit câteva minute ca să-i privim pe copilașii băștinașilor scăldându-se. Se alergau între, ei cu țipete și râsete ascuțite, iar trupurile lor cafenii și ude străluceau în lumina soarelui. LIV În timp ce mergeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
singura cale, prin care ar fi putut să se unească el cu ea, ar fi fost doar să se spiritualizeze asemenea ei! Concomitent, cu stângăcia sfiiciunii, inima copilei tremura haotic și puternic, ca o fâlfâire de fluid în nemărginire și, arcuindu-și buzele într-un zâmbet cristalin, abia lăsă să i se întrevadă pe chip o licărire palidă de speranță umilă. Dintr-odată, pierzându-și ambii rațiunea - întrucât dragostea nu poate fi raționalizată -, se repeziră unul spre celălalt, așa cum se reped
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
pe talerul balanței egiptene de calcar din această intersecție, îți cântărești ba-ul tău, pasărea ta cu cap de om, treimea care ți-a rămas de parcurs este mai grea decât cele două treimi tocmai încheiate, te întristezi, apoi te arcuiești și țâșnești mai departe către sufletul tău. nouă în al cincilea loc: apar buruieni înalte în aer, alge încâlcite în apă, dinți tăioși în pământ, otravă sulfu roasă în corpul tău. ești extrem de hotărât, însă nu hotărârea te salvează, ci
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
nu m-aș fi așteptat nici un moment să vă văd aici, stăpâne. Auzisem că erați în Azuchi. Ce vă aduce astăzi pe acest munte pustiu? Nu vorbea deloc ca un bătrân; glasul îi era foarte puternic, iar buzele sale se arcuiau într-un surâs continuu, netulburat. Dimpotrivă, Mitsuhide era cel ce părea nedumerit. Distras de ochii pătrunzători care străluceau pe sub fruntea senină a bătrânului, răspunse ezitant: — Sunteți Doctorul Manase, nu-i așa? Stau câteva zile la Castelul Sakamoto și m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
perfect. Misiunea lui e încununată de succes. — Sunt sigur că n-a fost ușor. Ei, și care e răspunsul lui Shogen? — Iată scrisoarea lui. Genba deschise scrisoarea de cum o luă în mână. O plăcere vădită îi umplu ochii și-i arcui colțurile gurii. Ce fel de succes tainic îl putea bucura atâta? Umerii îi tresăltau învoluntar. — Shinroku, vino mai aproape. Acolo ești prea departe. — Da, stăpâne. — Conform scrisorii lui Shogen, reiese că adevăratele detalii ți-au fost încredințate ție. Repetă-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dar nu am primit comanda să facem ce ne taie capul. Liniștește-te puțin. Tadatsugu încercă și el să-l liniștească: — Honda, crezi că rezolvi ceva dacă pleci chiar acum? Apărarea Muntelui Komaki e mai importantă. Gura lui Honda se arcui într-un zâmbet subțire, ca și cum i s-ar fi făcut milă de gândirea lor îngustă, dar vorbi politicos, întrucât cei doi îi erau superiori atât în grad, cât și ca vârstă. — Nu mă duc cu ceilalți generali. Fiecare dintre voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Dan într-un mod obscur. Era sigură că ceea ce simțea pentru acest trup alb, subțire și colțuros, cu toate alunițele maronii care îl acopereau, era dragoste. Și iubea și părul de culoarea nisipului, pieptănat în stilul anilor ’20, cu moțul arcuit peste sprâncenele delicate. Carol reacționa și la îndemânarea lui Dan. Ca mulți alți oameni cu orientare artistică, Dan era priceput la lucrul manual și făcea chestii amuzante din hârtie și carton. Invitația la nunta lor fusese o sculptură din hârtie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
genunchiului său și pulsa straniu. Luând piciorul de pe ambreiaj, simți încă o dată că arsura se inflamează. Vechiul lui Mini Cooper trecu dealul și o porni în jos spre Archway Roundabout. În crăpăturile chederelor se vedeau urme de mucegai. Podul Sinucigașilor, arcuindu-se deasupra capului său, ignora cerul și se agăța de pământul londonez în care era înfipt. Bull deslușea acoperișul în formă de piramidă al centrului medical ridicându-se din marea de terase victoriene care se deschidea în fața lui și sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
curbă străbătută, că podul suspendat forma conturul țeapăn al unei femei imense. Capul era bucla de la White City. De acolo pornea și un braț întins, care se termina la Shepherd’s Bush. Celălalt braț era aruncat peste capul siluetei. Se arcuia la cot în trei șosele, iar mâna ajungea la Acton. Spatele ei lung se curba încoace și încolo peste Notting Hill, înainte să coboare către șezutul delimitat de un tunel bifurcat de beton; unul dintre picioare atârna, pregătindu-se parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
ațâțătoare, sugestivă. O atingere mai curând ghicită decât simțită. Bull se ghemui pe vine, apoi se lăsă cu totul pe spate, rezemându-se de marginea de melamină a măștii de la chiuvetă. Masturbarea fusese intensă, penetrantă și non-penetrantă. Degetele i se arcuiau, se afundau și plonjau, avea sprâncenele ridicate, iar ochii îi străluceau. De data aceasta ejaculase într-un vârtej de senzații. Era o chestie total diferită de ceea ce trăise în noaptea precedentă. Zăcea epuizat pe covorașul oval, croșetat, când avu parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
cu trei straturi, se zvârcolea printre rafturi. Dedesubt era budinca albicioasă, prietena zoofilului, care i-o supsese lui Alan. Deasupra, hoitul hrănit cu porumb al lui Tiresias însuși se întindea ca glazura fierbinte pe o înghețată. Și cel mai sus, arcuit din pricina freneziei și a spaimei, doctorul cel obraznic se opintea și se agita din toate puterile pe spatele mare al grecului, exact ca un satir, ceea ce și era, cu siguranță. Sau poate că nu. Pentru că, în conformitate cu deziluziile menționate mai devreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
un accent fals țărănesc: — Ce-ar fi să ne rostogolim un pic, dragă? Bull se ghemui și ieși cu spatele din grădină. Se simțea rușinat și înjosit. Îndreptându-și umerii pe strada întunecoasă, privi în sus, către Archway. Era acolo, arcuit în noapte. Saltul unic ce ar fi putut să-i aducă probabil ușurarea. Podul Sinucigașilor. Parcase pe o stradă din apropiere și o pornise de-a lungul podului. Sub el, luminile Londrei se întindeau într-o mare de wați. Pâlpâiala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
țintesc, dar bunicul m-a apucat de umeri, șoptindu-mi să mai așteptăm, și atunci mâța a plonjat și, cu coada ridicată și picioarele rigide, a făcut câțiva pași prin iarbă, s-a oprit de vreo două ori, și-a arcuit spinarea, adulmecând ceva prin buruieni, ba chiar s-a și uitat spre noi o dată, dar ori nu ne-a văzut, ori ne-a luat în seamă, pentru că s-a așezat pe labele din spate, ușurându-se-n iarbă, și atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
am vrut de altfel, ci m-am uitat la fața lui, la gura, nasul și ochii lui, la trăsăturile feței și la tenul neted și curat, cu toate că zâmbea, i se putea citi pe față o anume dârzenie, gura-i era arcuită în sus, și atunci, așa cum mă rugase, am încercat să-mi imaginez cum ar trebui să arate această față acum, dar n-am prea reușit. Uitându-mă la acel chip tânăr, mi-am adus aminte de tata, de tata și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
pentru a lăsa să fie lovit, și-și refuza atât ajutorul cât și ascultarea, în mâna lui Sacripant care nu putea da decât lovituri în vânt, calul sărind îndărăt atunci când el ar fi vrut să meargă înainte, plecându-și capul, arcuindu-și spinarea, azvârlind din picioare, ca și cum ar fi vrut să-l trântească pe cavaler din șea. Sacripant, văzând că nu-l mai poate manevra, prinse un moment prielnic și se ridică în șea, sărind jos; apoi scăpat de piedicile ce
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
puțin cu târfele de-o noapte. Dar totul a ieșit pe dos. Donna Iulia părea un lemn; Tim a crezut că e frigidă. O poseda aproape cu forța; se luptau, uneori. Nițel masochism; pântecul femeii, când se dădea înfrântă, se arcuia, zvâcnind odată cu cel al bărbatului, și el încins; erau nopțile lor mai bune. Tot mai obosiți, încheiau păci temporare, petrecându-și insomniile în odăi diferite, gânditori, poate, la un alt război. Cine știe unde ar fi ajuns lucrurile dacă nu ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
lor; Femeia solară poate fi privită în ochi chiar și atunci când în odaie este cea mai adâncă beznă: o să-ți pierzi mințile! În vremea asta, Femeia cu părul roșu se freacă de tine, îți atinge brațul gol, îți trece unghiile arcuite prin păr, peste trup; îți sărută fruntea, gâtul, degetele. Îți descheie nasturii. Începe, în felul ei, războiul cu Femeia solară și, până acum, nu a pierdut nici o bătălie: tot răul Lumii se trage din ispită. Acum ai întâlnit-o; ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
mamă e în stare să le pună pe rănile sufletești ale copilului ei, Olga adormi. Din când în când, tresărea prin somn de parcă cineva ar fi biciuit-o cu un harapnic. O dureau cumplit toate aceste lovituri. Corpul i se arcuia, își revenea la normal, ca numai după câteva momente scena să se repete. Mama sa o privea neputinciosă. Ochii i se împăinjeniră, chemând neîndoioase lacrimi amare. O, câtă suferință pe biata mea fată! După un timp, când mama văzu că
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]