5,885 matches
-
Dintr-o dată Începu să cânte, la Început În șoaptă, ca un susur. Din gura ei Întredeschisă ieșea un cântec monoton, puternic ritmat, un ansamblu de cuvinte aspre și de neînțeles. Apoi tonul cântecului urcă, o melodie tristă care ajunse până la bolta tavernei. Dante o asculta fascinat. Nu era nici una dintre limbile creștine pe care le cunoștea; nici ebraica sau idiomul barbar al maurilor. În efortul cântării, femeia Își mișcase un umăr, iar marginea mantiei coborâse, descoperindu-i gâtul. I se păru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Dante repetă mecanic acest gest, silit să respecte jurământul care Îl lega: — Auxilium fero, răspunse. Acum, Sprovieri părea Îmbărbătat. Îl apucă de un braț, strângându-l cu putere. — Pe bună dreptate considerăm important acest secret. Dar nu e singurul, sub bolta cerească. Există altele mai mari și poate că e bine ca un confrate să le cunoască. — Ce vrei să spui? — Cine știe, poate că Într-adevăr vei fi În măsură să mă ajuți... poate că știința dumitale... continuă Teofilo fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
am văzut niciodată... — Dar cum Îți explici această ciudățenie? Îl Întrerupse poetul. — Nu mi-o explic. Ar putea fi primul act al transformării. Se pare că muntele științei crește În chip vertiginos, la Florența. Turnuri infinite se Înalță către cer. Bolți de temple atât de Întinse Încât ar putea acoperi o câmpie se Înmulțesc peste capetele noastre. Mașinării nemaivăzute sunt ridicate ca să Îl ajute pe om În aceste construcții. Poate că cineva a smuls fructul din arborele cunoașterii. — Da, Într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
zodiacului. Ciclurile planetei Venus. Studiul conjuncțiilor cu Soarele pe arcul eclipticii. Totul se afla acolo, sub ochii săi: din opt În opt ani, Soarele și Venus se apropiau de cinci ori În mișcarea lor circulară, iar urma acestor conjuncții pe bolta cerească alcătuia vârfurile unui pentagon perfect. Steaua cvintuplă. Așa cum descoperiseră vechii babilonieni. Acum, sunetul acela șuierător, numele invocat de Antilia și de ceilalți, căpăta un sens. Ishtar, zeița iubirii care le dăruia adepților ei extazul cărnii. Încetul cu Încetul, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
se adresa nimănui În mod deosebit. Cei de față se Îndreptară spre el parcă mecanic, precum capetele de turci dintr-o căruță de bâlci, trase de sfori. Desigur, moartea meșterului Teofilo a spulberat armonia celui de Al Treilea Cer, lipsind bolta cristalină de una dintre stelele ei. Vă Înțeleg suferința, continuă priorul. — Mai Întâi meșterul Ambrogio, iar apoi Teofilo, bâigui Augustino. Și Teofilo... Pentru ce? — Uneori, moartea face câte un ocol larg, pentru a-și atinge ținta, zise Veniero, absorbit În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
prieten al cuvintelor, ca domnia ta. — Poate. Dar, pe de altă parte, nu suntem nici pe puntea unei galere, la arsenal ori pe plaje Îndepărtate, unde cineva s-ar putea gândi să te găsească pe dumneata, messer Venuiero. — Totuși, sub aceste bolți, există mai mulți coți de mare și de tărâmuri Îndepărtate decât ai putea crede dumneata. Dar Îmi Închipui că știi. Nu pari surprins să mă vezi. — Nu. Știam că ne vom Întâlni. Și poate că acesta e locul cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
menire este de a contracara împingerile navelor centrale, deosebit de înalte. Un alt mijloc de a combate impresia de masivitate este acela de a deschide în pereți mari ferestre acoperite cu vitralii. La senzația de zveltețe contribuie apoi și mulțimea de bolți ogivale, unele sixpartite (ca la catedrala din Cuenca, dacă mai țineți minteî, altele semicilindrice (ca la catedrala din Avilaî. Am făcut aceste sumare preciziuni deoarece mai sunt unii autori care fac greșeala ca într-un spațiu gotic să desfășoare o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
înalțe, întâi mai încet, apoi tot mai repede, ca un turn Babel cu propulsie atomică, odată cu mai multe mii de baloane colorate. Unii au rămas, bineînțeles, acasă și n-au auzit explozia decât la radio, apoi au privit de la fereastră bolta cerească fecundată de deasupra lor. Aceștia nu era neștiutori, ci niște oameni care știau totul altfel. Care-și găseau consolarea în faptul că și așa era lună nouă și că era înconjurară de nori imposibil de străpuns. — Rătăceam prin nava
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
mea de a trăi, pe cât de fatală pentru organismul meu era otrava albă și amară care mă aștepta pe divan în pachețele curate și care vibra dement în capul meu. 5 O încăpere luxoasă, scaune solemne cu speteaza foarte înaltă, bolți joase și, peste toate acestea, un întuneric apăsător. Îmbrăcați de sărbătoare, oaspeții s-au adunat și stau cu toții în jurul unei mese acoperite cu catifea roșie pe care se află un platou de aur cu o lebădă nejumulită pe el. Alături de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
neoclasic. Avea fațada proaspăt zugrăvită și ornamente în jurul ferestrelor. Lângă ușa de intrare, un panou rezemat de zid, informa pe oricine trecea pe acolo că în spatele clădirii se află terasa hotelului. O săgeată vopsită în verde era îndreptată spre o boltă generoasă străjuită de o poartă masivă din lemn dată acum de perete. Cristi se îndreptă într-acolo și pătrunse înăuntru. O pergolă năpădită de iederă acoperea întreaga grădină de vară, filtrând aproape complet lumina soarelui. Mesele mici și discrete, ridicate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
putut da câte o gaură de o parte și de cealaltă a intrării în care să introducă batoanele de dinamită. Era absolut imposibil să facă așa ceva deci căută altă soluție. Se dădu câțiva pași mai în spate și privi deasupra bolții de la intrare. Acolo era o buză masivă de piatră ce se prelungea în afară. Nu era rău dacă ar fi putut detona bucata aceea de stâncă. Măsură din ochi și ajunse la concluzia că ar fi fost destul material care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Ne apucăm de treabă și încercăm să rezolvăm problema noastră acum. Cu cât așteptăm mai mult cu atât șansele noastre scad. Hai, să ne apucăm de treabă! Spunând acestea, Cristian Toma se apropie de intrarea în peșteră. Privea iarăși spre bolta de piatră de deasupra acesteia. Parcă spuneai că te pricepi la pușcări, se întoarse el spre Calistrat, unde crezi că ar fi cel mai potrivit să amplasăm încărcătura? Mă pricep, e cam mult spus, recunoscu destul de stingherit bătrânul. Știu cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
amplasăm încărcătura? Mă pricep, e cam mult spus, recunoscu destul de stingherit bătrânul. Știu cum se pregătește o încărcătură, dar unde și cât exploziv să pun, habar n-am. Mă gândesc să arunc în aer stâncile de acolo! îi arătă Cristian bolta. Nu-i rău, îl aprobă Moș Calistrat. Dacă ne reușește, bolta se va prăbuși peste intrare și o va acoperi în întregime. Nu știu ce e înăuntru, aș vrea să arunc o privire acolo. Trebuie să văd care e forma tavanului peșterii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
bătrânul. Știu cum se pregătește o încărcătură, dar unde și cât exploziv să pun, habar n-am. Mă gândesc să arunc în aer stâncile de acolo! îi arătă Cristian bolta. Nu-i rău, îl aprobă Moș Calistrat. Dacă ne reușește, bolta se va prăbuși peste intrare și o va acoperi în întregime. Nu știu ce e înăuntru, aș vrea să arunc o privire acolo. Trebuie să văd care e forma tavanului peșterii. Nu de alta, dar n-aș vrea să ne trezim că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mi se strecurase în cap. Nu era prima oară când făcea acest lucru, se mai jucase și altă dată cu mintea mea. Ascuns în iarba măruntă de lângă gardul grădinii, un greieraș țârâia timid. Cristian rămăsese tăcut. Era împreună cu Ileana sub bolta de viță de vie din spatele casei socrilor săi. Se retrăseseră acolo la o cafea, după ce stătuseră la masă. Doamna Maria îl dusese pe micul Mihăiță la culcare, lăsându-i pe cei doi singuri. Așezat în unul din cele două fotolii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Sub pleoapele plumbuite, Îngreunate de oda somnului, sub pleoapele lor aghesmuite cu balsam și cucuta visului, nu se Întrezărea semiluna verzuie a ochilor pieriți, căci bezna era deplină, bezna jilavă a timpului, negura veșnică a grotei. De pe ziduri și din bolta peșterii se prelingea apa veșniciei, susurînd lin pe vîna stîncii, precum sîngele În venele adormiților, iar uneori stropii cădeau pe trupurile lor trudite, pe chipurile lor Încremenite, rîurind printre ridurile frunții Înspre scoica urechii ori oprindu-se În arcada pleoapelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Cel mai tînăr, cel care avea trandafirul În inimă și care zăcea Între păstorul Ioan și prietenul său, Malhus, se va deștepta primul, dintr-odată, ca pălit de adierea timpului și a cugetului. Mai Întîi va auzi susurul apei din bolta grotei, mai Întîi va simți ghimpele din inima sa. Scăldat În tihnă, cugetul său de adormit trudnic, cugetul său cufundat În bezna jilavă a grotei nu se putea dezmetici numaidecît, căci trupul i se vlăguise de atîta tihneală, iar sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
nu Îndeajuns să-i miște mădularele sleite, și se Înfiora de gîndurile sale, de cum răsucea firul amintirilor, care-i redeșteptau toate cele petrecute Înaintea acelui somn. 5. Și văzu lucirea făcliei care, aidoma unui astru, ardea deasupra capetelor lor, sub bolta grotei, și-și aminti freamătul mulțimii care se Îmbulzea să-i vadă, apoi tăcerea care se așternuse pentru o clipă, cînd Ioan, cuviosul păstor, Își va ridica mîinile spre cer, chemînd numele Domnului, ca apoi iar să se stîrnească zarva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
printre picioarele lor, să fojgăiască precum viermii, le sărutau picioarele și mîinile, Înainte să apuce vînjoșii lor purtători să-i scoată din peșteră. Poate și ăsta era tot vis, intrarea În peșteră, de care Își amintea atît de bine după bolta Întinată cu desene scrijelite de păstori, probabil cu piatra sau metalul, idoli farisei și capete de măgar mînjite pe ziduri de mîna păcătoasă a păstorilor, apoi mai erau niște mîzgîlituri nerușinate ca și scîrnă de om păgîn. Ca acum, iată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
acele scrijelituri nerușinate, ca și capetele acelea de măgar, să fie șterse, deși se mai vedeau pe piatră urme proaspete de răzuială, duhoarea scîrnei se dusese, curățiseră locul; acum pe stînca grotei ardeau făclii, izul văpăii se strecurase printre crăpături, bolta era Încărcată cu flori și cununi de laur, cu icoane Înrămate În aur, iar pe jos era Întins un covor de flori pe care călcau tălpile goale ale purtătorilor săi, iar mulțimea cînta psalmi și șoptea rugăciuni. Orbii și ologii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
strămutase de la gîtuitura peșterii, căci poarta din zid se deschisese mulțimii răzlețite, cînd se arătase o altă lumină, desigur dumnezeiască, lumină rătăcită, depărtată și totuși apropiată, lumina unei zile cu soare, lumina vieții și a limpezimii? La Început fusese sineliul bolții cerului, depărtat, străluminat se seninul dinlăuntrul său, de deasupra capului său, azuriul potolit al mării liniștite și limpezi de după maree; apoi zări În sineliul blînd al cerului cîțiva nori alburii, ce n-aduceau nici a miei, nici a cireadă, albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
liniștite și limpezi de după maree; apoi zări În sineliul blînd al cerului cîțiva nori alburii, ce n-aduceau nici a miei, nici a cireadă, albă cireadă cerească păscînd, ci doar a fuioare de lînă albă plutind pe mareea azurie a bolții cerului, atît cît ochiul să nu se Îndoiască de albastrul cerului, atît cît sufletul să nu aibă năluciri. Ci aceea era cu siguranță lumina zilei lui Dumnezeu, căci aceea fusese cu siguranță lumina senină a cerului ori poate mîntuirea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
său probabil, dar toți trei cu ochii pironiți la azuriul cerului ca la o minune a lumii. Oare și ăsta era tot vis? Încremenirea lor Înfocată, seninătatea, cucernicia față de soare și de lumina zilei lui Dumnezeu, ochii lor țintuiți la bolta cerului, la bolta albastră a cerului, fără urmă de nor, de un albastru mistuitor, de un albastru tămăduitor, de un albastru albastru - o minune a cerului? Oare și ăsta era tot vis? Și atunci simți bucuria trupului său care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
toți trei cu ochii pironiți la azuriul cerului ca la o minune a lumii. Oare și ăsta era tot vis? Încremenirea lor Înfocată, seninătatea, cucernicia față de soare și de lumina zilei lui Dumnezeu, ochii lor țintuiți la bolta cerului, la bolta albastră a cerului, fără urmă de nor, de un albastru mistuitor, de un albastru tămăduitor, de un albastru albastru - o minune a cerului? Oare și ăsta era tot vis? Și atunci simți bucuria trupului său care se despuiase de Învelișul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
căuta el să se Încredințeze, zadarnic pipăia cu degetele uscate și vlăguite piatra jilavă și Înghețată a grotei, zadarnic Își dilata pupilele, zadarnic se atingea cu degetele, ca sa se Încredințeze dacă era vis sau nălucire liniștea străpunsă de picătura din bolta nevăzută a grotei, negura mistuită de un susur firav, zadarnic Își Încorda auzul să deslușească sunetele muzicii, să audă cîntările pe care le retrăia aievea, pe care și le amintea făptura sa. Nimic, doar ecoul surd al Închipuirilor sale, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]