1,112 matches
-
toate Întrebările celor doi polițiști. O disculpă pe Armella, a cărei singură vină fusese aceea de a vrea să-l acopere pe PM. - Dar cea mai mare eroare a ei a fost, Înainte de toate, să se mărite cu fratele meu. Biata de ea a intrat Într-o familie teribilă, care n-a știut să-i pună inteligența decît În slujba nenorocirii. Lucas se ridică brusc și, spre marea surpriză a Mariei, chemă un jandarm care să-l conducă pe Ryan acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ea. Nu prea mă dau În vânt după dansurile africane... sunt prea... Prea cum? Îi Înțelegea tulburarea. Prea primitive? Evident, nu. Prea ritmate? Era deja la limita rasismului. Hotărât lucru, nu puteai spune nimic despre tâmpeniile astea de dansuri africane. Biata Sophie, Încerca să nu supere pe nimeni. Era drăguță cu părul ei negru, cu ochii albaștri, cu pielea foarte albă. Avea probabil sâni mici, dar foarte sensibili. Era probabil bretonă. — Ești bretonă? o Întrebă el. — Da, de la Saint-Brieuc! răspunse ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
nu li se pare mai cumplit decât să trăiască Într-un corp diminuat. În dreptul satului Chapelle-en-Serval, Bruno coti la stânga. Cel mai simplu ar fi fost să intre Într-un copac trecând prin pădurea de la Compiègne. Ezitase câteva secunde prea mult; biata Christiane. La fel, ezitase câteva zile prea mult Înainte de a-i telefona; știa că era singură În apartament cu fiu-său, și-o imagina În scaunul cu rotile, nu departe de telefon. Nimic nu-l obliga să Îngrijească o infirmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
eforturi să mă abțin. — Și dacă e vorba de o femeie ? — Bună întrebare. În acest caz, cântăm un alt bocet. Trage aer în piept adânc și începe din nou să cânte, pe același ton insipid: Vai, vai. S-a dus, biata de ea. Mă doare stomacul de la cât de tare mă abțin să nu râd. — Ei, noi cei din Londra nu spunem bocete, zic. Doar ne vedem de viață mai departe. Așa suntem noi, londonezii. Ne vedem de viață mai departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ce aude. Cică se tot uitase În sus și-și scuturase capul, de parcă ar fi crezut că oamenii din fața ei erau tot cei ce o alungaseră, numai că nu mai era ea În stare să-i recunoască. I se păruse, biata, că i se trage de la Tatăl din Cer, care Îi Încurcase vederea, așa că dorise să se arunce de pe stânca cea mare de la intrarea În peștera iernii. N-o lăsaseră ai noștri. Era femeie puternică, tocmai bună de trimis la apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pe lume, Îmi zisese Moru. Pe frate-tău l-ai ucis Încă din pântecele maică-ti, i-ai băut tot sângele cât timp ați Împărțit pântecele, iar pe ea ai ucis-o ieșind la lumină, spintecându-i cuibul. A dat, biata, la sânge pe jos până s-a făcut albă de tot și n-a mai avut putere să sufle. Zisese Moru că Încă din ziua nașterii mele Își dăduse seama că pe mine mă aștepta. Era de neînțeles cum de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pișcături, mai rele parcă decât ale purecilor de acasă, din peștera iernii. Ajunsesem la mlaștină, după cum mă prevenise Vindecătorul, așa că m-am repezit să-mi acopăr trupul cu clisă. M-am cutremurat din cap până În picioare. Clisa Îmi amintea de biata Bodolona, dar tot m-am uns cu ea și țânțarii m-au mai lăsat. N-a trecut mult și m-am trezit că intru Într-o mocirlă care sorbecăia sub pășitori. Broscoi nenumărați prinseră să cârâie, iar o pasăre strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
era o cascadă tare frumoasă, care se prăvălea printre două țancuri Înainte să se strecoare printre copaci și să ia chipul unei ape care curge mereu. - Aici, aici, ne strigă o femeie și ne repezirăm cu Nunatuk Într-o casă. Biata Nunatuk! Și-așa era ea grasă dar, după ce se cuibărise În ea pruncul meu, se făcuse precum un uriaș bulgăre de seu. - I-ai numărat zilele? mă Întrebă femeia. - Zilele? Să i le număr? Femeia se uită lung la Gupal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și prea de-ajuns. O sincopă și chițcanul s-a dus. Bineînțeles de-aceea nu ne prind nici pe noi. Fâl fâl, fâl fâl, fâl-fâl, fâl. În laț nu mă poate prinde nimeni, că doară nu-s privighetoare sau canar. Bietele de ele! Noroadele-astea cântărețe nu pricep nici sticla nici cercul, nu pot deosebi ființa de asemănare, și pac! Cad în laț! Sau se dau cu capul de geamuri, nătângele, după câte o grăunță. E adevărat că în principiu aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Alea, care duc sus, pe deal, la Marea Adunare Națională, părinte. Că tot este și Patriarhia peste drum! Cât despre Rela... Clătină energic din cap, ca și cum nu-i convenea deloc ceea ce auzise: - Și dacă știe, ce mai poate să facă biata de ea, părinte? E pe linie moartă acuma. Alte orientări, nu ca pe vremea ei. Ce putere să mai aibă... A trecut timpul ei, cu cultul personalității și teroarea. Acuma, doar avem libertatea și democrația pentru care garantează tovarășu’ și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
încă în cameră, mormăi suficient de tare încât să se audă: Unde-am pus-o, domnule, unde poate fi? Ușa se închise și Sun răsuflă ușurat. Se ridică, luă ceașca de cafea în mâna stângă și se apropie de fereastră. „Biata Humphrey!” își zise, gustând un sentiment de măreție amestecată cu milă. Era o vreme când îl excita să lupte împotriva unei femei. Ea era cea care trimitea cei mai mulți emisari către el, Jo și Mallami, cerând armistiții pe care nici unul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
nici nu prea aveau tendința să fie. Ei operau la un nivel mult mai ridicat și mai important, unde grijile banale legate, de pildă, de maniere sunt sacrificate pentru binele omenirii. În baie? a repetat oripilată doamna Duffield. Și pe biata Rosa unde o spălați când cada e plină de bere? — Nu în cada de la etaj, a rânjit Jake către ea. Ci în cada din grădină. Cea pe care am găsit-o la groapa de gunoi. Mama lui Alice era nedumerită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
pat, cine-l mai aducea pe Hamish la creșă? Și nici nu pot să lipsesc de la serviciu. În ultima vreme mi-am luat atâtea zile libere, din cauza diferitelor lui boli, încât, dacă mai lipsesc o dată, or să mă dea afară. —Biata de tine, a spus Hugo. Și-a dat seama, plin de vinovăție, că nu era singurul părinte cu probleme. Până și Alice, cu toată eficiența ei, avusese un motiv să plângă. De multe ori, după întâlnirea aceea, Hugo se întrebase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
apă un picior cu pielea fină și bronzată, exfoliată doar cu o săptămână în urmă în Utah. —Dar toți ceilalți trebuie puși în capul listei - evident, Theo în primul rând. Și, numai după asta, la coada cozilor, mai apare și biata de mine. Femeia și-a examinat subsuorile fine, epilate cu ceară. Oamenii îmi spun tot timpul că nu înțeleg cum reușesc eu, a continuat ea zâmbind obosită. Și știi ceva, Laura? — Da, de fapt, chiar știu, a spus Laura repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
și să plângi...să tot plângi... Mulțimea în tăcere, începu a se risipi părăsind cimitirul. Carmen, nepoata lui Iorgu, sfârșită de durere, cu vocea stinsă, îi pofti pe toți cei de față de la praznic... la pomana celei adormite întru Domnul... ”...Biata Vasilica... gândi Iorgu, a venit pe aceste meleaguri ca o străină și acum a plecat!... S-a dus în necunoscut, îngropată în pământ străin, departe de mama și tatăl ei. Ce destin... ce destin!... Biata Fată...o străină în această
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
gânduri, privea atât de stăruitor de parcă ar fi vrut să facă o gaură în el cu privirea. Prin minte îi trecu viata lor de dinainte si acum... si, asa dintr-o dată se simți ca bolnav, doborât de nostalgia acelor ani. - Biata mea, Fată... Biata mea, Fată!... oftă el adânc, privind în tavan cu ochii tintă într-un punct nevăzut. Tăcea, tăcea si se gândea, se tot gândea la Fata lui, îsi simtea sufletul tot mai apăsat de dorul ei. Tăcea cuprins
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
de stăruitor de parcă ar fi vrut să facă o gaură în el cu privirea. Prin minte îi trecu viata lor de dinainte si acum... si, asa dintr-o dată se simți ca bolnav, doborât de nostalgia acelor ani. - Biata mea, Fată... Biata mea, Fată!... oftă el adânc, privind în tavan cu ochii tintă într-un punct nevăzut. Tăcea, tăcea si se gândea, se tot gândea la Fata lui, îsi simtea sufletul tot mai apăsat de dorul ei. Tăcea cuprins de un sentiment
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
facă așa ceva? Cum de nu s-a descoperit că moartea lui George a fost o crimă? De ce nu au fost urme să se constate crima? În mintea lui se derulau fel de fel de întrebări și scenarii, ca în filme. Biata Frusina, dacă ar ști că a fost măritată cu criminalul iubitului ei! Doamne, prin câte a trecut! Îl luă de umeri și îl scutură de câteva ori: - Nebunule, ce te-a determinat să faci crima? - De Frusina m-am îndrăgostit
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
mine. Mama, care a prins fir de undeva, a umblat zile Întregi pe la poarta Penitenciarului Aiud, s-a rugat plângând de noul director Crăciun să-i Îngăduie ca să mă vadă numai o dată. Dar colonelul Crăciun n-a avut milă de biata bătrânică. În 1948 a ridicat-o din spital și a băgat-o În pușcărie, dar, după aceea, când l-a implorat s-o lase numai o dată ca să mă vadă, Înainte de a muri, inima de piatră a colonelului Crăciun a rămas
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
batista sudoarea de pe frunte și de pe ceafă. Băiatul dumneavoastră, pe care l-am cunoscut Tainicele cărări ale iubirii azi, a avut o..., cum să-i spun? A avut o criză, un atac de panică...De panică? Cum vine asta? exclamă biata femeie, încercând să se ridice de pe scaun. Au oprit-o mâinile Iuliei, care era rezemată de tocul ușii de care se apropiase încet, în tăcere, fără să fie văzută. - Da, de panică. Cu alte cuvinte, cel puțin în cazul dumnealui
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
a vieții. Am vorbit și cu medicul neurolog, colegul meu și..., făcând corelația datelor, pot afirma că teama lui a provocat o serie de simptome somatice sau psihologice care... - Adică..., ce simptome, domnule doctor? Ce anume a avut concret? întrebă biata femeie, rămasă fără picătură de sânge în obraz la auzul explicației primite. - Păi..., la el s-a constatat în mod sigur senzație de sufocare, de strangulare puternică a respirației. Aceasta a fost, presupunem, cauza unui dezechilibru și, cât se poate
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
materie: - Cumnată, viața mea e un lung martiriu! - Vai, domnule Stănică, un bărbat ca dumneata învinge totul în viață. - Și totuși sunt un învins. Eu, un intelectual, un om destinat carierelor superioare, n-am zece lei. E intolerabil. Voi reda bietei Olimpia libertatea ei. A "reda libertatea"' era o formulă ce umplea de mare îngrijorare pe Aglae, care vedea cu groază pe Olimpia întoarsă acasă cu rușine și cu un copil. Dar situația Olimpiei se amelioră pe neașteptate, și tot grație
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Ești copil! O vezi pe fata asta? (Arătă spre Otilia.) Fataasta n-are pe nimeni, decât pe moș Costache, care, să nu fim nedrepți, o iubește. Datoria lui este însă să-i lase un rost, fiindcă i-a mâncat averea bietei maică-sa, sau s-o adopte, ca să-i asigure succesiunea. Dacă ar vrea (spuse el ca pentru sine), de mult n-ar mai interesa-o mizeriile astea. Dar, în sfîrșit! Ei bine, cucoana Aglae, condusă de Stănică ăsta, care e
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nu era vina lui și că o femeie trebuie să aibă zestre, însă nici vina ei nu era vina că avea părinți denaturați. Câtă deosibire între fetele din familia lui și cele din familia Tulea! Sărăcia te face posac, acru. Biata Olimpia! O trăsură să fi avut și facea din ea regină. Cu aceste sentimente generoase, Stănică intră pe poarta "proprietății" lui, înlăturînd, pe cât cu putință, privirile de pe fațada strâmbă, culcată pe-o rână, a casei. Voi să intre în marchiza
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
că tocmai eram azi așteptat de Costache. Eu mă fac că vin cu doctorul Stratulat întîmplător, și, dacă vedem că e posibil, îl ducem pe Costache la un sanatoriu, ca să fim siguri că e bine îngrijit și să scăpăm pe biata Otilia de atâta zbucium. Felix plecă, cu gândul de a se îndrepta repede spre casă, spre a nu lăsa pe Otilia singură. Își aduse aminte de Weissmann și simți că spiritul lui săritor i-ar face bine. Știa că se
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]