3,362 matches
-
să mă viziteze? — Și n-ai fost destul de înduioșat de ceea ce ți-a spus? — Nu. Mi s-a părut o prostie cumplit de siropoasă. — Presupun că ți-a ieșit din minte faptul că i-ai distrus viața, nu? Își frecă bărbia dus pe gânduri. — E un pictor mizerabil. — Dar e un om admirabil. Și un bucătar excelent, adăugă râzând batjocoritor. Împietrirea lui era de-a dreptul neomenească, și în indignarea mea nu mai eram dispus să-mi îndulcesc vorbele. Chiar dacă e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
tăiat orice posibilitate de a exprima altceva decât bunătatea. Brațele ei erau mari ca niște pulpe de berbec, iar sânii ca niște verze uriașe. Fața lătăreață și cărnoasă făcea impresia unei nudități aproape indecente și avea mai multe rânduri de bărbii, sau mai bine zis gușe. Nici nu știu câte erau, cădeau într-un fel de cascadă voluminoasă pe sânii ei ampli. De obicei se îmbrăca într-o rochie roz foarte largă, fără talie, și toată ziua purta pe cap o pălărie mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ar fi fost omorât... continuă el. - Al-Jazari a fost omorât? De ce? - A fost condamnat la moarte chiar de coreligionarii lui. Se pare că Înnebunise. Sau, cel puțin, asta s-a știut după câțiva ani, pe pământurile creștinilor. Priorul Își mângâia bărbia, reflectând. Parcă voia să Își lungească maxilarul inferior, atât de mult trăgea de el. Căzut pe gânduri, Își trecu un deget peste caracterele gravate, străbătându-le Încă o dată volutele. „Alah e mare, dar al-Jazari e și mai mare.” Blasfemie. Trufie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Bigarelli, cu mirosul ei de cerneală. - Al patrulea? Ucigașul celorlalți? Dar atunci, pe el cine l-a ucis? murmură deodată bargello, dezorientat. Părea să aștepte ca Dante să Îi dezvăluie acest mister inexplicabil. Dar poetul se mărginea să reflecteze, cu bărbia strânsă Între degete. Ochii Îi străbăteau iar și iar spațiul din jur, perindându-se de la resturile carbonizate la cadavru. Trebuia să existe o conexiune logică. Simțea că e aproape de adevăr, dar că acesta Îi scăpa printre degete. Soarele apunea. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
intră urmată de o fată cu privirea Înfricoșată, albă de parcă n-ar fi părăsit niciodată bordelul. Trecând pe lângă Dante, evită cu Încăpățânare să privească spre el, adresându-i-se Lagia. - Iat-o pe Martina cea mută. Deținătoarea bordelului Își ridică bărbia către prior, În așteptare. - Spune-i să o Întrebe pe femeie cine este și de ce a venit la Florența, o Îndemna cât mai limpede el. Femeia Îi repetă Întrebarea fetei palide, stând În fața ei și scandând cuvintele cu acuratețe. Tânăra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
e așa cum spui, atunci perfecțiunea i se trage doar din extraordinara șlefuire și transparență a pastei sticloase. - Cine ar fi putut-o realiza? Întrebă priorul. Arnolfo ridică din umeri, continuând să fixeze mostra de metal. Își trecu o mână peste bărbia țepoasă. - Nu e treabă de pe la noi. Grecească, poate. Sau topită În vreun atelier din Nord, la Ravenna, de cineva sosit de departe. Am auzit că În Îndepărtata Persie s-au făcut niște geamuri atât de curate, Încât sunt invizibile. Ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
dintr-o dată, fixându-l stânjeniți. Mai cu seamă unul dintre ei, scund și cu o privire piezișă, de tâlhar, avea aerul că ascundea ceva. Dante se apropie hotărât. - Ce te neliniștește așa, Lapo? exclamă el, Înfruntându-l. Celălalt Își ridică bărbia cu aroganță. - Dumneata, mai curând! Se pare că nu mai ești de văzut la adunările Consiliului și că, În schimb, umbli liniștit prin oraș la orice oră, Încălcând normele și regulamentele. Sau poate că ai uitat că priorilor li se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
peste bancul de lucru, cu mâinile În mecanism. Dante se uită În jur. Într-un colț, tăcut, stătea Amid. Era adâncit În rugăciune, Închinat pe covoraș. Poetul se așeză pe un cufăr lângă bancul de lucru, Încrucișându-și mâinile sub bărbie și observându-l cu luare-aminte. Știa despre obișnuința maurilor de a se Îndrepta către Mecca, dar vederea acestuia, prosternat cum să găsea În fața unui zid și adâncit Într-o litanie de neînțeles, În loc să Îi deștepte pioșenia religioasă, Îi stârni râsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
prezintă nimic care să ne Îndreptățească să ne gândim că ar lipsi ceva. Nu, tot ce mi-ai adus se află aici, sub ochii dumitale. Dante se lăsă pe un scăunel. Cu coatele rezemate de bancul de lucru și cu bărbia strânsă Între pumni, continua să scruteze cubul de lemn. - Și totuși, existența unui regulator pentru rotație ne-ar putea face să ne gândim la o formă oarecare de măsură, zise el după un răstimp. Însă dumneata afirmi cu certitudine că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mai bune. Și totuși, sub aparențele modeste, În acele Încăperi se ascundea un soi de minuțioasă conștiință colectivă a orașului. - Messer Duccio, ce știi de un anume litteratus, Arrigo da Jesi, care de ceva vreme locuiește la Florența? Omulețul ridică bărbia ca și cum ceva de pe tavan i-ar fi atras brusc atenția. Închise ochii și strânse buzele, În timp ce repeta În șoaptă numele acela. Dante avu impresia că parcurgea, cu ochii minții, paginile deschise ale unei arhive misterioase, ascunsă Între faldurile memoriei. - Arrigo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pe un jilț din lemn, purtând toate Însemnele funcției. Pălăria cu boruri largi, cu cordonul ei Împletit, Îi zăcea pe genunchi. - Așadar, ne revedem, messer Alighieri, murmură cardinalul cu glasul lui strident, schițând un surâs care Îi puse În mișcare bărbia dublă. Îi Întinse mâna Înmănușată, pe care se remarca un inel mare. Dante făcu un singur pas În față, oprindu-se În fața tronului. În loc să se Încline spre mâna Întinsă, Își Încrucișă brațele. - Am aflat că voiai să mă vezi. De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
coroana imperială. Și a avut totdeauna dreptate. După cum va avea dreptate și În privința afacerilor mărunte ale unor oameni mărunți ca voi. Zadarnic ați convocat la Florența cavalerii Apocalipsului! Cardinalul ridicase un deget, cu un aer amenințător. Gâfâia de surescitare, iar bărbia cea dublă Îi tremura. După ce trase de mai multe ori aer pe gura deschisă, reveni: - Veți pieri, e lucru sigur! Și vă veți prăbuși după neamul afurisit al ghibelinilor, gata să trădeze pe toată lumea, Începând cu Însuși izvorul lor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
primii ani și internatul colegiului iezuiților, timpul trecu mai repede decât o bătaie din aripi. Mama trimise acolo un copil smiorcăit, cu pielea rozalie și ochii umflați de plâns și într-o zi se trezi în fața unui tânăr rigid, pe bărbia căruia erau trei fire de păr și două coșuri, și care o privea de sus, ca un adevărat mic domn modelat de latină și de greaca veche, plin de importanță și de vise de cocoș. Muri așa cum trăise: retrasă, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
N-am ce face, Tină, rămân cu Lori... Toți alegem nevasta, la o adică, totdeauna amanta pierde, toți facem asta. — Faci cum vrei tu. — A tăcut mult timp. Am văzut-o pe după stâlpul de la bucătărie, era albastră și-i tremura bărbia, buza de jos, era transpirată sub nas. Nu mi-a fost milă deloc de ea, bine i-a zis Maestrul că toți rămân cu nevasta. — Îți mulțumesc pentru că ești aici!, dar nu le putem discuta pe toate, nu aici, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
zâmbet vesel, a apărut În ușa Întredeschisă. — Ai un ciocan? — Nu, regret. Poate că are unul doamna Doisprezece sau cum s-o fi numind. Străinul a pătruns În cameră. — Ești un locatar al acestui azil? Amory a Încuviințat, mișcându-și bărbia. — Groaznic grajd, la chiria pe care o plătim. Amory s-a văzut obligat să aprobe. M-am gândit să locuiesc pe campus, a spus, dar se zice că-s așa de puțini boboci, Încât se simt pierduți. Trebuie să stau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
aproape o alintare. Amory, ușor răgușit, a continuat: — Am fost atras de o mulțime de oameni - de fete - și cred că și tu ai fost... de băieți, vreau să spun, dar tu... Întrerupându-se brusc, s-a aplecat Înainte, cu bărbia proptită În palme. — Of, la ce bun?... Tu-ți vei urma drumul și presupun că și eu mi-l voi urma pe al meu. O clipă de tăcere. Isabelle era profund mișcată. Și-a răsucit batista, făcând din ea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Amory s-a așezat Înapoi și când Burne s-a cocoțat pe marginea mesei și s-a lansat În discuția cu Tom, l-a examinat pe acest revoluționar cu mult mai multă luare-aminte decât până acum. Cu fruntea Înaltă și bărbia puternică, având În ochii cenușii, cinstiți, ca ai lui Kerry, o anumită finețe, Burne era un tânăr care-ți insufla pe loc ideea de masivitate și securitate. Era Încăpățânat, evident, dar Încăpățânarea sa nu era rigidă, iar după ce l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
prost. Cu toate acestea, lumea forfotește de „bruneți Întunecați și tăcuți„ și de „brunete languroase“ care nu posedă nici o fărâmă de creier sub țeastă, dar, nu se știe de ce, nu sunt niciodată acuzați de penurie de inteligență. — Iar gura mare, bărbia lată și nasul mai voluminos sunt, indubitabil, indicii ale unui chip rasat. Nu sunt sigur. Amory era partizanul trăsăturilor clasice. — Ba da. Hai să-ți arăt. Burne a extras din sertarul biroului o colecție de fotografii de oameni celebri cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Propunerea lui Amory a fost să comande fiecare câte un cocteil Bronx, să amestece cioburi de sticlă În băutură și s-o dea de dușcă. Spre ușurarea sa, nimeni n-a aplaudat ideea, așa că, terminându-și highball-ul, și-a proptit bărbia În palmă și cotul pe masă - o poziție de dormit foarte delicată, greu observabilă, se liniștea el - și a alunecat Într-o amorțeală profundă... A fost trezit de o femeie ce se ținea de el, o femeie frumoasă, cu părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
un joc prea periculos, tinere! Amory a râs: - Ei și? Căpetenia celor trei i-a făcut semn cu capul unui om solid, În costum cu carouri. - Dă-i drumul, Olson. - Am Înțeles, domnule O’May, a zis Olson, Încuviințând cu bărbia. Ceilalți doi au aruncat o privire curioasă prăzii și s-au retras, Închizând mânioși ușa. Tipul solid l-a măsurat disprețuitor pe Amory. - Dumneata n-ai auzit de legea Mann? Vii aici cu ea - arătă spre fată cu degetul mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
ridicat Încet de pe cap. Au urmat două minute destul de crispate În lumina din hol, timp În care recepționerul de noapte și câțiva oaspeți Întârziați i-au examinat curioși: fata țipător Îmbrăcată, cu capul plecat, și tânărul chipeș, care-și ținea bărbia cu câteva grade prea sus. Concluzia era la Îndemâna oricui. Pe urmă frigul de afară, unde acum, că se vedeau primele semne ale zorilor, aerul sărat era și mai proaspăt, și mai tăios. - Urcați-vă Într-unul din taxiurile alea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
a Început omul, șovăielnic. - Plec dacă vrei. Omul a produs În gâtlej câteva zgomote neutre și și-a văzut de drum. Amory s-a așezat pe o barcă răsturnată și s-a aplecat În față, meditativ, până când și-a sprijinit bărbia În pumn. - S-ar putea ca nenorocul să facă din mine un om foarte rău, a rostit el, numai pentru sine. ÎN ORELE DE VEȘTEJIRE În timp ce continua să burnițeze, Amory și-a Îndreptat privirea pe furiș spre trecut, la cursul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
fi o nemărginită siguranță de sine, contrabalansată de o uriașă plictiseală față de tot ce-l Înconjura. Partea feței ițită de sub ochelari dădea impresia că e ceea ce se numește „puternică“. Niște colaci de grăsime, nu neapărat caraghioși, i se stratificaseră sub bărbie. Undeva deasupra lor era o gură mare, cu buze subțiri și o imitație necizelată de nas roman. Mai jos, umerii Îi cădeau fără rețineri, pe pieptul și trunchiul puternic. Era Îmbrăcat cu gust și neostentativ. Amory a observat că avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
au depășit deja cu ceva timp în urmă aceste limite. S‑au năpustit cu dinții lor ascuțiți asupra cordonului ombilical vinețiu, ce‑i ținea legați de anumite locuri predestinate, și l‑au secționat. Urma de sânge li se scurge pe bărbie. Două limbi palide, limba lui Rainer și limba Annei, ling bine locul. În curând, din limita naturală a nașterii n‑o să mai rămână nici un rest de piele. Spații infinite se deschid, cu un soare rece precum gălbenușul întreg, în lapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
egali, adică suntem oameni din carne și oase. Doar tu, mamă, tu ești imaterială ca bunul Dumnezeu; numai tata îți înjosește trupul, de aceea spun că acest trup nu există și chiar la posterele cu fete drăguțe decupez totul de la bărbie în jos, înainte de a le expune pe dulap. Carnea începe imediat să pută dacă o ucizi și o lași la loc deschis. Ah, băiatul ăsta! Iar acum șterge‑te bine, asta poți să faci și singur. Orga vuiește, iar Rainer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]