774 matches
-
traversară strada. Apoi merseră încet, pe trotuarul de vizavi. — De ce trebuie să facem toate astea ? șopti Jenică. Nu trebuie, răspunse Tili. Dacă ar trebui, n-am face. De câte ori ai făcut tu ce trebuia ? — Adică nu știu ce sens mai are... Bătrânul mergea, bâjbâind pe întuneric. Se opri la lumina felinarului, ca și cum s-ar fi apărat sub acoperișul unui cort. Intraseră pe strada Tăbăcarilor, trecătorii se răriseră, umbrele, în schimb, se îndesiră. Cerul era înnorat, de aceea întunericul căzuse mai devreme. Ar fi putut
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
puturoasă care nu lăsa niciun dubiu asupra celui ce pusese la cale dispariția becului. Când flacăra brichetei îi arse degetele, o aruncă, suflându-și în mâini înciudat. Slavă Domnului, nu e totul pierdut. Încă se mai găsește câte ceva de furat. Bâjbâi după scaun și, negăsindu-l, se așeză direct pe podea, rezemat de perete. Întunericul fremăta, apoi se coagulă în mogâldețe care începură să-i danseze în jur. Privi, indiferent, jocul de umbre. Începeau să prindă contur, trăsăturile li se alungeau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
împăratul Hsien Feng mă atinge. Am aceeași senzație pe care o încercam când ședeam pe ouă. Mâinile îi sunt reci, însă trupul său e cald și mișcările tandre. Explorează. Mă înfășor în jurul lui ca o viță în jurul unui copac. El bâjbâie, iar respirația îi devine mai rapidă. Pare să fie surprins de propria-i excitare. Acum mă dă deoparte, ca în clipa următoare să se năpustească din nou asupra mea. Încerc să-mi amintesc pașii pe care i-am învățat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
i se ordonă să plece în exil. Întreabă dacă îi poate oferi Majestății Sale un ultim serviciu. — De acord, murmură Hsien Feng. Seng-ko-lin-chin începe: — Se apropie luna plină... — Treci la subiect. Împăratul își întoarce capul spre tavan. — Eu... Cu mâinile bâjbâind, generalul scoate din buzunarul adânc al robei un sul micuț de pergament și i-l dă eunucului-șef Shim. Shim desface sulul, pentru ca împăratul să-l poată vedea. Pe el scrie „Mergi la Jehol“. — Ce vrei să spui? întreabă împăratul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
În Moldova, visul unui imperiu se deschide spre Rusia, iar în Țara Românească ca și în Moldova, orientarea este spre nostalgiile Bizanțului, în vederea desprinderii de greutățile suzeranității otomane. La acest sfîrșit de secol XVIII, elitele românești, sigure de identitatea lor, bîjbîie în elaborarea modernă a ideii de națiune. PARTEA A II-A EXPERIENȚELE MODERNITĂȚII CAPITOLUL I Principatele Moldova și Țara Românească ca miză a chestiunii orientale În zorii secolului al XIX-lea apar imagini noi în spațiul Moldovei și Țării Românești
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
noi valoarea: în marea întoarcere sufletească, grație căreia un om prea respectat, de grea și înaltă răspundere, depune printr-o asemenea acțiune mărturie pentru primatul spiritualului. Când? Într-o vreme când patriarhul țării acceptă un loc în regență, iar Sinodul bâjbâie în cele mai grele rătăciri". Roman Ciorogariu (1852-1936), profesor la Institutul teologic-pedagogic din Arad (1881-1889 și 1892-1917) și director al acestuia (1901-1917); primul episcop ortodox de Oradea, din 1920 până la moartea sa. Ziarist și luptător pe tărâm național. 9 Nae
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
Un copil lovește cerul" (1968) conturează un poet orgolios, energic, solar, cu porniri și dăruiri generoase. "Cuvântul propriu", în care se cuprinde un anume energetism elementar, irumpe în imagini puternice și sigure: prin arbori curge luna descălțată, stelele se aud bâjbâind, zarea e numai soare și albine și-un zumzet coșbucian se strecoară din infinit încoace". Poetul cântă cerul, pământul, cireșul, fântâna, scalda, turma de oi într-un univers rustic, bine conturat, în care se afirmă puternic viața: Venim cu oile
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cu ciudă la răzbunare. Lauda te imobilizează într-o postură dulceag-căldicică, privind bucuros și stingher la cel ce ți-o aduce și la lungimea discursului său. O carte bună îți deschide calea clarificării de sine, scutindu-te de a mai bâjbâi, prin intermediul modului în care autorul reușește să lumineze lucrurile. * Fiecare trezire reprezintă o întâlnire cu sinele așteptat din viitor. Bine că tabieturile mediază recunoașterea, așezându-ne rapid în același raport cu lucrurile. * Dorința de a scrie (încă) o carte trebuie
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
de a te afla în centru. * Conturul existenței personale este dat de compromisul pe care reușim să-l realizăm între necesitate și aspirația noastră către libertate. * Trist este că nu ne învață nimeni sensurile posibile ale libertății, fiind nevoiți să bâjbâim. Să ne amintim de asta când întrebăm: "La ce bun filosofia?" Salvarea survine și sub forma lui "a nu cădea sub stăpânirea timpului tău", adică a refuza să crezi că valorile la modă din perioada în care trăiești constituie maximum
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
sunt atinse odată ce au fost puse la temelie. Filozofia, dimpotrivă, face ordine într-o cameră și trebuie adesea să pună mâna pe lucruri. Pentru acest demers este esențial că el începe de la o stare de dezordine și nu contează dacă bâjbâim în întuneric atâta timp cât ceața se risipește încetul cu încetul.“16 În sfârșit, în lecțiile din 1932-1933, întâlnim acest pasaj: „Metoda mea este permanent aceea de a indica greșeli în limbaj. Voi folosi cuvântul «filozofie» pentru activitatea de evidențiere a unor
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
sunt atinse odată ce au fost puse la temelie. Filozofia, dimpotrivă, face ordine într-o cameră și trebuie adesea să pună mâna pe lucruri. Pentru acest demers este esențial că el începe de la o stare de dezordine și nu contează dacă bâjbâim în întuneric atâta timp cât ceața se risipește încetul cu încetul.“16 În sfârșit, în lecțiile din 1932-1933, întâlnim acest pasaj: „Metoda mea este permanent aceea de a indica greșeli în limbaj. Voi folosi cuvântul «filozofie» pentru activitatea de evidențiere a unor
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
carte, Le Méridien de Greenwich. Eu aveam 22 cînd a apărut La Place de l'Etoile. Ați avut dreptate să așteptați, ați scăpat astfel de defectele tinereții, de tatonări, incertitudini, fragilitate... J. Echenoz Nu e chiar așa. Și eu am bîjbîit între 20 și 30 de ani. Chiar dacă trăiam un sentiment de libertate totală, pe care nu l-am mai regăsit niciodată după aceea, nu știam cum să mă lansez în forma romanescă. De cînd mă știam eram cititor de romane
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
exilării 3. Exprimarea echivocă din acel moment atât de decisiv pentru viața sulmonezului avea să devină într-o oarecare măsură parola care s-a transmis întregii producții literare ovidiene ce a urmat, condamnând tradiția criticii literare din toate timpurile să bâjbâie prin întunericul cel mai negru în ceea ce privește acest episod. După cum e bine știut, cauzele exilului ovidian sunt "explicate" sau, mai bine zis, "definite" de poetul însuși cu doi termeni: carmen et error: Perdiderint cum me duo crimina, carmen et error.4
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
simplă figură de stil. Scrisul ca atare nu este, repet, o dificultate. Versul: „cînd scriu o strofă dulce pe care-o prind din zbor” spune Îndeajuns despre psihologia creatorului. Alecsandri are și el sentimentul unui Întemeietor, Însă sentimentul nu mai bîjbîie Între neputințele limbajului și neștiința retoricii. Folclorul Îi oferă o mitologie, retorica este bine cunoscută. Alecsandri este mai bătrîn (artisticește) decît contemporanii lui. Cu el poezia română atinge un nivel de stabilitate. Spaimele Începătorului au dispărut. Alecsandri are Într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ucis chiar cu ea! Și ar fi fost în stare să ucidă tot echipajul. N-a spus el că n-o să-și lase catargele doborîte de nici o furtună? Nu și-a sfărîmat el sextantul binecuvîntat, pentru ca acum să navigheze pe bîjbîite prin mările astea primejdioase, numai cu ajutorul lochului, care te induce în eroare?! Și n-a jurat el, chiar în toiul acestui taifun, că nu-i trebuie nici un paratrăznet? Dar cum să lași oare ca un bătrîn descreierat să ducă la
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
ne spune că o Operă nu poate ține în picioare decît dacă Artizanul, Creatorul, Artistul se zidește el însuși, în Ea. Vremile ce le trăim nu sînt "dulci" și-s convins că vor fi din ce în ce mai "amare". Artistul este cel ce bîjbîie mereu cu un pas înaintea celorlalți și, în cazul de față, îndrăznește chiar să facă filme într-o țară cu doar 35 de cinematografe pentru un public ce-i fascinant mai curînd de foiletonul "Telejustiției". Măcar pentru acest curaj vecin
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
sistematic compromisurile de toate naturile, nu în ultimul rînd cele copios bănoase ale unora, aflați în raporturi oricum descalificante etic și profesional cu puterea. De revăzut, așadar, ce se întîmplă azi. Într-o țară ieșită dramatic din vechiul sistem și bîjbîind în regăsirea naturii ei adevărate. E minunat că nimeni nu-l mai poate opri pe tînărul O. să facă ce vrea cu pictura lui: să și devină peste noapte miliardar; dacă poate. Altceva ar fi în discuție. În discuția privind
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
pe femeia aceea tânără, care, aranjându-și ranița pe spate, se zbătea în zvârcolirile frenetice ale șuvoiului omenesc. A plecat și a văzut tot. A sfidat nemărginirea acelei țări, spațiul de necuprins în care se împotmolesc zilele și anii. Înainta, totuși, bâjbâind în timpul acela stătător. Cu trenul, cu căruța, pe jos... A văzut tot. Cai înhămați, o întreagă herghelie, care galopau fără călăreți pe o câmpie, se opreau o clipă, apoi, speriați, își reluau cursa nebunească, fericiți și îngroziți de libertatea recâștigată
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
o altă planetă. Și fluturi negri stranii - smocuri mari de cenușă - zburătăceau în văzduh. Nimeni nu putea pricepe cum putuse orașul, doar în câteva ore de război, să se transforme în șirurile acelea de carcase înnegrite. Trenul înainta încet, parcă bâjbâind, în amurgul carbonizat, sub un soare care nu-ți mai rănea ochii. Se obișnuiseră deja cu mersul șovăitor și cu cerul plin de vuiete de avioane. Ba chiar și cu șuieratul strident de deasupra vagonului, urmat de șfichiuitul gloanțelor pe
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ar zdrobi capul, gâtul, pieptul. Izbitura asta și liniștea imediată, definitivă”. Câteva fluierături au străpuns pâcla febrilă care îmi ardea obrajii. Cu totul absurd, m-am gândit la un polițist care s-ar năpusti pe urmele mele. Am grăbit pasul, bâjbâind pe un gazon ud. M-am sufocat. Vederea mi s-a fărâmițat într-o mulțime de fațete tăioase. Mi-a venit să mă ascund ca un animal. O poartă larg deschisă m-a îmbiat cu golul cețos al unei alei
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
vor libertatea de a se schimba de la o carte la alta. Prezentul lor ca autori, și apoi prezentul eroilor lor, este cameleonic. Ei răspund în doi peri că viața nu are răspunsuri, că autorul nu poate afirma. Autorul Desperado ghicește, bâjbâie într-un prezent pe care de fapt îl refuză, fiindcă puterea lui de narator stă în trecut. Eroii lui Galsworthy erau foarte ocupați în prezent, li se întâmpla tot timpul câte ceva. Ei aveau un trecut, dar acesta se modifica în funcție de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ridicate de Nicholas Dyer, ceea ce el nu știe încă), și nu se găsește nicio amprentă. Posibile versuri continuă să apară. Hawksmoor aude pe stradă un refren ca un ecou nedeslușit: Urc, urc, chiar dacă Am să cad jos, jos de tot. Bâjbâim în text cu sentimentul neexprimat că Hawksmoor și Dyer comunică în abis. Hawksmoor sfârșește prin a deveni un alter ego, deși insuficient, fiindcă nu e nici pe jumătate așa de frământat de viață, pasiune, hotărâre. Ceea ce au în comun e
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
semnificație uriașă pentru povestitor. Avem sentimentul că înaintăm printr-o expoziție de tablouri ale lui Ono, iar aceste tablouri au fost așezate într-o ordine a cărei logică, pentru început, ne scapă. Ceea ce ne împinge să facem drumul înapoi pe bâjbâite pentru a descoperi adevăratul tipar al ironiei este mânia finală, "iritarea" povestitorului, ca să folosim de fapt un eufemism pentru starea lui de spirit din final. Avem de-a face cu moartea unei civilizații. Întregul trecut al Japoniei este dat la
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
pe cealaltă; iar aceste succesiuni nu ajunseseră în nici un caz la sfîrșit. După împușcătura aceea de la Sarajevo, așa cum spunea Winston Churchill, "evenimentele au depășit foarte mult spațiul unei opțiuni conștiente. Guvernele și indivizii s-au adaptat ritmului tragediilor, clătinîndu-se și bîjbîind mai departe într-o violență nenorocită care se manifesta pe o scară tot mai largă, pînă cînd societății umane i-au fost provocate răni care nu se vor șterge nici peste o sută de ani și care s-ar putea
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]