3,682 matches
-
24. 6. Ibidem, p. 25, 30-33. 7. Ibidem, p. 35-41. 8. Ibidem, p. 75-77. 9. Ibidem, p. 167. 10. Ibidem, p. 170-178. 11. Ibidem, p. 200-216. 12. Ibidem, p. 221-228. 13. L. Bârzu și Șt. Brezeanu, Originea și continuitatea românilor. Arheologie și tradiție istorică, București, 1991; Istoria Românilor (Tratat), vol. II, București, Editura Enciclopedică, 2001, p. 555-556. 14. M. Macrea, Populația daco-romană în Dacia după retragerea aureliană, în Istoria României, vol. I, București, 1960, p. 615-629; Istoria Românilor, vol. II, p.
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
II, p. 572-578. 19. P. P. Panaitescu, Introducere la istoria culturii românești, București, Editura Științifică., 1969, p. 66-73. 20. P. P. Panaitescu, op. cit., p. 79-81; Istoria Românilor, vol. II, p. 585-586. 21. D. Protase, Problema continuității în Dacia în lumina arheologiei și numismaticii, București, 1966, p. 103-202; C. Preda, Circulația monedelor romane postaureliene în Dacia, în SCIVA 26, 1975, 4, p. 441-486; Istoria Românilor, vol. II, p. 617-619. 22. V. Butnariu, Monedele romane posraureliene în teritoriile carpato-dunăreano-pontice (anii 275-491), în Arh.
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
După 275, sarmații (iazigii) erau prezenți doar în Banat. Ammianus Marcellinus, prin informațiile pe care le furnizează despre sarmați, despre conflictele dintre ei, atestă existența, în secolul al IV-lea, a populației sarmato-iazige și în Banat, alături de autohtoni, conform datelor arheologiei și numismaticii. Sarmații (iazigii) s-au stabilit încă la începutul secolului I d. H., înainte de cucerirea Daciei, în câmpia Tisei, de unde apoi s-au extins treptat spre est, în teritoriile dacilor liberi. După ce autoritățile civile și militare romane au părăsit orașele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
provincii după plecarea legiunilor și au adus cu ei elemente de cultură materială și spirituală proprii. Soarta triburilor imigrate, care nu au părăsit aceste locuri, a fost integrarea și asimilarea lentă în masa populației autohtone, romanice și apoi românești-ei "dispar"! Arheologia și numismatica dau mărturie că populația autohtonă a continuat să locuiască în vechile așezări sau în altele noi, înființate în cursul secolelor IV-VI. Ea și-a menținut felul de viață anterior-acel habitatus spiritual specific și tradițiile romane provinciale, și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
umane. 13 Dacă în perioada anterioară populațiile dacice și sarmatice și-au păstrat propria identitate culturală și etnică, deși au conlocuit mult timp una lângă alta pe același teritoriu, în secolul al IV-lea dispare orice individualizare culturală, așa cum dovedește arheologia. De-aici marea dificultate, pentru cercetători, de identificare și atribuire etnică a descoperirilor aparținând complexului cultural Sântana de Mureș-Cerneahov. Acum dispare și nomadismul practicat anterior de sarmați. Componenta sarmatică nu lipsește din noua configurație etnică a secolului al IV-lea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
op. cit., p. 102-104 și urm; A. Armbruster, Romanitatea românilor. Istoria unei idei, București, Editura Academiei, 1972, p. 11-37. 34. Gh. Ștefan, op. cit., p. 31-42; N. Stoicescu, op. cit., p. 148-158, 159-178; vezi și D. Protase, Problema continuității în Dacia în lumina arheologiei și numismaticii, București, 1966 și Em. Popescu, Inscripțiile grecești și latine din sec. IV-XIII din România, București, 1976. 35. Gh. Ștefan, op. cit., p. 48-52; C. C. Giurescu, Formarea poporului român, op. cit., p. 122-128. 36. I. I. Russu, Etnogeneza românilor, București, Editura
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în Pontica, 3, 1970, p. 275-295; C. C. Giurescu, Localizarea Vicinei și importanța acestui oraș pentru spațiul carpato-dunărean, în Peuce, Tulcea, II, 1971, p. 257-260; R. Șt. Ciobanu, Evoluția, rolul și însemnătatea Mitropoliei din Vicina, în Peuce. Studii și cercetări de arheologie, Tulcea, VI, 1977, p. 233-243; I. Rămureanu, Mitropolia Vicinei și rolul ei în păstrarea ortodoxiei în ținuturile românești, în vol. De la Dunăre la Mare. Mărturii istorice și monumente de artă creștină, Galați, 1977, p. 149-169; Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
au fost consemnate în izvoare. Aceste conglomerate politice-teritoriale precedau invazia mongolă, iar unele dintre ele au supraviețuit năvălirii. Existența lor în spațiul răsăritean carpato-nistrean, așa cum erau cele de la sud de Carpați, este absolut verosimilă, doar că ne lipsesc datele doveditoare. Arheologia medievală a furnizat o serie de elemente pentru reconstituirea realităților politice de la est de Carpați. Sunt reliefate unele structuri sociale care au prefigurat nucleele politice prestatale, fiind confirmată în acest fel existența acelor "potentes", menționați ulterior în actele Curiei romane
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
la Vatra Moldoviței, Coșna, Cozănești (jud. Suceava) se presupune că au aparținut cetelor militare ale unor formațiuni politice. Numărul acestor formațiuni, constituite în spațiul delimitat de Carpați, Nistru, Dunăre și Mare nu este cunoscut, dar localizarea lor este înlesnită de arheologie. În Transilvania, în anumite zone, românii s-au bucurat de condiții favorabile pentru menținerea autonomiei și drepturilor lor ca neam, așa cum s-a întâmplat în regiunile mărginașe sau în ținuturile împădurite din Munții Apuseni. În Oaș și Maramureș, în regiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
secolului al XIII-lea. Cea mai veche mențiune este a comitatului Bihor, în 1111, cu centrul în Biharea, apoi Oradea. După aceste mențiuni, timp de o jumătate de secol nu se mai înființează alte comitate, datorită rezistenței vechilor instituții românești. Arheologia ne oferă date ajutătoare: două tezaure au fost descoperite la Cârțișoara și Făgăraș, plus un tezaur la Amnaș (jud. Sibiu). Aceste tezaure datează de la mijlocul secolului al XII-lea și aparțineau unor persoane influente, poate conducători ai Țării Făgărașului. Numeroasele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
p. 261-296. Idem, Istoria Bizanțului, București, 2000. Bărbulescu I., Despre câmpul lui Dragoș, în Arhiva, 1921, nr. 1, p. 101-103. Idem, Începutul scrierii chirilice în Dacia, în Arhiva, 1922, p. 161-195. Bârzu L. și Brezeanu Șt., Originea și continuitatea românilor. Arheologie și tradiție istorică, București, 1991. Bârzu L., Continuitatea creației materiale și spirituale a poporului român pe teritoriul fostei Dacii, București, 1979. Bogdan I., Originea voievodatului la români, București, 1902. Idem, Despre cnejii români, București, 1904. Idem, De la cine și când
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și informația documentară despre lupta politică din Moldova în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, în AIIAI, 1968, p., 11 și urm. Ciobanu R. Șt., Evoluția, rolul și însemnătatea Mitropoliei din Vicina, în Peuce. Studii și cercetări de arheologie, Tulcea, VI, 1977, p. 233-243. Ciocâltan V., Mongolii și Marea Neagră în secolele XIII-XIV, București, 1998. Ciuhandu G., Bogomilismul și românii, în Revista teologică, VIII, 1914, nr. 7-9, p. 177 și urm. Coman Ioan G., Teologi și teologie în Scythia Minor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
1974. Idem, Un mileniu de artă la Dunărea de Jos (400-1400), București, 1976. Idem, Implicații balcanica ale începuturilor Mitropoliei Moldovei, în vol. Românii în istoria universală, III, 1, Iași, 1988, p. 543-566. Toropu O., Oltenia în secolele IV-X în lumina arheologiei și numismaticii, Craiova, 1976. Idem, Romanitatea târzie și străromânii în Dacia Traiană sud-carpatică (sec. IX-XII), Craiova, 1976. Tudor D., Stăpânirea romană în sudul Daciei de la Aurelian la Constantin, București, 1941 (extras din RIR, X, 1940). Idem, Constantin cel Mare și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
care a apărut la Iași la 5 iunie și 17 iulie 1883. Redactor era poetul N. Beldiceanu. Publicația a fost înființată, probabil, în urma rupturii survenite între acesta și cercul ieșean al junimiștilor. C. păstrează în paginile sale câteva articole de arheologie și de istorie a evenimentelor din Moldova anului 1848, precum și un lung eseu intitulat Timpuri haotice, scrise toate de N. Beldiceanu. Tot el publică și versuri. Mai colaborau profesorul junimist V. Burlă cu o cercetare etimologică din seria celor care
CULTURA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286580_a_287909]
-
subtitlul „Jahrbuch für östliche Latinität”. Redactor: Paul Miron. Revista continuă seria apărută la Cluj și scoasă de Muzeul Limbii Române între 1920 și 1948; textele sunt în limba germană, în engleză sau franceză. Revista e structurată pe următoarele secțiuni: istorie, arheologie, limbă, etnografie și folclor, literatură. Colaboratorii sunt reputați specialiști din țară, ca și româniști din afara granițelor țării. Unele numere sunt tematice. În sumarul revistei pot fi întâlnite articole și studii precum Fondul latin în folclorul românesc (D. Popa, 1/1973
DACOROMANIA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286651_a_287980]
-
intelectuali. A absolvit Universitatea Tehnică din Chișinău (1978). A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova (1993) și Premiul Salonului Național de Carte (1997). C. a debutat editorial cu cartea pentru copii Puiul îndrăzneț (1980). Prin plachetele de versuri Arheologii interioare (1991), Spirala lui Arhimede (1994) ș.a., s-a afirmat ca poet care mizează pe elementul surpriză al finalului, pe miniaturalul senzorial sugestiv. Este și un cercetător migălos, aplecat asupra arhivelor neexplorate încă, asupra fenomenului literar și, mai larg, cultural
COLESNIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286329_a_287658]
-
în primul volum din Peste mări și țări. Timorat oarecum, memorialistul s-a cenzurat sever, mărginindu-se să comunice doar expansiunile ce convin turistului comun, de unde impresia de literaturizare. Și apelul masiv la opiniile experților în istoria artei și în arheologie ascunde reacția subiectivă. Totuși, pe alocuri, aceasta răzbate la suprafață, mai ales în fața stihiilor naturii și a genunii timpului, devenind mai frecventă în partea a doua a călătoriei, unde se renunță la călăuzele prestigioase. Mai atent la mișcările interioare iscate
CONDIESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286359_a_287688]
-
ec-statică îmbrățișează întregul orizont al eului: o poezie a miracolului vieții, celebrat de „serbările sacre / ale caisului, laurul lamurii, roua dalbă”, și a sufletului plutind ca-ntr-un vis perpetuu în „imperiul ardorii”. Cea de-a treia temă fundamentală e arheologia eului năzuind la resuscitarea prin vers a unei întregi tradiții dispărute istoricește: părinții îngropați în grâu, tatăl „tras în poveste/ cu lumea lui toată”, „satul gol”. Placheta postumă Cronică de memorii (1998) consfințește testamentar acest filon, alternând confesiunea personală cu
CORDUN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286415_a_287744]
-
de ani de căsnicie, a pus la grea încercare sănătatea poetului, bolnav de nervi în ultimii ani de viață. A murit în urma unei comoții cerebrale. B. a fost în multe privințe un om interesant. Citea mult și era pasionat de arheologie, epigrafie, numismatică. A învățat paleoslava pentru a traduce vechi inscripții, a strâns o bogată colecție de hrisoave și de monede vechi, pe care a lăsat-o Institutului de Geologie din Iași. A descoperit, la Cucuteni, urmele celei mai vechi civilizații
BELDICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285682_a_287011]
-
Rădășeni, Preutești, Belcești, Dolhasca, Siret, Volovăț, Sârca ș.a. Plănuia o lucrare fundamentală pentru istoria țării, inspirată de Corpus Inscriptionum Latinarum al lui Th. Mommsen. S-a numărat printre fondatorii Societății Științifice și Literare din Iași. A publicat două lucrări de arheologie, Antichitățile de la Cucuteni (1885) și Epitaful aflat la Bunești (1888). În manuscris i-a rămas o lucrare despre Inscripțiile și notele adunate din mănăstirile Moldovei și Bucovinei. Îl interesau istoria pământului, evoluția speciilor, originea omului. Împreună cu Ed. Gruber a făcut
BELDICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285682_a_287011]
-
acestea să „înghețe” fluidul liric. Este formula în care poezia lui B. se va menține pe tot parcursul ei, fie că va evoca figuri emblematice ale istoriei reale (Neagoe Basarab, Mateiu I. Caragiale) sau imaginare (Don Quijote), fie că va sonda arheologia eului sau va construi interioare-cochilii și spații de reverie ale unui temperament retractil: „Tărăgănare dulce prin / Moi sunete de clavecin / Stârnind pe răcoroase dale / Plutiri alene de petale”. Dominanta universului său rămâne aspirația lilială și astrală, ascensional-purificatoare, poemul însuși fiind
BIOLAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285741_a_287070]
-
Gyurcsik, Paradigme moderne: autori-texte-arlechini, Timișoara, 2000, 263-322; Dicț. esențial, 171-175; Mihai Iovănel, Literatura în fragmente, CC, 2001, 7-12; Manolescu, Lista, II, 230-237, III, 251-257; Cristea-Enache, Concert, 476-480; Petraș, Panorama, 190-191; Popa, Ist. lit., II, 898-899; Pop, Viață, 102-117; Iulia Popovici, Arheologii literar-critice, RL, 2003, 9; Mircea Iorgulescu, O viață românească, „22”, 2003, 680; Tudorel Urian, Bucătăria lui Livius (Ciocârlie), RL, 2003, 25. N.Br.
CIOCARLIE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286252_a_287581]
-
și cantonarea în stadiul de a ne felicita pentru bogăția de informații mitice pe care le conțin creațiile folclorice. Imensa materie culturală culeasă de folcloriști este abia o materie primă pentru cercetătorul mitologiei populare. Acesta o supune unui demers de arheologie culturală, care implică mai multe faze : intuirea locului unde trebuie săpat, dezgroparea unor relicve acoperite de aluviuni, interpretarea lor prin descifrarea corectă a semnificațiilor, îndepăr- tarea elementelor suprapuse (când ?, cum ?, de ce ?) și adăugarea celor dispărute (când ?, cum ?, de ce ?), reconstituirea prin
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
În unele legende românești, vehiculul ascensional al solomonarului este o căruță trasă de cai sau, pur și simplu, o căruță care zboară „ca gândul” (3, pp. 43-54 ; 12, p. 810 ; 39, p. 30). Pentru a reveni la datele oferite de arheologie, voi semnala, pe de o parte, prezența cailor înaripați, alături de balauri cu cap de păsări, pe coiful de aur de la Băiceni (comuna Cucuteni, județul Iași), datând din secolul al IV-lea î.e.n., iar pe de altă parte, prezența unor care
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
de altă parte, conștiința că abordarea și cercetarea acestor creații folclorice implică o dificultate mult sporită. Dacă primul motiv este, în bună măsură, nefondat și, ca atare, păgubitor, al doilea are un suport real. Sunt cunoscute, în genere, problemele de „arheologie culturală” cu care se confruntă cer- cetătorul creațiilor mito-folclorice : 1. intuirea locului unde trebuie „săpat” ; 2. „dezgroparea” unor relicve acoperite de aluviuni ; 3. interpretarea lor printr-o corectă decodare a simbolurilor ; 4. Îndepărtarea elementelor și semnificațiilor suprapuse (când ? cum ? de ce
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]