988 matches
-
două mile de hanul Stăniloaiei. Și în vreme ce Parnasie, Stejeran și ceilalți povestitori adorm, cu spatele spre jăratic și totodată, fără s-o știe, adormind astfel, mor ca personaje, iată-i pe nemuritorii Metodiu și Iovănuț suind pieptiș o coastă în boarea străvezie a dimineții. — ... și era tot alb la păr și fața-i era curată - gâfâi Metodiu continuând o vorbă - și se uita blând la mine. Mie mi-au dat lacrimile și nu-mi puteam lua ochii de la el. — Altceva nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și oamenii lui, în spate, lălăiau încet, legănați de cai. Atunci bătrânul porni să cânte tare, iar cazacii îl întovărășiră, în canon, umplând întinderea stepei de-o melodie divină. Mai merseră vreo două-trei ceasuri și atamanul, după ce ațipise nițel, simți boarea Nistrului. îl trecură în tăcere, deși unul din ei, făcut praștie, căzu de pe cal în apă și-abia îl aburcară în șa. Nistrul i se păru atamanului cam mic, dar cu seceta asta... în sfârșit, la prima geană de lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pe șosea în jurul său. Era departe, pe un povârniș lipsit de vegetație, aplecat mult din mijloc pentru a susține greutatea rucsacului prins bine pe spate și a putea urca prin minim de efort. Aerul cald era împrăștiat ușor de o boare ce abia punea în mișcare vârful puținelor fire de iarbă aproape îngălbenite. Liniștea apăsătoare se întindea până sus, la vârful pe care dorea Tainicele cărări ale iubirii să-l cerceteze la lumina zilei. Spera să ajungă la timp, să nu
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
s-a înțeles nimic. Nu m-am opus. Încă dansam, când trupul meu rămânea doar în lenjeria intimă albă pe care o îmbrăcasem special pentru acea seară... Iustin a îngenuncheat și a început să-mi sărute sânii ușor ca o boare, abia atingându-i, apoi pântecul, ceva mai vioi, trecând gradat la coapse, dar atât de apăsat, încât picioarele mele au început să tremure de plăcere. El a observat acest moment și s-a ridicat încet, m-a luat în brațe
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
vocea ei plină de rezonanță, ce stupid! Se comportase ca o tâmpită. Acum îi fusese așa de comod, să se simtă normal, femeie, femeie cu adevărat și să nu fie jenată de realitatea aceasta. Cât de simplu se scăldase în boarea de simpatie a Sidoniei, a lui Ovidiu. Traversa strada împreună cu ceilalți oameni și în suflul ei începuse deja să pătrundă o altă aromă. Ea, care mai ieri trecea ca o nălucă pe trotuare, astăzi era deja alta, cu totul alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fi stopat. Și totuși, nimic din aceste schimbări nu-i creau Carminei senzația de trăinicie. În apropierea blocului era un plop, îl privea adesea pe fereastră, uneori stătea încremenit, alte ori își zburlea frunzele iar dacă vântul era ca o boare, cânta, un clinchet la frunzelor era măreț, chiar spectaculos. Într-o zi a fost tăiat. Nu s-a întrebat nimeni cine și de ce a făcut-o. Trecând pe lângă locul gol Carmina călca pe pământ nesigură... Nici el, plopul uriaș, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
semizei coborâți dintr-o altă lume. Figurile lor aproape identice nu se încadrau prea ușor în tipologiile existente. Ei sunt copiii mei, spuse învinsă Sidonia, înțelegând că, speranța ei abia pâlpâind s-a transformat în scrum, mai trebuia doar o boare de vânt ca s-o risipească de parcă nici n-ar fi fost... Faceți cunoștință. Ovidiu întinse foarte corect mâna, avea un zâmbet în colțul gurii, de presupus că era ironic, își aplecă și fruntea, puțin, milimetric. Avea o eleganță în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
se vedea o fîșie albă de praf care era răscolită din cînd în cînd de un cîine hoinar, țepos, cu limba atîrnînd de căldură. Înăuntru, la Ali Mehmet, nu era cald, ba chiar puteai spune că de undeva vine o boare de răcoare. O boare rece și umedă cu un vag miros de paie ude (?!) care se amesteca cu acela de tutun pus la uscat în pod sau în odăile neocupate. Casele de o parte și alta a fîșiei de praf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
albă de praf care era răscolită din cînd în cînd de un cîine hoinar, țepos, cu limba atîrnînd de căldură. Înăuntru, la Ali Mehmet, nu era cald, ba chiar puteai spune că de undeva vine o boare de răcoare. O boare rece și umedă cu un vag miros de paie ude (?!) care se amesteca cu acela de tutun pus la uscat în pod sau în odăile neocupate. Casele de o parte și alta a fîșiei de praf erau pleoștite ele căldură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
scorburoase, adăpostiți de ramuri dese, care curgeau de sus până la luciul bălții. În față aveam o oglindă uriașă, în care soarele se învolbura într-un cuibar de foc, între două ziduri de trestii, ce-și clătinau ușor vârfurile subt o boare de-abia simțită. Marin scăpără și-și aprinse pipa, apoi, cu degetele rășchirate, își dădu pe după urechi părul cărunt. Îmi pregătii pușca; trăsei încet cucoașele care țăcăniră de câte două ori fiecare. Soarele vărsa valuri sângeroase acum, se cufunda în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Nici glas de om, nici trâmbițare de cucoș, nimic; umbra din fața mea făcea un zid, care se retrăgea cu repejune, pe măsură ce calul înainta în trap iute. Eram nerăbdător, dădeam pinteni fugarului. Nourii de pe boltă se îngroșau, mâncau albastrul cerului; când boarea lină a bălții prinse a-mi mângâia fața, simții o picătură de ploaie pe obraz. „Are să ploaie! gândii. N-am făcut nimic!“ Și o părere mare de rău îmi înnegură sufletul, parcă încercam o grea pierdere. Grăbii pasul calului prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și o altfel de ființă între acele lemnișoare uscate și ciudat alcătuite. După ce s-au dus ele în copce, la deal, fără nici un fel de spaimă, paznicul de la Prelunci a înțeles ce așteptau ele acolo, în pripor. Le sosise pe boare de vânt, din susul apei, înștiințare de mirosuri aspre: cobora de la stânile Șurianului o turmă, cu toții asinii, tărhatul și cânii. A trecut domol, într-un nour de pulbere. A rămas un sunet de clopot, după ce priveliștea s-a prelins în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
care fuseseră bătuți și alungați de alții. Mă nene, pe noi ne-a alungat ăia și au pus ei stăpânire aci. Să alcătuiți voi o căscioară de pânză rară. S-o puneți pe o leasă, sus, ca s-o sufle boarea. Acolo nu vă pasă; îi înjurați și le dați cu tifla. Așa am făcut noi polog. Intri în el dumneata c-un capăt de stuf aprins, ca să vezi goangele ce s-au furișat odată cu dumneata, și le strivești cu degetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
spun că, dimpotrivă, era toamnă, când se coc strugurii. Oricum, era o zi cum sunt multe în zonă, adică obișnuită. Dintr-o dată, însă, cerul a început să se afume. Era pe amurgitelea. S-a trezit din senin și o boare de vânt, care ușor-ușor s-a întețit și a devenit mai întâi vânt în toată regula, apoi furtună în toată puterea cuvântului. Oa- menii nu s-au speriat, pentru că prin acea parte de Franță asemenea fenomene nu sunt prea rare
ALTE ?NT?MPL?RI LA APA CORR?ZE by VASILE FILIP () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83173_a_84498]
-
spus niciodată. „Nu mai văd bine“, spuse bătrâna doamnă Marga Pop, chinuindu-se să-și șteargă sticlele ochelarilor. Nu-i mai era gândul la ce vedea. Miresmele de frunze poaspete și flori de primăvară năvăleau din întunericul albăstrui de afară. Boarea de flori mucegăite dispăruse. I se părea că aude și cântec de păsări, dar nu putea fi decât o părere sau amestec de zgomote percepute aiurea, pentru că se lăsase noaptea. Dar și miresmele, și ciripitul-părere, și noaptea, până și imaginile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
venit la lucru. Orașul încă dormea, s-a plimbat agale pe străzile goale, a privit un timp țăranii care se îndreptau în pas iute spre piață, cu coșuri cu legume proaspete pe umeri, s-a dus în apropierea mării adulmecând boarea sărată și ascultând valurile sparte în dig. Pe plaja pustie, câțiva îngrijitori greblau nisipul umed, speriind pescărușii care se ridicau țipând, în fâlfâit leneș, pluteau un timp și se reașezau, îngrămădiți unii într-alții, ca o turmă îmblânzită. Până în 2
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
încăperea alăturată și pașii energici ai Rodicăi Dumitrescu apropiindu-se de masa de stejar și uitându-se fix la mâna lui Vlad, ușor tremurândă. Dar nu i-a zis nimic, se uita numai la el insistent, cu obrazul palid sub boare de pudră trandafirie, până în clipa în care el și-a întors spre ea privirile-i albastre, nedumerit, a ridicat din umeri și s-a așezat la fel de drept în fotoliu. Răbdătoare, Rodica Dumitrescu l-a privit o clipă, apoi s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de unde, iubitul meu. Are o sonoritate italiană, dar l-am descoperit într-un cântec cântat de o fată mare, anume adusă ca să-mi vegheze somnul, când eram mic și bolnav. Cânta ușor, ca pentru ea. Și sunetele veneau ca o boare prin întunericul odăii. N-am reținut decât acest cuvânt ciudat. Ori de câte ori îl auzeam, vedeam un copac mare, înflorit în zorii unei zile de primăvară în zarea dintre cer și pământ. Acum îl simt ca pe o inefabilă chemare dintr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
deja să-și petreacă noaptea cu primadona și nu vedea nici un impediment. În război, mica pierzanie dă savoare victoriei, își spunea. Și apoi bucățica, desăvârșit înzestrată de la natură, îl făcea să se simtă ușor ca o pană purtată de o boare văratică. Nu se mai gândea la ea ca la un posibil agent francez, așa cum se întâmplase cu câteva zile în urmă. Era departe de orice bănuială, când auzi primele ei cuvinte. ― Ah!... În seara asta mă simt cu adevărat fericită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ei pulsa acolo, în miezul lor de lumină verde-albăstruie, radiind o frumusețe fulgurantă. Venise în genunchi lângă el. Își încolăcise brațele în jurul coapselor. Își lipise obrazul de sexul lui. Mariam avea doar optsprezece ani. Îi simțea trupul ca pe o boare fierbinte. Era prezent. Viu. Îl dorea cu adevărat. Și ceva se petrecuse și înlăuntrul lui. Scăpa de indiferență. Ieșea din neclintire. Se vindeca de tristețe. Mijea un puls armonios, senzația de comuniune, de autentic, de viață. În timp, „cartofii” dispăruseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Bătrânul a venit lângă mine și mi-a pus o mână pe umăr. A rămas o vreme cu ochii mijiți spre zări. Îi simțeam tremurul brațului... După un timp, a început să recite, cu glas profund: A trecut întâi o boare Pe deasupra viilor, Și-a furat de prin ponoare Puful păpădiilor. Intrând în joc, l-am îngânat: Cu acorduri lungi de liră I-au răspuns fânețele, Toate florile șoptiră, Întorcându-și fețele. A privit la mine cu aceiași ochi calzi. --Să
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
drept pe față, acum pieriseră, poate zăvorîte de vreun portic nevăzut de el. Trupul i se odihnea pe pielicelele de miel, iar izul lînii Îi umplea nările ca și mireasma chiparosului, ca și adierea zilei Însorite și calde, ca și boarea mării. Cum pînă atunci moțăise ca-ntr-un leagăn, scuturat de scîncetul roților, trupul său vlăguit, cu oasele-i firave, cu măruntaiele-i secătuite, cu inima-i tihnită, cu pielea-i veștejită se lăsa acum În voia sfîrșelii, Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Încumetat să știe). Le lovi cu pantofiorii de lac, frîngîndu-le ca-ntr-un acces de furie. Doar că pantofii nu fură Înnoroiați, pentru că ea pășea pe frunze ca pe-un covor, Însă pe suprafața lucioasă a lacului se-ntinsese o boare fină, ca peste un măr sau ca atunci cînd respiri În oglindă. Ea-și aminti și-și scoase din buzunar oglinjoara rotundă pe care tatăl ei i-o cumpărase de la un țigan, dintr-un iarmaroc de la Seghedin. (Țiganul, un mustăcios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
sidef, și și-o apropie de față. Își văzu Întîi nasul pistruiat, apoi ochii și părul roșcat, precum coada veveriței. Apoi chipul ei dispăru, Întîi pistruii de pe nas, apoi numai nasul, apoi ochii. Peste oglindă se așternu suflarea ei, ca boarea ușoară de pe un măr verde. Iar ea ținea mai departe oglinda În dreptul chipului, pentru că acum vedea pădurea și frunzele unduitoare ale stejarilor. O pasăre Își luă brusc zborul dintr-un tufiș, fără nici un zgomot; un fluturaș ruginiu ca o frunză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
subterane se menține constant la paisprezece grade, iar umiditatea aerului Între patruzeci și cincizeci la sută. Aerul, care trece printr-un sistem de ventilație, este riguros filtrat, astfel ca În săli să nu pătrundă nici un fir de praf ori vreo boare de poluare chimică. În șase săli uriașe, acoperite cu un strat dublu de beton armat, ste conservată, pînă În momentul de față, o cantitate de date care ar putea umple șase milioane da cărți de cîte trei mii de pagini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]