882 matches
-
ce evocă mai mult dezertarea și pierderea neglijentă de sine. Grija supremă și nepăsarea se confundă în ea. Și totul se petrece foarte jos - sub nivelul apei, în domeniul unei derive bazale cu referențiale vraiște. Insondabilă vâltoarea peste care se arcuiește, încrezător, un zâmbet. Arhitecții tocmai discutaseră între ei, pe drum, de muchiile vechilor acoperișuri chinezești, ce se încovoaie către cer aproape de streașină - spre a reconduce înapoi în tării excesul energiilor celeste, după explicația unuia. Alți doi se rânduiseră imediat de
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
încheietura. Era semn că Tengri, zeitatea mongolă a cerului albastru, îi trimitea binecuvântarea lui de dincolo de întunericul înconjurător. Lumea toridă, palpitândă, frământată și înspăimântată de dinaintea-i îi trebuia lui; ar fi putut jura că alta hărăzită lui nu exista. Se arcui a curcubeu protector deasupra ei, într-un salt avântat mult dincolo de sine. Își afundă fața în lutul ei umed, brăzdat de râuri de sudoare. Apoi se rostogoli pe o parte și o ridică în palme deasupra capului, cu tot cu șerpăria-i
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
totuși catedrala zonei Sundre, atmosfera e mai impunătoare. Cristelnița de aici nu-i bună. Așez lada sub altar. N-am fost inspirat să încep să scot piatră din podea. Găsesc un dulap în perete, cu o ușiță din grătar metalic arcuită la vârf. Încuiată, dar ușor de forțat. Presupun că dulapul trebuie să conțină argintăria bisericii. Eroare: numai o mână de lemn scorojită (de la un înger baroc?) și un maldăr de cărți vechi de psalmi. Golesc, dimensiunile corespund. Împachetez și ramurile
by P. C. Jersild [Corola-publishinghouse/Memoirs/1092_a_2600]
-
prozaic de benzină. Hei!!! Îngemănat cu strigătul sălbatic al călăreților, izbucnește un altul, chiar la picioarele mele. Tresărim cu toții, era atît de neașteptat, încît ni se pare că noi suntem cei aruncați printre cai. Hei!!! Aplecat ușor înainte, cu spinarea arcuită într-un efort absurd prin imobilitatea sa, trupul îmbrăcat în haine de seară pare deodată turnat în tunică de mătase, iar mîna ce oferise cu o oră mai înainte buchetul de iasomie se crispează pe mînerul umbrelei ca pe un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
spre numele tău și Îngăduie-mi să-ți scriu o ninsoare sau o colboasă de lacrima; În jurul gâtului meu versurile tale s-au făcut de neuitat și de aur: ,,Trăiește romantic din timp incunabul Tăcerea turnata În marmora pură Îi arcuiește păcatul tragic pe gură Tremurând de secrete păduri În vocabul” Mă pierd Într-o amiază solomonică, grea. Caut să te Înțeleg că pe un drept al meu: ,,Prin Babilon treceau carete Pe roți pătrate și Încete” ...Stampe și muzici diavolești
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
într-o armonie a sufletului, inimii, moralei, esteticii, intelectului, așa cum se întâmpla cu decenii și decenii în urmă? "Cum am putea percepe suflul Iașului costinian sau al celui romantic, eminescian (cu carete și crinoline), un Iași peste care s-a arcuit totdeauna nostalgia de frumos, dacă edificii emblematice și figuri monumentale nu ne-ar vorbi în limba lor?", se întreba regretatul profesor Constantin Ciopraga. Prin limba și ochii luminoși, expresivi și sclipitori ai artiștilor, scriitorilor și nu numai, așa cum l-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
O grădină japoneză cuprinde elemente ale naturii, ce bucură ochiul și fericesc sufletul. Aici, rafinamentul se împletește cu elementele naturale: o pădurice traversată de un pârâu, o colină urmată de o vâlcea, o insuliță în mijlocul unui lac artificial, un pod arcuit peste un un pârâu etc. 9 În Kyoto există și un pod faimos și foarte căutat de turiști, „Togetsu-kyo” sau „podul de dincolo”. Dragi cititori, sper că sunteți pe urmele noastre, așa că voi enumera și descrie, pe scurt, templele vizitate
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
unghiul de cădere a paielor spre streașină. Cele din urmă mișcări ale teribilei sale unelte erau pe un ritm "pizzicato", când, repezind o privire ageră, descoperea eventualele smocuri de paie zbârlite, intrate în grevă fără permisiunea edilului șef, și le arcuia o furcă "în numele Tatălui" spre luare-aminte. Apoi cobora de pe acoperiș precum Alexandru Macedon de pe Ducipal, și plin de o strălucitoare măreție, se deplasa maiestuos până în mijlocul străzii, admirându-și capodopera cu niște felinare bulbucate, fiind absolut convins că intrarea lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
în care apăream eu, dar cele care m-au deranjat cel mai mult nu erau cele în care păream speriat în lumina blitz-ului, ci Mitchell Allen și Jayne pozând în fața casei familiei Larson pe Bridge Street, brațul lui Mitchell arcuit protector în jurul taliei ei, buzele lui țuguiate într-o expresie teatral erotică. Asta mi se părea mult mai periculos decât mașina mică și inocentă care mă speriase pe moment în noaptea de Halloween, iar acum nu mai avea nici un efect
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
locul în care mă tăvăleam de durere. Apoi câinele începu să ia proporții. Câinele se metamorfoza în altceva. Oasele lui creșteau și începură să-i străpungă pielea. Zgomotele scoase de Victor erau ascuțite, asurzitoare. Câinele arăta surprins în timp ce i se arcuia coloana - iar trupul său se lungi cu vreo treizeci de centimetri. Câinele scoase alt sunet de durere și apoi începu să gâfâie sufocat. Preț de o clipă totul rămase nemișcat, iar eu, plângând, m-am întins, fără să gândesc, să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
pe toată cu două pastile de nembutal și am dormit mai multe ore. CÎnd m-am sculat, aveam hainele Îmbibate de transpirație. Ochii-mi curgeau și mă usturau. Aveam mîncărimi și dureri În tot corpul. M-am Învîrtit În pat, arcuindu-mi spatele și-ntinzîndu-mi brațele și picioarele. Mi-am tras genunchii la pieptși mi-am strîns mîinile Între coapse. Apăsarea mîinilor a declanșat orgasmul sevrajului. M-am ridicat și mi-am schimbat chiloții. În sticlă rămăsese un rest de soluție. L-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
am pus pe hârtie un colaj de cuvinte cu textul: pisicile din parcare se preling pe câte cinci-șase lăbuțe foșnind fiecare pe trepte ca tecile de acacii acasă-n sat mâncam caise turtite cu zecile pisicile-n jur miorlăite și-arcuiau coada făcând nasul lung bașca rotindu-și și ochii cât ceașca iar când mergeau să se culce blana li se-nfoia în somn la fiece răsuflare caisa face rău înfrigurat-febrilă rămuroasă dulce încă și azi mai salut pisicile din parcare
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
nici n-ar fi suportat cuvintele cu care le așterni mai târziu pe hârtie. Scrisul îmi pare ca mersul pe sârmă între a dezvălui și a păstra secrete lucrurile. Dar chiar și așa, scrisul rămâne oscilant - când dezvăluie, realul se arcuiește înspre invenție, iar din invenție sclipește realul tocmai pentru că nu a fost formulat. Jumătate din ceea ce o propoziție stârnește în tine la citire nici nu a fost formulat. și tocmai jumătatea neformulată îți înlesnește goana buimacă din cap, iscând un
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
ce urma să înceapă dintr-o clipă în alta. În fața clasei se afla un bărbat tânăr, cu o înfățișare comună, de statură medie, cu segmentele corpului bine proporționate, cu fața ovală, buzele ușor îngroșate, pomeții obrajilor rotunjiți și cu bărbia arcuită pe conturul neted al feței. Ochii negri, cu mare mobilitate în orbite emanau priviri vii, cercetătoare și pătrunzătoare. Încă de pe băncile școlii normale am învățat că o lecție începe bine dacă elevii au fost stimulați să-și deschidă larg ușile
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
dosar pe biroul ei, lîngă mașina de scris. Știți..., începe ea, ocolindu-mi privirea, încercînd să pară ocupată cu aranjarea dosarului. Știu! răspund eu prompt. Secretara tresare, își retrage mîinile de pe dosar și mă privește fix. Ce știți?! mă întreabă, arcuindu-și o sprînceană, care-i încrețește jumătate de frunte. Știu că nu mă poate primi, îi răspund sec, deplin stăpîn pe mine, venindu-mi să rîd la gîndul că vestea asta ar fi putut să mă prindă pe picior greșit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
rîde, scuturîndu-și părul scurt, buclat, făcîndu-mă să-mi spun din nou că eu am mai văzut-o undeva, unde nu știu, dar simt că surîsul ei, din unele momente, cu ochii mari, de căprioară speriată, mi-i cunoscut. Zău?! își arcuiește ea sprîncenele. Ce mi-ai fi spus la telefon ? Sper că nu m-ai fi invitat să-ți fiu ghid... Am auzit că ai o prietenă!... Te-aș fi înjurat, Cristina, asta aș fi făcut, îi spun calm și apăsat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
unui punct de sprijin. Mîinile, lipsite de vlagă, stau pe lîngă corp, îndoite, cu degetele încleștate în cuvertura așternută pe pat. Abia acum, privind-o atent, observ că e îmbrăcată într-o bluză bleu, care îi lasă pieptul să se arcuiască frumos femeile blonde au cei mai frumoși sîni! -, mijlocul, rotund, e strîns de bluza coborîtă puțin peste fusta neagră, iar picioarele, cu genunchii rotunzi, alăturați, stau într-o parte, lîngă pat, cu cizmele, din piele neagră, strîns lipite. Nu trebuia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Într-adevăr, Lidia e de nerecunoscut. Are părul scurt, tăiat pînă deasupra umerilor, ondulat, pieptănat într-o parte, dîndu-i un aer tineresc, primăvăratec. Sprîncenele ei, subțiri, sînt vopsite în negru. Cea dreaptă este puțin curbată, în timp ce stînga, la mijloc, se arcuiește brusc în sus, spre locul gol din frunte, unde se separă buclele părului, sugerînd o cărare. Privirea, chiar și cînd ochii îi sînt liniștiți și fața relaxată, sugerează un permanent semn de întrebare din cauza sprîncenei arcuite. Buzele, pline și conturate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
profesoară? Vreți s-o vedeți, să-i spuneți că i-ați urmat sfatul? Da. Azi i l-am urmat mai mult ca oricînd. Dar, mă mir eu, de unde știți de sfatul dat?! V-am spus doar că sîntem prietene, își arcuiește farmacista sprîncenele într-o expresie de pură și deplină feminitate, apoi se apleacă spre sertarul cu bani. O privesc lung și insistent cum alege din sertar banii ca să-mi dea restul. Într-o clipă trec prin mintea mea o sumedenie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
și a înaintat pe hol, pînă lîngă fiică-sa. Are o ținută dreaptă, impunătoare, de femeie spre șaizeci de ani, împodobită cu o basma înflorată, în care și-a strîns părul, și cu un capot de mătase, larg la mîneci, arcuindu-se peste pieptul plin, curgînd în falduri de la cordon pînă spre pămînt. Sărut mîinile, doamnă! îi spun, înclinîndu-mi fruntea. Ion se uită neștiutor la cele două femei. Soția sa îi înfruntă un timp privirea, apoi și-o mută spre mama
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
și extrem de teatral. Însă nimic nu m-ar fi putut pregăti cu adevărat pentru momentul în care am pășit înăuntru. E ca și cum aș fi intrat într-o altă lume. Într-o pădure fermecată argintie și strălucitoare. Deasupra mea, crengile se arcuiesc până la tavan. Florile par să crească direct din bulgării de pământ care par să fie aici dintotdeauna. Văd vrejuri de viță-de-vie, fructe și un măr plin cu mere de argint, o pânză de păianjen acoperită cu picături grele de rouă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
acele vremuri și evenimente memorabile! Pentru că timpul nu stă în loc, începem să ne gândim la drumul de întoarcere spre Paris. N am urmat același traseu de la venire, ci am ocolit spre dreapta către est și am trecut peste marele pod arcuit de la gura Senei. De aici, de pe arcul podului, îmbrățișăm o priveliște de mulți kilometri împrejurul nostru! Pe dedesubt circulau vapoare și vaporașe, iar noi nu știam la ce să ne uităm în jurul nostru. Ne impresiona minunea arhitectonică a acestui grandios
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
alți trei, patru copii În pielea goală care se scăldau la câțiva metri mai Încolo, printre ruinele unui vechi corp de cabine pentru baie. Udă, gâfâind, picurându-i apa dintr-o nară a nasului cârn, cu coastele trupului de adolescentă arcuite sub pielea palidă, Încrețită de frig, cu gleznele stropite cu mâl negru, cu un pieptene curbat sclipind În părul devenit negru fiindcă era ud, se lupta să scape de fâșâitul și chiuiala tulpinilor de nuferi, pe care o altă fată
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cu ferigi În partea mai veche, dinspre râu, a parcului nostru de la Vira. Exact așa cum era sau poate și mai perfectă. În cel adevărat lipseau o parte din geamuri și frunzele fărâmițate fuseseră măturate de vânt. Podețul Îngust care se arcuia peste vâlcea În porțiunea sa cea mai adâncă, pavilionul Înălțându-se În mijlocul lui ca un curcubeu condensat era atât de alunecos după o rafală de ploaie, Încât părea uns cu o alifie Închisă la culoare și, Într-un sens, magică
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
străbată oceanul în deplină siguranță. Acesta e motivul pentru care cei doi prieteni l-au cumpărat de la un căpitan bolnav înainte ca turcii, prezenți la licitație, pe chei, să se dezmeticească, descumpăniți de arhitectura atât de diferită de ambarcațiunile lor arcuite la capete, ca niște papuci otomani. În descrierea detaliată a autorului 5, care a privit-o prin ochii cunoscătorilor eroi din roman, corabia avea 25 m lungime, 7 m lățime și 5 înălțime, două catarge, trei pânze triunghiulare la prova
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]