KorAP: Find »[drukola/base=barbară & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...30 31 32 ...88 >

2,181 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227

să mă piș. Mai nou se pare că-mi vine să mă piș întruna. Doctore? Cât de bătrân trebuie să fii ca să te-apuci să te ocupi de prostată în mod rezonabil? Nu așteptă răspunsul. Weber se uită admirativ la Barbara. Planul ei avea o frumusețe simplă, inaccesibilă teoriei neurologice. Nimeni - nici indivizii pentru care creierul era un computer, nici cartezienii sau neocartezienii, nici noii behavioriști deghizați, nici farmacologii, funcționaliștii sau partizanii leziunilor - n-ar fi putut propune așa ceva, în afară de un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
răspunsul este „mai mult bâjbâi“. Cuvintele păreau să fie ale altcuiva. Dar îl surprinseră mai puțin decât efectul lor instantaneu de a-l liniști. Ieșise din ascunzătoare, după luni întregi - îi putea spune orice acestei îngrijitoare neverosimile, acestei femei indescifrabile. Barbara acceptă mărturisirea lui cu naturalețe. —E normal să fie așa. Dacă n-ați bâjbâi, ar însemna că ceva nu e în regulă cu dumneavoastră. Ați fost luat în colimator chiar acum. Își lăsă mâna jos, ca el să poată vedea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
capul, cu maximum de vioiciune pe care Weber îl văzuse vreodată la el. — Gata, uite care-i planul. Uite ce-o să fac. Cuvintele lui păreau mărunte și foarte îndepărtate. Weber nu reuși să le distingă în larma din jur. Chipul Barbarei Gillespie, ovalul acela deschis, continua să-l privească, formulând cea mai simplă întrebare posibilă. Viscerele, suspendate în aer, răspunseră în locul lui. Ajunseră amândoi într-un restaurant din Kearney, unul dintre lanțurile alea concepute în Minneapolis sau Atlanta și trimise prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
de împărtășit. Ciuguleau dintr-o ceapă prăjită în untură, flecărind fără să trebuiască să se explice. Desigur, aveau de vorbit despre creierul lui Mark, un subiect de interes inepuizabil pentru amândoi. —Care-i părerea ta sinceră despre tratamentul ăsta? Vocea Barbarei nu trăda nimic, nici un indiciu asupra propriei opinii. Interesul ei pentru Mark îl irita, punându-i sub acuzare propriul interes. De ce trebuia să fie în relații atât de intime cu băiatul ăla, când avea și mai puține în comun cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
auzit niciodată așa ceva. Parcă ar fi ascultat la un vechi radio cu galenă o știre despre străini invadatori. După o jumătate de arie, se aplecă și închise radioul. Ieșiră din oraș, mergând pe drumuri întunecoase de țară în tăcere, cu Barbara îndrumându-l doar prin gesturi. Când vorbi din nou, avea un ton obișnuit. —Ăsta-i drumul. Ăsta-i locul lui Mark. Îl cercetă, dar nu văzu nimic. Total anonim. Puteau fi oriunde, între Dakota de Sud și Oklahoma. Înaintară prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
farurile care abia făceau lumină cât să-i împingă înainte la nesfârșit, printr-un necunoscut total. Discoteca era asurzitoare, cu muzica dată atât de tare că-i juca tontoroiul pe timpane. Tot e bine că nu-i seară topless, urlă Barbara. Asta-i formația care a cântat în noaptea accidentului. Preferații lui Mark. Voia să-i spună că știa totul despre formație, că știa la fel de multe ca ea despre gusturile lui Mark în materie de muzică. Îl înfuria faptul că grija

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
nu o cunoștea - se simțea scârbit, ca atunci când trecea o zi fără să lucreze. Dar era un simplu adăpost reciproc, improvizat. Gândul la ceva ilicit părea aproape comic - agresiune cu o armă letală, cum glumea dintotdeauna cu Sylvie. Weber și Barbara se învârteau și se răsfirau. Peste tot în jurul lor, oamenii se mișcau. Salsa și boogie. Box step și împleticeli ritmice. Zvârcoleli bizare ca să țină pasul cu chitările Appalachian și mai bizare ale formației, care scârțâiau și zdrăngăneau. Lângă ei, un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
să pună gaz pe foc. Se grăbea să se scuze cu mici amabilități, repetându-i cât de recunoscătoare îi era pentru slujbă, slujba cea mai profundă pe care pusese vreodată mâna. A doua zi, îl repezea iar. O sună pe Barbara, să-i ceară sfatul. Nu știu ce să fac. Cu medicamentul ăsta, pot să-l transform în Dumnezeu știe ce. Pot să-l las cum e acum. E prea multă putere. Recită obiecțiile lui Daniel la medicamente. Infirmiera ascultă cu atenție. — Înțeleg

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
agrava situația. Eu nu pot să-ți spun ce să faci. Dar trebuie să te interesezi de olanzapina asta cât de atent... Am făcut asta, izbucni Karin. Iar tipul care m-a lăsat cu chestia asta pe cap a plecat. Barbara! Te rog... Nu pot să dau sfaturi. Nu am pregătirea necesară. Dac-aș putea să iau hotărârea asta în locul tău, aș face-o. Karin, care visase la un moment dat să devină prietena, chiar confidenta acestei femei, închise telefonul simțind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
lucru, energizat de forțele care se desfășurau împotriva lor. Șansele mici de reușită îl făceau mai atrăgător decât fusese săptămâni întregi. Chiar în spatele echipei studențești de filmare, pe un scaun tras în mod deliberat ca să nu apară în cadru, stătea Barbara Gillespie. La vederea ei, Karin se neliniști - lumi incompatibile. —Aia e Barbara, îi spuse ea lui Daniel. Barbara a lui Mark. Ce părere ai? — Ah! Daniel tresări. —Nu ți se pare că are ceva? Un fel de aură? Stai liniștit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
reușită îl făceau mai atrăgător decât fusese săptămâni întregi. Chiar în spatele echipei studențești de filmare, pe un scaun tras în mod deliberat ca să nu apară în cadru, stătea Barbara Gillespie. La vederea ei, Karin se neliniști - lumi incompatibile. —Aia e Barbara, îi spuse ea lui Daniel. Barbara a lui Mark. Ce părere ai? — Ah! Daniel tresări. —Nu ți se pare că are ceva? Un fel de aură? Stai liniștit; fii sincer. — Pare foarte... stăpână pe ea. Temându-se să se uite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
fusese săptămâni întregi. Chiar în spatele echipei studențești de filmare, pe un scaun tras în mod deliberat ca să nu apară în cadru, stătea Barbara Gillespie. La vederea ei, Karin se neliniști - lumi incompatibile. —Aia e Barbara, îi spuse ea lui Daniel. Barbara a lui Mark. Ce părere ai? — Ah! Daniel tresări. —Nu ți se pare că are ceva? Un fel de aură? Stai liniștit; fii sincer. — Pare foarte... stăpână pe ea. Temându-se să se uite, dându-i dreptate. Echipa de la Platteland

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
în altă parte. După un minut, mai aruncă o privire furișă. Dacă într-adevăr Karsh o observase, momentul trecuse. Era îngropat până la brâu în materiale de prezentare, arta de a fi o persoană importantă. Amețită, Karin se uită iar la Barbara, care-și ridică o palmă într-un gest de salut mascat. Pericol, spunea salutul acela fulgerător. Sunt oameni peste tot. Dezbaterea începu. Primarul se adresă consiliului și stabili procedurile. O purtătoare de cuvânt din partea grupului întreprinzătorilor urcă pe podium, făcu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
ceru iertare într-o șoaptă fierbinte. Îmi pare rău. N-am nici o scuză. Au fost câteva ore bolnave. Ea făcu un pas în față, ca să-l silească să tacă. Simți o mână pe umăr. Se întoarse și o văzu pe Barbara Gillespie. —Tu erai! Ce cauți aici? Sprânceana aia arcuită o singură dată, în stilul Gillespie. —Sunt un cetățean model. Chiar trăiesc aici! Nevoită, Karin făcu prezentările. —Vreau să ți-l prezint pe prietenul meu, Daniel. Daniel, ea e Barbara... femeia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
pe Barbara Gillespie. —Tu erai! Ce cauți aici? Sprânceana aia arcuită o singură dată, în stilul Gillespie. —Sunt un cetățean model. Chiar trăiesc aici! Nevoită, Karin făcu prezentările. —Vreau să ți-l prezint pe prietenul meu, Daniel. Daniel, ea e Barbara... femeia despre care ți-am vorbit. Riegel se întoarse spre ea, un Pinocchio țeapăn, rânjit. Nici măcar să se bâlbâie nu era în stare. Karin îl surprinse pe Karsh care tocmai ieșea din sală, holbându-se la Barbara. Mi-a plăcut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
Daniel, ea e Barbara... femeia despre care ți-am vorbit. Riegel se întoarse spre ea, un Pinocchio țeapăn, rânjit. Nici măcar să se bâlbâie nu era în stare. Karin îl surprinse pe Karsh care tocmai ieșea din sală, holbându-se la Barbara. Mi-a plăcut ce ai spus, îi zise Barbara lui Daniel. Dar zi-mi o chestie. Ce crezi că vor să facă oamenii ăștia cu complexul în cele cinci șesimi din an când nu e picior de cocor pe-aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
vorbit. Riegel se întoarse spre ea, un Pinocchio țeapăn, rânjit. Nici măcar să se bâlbâie nu era în stare. Karin îl surprinse pe Karsh care tocmai ieșea din sală, holbându-se la Barbara. Mi-a plăcut ce ai spus, îi zise Barbara lui Daniel. Dar zi-mi o chestie. Ce crezi că vor să facă oamenii ăștia cu complexul în cele cinci șesimi din an când nu e picior de cocor pe-aici? Daniel rămase cu gura căscată la eșecul comun al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
oamenii ăștia cu complexul în cele cinci șesimi din an când nu e picior de cocor pe-aici? Daniel rămase cu gura căscată la eșecul comun al ecologiștilor de a ridica această problemă în timpul dezbaterii. Poate niște săli de conferință? Barbara reflectă. —E posibil. De ce nu? Apoi, cu o viteză care o ameți pe Karin, adăugă: Ei, mă bucur că te-am văzut, draga mea! Și mă bucur de cunoștință, Daniel. Daniel dădu din cap, moale. Vă țin pumnii la chestia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
E posibil. De ce nu? Apoi, cu o viteză care o ameți pe Karin, adăugă: Ei, mă bucur că te-am văzut, draga mea! Și mă bucur de cunoștință, Daniel. Daniel dădu din cap, moale. Vă țin pumnii la chestia asta! Barbara se retrase cu un zâmbet strâmb și un gest de salut împietrit, ca de regina balului de la liceu, apoi ieși din sală prin mulțimea tot mai împuținată. Pe undeva, Karin îi blestemă ieșirea. Daniel suferea. — Îmi pare rău. Nu mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
zis că-mi pare rău. A fost de neiertat. Altceva nu știu ce să spun. Ăsta era adevărul: o luase razna. O doborâse eșecul de a avea grijă de cineva. Dă-o încolo. Nu-i nimic. M-am țicnit. Ce spuneai despre Barbara? Am senzația asta ciudată că-i știu vocea. Se ridică și traversă camera, gol, până la fereastră. Trase perdeaua și privi în curtea întunecoasă. Îmi sună cunoscut. Iarna în Long Island. De ce insistau să rămână aici? Cu siguranță nu pentru cele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
vorbit. Dar vorbitul era pedeapsa lui. Merge pe cincizeci, spuse el, mințind cu un deceniu. O minciună fără sens - nu se putea spune că la patruzeci de ani s-ar fi inclus în categoria femeilor mai tinere - după adevărul dur. Barbara era mai tânără. Dar tinerețea era nerelevantă. Îți aduce aminte de cineva? Și atunci își dădu seama. — Da. Aura că fugise de viață. Cu un pas în afară și deasupra ei. Același fals aer angelic ca la autorul acestor trei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
când venea vorba de a fugi de la locul faptei. Îi spusese lui Sylvie de fiecare dată, dar după ce faptul se consumase, bagatelizând întotdeauna posibila catastrofă. Nimic nu rămăsese în arhiva permanentă. Când apăru următorul slide, înțelese adevărul: o voia pe Barbara Gillespie. Dar de ce? Numărul pe care-l făcea ea nu se lega. Pe undeva, viața ei o luase la fel de prost ca a lui. Ea trăise deja vidul în care el de-abia intra. Ceva imens, ascuns. Ea știa ceva de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
o muncă de umplutură. Își autoprescrisese trei sute cincizeci de grame de ciocolată, ca să-și ia doza de feniletilamină. În ultima vreme, asta-l ajutase să scape de mantia serilor de iarnă. Ciudățenia era că nu simțea aproape deloc dorință față de Barbara Gillespie. Poate că o găsea atrăgătoare, la modul abstract. Dar nici măcar acum, schimburile sale imaginare nu treceau niciodată dincolo de îmbrățișări inofensive. Parcă era... ce? Nici rudă, nici prietenă; cu siguranță nu o simplă amantă. O legătură care nu se inventase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
Nebraska. Toată povestea - o incursiune într-un gen amestecat, experimental, o poveste cu morală care poza în jurnalism. Nu se putea bizui pe nici o amintire despre ce s-a întâmplat acolo. Nu putea reconstitui cu exactitate nici măcar una dintre particularitățile Barbarei Gillespie, iar trăsăturile cu atât mai puțin. Și totuși nu se putea abține să nu invoce amintiri recuperate cu ea, toateatât de detaliate încât ar fi putut jura că erau date documentate. Ce știa despre viața propriei lui soții? Cine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
de mult o impresionase prestația lui Daniel. Explicația îl liniști pe Mark. Numai Daniel se îndoia. —Eu ar trebui să plec, spuse el, nervos. Nu mi-am dat seama că așteptai musafiri. —Barbie? Barbie nu e musafir. Nu fugi, spuse Barbara. E doar o vizită de curtoazie. Dar ceva din Daniel era deja pe fugă. În drum spre ușă, îi spuse lui Mark: —Întreab-o pe ea. Lucrează în sănătate. —Ce s-o întreb? spuse Mark. Da, reluă Barbara. Ce să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]