8,498 matches
-
vârsta credinței infantile. Interpretarea origeniană se sprijină pe cei trei termeni-cheie: primește, chin și speranță. Martirul primește hrana ce-i este hărăzită (altfel spus, chinul), având mereu în suflet speranța mântuirii. Cu totul alt sens are „bâlbâiala” din TM. Deschizând Biblia românească, cititorul se va întreba mirat: despre ce anume „delirează” Origen în Exortație la martiriu? - Alt caz de notorietate: în Geneza 14,13, Biblia românească, urmând TM, îl numește pe Avraam „evreul”, acolo unde LXX folosește termenul perates („emigrant”), un
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
chinul), având mereu în suflet speranța mântuirii. Cu totul alt sens are „bâlbâiala” din TM. Deschizând Biblia românească, cititorul se va întreba mirat: despre ce anume „delirează” Origen în Exortație la martiriu? - Alt caz de notorietate: în Geneza 14,13, Biblia românească, urmând TM, îl numește pe Avraam „evreul”, acolo unde LXX folosește termenul perates („emigrant”), un deverbativ de la perao („a trece”, mai abstract, „a depăși o limită”). Părinții Bisericii, neobosiți scormonitori ai sensurilor mistice, plecând de la termenul grecesc, au zămislit
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
emigrarea” ca pe o „traversare” (Paști, diabasis) dinspre întuneric spre lumină, dinspre Egiptul morții/patimilor spre Canaanul vieții/nepătimirii („sărbătoarea Paștelui începea în a zecea zi, pentru că însemna depășirea - diabasis - oricărei patimi și a oricărui lucru sensibil”). - Iezechiel 47,3. Biblia românească (după TM): „Când bărbatul acela mergea spre răsărit, ținea în mână sfoara și a măsurat o mie de coți; și m-a dus prin apă și apa era până la glezne (opsayim)”. LXX: „Un om a ieșit înainte și ținea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Noua semnificație se înscria în universul de așteptare al teologiei creștine, întreg contextul (Iez. 47,1-12) trimițând la ideea botezului și a „iertării/răscumpărării” baptismale. Epistola lui Barnabeu oferă o incontestabilă mărturie în acest sens (capitolul XI)! - Oseea 12,11. Biblia românească (aproximativ după TM): „Eu am vorbit către prooroci și le-am înmulțit vedeniile și tot prin prooroci am grăit în pilde” (de fapt, toate verbele sunt la viitor!). LXX: „Voi grăi către profeți; căci am înmulțit viziunile și am
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
La fel interpretează și Ioan Gură de Aur (Panegiricile sfântului Pavel V, 5), Teodoret al Cyrului, Chiril al Alexandriei. În plus, spre deosebire de TM, LXX are toate verbele la trecut, lucru care justifică interpretarea alegorică propusă de Părinți. - Psalmul 118,131. Biblia românească: „Gura mea am deschis și am aflat (sic!) că de poruncile tale am dorit”. LXX: „Gura mea am deschis și am înghițit duh (pneuma), fiindcă am tânjit după poruncile tale”. Părinții n-au scăpat ocazia să fructifice acest pneuma
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
am înghițit duh (pneuma), fiindcă am tânjit după poruncile tale”. Părinții n-au scăpat ocazia să fructifice acest pneuma din versiunea greacă, văzând în el harul, chiar Duhul Sfânt, precum Origen în Omilii la Isaia 6,1. - Isaia 6,2. Biblia românească: „Serafimii stăteau înaintea Lui, fiecare având câte șase aripi: cu două își acopereau fețele, cu două picioarele, iar cu două zburau”. LXX (atenție la nuanțe!): „și serafimii stăteau în jurul Lui; fiecare avea câte șase aripi; cu două acopereau fața
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și mâinile lui Dumnezeu. Ne aflăm în plină teologie apofatică. Dumnezeu nu poate fi cunoscut, văzut, contemplat, întrucât se ascunde după aripile serafimilor (a se vedea Omilii la Isaia 1,2 și De principiis IV, 3,14). - Isaia 3,10. Biblia românească (după TM): „Fericit este omul drept, că el va mânca din rodul lucrurilor lui”. LXX: „Să-l legăm pe cel drept, fiindcă nu ne lasă în pace!” Dintr-odată, prin a doua formulare, se deschide un întreg orizont teologic
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
dreptului persecutat, pe care o tradiție iudaică îl asimilase cu Robul Domnului. Aceeași Epistolă a lui Barnabeu, citată adineauri, vede în figura dreptului legat fedeleș o profeție a Patimilor Mântuitorului (capitolele VI și VII). - Un ultim caz, Proverbe 3,18. Biblia românească (după TM): „Pom al vieții este ea șînțelepciuneaț pentru cei ce o stăpânesc, iar cei care se sprijină pe ea sunt fericiți”. LXX: „Pom al vieții este ea pentru toți cei ce o stăpânesc și de nezdruncinat pentru cei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
traducem, în adevărate bijuterii spirituale. Până aici am citat versiunea sinodală ortodoxă din 1982, ale cărei vicii urcă însă până la versiunea din 1936 (gândită totuși bine în intenție). În 2001, Î.P.S. Bartolomeu Anania a publicat o altă diortosire a Bibliei, făcută, se scrie pe o contrapagină, „după Septuaginta”. Desigur, am deschis noua versiune cu un freamăt de încântare apriorică, sperând că voi găsi în sfârșit un text în spiritul a ceea ce scrisesem în articolul din 1996. Or, compararea sumarului LXX
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
fi ei, au nevoie urgentă de două traduceri, una realizată după textul masoretic (plus textul grec ale fragmentelor redactate direct în greacă), iar a doua realizată exclusiv după textul grec al LXX. Franța dispune de două tălmăciri excelente ale TM (Biblia de la Ierusalim și Traducerea Ecumenică a Bibliei: TOB), precum și de două traduceri ale Septuagintei (una din secolul al XIX-lea, alta în curs de realizare, primele douăsprezece volume fiind deja apărute). Cu un cuvânt despre această din urmă întreprindere - condusă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
traduceri, una realizată după textul masoretic (plus textul grec ale fragmentelor redactate direct în greacă), iar a doua realizată exclusiv după textul grec al LXX. Franța dispune de două tălmăciri excelente ale TM (Biblia de la Ierusalim și Traducerea Ecumenică a Bibliei: TOB), precum și de două traduceri ale Septuagintei (una din secolul al XIX-lea, alta în curs de realizare, primele douăsprezece volume fiind deja apărute). Cu un cuvânt despre această din urmă întreprindere - condusă de Marguerite Harl, profesor emerit la Sorbona
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
rol poate avea în scenariul respectiv? Pentru Daniélou, o primă trăsătură a gândirii religioase a epocii o constituie restabilirea legăturii cu sursele esențiale: Biblia, Părinții și liturghia. Până în secolul al XIII-lea, amintește el, teologia „fusese în principal comentariu al Bibliei”. Teologia Părinților rămâne o exegeză kerygmatică, dogmatică, spirituală. Începând cu secolul al XIII-lea însă, teologia se constituie în știință autonomă, printr-un proces de abstracție din ce în ce mai elaborat, fapt care antrenează o ruptură cu efecte catastrofale între exegeză și spiritualitate
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
printr-un proces de abstracție din ce în ce mai elaborat, fapt care antrenează o ruptură cu efecte catastrofale între exegeză și spiritualitate, pe de o parte, și teologie, pe de altă parte, ducând la o uscare progresivă a acesteia din urmă. Reîntoarcerea la Biblie ar fi așadar primul pas spre această reapropriere a sensului originar, complet, al teologiei. Dar dacă, pentru Noul Testament, primenirea s-a angajat din plin, pentru Vechiul Testament ea se află abia la început. Vechiul Testament, remarcă Daniélou, ridică mari probleme încă de la
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în Biserică, ca un izvor astupat, ar fi din nou deschise tuturor. Ei ne asigură că, prin metoda aceasta, toate dificultățile ar dispărea, dificultăți care nu-i paralizează decât pe cei ce se țin strâns legați de sensul literal al Bibliei (aluzii clare la articolul lui Daniélou). Alții corup adevărata gratuitate a ordinului supranatural, întrucât susțin că Dumnezeu nu poate crea ființe dotate cu inteligență fără să le cheme spre viziunea beatifică (evidentă legătura cu volumul lui De Lubac). Concluzia: înapoi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Ei plecau de la premisa, după mine falsă, că textul biblic trebuie redat într-o limbă românească „specială”, plină de mister, cu fraze contorsionate și topică văcăresciană. Paranteză: foarte des întâlnesc compatrioți extaziați în fața câte unui pasaj din vechile traduceri ale Bibliei sau din vechiul Pateric, din care nu pricep în realitate nimic, dar care „sună altfel”. Cauza acestor stări extatice ar fi „dulceața”, „farmecul”, „întorsătura”, „muzicalitatea”, „tenta arhaică” a frazelor respective. În traducerea Septuagintei de la Colegiul Noua Europă am pornit de la
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
unei traduceri-oglindă, care, practic, este capabilă să substituie originalul. E ceea ce Berman numește „traducere etică”. De ce „etică”? Pentru că, în cazul unei asemenea traduceri-cvasicalc, originalul este trădat foarte puțin, milimetric (cel puțin acesta este dezideratul). În Franța o asemenea traducere a Bibliei a fost propusă de celebrul André Chouraqui. Riscurile îmi par însă destul de mari. În primul rând, un text tradus în românește, dar cu topică neadecvată, calchiată după LXX, fie va stârni haz, fie suspiciune. Doar cei câțiva „esteți”, degustători ai
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în ambalajul traducerii. Or, când e vorba de Septuaginta, acest risc trebuie redus la minimum. Nu ne permitem să facem experiențe stilistice văcăresciene sau dadaiste pe Sfânta Scriptură, mai ales în România, unde încă nu există o traducere științifică a Bibliei. Un asemenea experiment și-l pot permite francezii, englezii sau italienii, care au zeci de traduceri excelente, nu noi, care abia ne dezmeticim. Așadar imboldul lui Pannwitz mă lasă deocamdată nemișcat. Sigur, însăși traducerea noastră încearcă să redea ceva din
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
-o și mai lată cu acele câteva traduceri apărute la Humanitas). Diortosirea Anania și reelaborarea Petru Creția constituie cazuri, aș spune, flagrante de traducere „etnocentrică”, adică hiperpersonalizată. Sună splendid, mai ales Creția, dar la ce bun? Sunt ca frazele din Biblia lui șerban, de care se extaziază unii amici de-ai mei, dar al căror sunet îmbietor nu-i totuși suficient pentru a transmite autenticitatea și acuratețea teologică a textului biblic. Noi încercăm să evităm cele două extreme și să îmbinăm
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
firesc și inteligent, pe cât posibil fără să se simtă, „eticul” cu „etnocraticul”, rigoarea cu policromia stilistică, fondul teologico-literar grec cu forma teologico-stilistică românească. S.M.: Nu știu dacă ești de acord cu Rosenzweig, Buber, Benjamin, care consideră că, în cazul traducerii Bibliei, litera, sensul și adevărul textului nu pot fi despărțite. Luther, traducătorul Bibliei care stă la baza limbii germane, scria: „A traduce Biblia nu este o artă a tuturor, așa cum cred cuvioșii nepricepuți; pentru așa ceva, este nevoie de o inimă cu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
rigoarea cu policromia stilistică, fondul teologico-literar grec cu forma teologico-stilistică românească. S.M.: Nu știu dacă ești de acord cu Rosenzweig, Buber, Benjamin, care consideră că, în cazul traducerii Bibliei, litera, sensul și adevărul textului nu pot fi despărțite. Luther, traducătorul Bibliei care stă la baza limbii germane, scria: „A traduce Biblia nu este o artă a tuturor, așa cum cred cuvioșii nepricepuți; pentru așa ceva, este nevoie de o inimă cu adevărat pioasă, credincioasă, zeloasă, prudentă, creștină, savantă, experimentată, exersată. Iată de ce susțin
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
românească. S.M.: Nu știu dacă ești de acord cu Rosenzweig, Buber, Benjamin, care consideră că, în cazul traducerii Bibliei, litera, sensul și adevărul textului nu pot fi despărțite. Luther, traducătorul Bibliei care stă la baza limbii germane, scria: „A traduce Biblia nu este o artă a tuturor, așa cum cred cuvioșii nepricepuți; pentru așa ceva, este nevoie de o inimă cu adevărat pioasă, credincioasă, zeloasă, prudentă, creștină, savantă, experimentată, exersată. Iată de ce susțin că nici un fals creștin sau vreun spirit sectar nu poate
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
nepricepuți; pentru așa ceva, este nevoie de o inimă cu adevărat pioasă, credincioasă, zeloasă, prudentă, creștină, savantă, experimentată, exersată. Iată de ce susțin că nici un fals creștin sau vreun spirit sectar nu poate traduce în mod fidel”. Putem vorbi, în cazul traducerii Bibliei, de o responsabilitate sporită, conștientizată de echipa dumneavoastră, sau ați lucrat într-o perspectivă strict istorică care nu poate ține seama de criteriile enunțate de Luther acum patru sute de ani? C.B.: Fraza lui Luther ar trebui recitită mereu de ateii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Convingerea mea adâncă este că nu se poate intra în adâncimea textului biblic fără calitățile înșirate de Luther. Dar ce ne facem cu tabăra „adversă”, a pioșilor semidocți, a aflătorilor în treabă, care se apucă să traducă ori să îndrepte Biblia fără să fi învățat cum trebuie nici greaca, nici ebraica, nici latina, fără să fi văzut în viața lor un manuscris, fără să știe exact cu ce se mănâncă patristica sau exegeza biblică? Traducătorii Septuagintei din cadrul Colegiului Noua Europă nu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în grupul nostru, dar atât de bun cunoscător al limbii grecești și al tradiției creștine antice, încât îl prefer oricărui pios semidoct. Doar Dumnezeu poate judeca și alege în asemenea cazuri. Faptul că acest prieten agnostic a acceptat să traducă Biblia alături de noi este, pentru mine, un semn divin. Prin caracter, prin bun-simț, prin smerenie cărturărească, omul acesta îmi pare uneori mai creștin decât noi toți ceilalți care ne credem creștini. Așa că Luther poate fi liniștit! S.M.: Mă întreb dacă traducerea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în stare să scoată la lumină valențe ascunse sau mărginașe ale originalului, nuanțe tăinuite de textul grec și reîmprospătate de limba română. Crezi că textul biblic poate fi reîmprospătat sau chiar regenerat de o traducere? C.B.: Evident. Fiecare traducere a Bibliei într-o cultură marchează. Traducerea „lui șerban” a marcat prin chiar faptul că a „pus un început”. Traducerea lui Cornilescu a marcat prin altcevaul pe care-l oferea față de tradiția deja bătătorită; traducerea Radu-Galaction, iarăși, a provocat mutații, creând o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]