981 matches
-
făptuiască, și atunci au început cu sfîrșitul. Ca să-și dea curaj, s-au ascuns. Cu intuiția lui de copoi bătrân, învechit în rele și în slujbă, și-a zis că mai degrabă este vorba de cea de-a doua situație, bătrâneii n-aveau de cine să se ascundă, de cine să se teamă, altfel nu s-ar fi interesat de poștă. Dacă vrei să nu te știe nimeni unde te-ai vîrît, nu te apuci să trimiți epistole la prieteni și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
tâlhării sînt polițiștii și jandarmii pentru că nu se lasă și pun mîna pe tâlhari. Dacă nu i-ar prinde, n-ar exista, după capul domnului colonel Stoicescu! A pufnit în rîs, a ciudă, apoi a tresărit simțind privirea întrebătoare a bătrîneilor. Ca să iasă din situație, nu voia să dea explicații și nici să supere, oricum, se zicea că-l chemaseră în ospeție și chiar îi făceau curte, a bătut ușurel cu degetul în hîrtia țeapănă, era ca o pielicică uscată la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
o pielicică uscată la soare "asta da, domnilor, ieftinirea traiului și sancțiuni drastice contra speculanților, punctul șase, asta poate fi o măsură de succes, o să aducă saci de voturi, vă spun eu, saci de voturi!" I s-a părut că bătrîneii stau a rîde. În fapt se strîmbau ușurel, de parcă ar fi gustat un vin trezit. Colonelul Stoicescu dădu cu mîna de parcă ar fi alungat o gînganie. "Ce voturi, domnule adjutant, cine mai are încredere în voturi după atâtea bătăi electorale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Dacă n-ar fi pus întrebarea i-ar fi venit foarte greu. Dar așa, și-a dat seama că îi roade neastâmpărul, curiozitatea, însemna că se aflau la început. Putea fi totuși o glumă, sinistră, e drept, dar glumă. Doi bătrînei care se joacă de-a istoria, în loc să dea cu bila la popice sau să bată tablele. A arborat o mină serioasă, gravă. A făcut cîțiva pași rari, apăsați, podelele sunau sec, probabil K. F. îl auzea, nu se putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Îl prinsese zdravăn, cu sîrmă de cupru, ca burlacii, îl frecase cît trebuie cu Amor, praf de lustruit, dar dezinteresat, primit de la Strudel, negustorul de nimicuri. Poate gestul a fost cu totul neașteptat, i-a nedumerit, i-a descumpănit pe bătrînei, dar s-a întîmplat ceva cu totul neașteptat. Rotofeiul Stavri aproape s-a rostogolit către ușă, blocînd-o, în vreme ce August Stoicescu, atît de palid, încît puteai crede că în orice clipă va face un infarct, nu din cauza unei explozii, ci a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
fapt un referendum mascat, lăsat să apară, să se dezvolte, să se întindă ca mucegaiul pe un perete umezit. Pentru Radul Popianu nu era greu de înțeles care era planul celor doi ofițeri, acum chiar că nu mai erau doi bătrînei scoși la pensie, inofensivi, nu era greu de priceput ce voiau dumnealor. Era greu, în schimb, dacă nu chiar imposibil de imaginat cum ar putea trece el în realitate, în lumea înconjurătoare. Cu mintea lui își dădu seama că la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
măgulire, dar de fapt căuta să afle cu o clipă mai devreme care era adevăratul motiv al sosirii celor doi ofițeri în Vladia. Oricît își frămînta mintea, oricît se străduia să-și închipuie cele mai năstrușnice planuri de viitor ale bătrîneilor, Vladia nu se potrivea nicicum. "Să știi că l-ai preocupat destul de serios pe prinț, domnule. Știe și în ce zodie te-ai născut, Leu, mi se pare, chiar așa, Leu, dar ce să facă un leu într-o cușcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
luni și jumătate, încrederea sa în superiori și ierarhie n-ar fi fost spulberată ca puful de păpădie în vînt. Desigur, ca orice adjutant disciplinat, a întocmit, în chiar aceeași seară cînd a avut conversația cumva lămuritoare cu cei doi bătrînei, a întocmit un raport către superiorii săi direcți din Comana, către comandantul companiei de jandarmi, căpitanul Viscreanu. A expediat raportul pe calea obișnuită, rugîndu-l adică pe domnul Iacobovici să depună la biroul de informații al unității plicul sigilat cu ceară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
el acolo și asta era posibil numai dacă acolo, la Prefectură, se considerase că firesc era să li se spună lor ce gîndea adjutantul Popianu decît să i se comunice lui ce și cum să procedeze. Era limpede că ofițerii, bătrîneii ăștia, erau în legătură cu mai-marii Prefecturii, că tot ce se întîmpla la Vladia se întîmpla cu buna lor știință, ba poate chiar din ordinul lor. Iar cînd Stoicescu și Stavri au scos toată partea bărbătească, chiar și pe evreii exilați în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în carul cu fîn. Trebuia să-l găsească pe Leonard Bîlbîie și să-i dezvăluie secretul, să-i deschidă ochii asupra nenorocirii ce se pregătea sub masca unui carnaval, chiar dacă nu comic, tot un carnaval rămîne. Ceea ce puseseră la cale bătrîneii în Vladia, "ordinea" pe care o instauraseră în așezare, nu era decît un decor sinistru care să-i convină domnului Caraiman, să-i întărească moralul, încrederea că țara întreagă poate fi adusă "la ascultare" pe acest drum, cu această metodă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
altfel decît pentru Leonard Bîlbîie. Deocamdată putea fi sigur că între "fascia Vulturul alb" care creștea ca o ciupercă în atelierele Arsenalului și caraghioșii de la Vladia exista nu doar o legătură sigură, ci o strînsă conlucrare. Foarte probabil era că bătrîneii din Vladia să fie Comitetul Executiv despre care vorbea Georgescu. Ceva nu mergea însă. Dacă scopul principal al complotului, nu se ferea să folosească un astfel de termen, pomenirea lui Caraiman nu era îndeajunsă pentru justificarea lui, era aducerea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
dar fără pocnitori și petarde nu se poate, ca la carnaval, poate asta și era, un carnaval, toate astea care nu înseamnă mare lucru, dar la nevoie pot însemna ceva, se află în Capitală. Iar acolo, la capătul lumii, doi bătrînei în loc să-și pape pensioara se ocupă de rînduială, de ordine, de "încazarmare" și pun la cale aducerea lui Caraiman care, la urma-urmelor înseamnă ceva! Caraiman la Vladia ar putea întoarce pe dos țara. Ar putea, dar încă nu poate. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
își stropi ochii cu apă și-și clăti gura amară. Trase de mânici haina cea groasă, căptușită cu blană de miel, și ieși hotărât, tropăind. Cățelușa de vânătoare îl urma. Din camara de alături, alese sarica ce era de trebuință bătrânei; veni îndărăt și o lepădă lângă vatră. Cățelușa i se încurcă iarăși printre picioare. —Tu vrei să te duci și Vidra se împotrivește, râse într-un dinte nana Floarea. Paznicul nu catadicsi să răspundă la asemenea observație. Încă se amestecau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
decât în om: tocmai văzusem că, grație rațiunii, el poate descifra orice mister, iar, datorită voinței, lumea însăși, în toate coordonatele sale, devine mai limpede și (de ce nu?) chiar mai bună. Fapt oarecum straniu însă, am reînceput să cred în bătrânelul fără talie șapte sau opt ani mai târziu, când, realizând că oamenii se măcelăresc între ei cu pasiune atât de Sărbători, cât și în restul anului și că tot mai mulți indivizi ajung să prefere mirosul de napalm parfumului cozonacului
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
ținând cont de stresul unei asemenea călătorii, eu nu aș mai pleca deloc". Știam că cei care muncesc zece-douăsprezece ore pe zi, nu-și pot lua concediu mai mult de patru-cinci zile pe an, dar ce-i împiedica pe acești bătrânei liberi, bogați și activi să se bucure în sfârșit de viață? Zâmbetul japonez drept răspuns, faimosul zâmbet de mască no, impenetrabil. Mister... Mai târziu am adunat o nouă piesă, de o valoare inestimabilă. Un întreg Weltanschauung se contura pe tabla
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
unei culturi ce nu trebuie să se stingă, să moară, să piară în neant. Lecțiile pe care le ține nu sunt numai de muzică, ci și de istorie, literartură, filosofie, câteodată, chiar, de matematică, fizică ori chimie, căci, realmente, acest bătrânel plin de viață și nerv, pare a fi o bibliotecă bipedă, o enciclopedie. Ce bine era dacă și azi, la concertul Filarmonicii, organizatorii l-ar fi invitat pe el să prezinte programul. Lipsa lor de orientare o să-i coste. Păcat
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
și actorilor reali - întruchipări ale bătrâneții - un aer cadaveric, de ființe „de pe altă lume”, Kantor pare să caute expresia ultimă - și cea mai concentrată - a complementarității despre care vorbea. Când publicul intră în sală, actorii se află deja acolo: niște bătrânei semănând izbitor cu acele figurine de ceară ce înfățișează oamenii „de parc-ar fi vii”, îmbrăcați în haine negre de doliu potrivit unei tradiții ancestrale, stau nemișcați lângă băncile evocând un catafalc pe care se vor așeza în curând. „În fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
negre de doliu potrivit unei tradiții ancestrale, stau nemișcați lângă băncile evocând un catafalc pe care se vor așeza în curând. „În fața acestei înfricoșătoare imobilități inumane asemănătoare aceleia a morților”, în spectatorul ce dă cu ochii pentru prima oară de bătrâneii aceștia încremeniți ar trebui să se trezească un sentiment confuz, tulbure, „de repulsie și o atracție”, notează Kantor în caietul său de regie. După ce va lua loc, spectatorul îi va vedea pe actori însuflețindu-se brusc, mișcându-se o vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
amanții noi pe ușă, în vreme ce vechiturile sfârșeau aruncate pe geam. Câteva se lăudau că știau cel mai bine cum stăteau lucrurile. Aflaseră chiar de la duhovnicul ei: Marioritza venise în țară doar ca să-și petreacă restul zilelor într-o... mănăstire. Un bătrânel tocmai își amintea că tatăl ei, da, da, cărturarul, fusese un mare crai. Cucerise inima unei boieroaice, Eglantina, femeie frumoasă, extrem de elegantă, căreia, din acest motiv, i se mai spunea și Elegantina. Preotul de la capela Văcăreștilor rupse o bucată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
singură imagine. Cea a chicinetei în care fusese părăsit de primadona și dănțuitoarea Nanone. Și acea imagine îl lovi cu puterea unei ghilotine. Se văzu stând înțepenit de uluire, în costum de gală, cu toate decorațiile pe piept, un biet bătrânel rămas singur, un mort copleșit de mormanele de flori ale cântăreței. Mai apucase să-i vadă spatele gol, abia acoperit de blana pe care și-o punea din mers cu o singură mână, cealaltă fiind prea încleștată de mâna tânărului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
bărbați necunoscuți, urmați de Dante Negro. Cel mai puternic om din lume, cel mai mare dușman al său se afla acolo, aproape. Cu un singur gest putea să-i taie definitiv firul vieții. Dar care din cei doi era Napoleon? Bătrânelul cu ochelari și sprijinit în baston? Nu, acela nu putea fi! Nici celălalt! Prea înalt, prea slab. Nu se plia deloc pe imaginea împăratului reprezentată în tablourile pe care le văzuse pretutindeni, în tot Parisul, chiar și în muzeul deschis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Santa gemu. Ceea ce-ți trebe ție-n casa aia, fetițo, i-un bărbat, ca să-l pună pe băiatu’ ăla pe roate. Am să ți-l găsesc eu pe bătrânelu’ ăla drăguț care m-a-ntrebat de tine. — Nu-mi trebe nici un bătrânel drăguț. Tot ce doresc e un fiu drăguț. — Nu-ți bate capu’. Las’ pe Santa! Aranjez eu. Omu’ de la piața de pește zice că nu știe cum îl cheamă pe bătrân. Da’ aflu eu. Cred că l-am văzut alaltăieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
sexuale, erau umbrite de cum fusese scăpat basma curată Gerald Cleaver. Logan stătea la bar, așteptând să-l servească vreunul dintre australienii cei spălăciți și-l asculta pe un tip gras cu un tricou galben strălucitor, care se lega de un bătrânel slăbănog cu barbă, În tricou și vestă. Cleaver era un gunoi. Cum de putuse poliția s-o dea În halul ăsta În bară și să-l lase pe psihopat să scape? Era clar că era vinovat Cleaver, cu toții copiii ăștia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Heights. Evreii le cedaseră cartierul mexicanilor dinainte de război. Brooklyn Avenue mirosea odinioară a pastramă și supă de pui, iar acum mirosea a fiertură de porumb și porc bine prăjit. Sinagoga de vizavi de Hollenbeck Park era acum o biserică catolică. Bătrâneii cu kippa, care jucau șah la umbra copacilor, fuseseră înlocuiți de pachucos cu pantaloni cu manșetele despicate ce se plimbau țanțoși, îmbrăcați de gală, se fâțâiau, unduindu-și umerii, și vorbeau în argou de bulău. Buzz dădu ocol parcului, uitându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
în fasciști. — Nu te porți dur cu femeile? — Nu e stilul meu. — Al meu e. Ocazional. — Sunt șocat. — Mă îndoiesc. Danny dădu băutura peste cap. — Claire, vreau să lucrez pentru sindicat. Vreau să fac mai mult decât să perii niște bătrânei pentru bani. — O să ai ocazia. Și nu sunt niște bătrânei - decât dacă ești de părere că femeile de vârsta mea sunt bătrâne. O ocazie minunată. — Câți ani ai? Treizeci și unu, treizeci și doi? Claire hohoti la auzul complimentului. — Diplomat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]