3,082 matches
-
O să mergem la intrarea din spate, zise inspectorul. Ceva nu-mi miroase a bine. O porniră pe cărarea care ducea la ușa bucătăriei și ocoliră grădina din spatele casei. Wilt reuși să vadă ce voise să spună inspectorul când pomenise de bombardament. Grădina nu arăta deloc bine. O mulțime de farfurii de carton erau împrăștiate pe gazon sau, purtate de vânt, se rostogoliseră prin grădină în tufele de caprifoi sau se cocoțaseră pe trandafiri, în timp ce altă mulțime, de data aceasta formată din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
nas, să nu i se vadă ochiul lipsă, zâmbea, zâmbea și tânăra doamnă, își strângeau mâinile. Asistenta ridică o clipă privirea de pe pagină și reluă, iritată: „La ora când scriem aceste rânduri, apartamentul cutare... din strada cutare... arată ca după bombardament, incendiu, cataclism“... Dolofana asistentă Ortansa se roti spre doctor, fără a se uita la vizitatoare. Își țuguie buzele groase, date cu roșu uleios. Rețineți, a fugit de acasă! Victima doarme pe la prieteni și pe la rude, așa scriu ăștia la gazetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
iminente. Noaptea avansa din toate părțile, cu nevăzuta ei armată de leproși. Curând, avea să simtă frisonul epileptic, încercuit, fără scăpare. Zidurile aveau să geamă iarăși, dementizate, zgâlțâindu-se sub săgețile cerului otrăvit, acoperișul va dansa, din nou, trepidând sub bombardamentul nocturn, ferestrele vor zăngăni, turmentate de teroare. Trauma telurică, cutremurul, ca în urmă cu 3 ani,în noaptea aceea limpede de primăvară când, dintr-odată, crusta a început brusc să crape și să arunce în aer povara pestilențială a mocirlei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
1. Traian Manu, român exilat În Occident, cetățean italian, director al Institutului European de Cercetare a Mediului Mediteranean din Neapole, Italia, profesor universitar. 2. Christa Manu, soția lui, biolog, fosta lui asistentă, familia moartă În timpul războiului (mama și sora În timpul bombardamentelor, fratele Înrolat ca voluntar În Waffen-SS, tatăl dispărut În prizonierat În Siberia), cetățenie germană. 3. Daniel Izvoranu, fiul lui Cornel și al Clementinei, nepotul lui Buni, iubita din tinerețe a lui Traian Manu. 4. Clementina Izvoranu, profesoară, fiica adoptivă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
ei Înghit lacom, la măsuțele albe, cochete, imensele porții de Înghețată, cu pișcoturi aurii Înfipte În mormanele de frișcă, fără să știe, așa cum nici ea, care se uită cu jind la ei, nu știe, că peste trei luni vor fi bombardamentele? — Chiar a doua zi după ce a cumpărat casa noastră, noul proprietar, un Îmbogățit de război, a Început s-o renoveze: i-a dărâmat pereții, a mutat ușile, a instalat un mobilier alb, de cofetărie, iar fosta noastră grădină a devenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
un mobilier alb, de cofetărie, iar fosta noastră grădină a devenit o curte interioară, În care vara se mânca Înghețată. A sacrificat câțiva copaci, dar platanul din fața ferestrei mele scăpase. A avut mână bună, casa de pe Hauptstrasse a scăpat la bombardament ca prin minune, spre deosebire de cea din Bergstrasse, unde locuiam cu mama și Klara. Aici s-au spart doar geamurile și ușa a fost smulsă de suflul bombei. A rămas până azi cofetărie, chiar dacă proprietarii s-au tot schimbat... Ce altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
imens, acoperit de o glazură multicoloră roz-alb-fistic, Împodobit cu panglici roz și Înconjurat de iepurași de ciocolată, În vitrina cofetăriei care a fost casa noastră. Pentru că mai e numai o săptămână până la Paște și mai sunt doar trei săptămâni până la bombardamente. — ...Asta trebuie să fi fost la aproape un an după ce tata primise ordinul de concentrare, țin minte plicul galben-murdar care a schimbat atmosfera din casă și cum Walter și cu mine l-am condus la la gară. Primeai motivare să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
instalate În fosta voastră casă, În care v-a fost atât de frig Împreună. Și poate certurile voastre din ultima vreme erau ale unor făpturi exasperate, care presimțeau c-au să moară. Că mama și Klara aveau să moară la bombardamente, că Walter va muri lângă Berlin, fără să știe de ce este așa de Înverșunat, fără să fi apucat să arunce În vreun tanc grenada pe care o strângea În mâna transpirată, Îngustă. Numai că exact cum, exact când a murit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
de aprovizionare, Începuseră restricții la electricitate. Dragă Hermann, eu fac acum toate cozile la Karstad pentru că sarcina Klarei nu merge bine, mai are o lună până să nască și doctorul a sfătuit-o să nu prea facă mișcare. După primul bombardament cu avioane Mosquito, orășelul nostru a scăpat ușor, Klara n-a vrut să coboare În adăpost, iar mama are depresie, pentru că În familia noastră de avocați, cu documente atestate de la 1561, Klara este prima fată-mamă. Degeaba are mama daruri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
iar mama are depresie, pentru că În familia noastră de avocați, cu documente atestate de la 1561, Klara este prima fată-mamă. Degeaba are mama daruri de Casandră, tot nu vede că documentele voastre de familie au să ardă peste trei săptămâni, la bombardamente, iar tu ai să rămâi o viață Întreagă să te Întrebi ce-ar fi fost dacă mama și Klara coborau atunci În adăpost. Poate, dacă se duceau În adăpost, mureau asfixiate, pentru că dărâmăturile au astupat intrarea. Întoarce capul, nu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
iar falșii civili aprindeau din când În când lanterna ca să vadă cine a vorbit, cine a țipat fără să se controleze. * Dar ce ar fi fost dacă nu ar fi pus la poștă scrisoarea pentru Hermann cu o zi Înainte de bombardamentele care pe ea au prins-o În adăpostul de la Karstadt, unde intrase când a auzit sirena? Să nu fii trist de copilul Klarei, eu te iubesc, poate că dacă n-ar fi scris asta la sfârșitul scrisorii, Hermann n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
niciodată, ce rost mai avea să-i amintești logodna cu sora ta, când știi mai bine decât el al cui era copilul pe care Klara nu va mai avea timp să-l nască, pentru că vor muri amândoi, asfixiați, arși, la bombardament. Eram atunci alte persoane și trăiam o altă viață, a spus Înțeleptul Hermann. Tu ai să te uiți la el fără să-l vezi, ai să mergi, Înconjurată de ei toți, ca o somnambulă, prin mirosul de verde, de proaspăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Kansas City. Poate de aceea vocea cu care el o Întreabă sună și În urechile lui, artificial, nefiresc? — Asta a fost perioada cea mai grea din viața ta, nu? După moartea lui Hermann, ți-a fost mai greu chiar decât după bombardamentul În care au murit mama și sora ta? * Se vede că, În ciuda atâtor momente de slăbiciune când i s-a confesat, el nu s-a apropiat nici măcar cu un pas de ea, cu adevărat, dacă e În stare să compare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
vieți. Și, dacă a vrut-o pe ea, ar trebui să-și Înglobeze În propria lui memorie afectivă viețile ei anterioare. Vocea cu care răspunde Christa sună tăios, aproape răstit. — Bineînțeles că mi-a fost mai greu! Cel puțin, după bombardament Îi aveam pe bunici și ei m-au ajutat să supraviețuiesc! Am fost, dintre toți copiii și nepoții, preferata lor, pentru că le semănam: mi-au spus de multe ori că le-am moștenit spiritul echilibrat și vitalitatea. Presupun că și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
pe mine! Traian se uită la ea nedumerit, iar Christa Își coboară cu un ton vocea răstită. — „Înțelege că nu ești tu de vină pentru moartea mamei sau surorii tale!” Bunicul Îmi repeta zilnic asta ca să mă scoată din șocul bombardamentului. El mi-a explicat că membrii familiei se simt Întotdeauna vinovați că nu au putut Împiedica moartea celor apropiați. „Crede-mă că și eu mă lupt cu acest sentiment autodistructiv”, mi-a spus de mai multe ori. Bănuiesc că Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
o aluzie, când și când. El nu Îi va atrage Însă atenția asupra acestui lucru, așa cum nu a Încercat să citească vreuna din scrisorile ordonat așezate În cutia golită de bijuteriile de familie ale bunicilor. Bijuteriile au scăpat de toate bombardamentele, ca să fie vândute, pe rând, după război, i-a spus cu un zâmbet strâmb Christa. Și el a dedus că ea a tot vândut ce rămăsese de la bunici până când soarta a decis ca noul salvator al Christei să poarte uniformă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
o presimte decât o vede În Întuneric, În goana mașinii, arătând drumul spre nesfârșitele cimitire poloneze. Vărsare de sânge ca la Montecassino. Luciul alb al abației Montecassino refăcute. Ofițerul german care a dus la Vatican documentele, cu o zi Înainte de bombardamente. Ce făceam atunci? Unde eram? Cu cine? Prin geamul mașinii alunecă măslini mărunți și firavi și frunzișul lor luminează albicios, la fel ca al salciei părăsite - acum câți ani? Moțăie tot mai amorțit, În scaun, Încercând să-și amintească, reușind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
linia e Îndărăt bombardată, dar noi tot nu ne mișcăm - nu știu de ce, nici nu-mi pasă de ce e lumea asta de-a-ndoaselea, Îmi place când ne oprim; dar Îmi place și când plecăm. Și ne oprim. Și dă-i cu bombardamentul. Nu pe noi, Trenul; pe celălalt, Ploieștiul - le-a dus, Doamne-Doamne la Ploiești, am Învățat rugăciunea unui dac. - Aha, zic, arătând. Petrolul-sau-țițeiul, Învățat la școală. - Da, zice mama, Încuviințând din cap. - El arde, Petrolul-și-țițeiul! El arde În lămpi de luminat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Un bărbat ceru să ne vadă actele și cînd i-am spus: „Străini“, ne spuse să mergem mai departe - nu-i nici o problemă. Mergînd În Întuneric pe Gran Via, călcam pe multă sticlă spartă de curînd pe trotuare și În urma bombardamentului se adunase și o grămadă de rumeguș. Era Încă fum și mirosul puternic de explozibil și granit spulberat umplea strada. — Unde mergi la mîncat? mă-ntreabă John. — Am niște carne pentru toți, putem s-o gătim În cameră. — Eu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
tare, i-am spus. Doar ce-a fost tranșată. — A, nu, spuse John. Nu există așa ceva - carne tare pe timp de război. Oamenii se grăbeau spre case prin Întuneric, ieșiți din cinematografele În care se adăpostiseră pînĂ se terminase cu bombardamentul. — Ce-o fi fost problemă cu fascistu’ Ăla, să intre-n cafeneaua unde-l știa toată lumea? — E nebun. — Este problemă cu război. Este prea mulți oameni nebuni. — John, i-am spus, cred că zici tu ceva acolo. Ajunși la hotel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
În seara aia mă-ntorceam spre casă, de la biroul de cenzură spre hotelul Florida, și afară ploua. Așa că pe la jumătatea drumului m-am săturat de-atîta ploaie și m-am oprit la Chicote pentru un pahar. Era a doua iarnă de bombardament de cînd Începuse asediul Madridului și ne lipseau de toate, inclusiv tutunul și calmul, și mai tot timpu’ ți-era puțin foame și te enervai brusc și fărĂ măsură pe lucruri Împotriva cărora oricum n-aveai ce să faci, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
doar vreo cinci străzi, dar cînd am văzut ușa de la Chicote m-am gîndit să intru pentru una mică și să mă ocup pe urmă de alea șase străzi, pe Gran Via, prin noroiul și molozul de pe bulevardul distrus de bombardamente. La Chicote era plin. Nu puteai să te-apropii de bar și nici la mese n-aveai loc. TĂiai fumul cu cuțitul, se cînta, erau bărbați În uniforme și mai era mirosul hainelor de piele ude, iar la bar chelnerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
fi o povestire frumoasă, așa că i-am dat ultimul Camel. Ei, În fine, după vreo trei ore polițiștii ne-au spus că În sfîrșit putem pleca. Cei de la hotel Își cam făceau griji din pricina mea, pentru că, pe vremea aia, cu bombardamentele și tot restu’, dacă o luai pe jos spre casă și n-ajungeai acolo după șapte și jumătate, cînd se Închideau barurile, oamenii se Îngrijorau. Eram fericit c-am ajuns acasă și le-am povestit totul cît timp am pregătit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
uscată. — Da, omu’ meu, avem o grămadă, Îmi răspunse soldatul prietenos. Era mic de statură, avea niște pumni mari și un smoc de barbă de lungimea părului tuns scurt și era foarte murdar. — Crezi că o să-și Înceapă de-acu’ bombardamentul? — PĂi așa ar trebui. Da’ după cum merge războiu’ Ăsta, nu mai poți fi sigur de nimic. Da’ ce-are războiu’ Ăsta? se repezi furios extremadurianul. Nu-ți convine ceva la războiu’ Ăsta? — Taci! Îi spuse soldatul prietenos. Aici eu comand
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
o distanță prea mare. După un șir de focuri de armă se lăsĂ liniștea, apoi se mai auzi o singură Împușcătură. Extremadurianul mă privi În tăcere, fărĂ să mai zică nimic. MĂ gîndeam c-o să fie mai simplu dacă Începea bombardamentul. Dar n-a Început. Cei doi tipi cu beretele civile și hainele de piele reapărură de după spinarea dealului, mergînd prin trecătoare unul lîngă celălalt - coborau dealul cu genunchii Îndoiți În felul Ăla ciudat, cum fac toate animalele bipede care coboară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]