4,354 matches
-
las deoparte. După ce ducele a ocupat Romagna și a constatat că fusese condusă de stăpîni incapabili, care mai curînd îi jefuiseră pe supuși decît îi guvernaseră, și astfel le dăduseră motiv de dezbinare iar nu de unire, încît provincia era bîntuită de hoți și de tîlhari și în tot felul tulburată, socoti că, pentru a-i reda pacea și a o aduce sub ascultarea puterii suverane, era necesar să-i asigure o bună guvernare. De aceea, puse în fruntea ei pe
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
nume al orașului, cu izvoare În latina medievală. Rivulus Dominarum, adică RÎulețul Doamnelor... CÎnd a fost Întemeiat orașul, În secolul al XIII lea, pentru minerii germani aduși la scos aur și argint, mă mir ce fel de doamne or fi bîntuit pustietățile locului... Judecător absolut fusese ochiul onomastului. Să fi văzut el În trăsăturile femeilor care or fi spălat rufe la rîu atîta distincție, Încît nu s-a putut opri să nu le numească „stăpîne“ ca pe niște contese? Poate că
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
urechile și limbile și la unu’, și la altu’! Dacă tanti Luci credea că statuia episcopului poate Învia Într-o bună zi, oare ce o fi gîndit despre cel mai faimos personaj al Ardudului, tot o muiere, dar una ce bîntuia pe sub pămînt, așteptînd de secole o minune care s-o aducă la viață?... Și asta numai pentru că principele transilvan Francisc Rákóczi al II-lea nu se mulțumise a cutreiera ținuturile Marmației, Silvaniei și Bihariei cu husarii lui curuți, ci lăsase
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
A mai azvîrlit părintele vîndut două anateme: să nu se poată spăla și pieptăna fata lui decît o dată În an cîtă vreme nu e dezlegată de blestem, iar după moarte, sta fia ei să nu-și afle liniștea, ci să bîntuie prin catacombele cetății, putînd reveni la viață, dacă tot i-a plăcut atît de mult dragostea, numai cînd un tînăr sedus de ea Îi va săruta de trei ori fiecare din cele trei Întruchipări fantomatice: de broască, de șarpe și
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
nu avusesem pînă mai ieri, dar care Își avea obîrșia tot În Pișcari de unde se tră geau trei dintre părinții noștri. Singur tatăl ei venea de peste pădure, adică de undeva, de lîngă Rătești, dintr-o așezare pe la ale cărei margini bîntuisem și eu și-n bălțile căreia, tot de-a lungul Văii Măriei, mă scăldasem. Dacă e să sintetizez, văd trăsăturile de căpătîi ale mamei ca ținînd de prag ma tismul primar al vieții. E Întreprinzătoare, aflată mereu În treabă, plină
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Magdalena, a fost ucenică și mironosiță a lui Cristos, cea dintâi și cea mai mare dintre toate ucenicele și purtătoare de mir. Era din Galileea, din cetatea Magdala, de la hotarele Galileii cu Siria, de unde și numele ei, de Magdalena. Fiind bântuită de patimi și de necurate duhuri, ea ducea o viață de desfrâu și de ticăloșie. Auzind însă de Cristos și de puterea propovăduirii Lui cea aducătoare de mântuire pentru tot neamul omenesc, în sufletul ei s-a născut, ca o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
8). Aceste învățături perfide umplu pământul de sânge, de dezmăț și de vicii 151. Ca pedeapsă, Dumnezeu îi va arunca pe îngerii rebeli „în străfundurile pământului”, pregătind în același timp lichidarea uriașilor, ale căror suflete vor continua totuși să-i bântuie pe fiii bărbaților și ai femeilor „până în ziua sfârșitului” (16). Îngerii se fac de două ori vinovați: o dată pentru că „s-au spurcat amestecându-se cu sângele femeilor (15,4) - comportându-se așadar „ca fii ai pământului” (15,3), și nu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
vindecase chiar și cioturile acelea de oameni, pe care-i curățase și se făcuseră oameni sănătoși de-adevărat... și frumoși, fiindcă tot ce atingea El se făcea sănătos, frumos și bun... Așa spunea bătrânul... Într-una din seri, când furtuna bântuise câteva zile la rând și nu ieșise cu barca în larg, întorseserăm barca, ne adăpostiserăm sub ea și ne amăgeam și noi foamea cu o turtă de făină adusă pe ascuns de una din femeile pescarilor. Știți ce mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Lui, să știe de împărăția aceea ca să trăiască bine și să se bucure că n-or să moară niciodată... Păi atunci oamenii aceia erau cei mai fericiți oameni de pe pământ ! S-o crezi tu ! Vezi, dragul meu, o boală ciudată bântuia pe acele meleaguri. Noi îi spunem : "uitare". Dar cine știe cum s-o fi chemând de-adevărat, fiindcă nu-i uitarea aceea care te alină când plângi, nici uitarea care te face să ierți, nici uitarea lucrurilor rele și nedrepte... Nu, uitarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
grijă să afle și domnul director... Cât părea de sigur pe sine, la auzul acestor cuvinte, portarul s-a schimbat la față... Se Înserase deja și continua să ningă. Cu lumină pe chip și zâmbet cald, Despina privea la Lia, bântuită de tristețe Încă. ― Nu mai fi supărată, mami. Operația a decurs normal și tati este bine. A avut loc și contravizita și doctorul Gruia a spus că “<pacientulă se prezintă În limitele post operatorii firești”. Să-l fi văzut pe
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
cum era - să schimbe o vorbă două cu vreun vecin din salon, dar a constatat că toți sunt „surdo-muți”... În urma unor asemenea tentative nereușite de dialog, securistul rămânea timp Îndelungat cu privirea fixă În plafon. Se vedea bine că era bântuit de un nesfârșit șir de Întrebări... Poate că Își dădea și răspunsuri... Atunci, Însă, când se Încrunta, probabil că lua hotărâri privitoare la atitudinea pe care va fi nevoie s-o aibă În viitor față de „burghejii” pe care Îi are
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
se informeze în legătură cu o mulțime de lucruri, popa fiind la curent cu toate și putând să-i comunice prompt orice noutate, folosindu-se de alfabetul surdo-muților, pe care îl învățase cât se poate de bine. Că popa Niță Niculescu era bântuit de gândul de-a se înscrie în partidul comunist sau că începuse să-i povățuiască pe oameni să renunțe de bună voie la pământ și să se înscrie în colectiv, asta Virgil habar n-avea, iar Stelian evita să i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
zi, regimul comunist ar fi ajuns să ducă lipsă de dușmani, atunci, cu siguranță, el ar fi trebuit să-i inventeze. ...Și deodată istoria cu colectivizarea întregii agriculturi fu din nou scoasă de la naftalină și comisii peste comisii începură să bântuie pe ulițele satelor românești și să bată greu cu ciomagul în porțile țăranilor, somați să se lase "lămuriți" că proprietatea era o piedică, un anacronism și un moft. Văzând toate astea, Stelian, cu felul său de-a fi rațional și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
mână după ce abia a ciugulit din peștele oceanic. Începe să înțeleagă spusele tinerei că în spital mâncarea nu este bună. Gânduri și întrebări o copleșesc din nou : Oare de ce am decis să mă expun acestei operații când durerea ce mă bântuie de atâta amar de vreme nu era insuportabilă ? Oare am gândit bine la ce mă expun ?" Nechemat îi vine în minte Omul cu Umbrela, Justin, internat la spitalul de tineri cu probleme psihomotorii din Orașul din Alsacia unde locuiește. Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
pentru oamenii în alb : ordine, gesturi profesionale, alergătură, corvezi, grăbita pauză de cafea adeseori întreruptă de sonerie, dialoguri, mici dispute sau înțelegeri tacite, bârfe la adresa șefilor, a colegilor și bolnavilor, gărzile, oboseala zilnică... În vremea asta, singurătatea și incertitudinile îi bântuie pe cei care sunt sclavii nimicniciei suferințelor în paturile albe cu miros de spital. Din fericire, există calmantele care ușurează durerile și instalează liniștea totală sau aproape... Dora a înghițit pilula albastră de calmare a durerilor ca și celelalte medicamente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
de el, hai ? Ai dreptate, merită... Acum știu prea bine că merită. Dacă te reîntorc la viață vei fi iar cu el... ", gândește cu o oarecare răutate spiritul Minodorei și un necunoscut sentiment o străbate. O fi gelozie ? Pot fi bântuite de gelozie chiar și spiritele ? Forma argintie a obosit și nu mai poate comunica cu cea violet. Spiritul Dorei este cuprins de un fel de letargie. Se pare că efortul de întrupare a sufletului a devenit mult mai anevoios după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
avut el cu adevărat încă o fiică ? Să fi existat vreodată acea Minodora, pretinsa soră din lumea spiritelor prin care am hălăduit cât am fost sub efectul anesteziei ? Există oare vreun sâmbure de adevăr în imaginile și gândurile care mă bântuie ? Sau a fost doar delirul unui creier agresat în același timp și de intervenție și de tranchilizante ?" Dintre hârtiile care îi trec prin mână alunecă un plic mic, de culoare nedefinită. De ce o invadează o nedeslușită emoție ? Oare inima ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
ghici în vocea Teodorei care, în sfârșit, rupe tăcerea : Ai ochii lui, ai lui Simion, aceiași pe care îi moștenise și Mino-dora. "Minodora ! Minodora ! Minodora ! Deci tu, sora mea, tu ai existat, nu ești doar o fantomă care mi-a bântuit halucinațiile !" Genunchii Dorei tremură, se împiedică de buturuga pe care abia o ghicise lângă ea. "Bradul, aici trebuia să fi fost bradul, așa cum se vedea în fotografie. Deci acum bradul nu mai este. Și aici, ca și la noi". "Bradul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
îngrijirile sau sfaturile pe care le dădeam, dar ei erau încredințați că, pentru ca să dea roade, încercarea de tămăduire trebuie răsplătită. Din păcate nu erau numai reușite, oamenii continuau să sufere și să moară, căci moartea și suferința nu contenesc să bântuie, orice ar face omul ca să le îndepărteze. Am mai avut de înfruntat și ostilități fiindcă, chiar și în satele îndepărtate de civilizație răspândite în imensitatea siberiană, chiar și acolo există câțiva medici și mai ales multe doftoroaice și "șamani". Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
ca o copilă să iasă singură în pădure sau pe malul râului unde nici Ulitia nu mai era capabilă să o însoțească. După moartea lui Stalin eliberările din lagăre se înmulțiseră și grupuri de prizonieri și alți nenumărați indivizi dubioși bântuiau prin taiga. Minodora își scotea rar nasul din puținele cărți ce le avea, iar când tristețea o copleșea, se ducea la casa de copii unde o ajuta pe Marina Pavlova la îngrijirea celor mici. Îi adora pe bebelușii care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
traseul chiar prin dreptul școlii noastre. Tot n-ai priceput că există pericolul să-ți cadă o mortăciune înaripată în cap?... Ați înțeles, desigur, că era vorba despre grija fără de margini față de securitatea ființei mele, grijă care, în ultimul timp, bântuia și prin sufletul profului de gimnastică. Unde m-aș mai fi bucurat eu de atâta protecție? Numai un nebun, o ființă care nu știa să răsplătească dragostea celorlalți ar fi putut pleca în Ferentari. Iar eu nu eram acea ființă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
o altă picătură mi se ia de pe mes lèvres. Iar ei își cer iertare iar și iar. Iar eu îmi înțep inima cu spinii unui trandafir, ca să le arăt că nu face nimic. Îl iubesc. Totuși imaginea în alb-negru mă bântuie. Nu e roșu, nu e albastru. Ce e ? Nu e nimic și este totul. Alb, negru, poezia îmi șoptește ă nu renunț, însă devine nașpa. Nu-i nimic, mă refugiez din nou în poezie. Și mai multă poezie, atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
și frumos în lume. În același timp însă, când îmi amintesc de copilărie, mă macină o durere profundă și o tristețe fără margini pune stăpânire pe mine. Nu aș ști unde să încep, dacă amintirea unei zile nu m-ar bântui, dacă nu aș ști când anume s-a produs schimbarea ce mi-a afectat întreaga viață. Eram o fată obișnuită, căreia i-a murit mama, care locuia cu tatăl său Augustin Soul, căruia îi spuneam eu și prietenii Angi, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Nu e ceva care să merite. Mă gândeam la ceva drag mie. Atunci știuse că tipul ascundea ceva periculos, că punea ceva la cale. Iar lumina focului, pâlpâind, scotea la iveală emoții pe care nu le descifrau, dar care îi bântuiau, care nu-i lăsau în pace. În noaptea rece, focul îi chema. Însă ei nu se apropiau prea tare de el. Veneau, aproape îl atingeau, și apoi se îndepărtau. Cu toate acestea, deși ei erau încordați, împărțeau înțelegerea înțeleptului. Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
toate. (Și mi-am luat și colivia de aur cu mine). Nemuritorul Orașul este gri în această zi. Străzile sumbre dispar în speranțele morții. Poveștile șterg dragostea și războiul. Moartea acoperă norii deșerți. Seara luminată lucește în jurul dragostei. Totul e bântuit de întunecimea clară gri, ca o ploaie purificatoare. Pe fondul ceratic nici o mișcare. Pe fondul nemișcării nici o suflare. Sunt ascunse umbrele omniprezente de cunoaștere, în picioare stă el. Eternitate, dragoste de viață. Puterea e eternitate și nemurire. Dreptul de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]