1,815 matches
-
au fost în cele din urmă izolați de restul trupelor aliate în retragere de forțele germane superioare din punct de vedere numeric în apropiere de satul Babali Khani. Detașamentul de comando și camarazii lor artileriști, aflați sub atacul neîncetat al bombardierelor în picaj, nu au reușit să străpungă liniile germane. Majoritatea lor au fost uciși sau au căzuți prizonieri. Colonelul Campbell, comandantul trupelor aliate de la Heraklion, a fost nevoit între timp să capituleze. Germanii au ocupat și orașul Rethimno și, în timpul
Bătălia din Creta () [Corola-website/Science/313089_a_314418]
-
la spitalul de la Nicolaev. Revenită în zona frontului, se muta cu întreaga escadrilă la Plodovitoje, unde aerodromul este sistematic vizat de sovietici. Astfel, în noaptea de 3 octombrie, avioanele sovietice mitraliază la sol terenul de zbor, iar pe 6 octombrie bombardierele inamice arunca douăsprezece bombe. Trei zile mai târziu, generalul Jienescu vizitează aerodromul și le cere aviatoarelor sa execute și zboruri pentru transportul corespondentei - la Rostov, Tacinskaja, Bucovskaja, Proletarskaja. Nesfârșitele întinderi prăfuite, purtând amprenta dezolantului pustiu asiatic, înconjurau micul aerodrom de la
Nadia Russo () [Corola-website/Science/314661_a_315990]
-
de nord-est ruptură, 1887, 1907, 1916, 1919, 1926, si 1950 privind ruptură zona de sud-vest, iar radial 1859 aerisire erupție. O erupție din 1935 să îndreptat spre orașul Hiloa condus la un loc de muncă neobișnuit de putere aer. Cinci bombardiere de 23d și 72d escadrile Bombardament al United States Air Force au lansat bombe în calea de lavă, în scopul de a se distrage departe de Hilo. erupție a oprit șase zile mai tarziu. Primul debit extinsă 24 km (15 mi
Mauna Loa () [Corola-website/Science/313486_a_314815]
-
Mondial convenția nu a mai putut fi pusă în aplicare. Fabrica a continuat să construiască avioane și planoare până în anul 1946, când a fost desființată. În vederea dotării liniilor aeriene de transport pasageri, la "S.E.T." s-a executat transformarea a cinci bombardiere "De Havilland" în avioane de pasageri. Acestea au fost puse la dispoziția aviației civile din Direcția superioară a aeronauticii din Ministerul de Război. În plus față de fabricarea și repararea de avioane, la "S.E.T." s-au mai fabricat și planoare. Aceste
Societatea pentru exploatări tehnice () [Corola-website/Science/313594_a_314923]
-
și": Comandamentul Africii Răsăritene Italiene). Unele dintre aceste avioane erau depășite din punct de vedere tehnic, totuși, ele se numărau printre cele mai bune aparate de luptă care erau dislocate în Africa de Est în acel moment. Italienii dispuneau de bombardiere Savoia-Marchetti SM.79 și Savoia-Marchetti SM.81 și de avioane de vânătoare Fiat CR-42. În plus, aeroporturile de pe care operau avioanele italiene erau mai bune decât cele folosite de britanici. La începerea ostilităților, piloții italieni erau relativ mai bine instruiți
Campania din Africa de Est (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/313562_a_314891]
-
schimb și piloți de rezervă, acești factori ducând în final la scăderea capacității lor de luptă. Forțele britanice dispuneau de aproximativ o sută de avioane la începutul războiului, care erau distribuite după cum urmează. În nord erau plasate două escadrile de bombardiere RAF la Port Sudan - Sudan, (una dintre escadrile era dotată cu avioane depășite din punct de vedere tehnic), și o escadrilă o escadrilă de cooperare cu armata. În sud se afla escadrila de bombardiere nr. 12 din cadrul Forțelor Aeriene Sud-Africane
Campania din Africa de Est (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/313562_a_314891]
-
nord erau plasate două escadrile de bombardiere RAF la Port Sudan - Sudan, (una dintre escadrile era dotată cu avioane depășite din punct de vedere tehnic), și o escadrilă o escadrilă de cooperare cu armata. În sud se afla escadrila de bombardiere nr. 12 din cadrul Forțelor Aeriene Sud-Africane (SAAF), escadrila nr. 11 de bombardiere SAAF, (echipată cu avioane Fairey Battle), escadrila a 40-a SAAF de cooperare cu armata, (echipate cu avioane Hawker Hart), escadrila nr. 2 de avioane de vânătoare SAAF
Campania din Africa de Est (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/313562_a_314891]
-
una dintre escadrile era dotată cu avioane depășite din punct de vedere tehnic), și o escadrilă o escadrilă de cooperare cu armata. În sud se afla escadrila de bombardiere nr. 12 din cadrul Forțelor Aeriene Sud-Africane (SAAF), escadrila nr. 11 de bombardiere SAAF, (echipată cu avioane Fairey Battle), escadrila a 40-a SAAF de cooperare cu armata, (echipate cu avioane Hawker Hart), escadrila nr. 2 de avioane de vânătoare SAAF (ecipate cu avioane Hawker Fury) și escadrila de cooperare cu armata nr.
Campania din Africa de Est (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/313562_a_314891]
-
erau demodate și cu o viteză redusă de croazieră. Cu toate acestea, britanicii au reușit să se descurce foarte bine doar cu ce aveau în dotare. Sud-africanii au transformat până și un vechi biplan Valecia pentru a fi folosit ca bombardier. Marina Regală Italiană (Regia Marina) își făcea simțită prezența prin intermediul Flotilei Mării Roșii. Cele mai multe vase ale acestei flotile erau staționate în portul Massawa din colonia italiană Eritreea. Mai existau unele facilități portuare și la Mogadishu în Somalia Italiană și la
Campania din Africa de Est (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/313562_a_314891]
-
mai dinamice din Oceanul Atlantic și Marea Mediterană. Începând cu iunie 1940, italienii au testat dârzenia forțelor britanice și ale Commonwealthului de-a lungul frontierelor Sudanului și Kenyei și rutele de transport naval din Marea Roșie. În dimineața zilei de 13 iunie, trei bombardiere italiene de tip Caproni au atacat baza aeriană rhodesiană de la Wajir - Kenya. Avioanele rhodesiene erau aliniate pe pistă cu motoarele pornite, pregătindu-se pentru decolarea într-o misiune de patrulare. Italienii au bombardat fortul, pista de aterizare și construcțiile din
Campania din Africa de Est (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/313562_a_314891]
-
Port Sudan după ce traversase Oceanul Indian. Acest convoi era compus din 31 de vase de transport, escorcate de crucișătorul neo-zeelandez „Leander”, distrugătorul britanic „Kimberley” și cinci goelete. Convoiul avea asigurat și sprijinul aerian asigurat de 50 de avioane de vânătoare și bombardiere din baza de la Aden. Cele două submarine italiene nu au reușit să intercepteze convoiul. Pe 21 noiembrie, convoiul britanic din Marea Roșie a fost atacat de distrugătoarele italiene „Pantera”, „Leone” și „Francesco Nullo”. Crucișătorul neo-zeelandez „Leander” și distrugătorul britanic „Kimberley” au
Campania din Africa de Est (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/313562_a_314891]
-
Marea Roșie a fost atacat de distrugătoarele italiene „Pantera”, „Leone” și „Francesco Nullo”. Crucișătorul neo-zeelandez „Leander” și distrugătorul britanic „Kimberley” au împins distrugătorul italian „Francesco Nullo” spre țărm unde a eșuat. Distrugătorul italian a fost distrus a doua zi de atacul bombardierelor ușoare RAF. Militarii Diviziei a 5-a indiene au început să sosească în Sudan la începutul lunii septembrie 1940. La scurtă vreme după aceea, indienii au declanșat un atac surpriză pentru recucerirea Gallabatului. Atacul a fost dat de o brigadă
Campania din Africa de Est (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/313562_a_314891]
-
pământului, aceeași soartă urmând să o aibă toate orașe olandeze, dacă armata olandeză ar fi continuat să refuze să capituleze. Olandezii, care își pierduseră încă de la începutul luptelor majoritatea avioanelor militare, și-au dat seama că nu mai pot opri bombardierele germane și au capitulat. Cu toate acestea, în timp ce negociatorul olandez, care semnase deja înțelegerea pentru încetarea focului, se întorcea acasă, bombardierele germane zburau pe deasupra capului lui spre Rotterdam, oraș pe care aveau să-l distrugă în acea zi. Soldații olandezi
Rezistența olandeză () [Corola-website/Science/314051_a_315380]
-
care își pierduseră încă de la începutul luptelor majoritatea avioanelor militare, și-au dat seama că nu mai pot opri bombardierele germane și au capitulat. Cu toate acestea, în timp ce negociatorul olandez, care semnase deja înțelegerea pentru încetarea focului, se întorcea acasă, bombardierele germane zburau pe deasupra capului lui spre Rotterdam, oraș pe care aveau să-l distrugă în acea zi. Soldații olandezi care au căzut în lupta pentru apărarea patriei lor și cei aproximativ 800 de civili morți în bombardamentul din Rotterdam au
Rezistența olandeză () [Corola-website/Science/314051_a_315380]
-
atât la schițele tehnice ale V-2, cât și la oamenii de știință germani care au fost însărcinați cu crearea rachetelor, prin Operațiunea Paperclip, Operațiunea Osoaviahim și respectiv, Operațiunea Backfire. Arma a fost prezentată de propaganda nazistă ca răzbunare față de bombardierele care atacau tot mai multe orașe germane, începând din 1942 și până când Germania a capitulat. Începând din septembrie 1944, peste 3.000 de rachete V-2 au fost lansate de către Wehrmachtul german împotriva unor ținte Aliate în cursul războiului, cea
V-2 () [Corola-website/Science/314123_a_315452]
-
uzuale destinate alimentării și întreținerii aeronavelor Luftwaffe. Proiectul Wasserfall (cascada), a fost varianta AA, mai perfecționată a V-2, numită "Wasserfall Ferngelenkte FlaRakete", prima rachetă sol-aer (SAM) construită vreodată. Wasserfall a fost dezvoltată la Peenemünde și destinată interceptării și distrugerii bombardierelor Aliate ce zburau la mare altitudine. Au existat mai multe modele de test W-1, W-5 W-10, care au rămas în faza de proiect din cauza lipsei unor materii prime și a combustibililor. Germanii intenționau să folosească aceste rachete în apărarea teritoriului
V-2 () [Corola-website/Science/314123_a_315452]
-
tehnologică puternică, inclusiv în domeniul armamentului. Armata germană s-a dovedit însă superioară la toate capitolele, atât în luptele din Olanda, cât și mai apoi în timpul luptelor din Franța. Pe de-o parte, armata germană era dotată cu tancuri moderne, bombardiere în picaj (Junkers Ju 87 "Stuka"), iar pe de altă parte, armata olandeză dispunea de 39 de mașini blindate, cinci tanchete și o flotă aeriană formată în cea mai mare parte din biplane. Atitudinea guvernului olandez față de problema războiului a
Bătălia Olandei () [Corola-website/Science/314077_a_315406]
-
a forțelor terestre dispuneau pe 10 mai de 155 de avioane: 28 Fokker G.1, 31 Fokker D.XXI și 7 Fokker D.XVII, 10 Fokker T.V, 15 Fokker C.X și 35 Fokker C.V, 12 Douglas DB-8 bombardiere în picaj, (folosite ca avioane de vânătoare) și 70 avioane de recunoaștere Koolhoven FK-51. 74 dintre cele 155 de aparate erau biplane, iar doar 125 erau operaționale. Restul erau folosite ca avioane școală sau ca aparate de sprijin pentru marină
Bătălia Olandei () [Corola-website/Science/314077_a_315406]
-
și începuse atacul împotriva Olandei, Belgia, Franța și Luxemburgul. Dacă în cazul Franței exista o declarație de război, Țările de Jos nu au primit nicio asemenea declarație mai înainte de începerea ostilităților. În timpul nopții, Luftwaffe violase spațiul aerian olandez. Escadrila de bombardiere"Kampfgeschwader 4" (KG 4) a traversat spațiul aerian olandez și s-a îndreptat spre vest, dându-le impresia apărătorilor că era vorba de o acțiune împotriva Angliei. Odată ajunși deasupra Mării Nordului, aviatorii germani și-au întors aparatele de zbor spre
Bătălia Olandei () [Corola-website/Science/314077_a_315406]
-
distrugând 35 de avioane. Aparatul de zbor al lui Fiebig a fost doborât, iar colonelul a petrecut cinci zile ca prizonier de război. KG 4 a participat de asemenea la atacul aeroporturilor Amsterdam-Schiphol, unde olandezii au pierdut o treime dintre bombardierele medii de care dispuneau, și Haga, unde au distrus jumătate dintre cele 21 de avioane de vânătoare. KG 4 a continuat misiunea alăturându-se KG 30 și KG 54 în atacurile împotriva porturilor și căilor de comunicații. KG 4 a
Bătălia Olandei () [Corola-website/Science/314077_a_315406]
-
care dispuneau, și Haga, unde au distrus jumătate dintre cele 21 de avioane de vânătoare. KG 4 a continuat misiunea alăturându-se KG 30 și KG 54 în atacurile împotriva porturilor și căilor de comunicații. KG 4 a pierdut 11 bombardiere Heinkel He 111 și 3 Junkers Ju 88, iar KG 30 și KG 54 alte aparate de zbor. "Jagdgeschwader 26" (JG 26, escadrila de vânătoare) și "Zerstörergeschwader 26" (ZG 26, escadrilă de vânătoare-distrugere) au doborât 25 de avioane olandeze în
Bătălia Olandei () [Corola-website/Science/314077_a_315406]
-
se retragă, dar comandantul local german a refuzat să-și evacueze oamenii. Parașutiștii germani au fost blocați înt-o clădire de birouri și, protejați de canalul din fața și de focul camarazilor de pe malul sudic al Maasului. În acest timp, ultimele două bombardiere olandeze rămase operaționale au eșuat în încercarea de distrugere a podului "Willemsbrug". Și germanii care debarcaseră la Haga cu o zi mai înainte au reușit să își mențină pozițiile. Niciuna dintre atacurile olandezilor, care au încercat să elimine grupurile izolate
Bătălia Olandei () [Corola-website/Science/314077_a_315406]
-
franceze în retragere, restul de patru au început traversarea podului Moerdijk la 05:20. Alte două companii însoțite de tancuri au pornit spre nord. Olandezii au mai făcut câteva tentative să oprească înaintarea blindatelor germane. În jurul orei 06:00, ultimul bombardier Fokker T. V a lansat două bombe asupra podului. O bombă a atins un picior al podului, dar nu a explodat, iar bombardierul a fost doborât. Bateriile de artilerie din Hoekse Waard au încercat la rândul lor să distrugă podul
Bătălia Olandei () [Corola-website/Science/314077_a_315406]
-
nord. Olandezii au mai făcut câteva tentative să oprească înaintarea blindatelor germane. În jurul orei 06:00, ultimul bombardier Fokker T. V a lansat două bombe asupra podului. O bombă a atins un picior al podului, dar nu a explodat, iar bombardierul a fost doborât. Bateriile de artilerie din Hoekse Waard au încercat la rândul lor să distrugă podul, dar nu au reușit decât să îl avarieze în mod nesemnificativ. De asemenea, au eșuat și încercările de inundare ale Insulei Dordrecht - ecluzele
Bătălia Olandei () [Corola-website/Science/314077_a_315406]
-
cât și cele militare cer ca această rezistență să fie rapid înfrâtă. (...) În plus, cucerirea rapidă a Fortăreței Olanda trebuie să fie înlesnită prin slăbirea deliberată a puterii [aeriene] din subordinea de Armata a 6-a.” "Kampfgeschwader 54", dotat cu bombardiere Heinkel He 111, a fost trecut din subordinea Armatei a 6-a în subordinea Armatei a 18-a. Generalii Kurt Student și Schmidt plănuiau executarea unui atac aerian limitat care să paralizeze temporar apărare, după care ar fi atacat cu
Bătălia Olandei () [Corola-website/Science/314077_a_315406]