19,431 matches
-
este un concept opus dependenței. Poate fi un deziderat al indivizilor care se doresc liberi, cât și al unei societăți care nu se vrea paternalistă și creează mecanismele prin care cetățenii să se bucure de drepturi într-un mod responsabil. Autonomia este o ipoteză fundamentală privind moralitatea faptelor oamenilor. Aceștia nu pot fi apreciați ca subiecți morali, recompensați sau pedepsiți dacă faptele lor nu sunt rezultatul exercitării conștiente, avizate și asumate a liberului arbitru al lor. În opinia Mihaelei Miroiu 73
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
o ipoteză fundamentală privind moralitatea faptelor oamenilor. Aceștia nu pot fi apreciați ca subiecți morali, recompensați sau pedepsiți dacă faptele lor nu sunt rezultatul exercitării conștiente, avizate și asumate a liberului arbitru al lor. În opinia Mihaelei Miroiu 73, pentru ca autonomia să poată fi realizată este necesară întrunirea câtorva condiții: • Eliberarea sau libertatea față de constrângeri Condiția pentru a ne păstra autonomia este absența oricărei intervenții nelegitime, a oricărui amestec forțat în propria viață. Autonomia nu se poate exercita în comunități care
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
lor nu sunt rezultatul exercitării conștiente, avizate și asumate a liberului arbitru al lor. În opinia Mihaelei Miroiu 73, pentru ca autonomia să poată fi realizată este necesară întrunirea câtorva condiții: • Eliberarea sau libertatea față de constrângeri Condiția pentru a ne păstra autonomia este absența oricărei intervenții nelegitime, a oricărui amestec forțat în propria viață. Autonomia nu se poate exercita în comunități care nu respectă liberul arbitru al fiecărei persoane. În genere, nu se poate exercita în comunitățile în care drepturile omului se
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
lor. În opinia Mihaelei Miroiu 73, pentru ca autonomia să poată fi realizată este necesară întrunirea câtorva condiții: • Eliberarea sau libertatea față de constrângeri Condiția pentru a ne păstra autonomia este absența oricărei intervenții nelegitime, a oricărui amestec forțat în propria viață. Autonomia nu se poate exercita în comunități care nu respectă liberul arbitru al fiecărei persoane. În genere, nu se poate exercita în comunitățile în care drepturile omului se opresc la ușa casei, a instituției, firmei sau a statului (M. Miroiu, 2001
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
a nu fi cunoscut în prealabil) este prezentat în instanță, având rolul de a influența hotărârea acesteia. În situații de conflict, în general, amestecul celor din afară, care au rolul de a media conflictul, constituie un prilej de diminuare a autonomiei persoanelor care își dispută drepturile 74. În viața lor, sub o legitimitate discutabilă, se implică oameni ale căror competență, bunăvoință și probitate profesională sunt importante. De aceste aspecte depinde recunoașterea oficială a unor relații semnificative, cum sunt cele între părinte
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
care o alegere trebuie să le întrunească pentru a fi rezonabilă: Identificarea obiectivelor valoroase, capacitatea de-a face priorități, capacitatea de a găsi mijloacele pentru aceste obiective, capacitatea de adaptare la schimbări în priorități, scopuri și mijloace. Această condiție a autonomiei poate să fie subminată de lipsa de informații, de manipulare, de incapacități proprii, de șansele reduse la educație pe care le-a avut o persoană, de boală, de suferință sau chiar de epuizare din cauza suprasolicitării. Pentru un părinte singur, o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
dominant 79 este tocmai cel de părinte singur. Proiectul său de viață este marcat de importanța pe care o acordă relației cu copilul pe care îl are în grijă. • Recunoașterea faptului că orice persoană este moral valoroasă (dimensiunea etică a autonomiei) Recunoaștem celorlalți oameni aceleași drepturi. Prin urmare, trebuie să ne abținem de a le leza propria autonomie și să promovăm, pe cât ne este în putință, exercitarea acesteia. Condiția de posibilitate pentru o astfel de atitudine o reprezintă respectul egal pentru
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
care o acordă relației cu copilul pe care îl are în grijă. • Recunoașterea faptului că orice persoană este moral valoroasă (dimensiunea etică a autonomiei) Recunoaștem celorlalți oameni aceleași drepturi. Prin urmare, trebuie să ne abținem de a le leza propria autonomie și să promovăm, pe cât ne este în putință, exercitarea acesteia. Condiția de posibilitate pentru o astfel de atitudine o reprezintă respectul egal pentru fiecare om ca persoană (după expresia lui Kant, umanitatea din persoana fiecăruia este sfântă) - M. Miroiu, 2001
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
o reprezintă respectul egal pentru fiecare om ca persoană (după expresia lui Kant, umanitatea din persoana fiecăruia este sfântă) - M. Miroiu, 2001, p. 64. Se întâmplă ca satisfacerea unora dintre condiții să nu se facă simultan cu celelalte. Pentru conturarea autonomiei, este necesară o anumită continuitate a condițiilor existențiale, astfel încât persoanele să își poată urmări suficient timp proiectele. Capacitatea de ființă autonomă nu se dobândește dintr-odată, ci treptat, parcurgând gradat, prin situații de tipul încercare-reușită, încercare-eșec, experiențe de viață din
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
anumită continuitate a condițiilor existențiale, astfel încât persoanele să își poată urmări suficient timp proiectele. Capacitatea de ființă autonomă nu se dobândește dintr-odată, ci treptat, parcurgând gradat, prin situații de tipul încercare-reușită, încercare-eșec, experiențe de viață din cele mai diverse. Autonomia este o stare ce se dobândește pe măsură ce prinzi încredere în forțele proprii, în urma experimentării reușite, a asociației între scopuri și mijloacele potrivite atingerii lor. Această stare desemnează procesul prin care un om sau un grup de oameni dobândesc sau determină
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
în forțele proprii, în urma experimentării reușite, a asociației între scopuri și mijloacele potrivite atingerii lor. Această stare desemnează procesul prin care un om sau un grup de oameni dobândesc sau determină prin ei înșiși propriile reguli de conduită. Capacitatea de autonomie rezultă din interiorizarea regulilor și a valorilor, consecutivă unui proces de negociere personală cu diferite sisteme normative de interdependență și de constrângere socială (R. Doron, F. Parot, 1999, p. 100). Autonomia este circumscrisă, prin opoziție, cu eteronomia, situație când acțiunile
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
prin ei înșiși propriile reguli de conduită. Capacitatea de autonomie rezultă din interiorizarea regulilor și a valorilor, consecutivă unui proces de negociere personală cu diferite sisteme normative de interdependență și de constrângere socială (R. Doron, F. Parot, 1999, p. 100). Autonomia este circumscrisă, prin opoziție, cu eteronomia, situație când acțiunile sunt determinate de influența preponderentă a factorilor exteriori (după J. Piaget, copilul trece de la o morală eteronomă, când regulile de comportare sunt impuse din afară, de către adulți, la o morală autonomă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
lor. Treptat, ajung să se obișnuiască cu tipul de ajutor pe care îl primesc, ca și cum le este cuvenit. În paralel, pot să se descurajeze să mai caute mijloace pentru a-și satisface trebuințele în mod independent. În sfera politicilor sociale, autonomia este atât un principiu care ordonează activitatea (astfel încât persoanele asistate să fie stimulate spre dezvoltare), cât și o modalitate prin care se recunoaște și se respectă demnitatea persoanei. Tipul de autonomie pe care îl am în atenție este unul de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
satisface trebuințele în mod independent. În sfera politicilor sociale, autonomia este atât un principiu care ordonează activitatea (astfel încât persoanele asistate să fie stimulate spre dezvoltare), cât și o modalitate prin care se recunoaște și se respectă demnitatea persoanei. Tipul de autonomie pe care îl am în atenție este unul de tip inclusiv. În accepțiunea Brândușei Palade (în O. Toderean, 2002, p. 134), ...autonomia incluzivă presupune o conștientizare a faptului că ființele omenești se pot găsi și într-o situație de vulnerabilitate
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
stimulate spre dezvoltare), cât și o modalitate prin care se recunoaște și se respectă demnitatea persoanei. Tipul de autonomie pe care îl am în atenție este unul de tip inclusiv. În accepțiunea Brândușei Palade (în O. Toderean, 2002, p. 134), ...autonomia incluzivă presupune o conștientizare a faptului că ființele omenești se pot găsi și într-o situație de vulnerabilitate și că, pentru a putea deveni autonome, ele au adesea nevoie de sprijinul altor persoane. Autonomia incluzivă presupune o conștientizare a relației
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
în O. Toderean, 2002, p. 134), ...autonomia incluzivă presupune o conștientizare a faptului că ființele omenești se pot găsi și într-o situație de vulnerabilitate și că, pentru a putea deveni autonome, ele au adesea nevoie de sprijinul altor persoane. Autonomia incluzivă presupune o conștientizare a relației sinelui cu ceilalți și o situare responsabilă față de nevoile cerute de bunăstarea lor, astfel încât procesul de autodefinire a acestui sine să nu limiteze condițiile necesare pentru ca și ceilalți să se poată diferenția la rândul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
a relației sinelui cu ceilalți și o situare responsabilă față de nevoile cerute de bunăstarea lor, astfel încât procesul de autodefinire a acestui sine să nu limiteze condițiile necesare pentru ca și ceilalți să se poată diferenția la rândul lor. Acest tip de autonomie este propriu persoanelor care au copii în îngrijire. Sunt denunțate, în acest context, dominația, competiția, excluderea, separarea de ceilalți. Din punctul de vedere al teoriilor politice feministe, autonomia este subiectul de interes al unei etape de dezvoltare, la începutul anilor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
și ceilalți să se poată diferenția la rândul lor. Acest tip de autonomie este propriu persoanelor care au copii în îngrijire. Sunt denunțate, în acest context, dominația, competiția, excluderea, separarea de ceilalți. Din punctul de vedere al teoriilor politice feministe, autonomia este subiectul de interes al unei etape de dezvoltare, la începutul anilor ’90: feminismul valului III (Elizabeth Grosz, 1988). În acest demers teoretic, sunt luate în considerare experiențele diferite ale femeilor 80. Problemele lor sunt privite în contexte de viață
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
unor condiții de viață cât mai bune pentru copilul pe care îl îngrijește. De aceea, se întâmplă ca, în funcție de contextele particulare de viață, părintele singur să se capaciteze unidirecțional. Șansa reală este dată însă de dezvoltarea personală, de atingerea unei autonomii care să fie dublată în mod nemijlocit de o anume recunoaștere a puterii (a abilităților, a capacităților) persoanei în cauză. Astfel, se va dobândi autonomia, nu atât în sensul capacităților care-i permit persoanei să nu fie dependentă, ci o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
să se capaciteze unidirecțional. Șansa reală este dată însă de dezvoltarea personală, de atingerea unei autonomii care să fie dublată în mod nemijlocit de o anume recunoaștere a puterii (a abilităților, a capacităților) persoanei în cauză. Astfel, se va dobândi autonomia, nu atât în sensul capacităților care-i permit persoanei să nu fie dependentă, ci o autonomie care-i permite să fie puternică. Din perspectiva politicilor publice, realizarea capacitării persoanelor singure ar putea însemna, sub un anumit aspect, scutirea de intervenție
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
care să fie dublată în mod nemijlocit de o anume recunoaștere a puterii (a abilităților, a capacităților) persoanei în cauză. Astfel, se va dobândi autonomia, nu atât în sensul capacităților care-i permit persoanei să nu fie dependentă, ci o autonomie care-i permite să fie puternică. Din perspectiva politicilor publice, realizarea capacitării persoanelor singure ar putea însemna, sub un anumit aspect, scutirea de intervenție în scopul conferirii de susținere nemijlocită. Rămân de actualitate măsuri de politici pro-active, în sensul oferirii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
sub un anumit aspect, scutirea de intervenție în scopul conferirii de susținere nemijlocită. Rămân de actualitate măsuri de politici pro-active, în sensul oferirii de oportunități și șanse de dezvoltare. „Ca peste tot, accentul trebuie pus pe asigurarea unui echilibru între autonomie și responsabilități, în care formele pozitive de încurajare să fie dublate de sancțiuni.” (A. Giddens, 2001, p. 105) 7. Feminismul radicaltc "7. Feminismul radical" Familia monoparentală poate fi tratată de către conservatori drept un model de viață aproape de o formă extremă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
condiționează. Ca atare, nu este un atom abstract, ca în abordarea liberalismului clasic, ci un om concret, cu nevoi particulare și cu practici specifice de satisfacere a acestora, într-un mediu sociogeografic dat. Orice persoană traversează în drumul său spre autonomie (situație care face mai îndreptățită abordarea atomistă, de tip liberal a individului ca agent abstract, rațional) perioade îndelungate de dependență. Sinele se formează parcurgând experiențe semnificative în diverse tipuri de relaționări în timpul copilăriei (M. Minow, M.L. Shanley, 2001, p. 128
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
societății contemporane. În acest sens, acțiunile de factură socială se doresc stimulative în direcția formării unor comunități inclusive, iar la nivel global a unei Europe a solidarității 56. Părinții din familiile monoparentale se confruntă frecvent cu situații de lipsă de autonomie 57, șansele lor de viață fiind diminuate printr-o participare socială deficitară. Arătând că statutul cetățenilor privind drepturile egale de autodeterminare trebuie analizat critic, astfel încât să fie evaluate oportunitățile de participare, David Held identifică șapte locații de putere 58: corpul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
Pune, implicit, problema faptului că statul deține în mod legitim autoritate asupra mijloacelor de coerciție considerate legitime. O a șaptea locație de putere privește sfera instituțiilor reglementative și juridice. Statul organizează o structură organizatorico-birocratică și care poate subordona cetățenii. Realizarea autonomiei indivizilor nu este posibilă fără asigurarea unei protecții adecvate a celor șapte locații de putere. Șansele sociale ale unei familii monoparentale sunt, în primul rând, șanse privind participarea. Am numit acest tip de șanse egalitatea ca includere. Oricare alt tip
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]