KorAP: Find »[drukola/base=brazilian & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...30 31 32 ...61 >

1,505 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841

sertare, cifrele la export continuând să rămână nemișcate. Singura oară când exportul nostru a făcut un salt ca înregistrarea pe seismograf a unui cutremur de gradul 7 a fost în 1994, când, în urma unei greve prelungite a lucrătorilor de la rafinăriile braziliene, milioane de localnici s-au făcut cu toții "negri de supărare", nemaiavând combustibil pentru zecile de milioane de automobile. Am scris imediat acasă și, spre surprinderea mea, nu peste mult timp în portul Santos ancora un petrolier român care a descărcat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
să "danseze", erau mai vioaie și mai zglobii. De aici până la licoarea ce făcea deliciul snobilor din bătrâna Europă și din "Lumea nouă" a fost cale de un secol. Cultura cafelei în Brazilia a început prin 1727, când un militar brazilian a adus câteva "semințe" și butași din Guyana franceză. Cultura s-a răspândit pe tot teritoriul, ajungând în zonele Minas Gerais, Rio de Janeiro, Sao Paulo, Parana, pe la 1820, astfel încât între 1820 și 1845 Brazilia deja realiza 45% din producția

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
și am văzut la televizor eforturile brazilienilor de a menține prețurile cafelei pe plan mondial, dând pradă flăcărilor tone de boabe. Și aceasta când în România "alimentația rațională" înlocuise minunata licoare cu "nechezolul" național. Bine că am revenit la "cafeaua braziliană"! În drum spre Curitiba, am făcut un popas seara la Sao Paulo, osteneala drumului nepermițându-ne soției și mie decât o scurtă plimbare pe vestita "Avenida Paulista", atât de cunoscută românilor din telenovela cu același nume, și apoi să luăm

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
jumătate roșu și jumătate verde. Când vrei să mănânci, ca la semafor pui "semnalul" pe verde, și imediat apare chelnerul cu frigarea, când vrei să te odihnești, îl pui pe roșu!(Îmi amintesc de o scenă hazlie apropo de carnea braziliană. Am menționat călătoria mea în septembrie 1991 la Bienala de la Sao Paulo, însoțind artiștii de la Teatrul Național București și Teatrul "Bulandra". La sosire, ambasadorul Marin Iliescu a invitat pe Adrian Dohotaru, câțiva artiști Ion Caramitru, Ștefan Bănică-senior, Sebastian Papaiani, Dem

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
mele în Brazilia, Sao Paulo depășise deja 10 milioane de locuitori și nu dădea semne că se va opri. Sao Paulo este capitala statului cu același nume, cu o populație de 35 milioane de locuitori, cel mai dezvoltat din federația braziliană. Orașul Sao Paulo este un conglomerat de "cel mai și cea mai" nu numai din Brazilia, dar și din întreaga Americă Latină, aici aflându-și sediile cam jumătate din ce are regiunea mai valoros în materie de industrie și finanțe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
să fie prezenți cu "Titus Andronicus". Înainte de a părăsi Sao Paulo, ne-am rezervat timp pentru a vizita MASP Muzeul de Artă din Sao Paulo, situat într-o modernă clădire de pe Avenida Paulista, unde am admirat valoroasele lucrări de artă braziliană, dar și opere semnate de Rafael, Rembrandt, Goya, Monet, Van Gogh, Picasso și pentru a da "o tură" prin coloratul și atrăgătorul "Targ de artizanat", cu tot felul de minuni din pietre semiprețioase, argint, alamă, lemn, piele, textile, ușurându-ne

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
malul oceanului. Așa că la întoarcere am preferat să mergem pe malul oceanului, o zonă superbă cu mici localități, sate pescărești, dealuri și munți, vegetație luxuriantă și peisaje de vis. Înainte de Angra dos Reis, vestită stațiune de vacanțe, refugiul multor milionari brazilieni, am dat peste o placă mare care ne anunța că suntem exact la Tropicul Capricornului. Am făcut fotografiile de rigoare ținând în brațe ciorchini de "bananas de ouro" banane de aur, niște bijuterii cât degetul cel mic, dulci și parfumate. La

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
emigranți din Germania, Italia, Polonia. Oficial, Porto Alegre a primit statutul de oraș în 1809, fiind în prezent o capitală de 1,5 milioane de locuitori. În lecturile mele despre Brazilia, aveam să aflu că locuitorii celui mai sudic stat brazilian, Rio Grande do Sul, învecinat cu Argentina și Uruguay, se deosebesc net de ceilalți brazilieni, nu numai prin "culoare", populația fiind majoritară de origine europeană, dar și prin felul de a fi, a gândi, a acționa, manifestând un orgoliu și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
la secretarul general și la mai mulți directori, ocazii în care aveam să remarc faptul că ambasadorul Dan Hăulică, membru al Comitetului Executiv al UNESCO, se bucura de mare trecere pretutindeni. Intrunirea de la Rio, organizată de Uniunea Latină și Academia Braziliană de Litere, a reunit personalități marcante ale vieții academice nu numai din America Latină, Spania, Franța, Italia, Portugalia, ci și din SUA și state de limbă anglo-saxonă din Europa. Dan Hăulică, Președinte al Congresului Uniunii Latine, a fost în expunerile sale

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
etimolologic provenit se pare din "carne vale", dezlegare de carne, înainte de Postul Paștelui), Rio se transformă total, e tot numai "sunet și lumină", buna dispoziție a localnicilor și sutelor de mii de turiști invadând practic străzile, parcurile și plajele. Carnavalul brazilian își are originea în balurile mascate și petrecerile de la Paris și Veneția din secolul al XVIII-lea, care în Brazilia au început să fie organizate pe la 1840. Primul "bal modern de Carnaval" a avut loc în 1908 în hotelul Copacabana

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
petrecerile de la Paris și Veneția din secolul al XVIII-lea, care în Brazilia au început să fie organizate pe la 1840. Primul "bal modern de Carnaval" a avut loc în 1908 în hotelul Copacabana, invitații dansând polca și valsuri vieneze. Carnavalul brazilian a început să capete mai multă viață și ritm odată cu extinderea, în anii 20 ai secolului trecut, a "sambei", iar în 1928 a apărut prima școală de samba, "Deixa falar" lasă-i să vorbească. În actualitate, carnavalul este nu numai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
mai de care mai colorată și mai minunată. A apărut apoi "Beija Flor" din Nicopolis, școală distinsă cu multe locuri întâi în anii anteriori. Tema din anul acela a școlii era "Bidu Sayao privighetoarea Braziliei", fiind închinată unei mari cântărețe braziliene de faimă internațională. Știam că după primul război mondial o mare soprană din România, Elena Teodorini, dădea lecții de canto prin America de Sud, reușind să formeze tineri de excepție, printre care și pe Bidu Sayao, pe atunci o începătoare de 18

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
organizat până la plecarea "în teritoriu" cazarea și masa la Consulat. S-au întors "de pe teren" bronzați, fericiți, plini de colecții și de mostre. Am organizat la Consulat înaintea înapoierii lor în România o "agapă" prietenească împreuna cu grupul de cercetători brazilieni. Ca mulțumire pentru sprijinul acordat, aveam să primesc din partea Muzeului "Grigore Antipa" o frumoasă diplomă: "Se acordă D-lui Consul General Vasile Macovei pentru merite deosebite în menținerea legăturilor cu muzeul, contribuția la dezvoltarea colecțiilor, expoziției și cercetării științifice", însoțită

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
delegației și cazare, am oferit seara o recepție de gală la Consulatul General, cu peste 200 de invitați unul și unul, cu bufet și bar pe măsură, pentru care am primit felicitări atât de la "Partea română", cât și de la "Partea braziliană". În holul elegant al Consulatului General, aranjasem două expoziții de sculptură ale unor români-brazilieni, Dumitru Dornescu și Ion Mureșanu, care s-au bucurat de aprecierea înaltului oaspete. A doua zi, programul a demarat cu primirea la Guvernatorul statului Rio de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
solemnă" la 30 iunie 1995 avea să confere "ilustrului domn Vasile Macovei, Consul General al României, distincția Ordem Municipal do Brasao"! Mă bucur și acum gândind că la mii de kilometri de România și de frumoasa Bucovină, într-un oraș brazilian, se află Piața Bucovina, o poartă și o troiță bucovinene de care mă simt legat! După prima vizită la Rio Negro, la câteva luni, cu prilejul unei deplasări la Curitiba în iulie 1993, am fost oaspete al Coloniei "Entre Rios

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
și atunci când nu "ardea" nimic în Consulat, îmi mai "trăgeam și eu sufletul" cu câteva ore binemeritate de făcut "altceva", acest "altceva" putând fi vizitarea unui loc de interes din Rio, o ieșire la restaurant cu colegii diplomați, cu partenerii brazilieni sau români sau o excursie organizată de Oficiul pentru Turism al Statului Rio de Janeiro special pentru Corpul Consular. În Rio n-ai cum să te plictisești, n-ai cum să spui că nu ai ce face pentru a te

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
în când în barul unde a fost remarcată de poet și de compozitor și care poartă și azi numele "A garota de Ipanema". După Ipanema urmează plaja Leblon și mai de curând lansatele Sao Conrado și Barra da Tijuca. Analiștii brazilieni spun că în Rio plajele au un rol de "egalizator" social, pe malul oceanului, sub soarele arzător, costumat în slip, tanga sau bikini, barierele de avere și poziție cică ar dispare. E ceva adevăr pe aici, dar nu cred că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
cu prilejul vizitei la colonia de șvabi bănățeni de la Guarapuava, statul Parana, stat unde se află și renumita cascadă. Fusese o vizită scurtă , stil "văzut-plăcut", din lipsă de timp. A doua a fost cu ocazia unei excursii organizate de "Partea braziliană". Drumul de circa 1500 de kilometri între aeroportul Santos Dumond din Rio și Foz do Iguazu Internacional Airport l-am făcut în aproximativ două ore. Am fost salutați la aeroport de primarul orașului de 250000 de locuitori, un adevărat "turn

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
rău, acesta făcând să se prăbușească râul Iguazu în calea lor, fata prefăcându-se într-o stâncă și băiatul într-un arbore ce își întinde ramurile spre stancă, fără a putea să o atingă! Zona a intrat în atenția autorităților braziliene și argentiniene în 1902, când a fost trimis să o studieze Carlos Thays, arhitect peisagist de origine franceză, care a schițat primul proiect de amenajare. Parcul Național Igazu, astăzi cu o suprafață de 200000 de hectare cuprinse atât în Argentina

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
regulile sunt făcute de capii mafioți cu arma în mână și unde poliția calcă rar, lăsând bandele rivale (Comando Vermelho, Terceiro Comando, Amigos de los Amigos...) să-și regleze conturile între ele. Cine a văzut recent "Cidade de Deus", filmul brazilian onorat cu multe premii, zguduitor prin cruzimea imaginilor delincvenței juvenile din Rio, poate avea o imagine a vieții dintr-o favelă). Ca atare, anual, în ultima perioadă, sunt asasinate în Rio 3500 persoane (9 pe zi), se înregistrează 80 000

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
după o asiduă corespondență cu "Centrala", mi s-a aprobat o mașină "de protocol". Nu era un moft, ci o problemă de reprezentare a țării. Până la noua achiziție, aveam un Volkswagen Golf și acum dispuneam de un Volkswagen Santana (varianta braziliană a Passatului), mare, frumos, elegant, de culoare "Prata lunar"argintiu metalic! Era ceva! Ca particular, nu mă dau în vânt după mașini mari, fiind de părere că nu mașina face pe om. Dar ca reprezentant al statului în exterior, se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
plecau favoriți. Și așa a fost! Am început să adun informații despre Bauru, atât pentru mine, cât și pentru cei de acasă și am solicitat Primăriei din Sibiu un set de materiale de prezentare, pentru a le pune la dispoziție brazilienilor. Am intrat în legătură cu autoritățile de la Bauru, stabilind în preajma zilei "Z" un dialog prietenesc și l-am informat pe "Prefect" primar la brazilieni că voi sosi în localitate cu soția în preziua concursului, respectiv pe 29 mai. Am aflat că Bauru

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
minunată! La plecarea spre Rio nu știam cum să mulțumim domnului Profesor pentru darurile de suflet ce ni le-a făcut. Aveam să-l reîntâlnesc într-un concediu la București, în 2000, unde ținea ca profesor asociat cursuri de cultură braziliană la Universitate și aduna material documentar pentru o carte "Brazilia și România punți culturale". A fost invitatul meu și al soției într-o seară de vară petrecută la o grădină, amintindu-ne ceasuri întregi de Brazilia, de Macaubas, de prieteni

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
aduna material documentar pentru o carte "Brazilia și România punți culturale". A fost invitatul meu și al soției într-o seară de vară petrecută la o grădină, amintindu-ne ceasuri întregi de Brazilia, de Macaubas, de prieteni comuni români și brazilieni. De la Macaubas ne-am oprit o zi la Salvador, capitala statului Bahia, care făcea parte din circumscripția mea consulară. Primul care a cunoscut peninsula pe care avea să fie ridicat Salvadorul a fost navigatorul Amerigo Vespucci, ajuns aici la 1501

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
intrat în Partidul Comunist, a fost arestat, a trăit în exil în Argentina și Uruguay (1941-42), la Paris (1948-50) și la Praga (1951-52). În 1945, a fost ales parlamentar din partea Partidului Comunist, deținând această funcție până în 1947, când Partidul Comunist Brazilian a fost declarat ilegal. A debutat în literatură în 1930, scrierile sale fiind traduse în peste 30 de limbi, unele fiind transpuse și în film. Casa lui era situată în Orașul de Sus, în apropiere de Pelourinho, în cartierul Rio

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]