6,215 matches
-
felinarul, crucea, icoana, pomul, năsălia... de fiecare podoabă, legat câte un ștergar alb, în colț o monedă pentru fiecare vamă. Liniște. Candela picura lumină peste pervazul bisericii, lumina curgea spre cimitir, cimitirul creștea văzând cu ochii până în vârful muntelui. Din bărbile sfinților, râuri de mir. Două sunete ca de clopot. Pendulul ceasului de lângă scaunul judecății bătea ora 2. Petru, speriat, încerca să culeagă timpul risipit pe covor timpul fugea în Evanghelie; coperta, un capac de sicriu. 63. Ești robul propriilor simțiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ochii, tataie! Deschide ochii, mâine avem consiliu. Trebuie să pui ceva la cale, de stai cu ochii închiși de atâta vreme! Învelit cu o pătură, starețul se relaxa ca după o baie de nămol la Techirghiol, pe plaja nudiștilor. Purta barbă, mai degrabă arăta a rocker decât a popă. Multe s-au auzit despre popa-starețul, dar nimeni nu a avut curajul să deschidă gura. Avea bani să cumpere carne după pofta inimii. Hodorogul prefera fibră bine coaptă. Părinte Visarion, acelea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Sfântului Duh, iluzia practicării „teologiei de performanță”. Personal, îmi asum calitatea de felix amator într-un domeniu în care singurii „performanți” rămân îngerii și sfinții. Mă gândeam la început să redactez un Prolog mai amplu, intitulat „Portretul unui ortodox fără barbă și sutană”, dar am renunțat din două motive foarte simple. Primo, consider inutilă orice justificare de ordin metodologic și ridicol din start orice manifest programatic. Fiecare cititor are discernământul, inteligența, capacitatea de a descoperi singur validitatea sau invaliditatea analizelor mele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
uriaș „înspăimântător la chip, asemeni unui tiran”. Este „primul creat” (protoplastos) dintre oameni, Adam. Când sufletele mânate de către îngeri se bulucesc grămadă pe poarta largă, Adam începe să plângă și să se jeluiască, smulgându-și părul de pe cap și din barbă și aruncându-se cu fața la pământ. Când, dimpotrivă, sufletele se îndreaptă către poarta strâmtă, chipul i se luminează și el se reașază pe tron „râzând de bucurie”. „Poarta strâmtă este a drepților; ea duce la viață și cei care trec printr-
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
dar se întoarse repede și se ascunse după ea. Bătaia se repetă. De data asta mai tare. Trase zăvorul, deschise ușa cu fereală. Cu cealaltă mână apucă bărdița, să-i fie aproape. În prag, un bătrân. Încă în putere, cu barba castanie înspicată, cu pletele deja albe, se sprijinea într-o cârjă mai înaltă decât el. Glasul se amesteca în vuietul furtunii și răbufnirea de vânt îl făcu să se clatine. Femeia îi făcu loc să intre. El rămase în prag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
asta, cineva bătea în ușă cu putere. Alergă la ușa, cu inima bătându-i nebunește în piept. Deschise ușa. În lumina alburie a zorilor, stăteau acolo, în prag, amândoi : soțul și fiul ei. Cu hainele ude, sfâșiate, cu părul și bărbile șiroind de apă, cu alge în păr, desculți, înfrigurați, dar în viață : așa cum promiseseră, veniseră de Crăciun. Să împodobească bradul. Într-un târziu , lângă foc, povestiseră cum s-a întâmplat cu furtuna, cum fuseseră zvârliți de valuri încoace și încolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
fuseseră zvârliți de valuri încoace și încolo, fără să vadă nimic decât furia mării, și cum, măturați de zidurile de apă care năvăleau de peste tot pe corabia care se răsucea în loc, apăruse un bătrân de nu se știe unde, cu barba înspicată și pletele albe, sprijinindu-se într-o cârjă mai înaltă decât el, care stătea drept printre resturile de catarge de pe punte și care le arăta o lumânare singura lumină într-un întuneric de smoală. A stat așa, nemișcat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
-și creadă ochilor: un fir de iarbă verde ici, un altul colo... parcă erau niște semne puse, așa, ca o cărăruie în pustiu... A înțeles. A urmat cărarea. Când a ajuns la peșteră, l-a găsit pe bătrân în genunchi. Barba lungă și albă, pletele lungi, albe și ele, îl făceau să semene cu un munte de zăpadă. O voce caldă, cum nu mai auzise niciodată copilul, răzbătea din muntele de zăpadă. Când a ajuns chiar lângă el, bătrânul s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
râdea și spunea mereu : "Eu, eu, eu...", un cântecel de copii, probabil. Pe urmă, s-a dus spre casă, scuturând în drum florile grele de apă, după ploaia de azi noapte. Dinăuntru a ieșit un bătrân cu plete lungi și barba albă (dacă-și punea cămașă roșie, aș fi zis că-i Moș Crăciun): "Sărut mâna, mamă ! Hai, lasă florile că te uzi toată masa-i gata, poftim, te rog". Apoi se uită la mine : "Cum ați călătorit?" "Bine, mulțumesc" i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
să-i uit: îi văd mereu în noaptea mea și ei sunt lumina, v-am spus doar ca mergeau în soare, nu?! Și erau atât de frumoși... și nici pe bătrân... îi știu fiecare cută a veșmântului și părul și barba și cum mergea așa, mulțumit, de parcă vroia să moară... văzuse tot ce era de văzut... să știți că de multe ori mă gândeam să mă pierd și eu așa, în lume, să nu le mai fiu alor mei o gură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Nihil sine bafta, magna cum propteauaă. Aici, ori știi, ori nu știi. Și unde mai pui că te Întreabă ce contribuții personale ai În acel domeniu... Dacă răspunsul nu este rotund...adio! Stai pe post de asistent până ce Îți crește barba de un cot!” - a căzut la pace gândul de veghe... ― Bună dimineața, doctore Gruia - s-a auzit salutul pornit din spatele unor mustăți cât o lume, adăpostite sub o pălărie de pai cu o zagara largă trasă pe ochi... Surprins, Gruia
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
felinar bălăngănindu-se între roți. Hooo!... Pttrrruuu!... strigă căruțașul, când îl zări la rându-i și trase tare de hățuri, că să oprească. În lumina lunii, i se deslușeau trupul îndesat și ușor adus de spate, căciula de pe cap și barba mare, ca a sfinților din icoanele vechi. Culae se apropie de căruță, dându-i omului cu smerenie bună seara și îl rugă să-l ia și pe el. Cum nu, nepoate... Hai, urcă! îl pofti căruțașul cel bărbos și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
mici!... Al cui ești tu de pe-aicea, că nu te știu?!... Culae îi spuse al cui era, că venea hăt de departe și că îl prinsese noaptea pe drum, rătăcindu-se. N-am auzit de Caloianu, își scutură căruțașul barba. Și la cine vrei tu să mergi?... Aflând, bărbosul dădu din cap dumirit. Aha!... glăsui el. Atunci tu oi fi Culae, ăla de cântă cu găidulca!... Culae se grăbi să încuviințeze, mirat că moșul știa de el, în timp ce el nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
plăcute, se simți zgâlțâit de umăr și se trezi. Scoală-te, nepoate!... Hai, c-a venit badea Petre ca să te ducă înapoi acasă!... El se frecă buimac la ochi și-l recunoscu, la lumina aceluiași opaiț, pe deadul Vasile, cu barba sa albă și lungă aplecată deasupră-i. Fără să-și ia seama, copilul dormise toată ziua și acum prin fereastra întunecată a odăii cu multe scripci se zărea iarăși luna, iar de undeva de afară, prin ușa întredeschisă, răzbătea nechezatul unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
peste tot domnea aceeași pace adâncă, de miez de noapte și ca din altă lume. Unde mergem noi acum, bade Petre?!... întrebă Culae mirat. Drept răspuns, badea Petre plesni mai întâi prin aer cu biciul lui și râse scurt în barbă. He-he!... Păi cum unde mergem?... Înapoi, peste apa Vavilonului, nepoate!... Că avem cale lungă de mers și până la ziuă trebuie s-ajungem!... Smucind din hățuri, omul o cârmi la dreapta și o apucă peste pod. Sub roțile căruței, bârnele podului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
luă inima în dinți și-o porni mai departe, în întâmpinarea căruței. Când ajunseră față în față, tatăl său smuci tare de hățuri, mai-mai să le rupă și să rămână cu ele în mâini. Chipul omului era înnegrit de o barbă nerasă de multe zile, iar ochii îi erau duși în fundul capului și roșii de griji și de nesomn. Hooooo!... Ptrrr!... strigă el cu un glas aspru și răgușit, care sparse liniștea acelei dimineți liniștite. Pe unde-mi umbli, mă prăpăditule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
acela buclucaș?... Tot după ora Moscovei?... Ba după ora Bucureștiului, că de când mi l-ai reparat dumneata nu s-a mai defectat..., îi replică Stelian. Evreul continuă să zâmbească în felul său poznaș. Ei, așa, așa..., încuviință el, mângâindu-și barba, care între timp i se făcuse mai albă și mai lungă. Iorgu zâmbi și el. Nu știam că vă cunoașteți așa de bine, își mărturisi el surpriza, uitându-se mai întâi la ceasornicar, apoi la fratele său. O-ho-ho, și încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
numai dumneata ne poți ajuta... Spune-ne ce-i de făcut?... glăsui Lia Gutman, uitându-se la tatăl ei cu ochi rugători. Dar Mișu Leibovici era el însuși într-o mare încurcătură. Nu știu, răspunse el, mângâindu-și pe gânduri barba albă. Nu știu ce se cuvine mai bine să facem... Trebuie să chibzuim cu toții... Bine, dar dumneata ai putea să-i ceri lui Aronică să intervină în favoarea lor... Doar este fiul dumitale! interveni Stelian, nedumerit că lui Mișu Leibovici nu-i trecuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
mai departe închisă și nici un zgomot de pași nu se auzi din dosul ei. Răbdător, Mișu Leibovici apăsă din nou pe butonul soneriei. Soneria zbârnâi prelung, dar răspunsul fu iarăși aceeași tăcere ciudată. Atunci Mișu Leibovici, chibzuind puțin, mormăi în barbă că, pesemne, fiul său încă dormea și începu să bată tare în ușă. Bătăile insistente răsunară în tot coridorul, amplificate de ecou, și, drept urmare, două uși învecinate se deschiseră aproape în același timp. Din dosul primeia se ivi un bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
atât de subversivă. Cu toporișca lui bine ascuțită, Virgil hăcuia sistematic bulumacii și scândurile destul de groase ale gardului și căra în liniște toată prada acasă, în niște saci împrumutați de la moș Panciu, care se uita în urma lui și râdea în barbă, dar nu zicea nimic. Treaba merse atât de bine, că prin aprilie, când se topiră ultimele zăpezi, din tot gardul secției financiare nu mai rămaseră, drept vestigii, decât câțiva stâlpi de susținere, din loc în loc, și altceva nimic. Dar cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
primire de tatăl său, care brusc își aduse aminte că mai avea încă să-l învețe niște secrete ale meseriei lui, așa că vreo câteva zile îl purtă cu el prin tot orașul, pe la o mulțime de clienți, de ale căror bărbi și plete se ocupă, din nou, pe îndelete, câștigând ceva parale pentru bugetul familiei și pentru propriul buzunar. Într-o zi, găsind puțin răgaz, o apucă spre universitate, ca să mai vadă ce și cum, dar se întâlni cu Nichi Stelescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Măgureanu, vorbi el cu glas stăpânit și categoric, eu n-am lucrat și nici n-am să lucrez vreodată pentru o instituție represivă. E ultimul lucru care mi-ar trece prin minte! E, he, he!... zise bătrânul, râzând încet în barbă. Nu se știe, tinere!... Ei caută tineri inteligenți, așa ca dumneata... Nu se știe niciodată!... Iar eu vă repet, cu tot respectul, că..., mai vru Victor să spună, dar doamna Măgureanu îi luă vorba din gură: Lui Ică îi e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
că o să înflorească la primăvară... Iar trandafirii..." Domnule, timpul prevăzut pentru vizite a trecut. Nu trebuie obosită prea mult. O mai puteți vedea mâine în camera ei. Este greu să îl recunoști pe Victor în acest bărbat năpădit de o barbă țepoasă și care nu mai are nimic din vioiciunea, frumusețea și seninătatea lui obișnuită. Fața i s-a alungit și colțurile gurii s-au orientat spre bărbie dându-i înfățișarea unei tragice măști din antichitate. Văzându-l, te poți întreba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
probabil foarte rar la vremea la care a fost luată imaginea. Bărbații sunt îmbrăcați în pufoaice, pe cap poartă căciuli cu clape îndesate până la ochi, iar în picioare ceea ce par a fi niște pâslari grosolani. Toți șapte sunt năpădiți de bărbi deși probabil sunt tineri. Stau țepeni de parcă ar fi înghețați, nici unul nu zâmbește. Pe chenarul zdrențuit se distinge o cruciuliță marcată îndesat cu creion chimic la picioarele celui de al treilea bărbat din stânga. Dora observă pentru a nu știe câta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
și alte câteva cuvinte care par a fi : "Al treilea din... eu". "Bărbatul sub care este cruciulița este într-adevăr al treilea din dreapta... S-ar putea oare să fie tata ?", se întreabă Dora. Conturul neclar al chipului încadrat cu o barbă stufoasă nu îngăduie însă nici o asemănare cu al aceluia care stăruie în mintea ei. A doua fotografie reprezintă o femeie ținând de mână o fetiță de patru-cinci ani. Femeia și copilul se găsesc în fața unei case, au capetele îmbrobodite cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]