1,102 matches
-
caute fațetele multiple, plurifocale ale celor doi mari dramaturgi, Cehov și Shakespeare. Teatrul nu are doar un singur chip. El depinde de epocă, de neliniștile existenței, de necunoscut, de concret... Teatrul este spectacolul ascuns în noi și mărturisit spectatorilor. Noaptea bufonilor, pe scena Teatrului Național Radu Stanca, e o nouă dragoste și totodată poate un requiem. E energia condensată ce erupe din cei 45 de ani de scenă pe care i-am împlinit în acest an. Am lucrat Cehov și Shakespeare
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Am revenit asupra aceluiași text de mai multe ori. La radio și la televiziune am încercat să deslușesc imagini care cuprind un întreg univers ce mă atrage și-mi binecuvântează încercările. Viu și fierbinte, cum spune personajul Actorului din Noaptea bufonilor, teatrul îți cere totul, îți ia totul, te înalță și te surpă... îți blestemă orgoliul și-ți alină singurătatea. Iubesc teatrul, îl iubesc dintotdeauna, îl iubesc pentru că mă lasă să exist., îl iubesc pentru că nu-l știu... Într-o zi
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
tipuri principale: - asociere (contiguitate) de tip simbolic: numele unui simbol, în locul „obiectului“ simbolizat (semnul în locul obiectului semnificat prin semn). Poetul (artistul) și creația sa, de exemplu, sunt desemnați prin multiple simboluri metonimice - cântăreț (menestrel)/cântec, Orfeu/Euridice, liră, lăutar/vioară, bufon/râsu’ plânsu’, cuvânt/necuvânt, tăcere, pa săre/cântec, zbor, pană, condei, călimară etc. Procesul de simbolizare metonimică interferează adesea cu cel de metaforizare, rezultând „blocuri“ stilistice cu efecte remarcabile în producerea sensului: Tot ce stă în umbra crucii, împărați și
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
arhetipuri sau având o identitate vagă; noile modele sunt personajele „pulverizate“ în „voci“ (care își certifică existența numai prin actul de limbaj) sau roluri/măști, personajele contradictorii, cu dublă/multiplă personalitate, „omul fără însușiri“, ins absurd, nonerou, personaj „sucit“, parodic, bufon, nebun etc. - înnoirea limbajelor scenice prin noi deschideri ale artei dramatice (fragmentarea spațiului scenic, decoruri simbolice, nonmimetice etc.). - Reprezentanți: Lirica modernistă: Guillaume Apollinaire, Paul Valéry, André Breton, Paul Éluard, Louis Aragon, Jacques Prévert, Rainer Maria Rilke, Rubén Darío, Federico García
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
istorică și drama sentimentală, ca reacție la rigorile esteticii clasicismului impuse în teatru încă din vremea Renașterii. În prefața la Cromwell, Victor Hugo definea drama ca pe „o oglindă de concentrare în care se îmbină grotescul și sublimul, teribilul și bufonul, tragedia și comedia“. O altă trăsătură definitorie pentru această specie dramatică este conflictul puternic care se dezvoltă prin acțiunea scenică a unor personaje complexe. Spre deosebire de drama romantică - în care conflictul drama tic, element de mare forță, declanșator al unor evenimente
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
de noi, pentru că încearcă să ne imite, să fie normali și nu reușesc; H. de-aia urmează fantoma, fiindcă e la granița dintre normalitate și nebunie; spectacolul trebuie să aibă multă comedie: Hamlet, Polonius, Groparii, Osric, au multă comedie, sînt bufoni, sînt ca viața, care nu se desfășoară pe un singur plan; piesa nu e lirică, nici filosofică: are valoare de krimi horror și comedie; Ofelia trebuie scoasă din puritatea în care-a fost jucată: ea și prințul au trăit împreună
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
grav al ironiei, ceea ce revine la categoria ridiculizată încă de spiritul rabelaisian, a celor care nu știu să rîdă: les agélastes. În plin spectacol, ironistul stîrnește reacțiuni. Neseriozitatea lui Ioanide, strivitoare pentru agélaste, oripilează pe Gonzalv Ionescu, gafeurul cu delegație, bufonul inconștient, dublul negativ al ironistului ("se simțea revoltat din toată inima de neseriozitatea lui"). Privit cu disproporția comică, slujind ironiei, Ioanide sfidează triumfător și în amor: "posedat de Eros, strivește, mușcă. Centaurul în cavalcadă". Dezerțiunea comică a lui Hagienuș și
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
fetița alături , îmbrăcată ca un om mare, încă tînără, pomeți ieșiți, sperie prin expresia fanatică, bigotă, prin lipsa totală de cochetărie, într-un costum ca un sicriu cu nasturi, incomod ca corsetul țărăncilor. Tip de stareță rea. Pablillos de Valladolid, bufonul lui Felipe IV, cu barba mică, figura spaniolă puțin berberă și desfacere inelegantă a picioarelor, are gestul declamator histrionic. Rîsul de comandă e în fond al unui prost și al unui umilit. E neuitată figura de babă a piticei din
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
materială ca la expresioniști, vopselele sunt halucinante, nevroza este expresia unei alienări. Poetul se înstrăinează de lume, de sine însuși, până la impresia de vid existențial, de care este legată teatralitatea poeziei bacoviene. Unii exegeți au privit poetul ca pe-un bufon, la care simularea, gluma, farsa au note grotești, lumea e un bâlci, alienarea înseamnă transformarea întregului univers într-o lume fără viață. În paradisuri artificiale, poetul aspiră spre absolut, poezia devine un mod de cunoaștere a lumii. TEMELE BACOVIENE O
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
nedumerit mă mir,/ De ce să cânte un marș funebru..." (Nevroză); b. Iubita este descrisă cu accente pamfletare: "Femeie, masă de culori,/ Cocotă plină de rafinării" (Contrast); 9. Masca Poetul își pune o mască, joacă un rol, chiar și acela de bufon, când existența sa capătă note grotești, lumea e un bâlci, alienarea reifică universul: 10. Muzica este un element important, poetul percepând lumea la nivel auditiv. În poezia bacoviană întâlnim instrumente muzicale (clavir, vioară, țambal, flașnetă, flaut, fluier, liră), compoziții muzicale
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
autorului (Vladimir Streinu). În atmosfera generală de râs, de voioșie colectivă "se conturează o lume a carnavalului popular". Sfatul Poveștilor și al Amintirilor din copilărie este unul imaginar cu personaje carnavalești, cu reprezentații scenice (G. Călinescu). Personajele joacă roluri de bufoni, vorbesc, gesticulează, mănâncă enorm, râd. Atât viziunea din Povești, cât și cea din Amintiri din copilărie este una carnavalescă, rezultată în urma degradării lumii oficiale. "Prefața la poveștile mele e o parodie a unui prolog "cult": "Iubite cetitoriu. Multe prostii ăi
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
și comportamentul fiecăruia, degradează retorica "serioasă" până la un limbaj imaginar, coboară lumea la materialitate, la imaginea corporală a acesteia. De pildă, cearta din casa de aramă din Povestea lui Harap-Alb, dintre "monștri" care sunt personaje carnavalești (Petru Poantă). Cuvintele acestor bufoni grotești sunt stâlcite, sonoritatea coborâtă, mișcările trupului au ceva grotesc. Aceleași lucruri se remarcă în parodierea sau degradarea infernului și a paradisului în Dănilă Prepeleac, Povestea lui Stan Pățitul și Ivan Turbincă. Personajele devin niște măscărici, pactul cu diavolul este grotesc
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
de datorii, conștient de propriul viciu care îl macină fără putință de scăpare: "o năruire înceată și fără scăpare, o împotmolire ce avea să mă înghită în curând, pentru totdeauna, în mișuneala aceea de declasați și trișori, de chibiți și bufoni, din jurul tripourilor". Încercarea de evadare pe care i-o oferă Alexandru este inutilă. Deși răspunde, fără să ezite prea mult, soluției taumaturgice oferite de prietenul său ("Cincisprezece zile de liniște, la aer după o vară întreaga în infernul de-aici
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
Erasmus de Rotterdam, constituie o demonstrație filologică despre nebunia sau prostia ce guvernează acțiunile umane și instituțiile. O afirmație a lui P. P. Negulescu, cu privire la această capodoperă, pune în lumină și figura eroului lui Cervantes: "De sub boneta cu clopoței a bufonilor, pe care o purta pe cap Nebunia cea plină de haz, apărea privirea îngrijorată a Înțelepciunii, care căuta, plină de neliniște, mai binele dorit de toată lumea.190 Totalitatea aventurilor cavalerului, deopotrivă ridicole și mărețe, se impun ca o metaforă a
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Kott: în Hamlet nici un cuvânt și, cu atât mai mult nici un gest scenic nu sunt de prisos. Prințul din Elsinore este atras de apanajele neantului, le caută cu ostentație și le contemplă ca modernul Bacovia de mai târziu. Dezvelind craniul Bufonului, groparul îi oferă prilejul lui Hamlet să gloseze pe două teme atât de familiare lui: vanitas vanitatum și ubi sunt. Acum se poate dezvolta cu deplin temei comparația dintre lucrarea shakesperiană și tabloul celebru al lui Holbein cel Tânăr Ambasadori
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Mănează toată nobila plămadă,/Spre-a ei rușine//."227 Ca întotdeauna, Hamlet dă glas adevărului într-un canon al personajelor ce îndeobște au această menire. De pildă, tradițional în societatea europeană a Evului Mediu, apare acea figură familiară curților regale: bufonul. Burlesc prin expresie, cu o costumație extravagantă, acesta rostește "crudul adevăr", chiar dacă mascat. Permițându-și să spună ceea ce omului de rând îi este interzis, el are funcția de supapă, și anume reduce presiunea socială.228 Pentru Gelu Ruscanu, acest dram
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
printre lacrimi și minotauri", firul roșu conducător), cât retorica alterității interioare. Textele dintr-o secțiune extinsă a creației lui Daniel Corbu sunt populate de figuri poetice precum histrioni, pelerine, "masca de comediant", "oglinzile/ în care ți-ai pierdut chipul", "un bufon plângând în singurătate", clovni cu "pelerina înăcrită/ de râs", "clownii falșii profeți" (Pune-ți și tu o mască, Interior cu mască și clovn, Sfaturi de amăgit întunericul, Elegie. Mut și orb ca Dumnezeul acestui veac, Via carissima ș.a.), toate invocate
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
fantezie bine strunită de o conștiință hiperlucidă și autoironică, care l-a făcut pe Al. Cistelecan, prefațatorul celei de-a treia cărți a talentatului autor ieșean, să remarce că "un mic artizan isteț îl însoțește mereu pe Bogdan Hanu, ca bufonul pe rege. Din loc în loc, mai degrabă hodoronc-tronc decât cu efecte de decomprimare, acesta își face auzit glasul în plină ritualitate gravă, de regulă propunând o difracție a sensului". Nu numai frecventele artificii de metaconstrucție ("sunt locuri unde se poate
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
gloria spermatozoidului învingător/ ești țipătul ascuțit al nou-născutului/ ești unduire vorace de viermi/ viață pură viață atotputernică viață de neoprit/ urlet sfâșietor al singurătății". Dacă Adio adio dragi poezii pare a marca dorința eliberării totale a autorului de Literatură ("dansul bufonului printre catacreze/ printre topoi prăfuiți ori alegorii lungi/ alunecate într-un peisaj suprarealist" (sunt permise toate licențele), cu scopul declarat de a substitui invaziei livrești o "poezie la zero grade kelvin/ unde Dumnezeu/ este cristalul unui gând mort", predilecția pentru
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
imaginarul poetic al lui Cassian Maria Spiridon postulează primatul rupturii din sine prin și întru poezie. Iată, în continuare, câteva fragmente ilustrative dintr-un poem din primul volum de autor, Pornind de la zero (Editura Junimea, Iași, 1985), poem intitulat Glăsuirea bufonului, simultan istorie a orbecăirii (a trecerii halucinate prin spații aparent ale vieții, echivalente în definitiv cu golul și moartea) și celebrare a întâlnirii cruciale cu sufletul nocturn, care capătă o corporalitate grea într-o celebră întrupare a alterității în romantism
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
până noaptea târziu;/ astăzi mi-am înnegrit fața / din râul din cer s-a prăbușit bunul de/ E. A. Poe/ merge în antreum să-și/ afle materia sufletului...)/ din marea moartă/ din gurile universului/ din macerațiile destinului..." (***). Avatarii instanței auctoriale (de la Bufonul cu "masca și aripa de inorog" sau creatura anamorfotică, "jumătate cap de cal; jumătate lasou" ce crește din carte, la nebunul captiv în bibliotecă sau la adoratul "Celălalt Borges") se adâncesc cu voluptate sau cu furie în ceremonialuri textualiste stranii
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
lor de interacțiune, unde reperele sînt ilizibile, iar opțiunile imposibile. El rămîne un rege fără regat, părăsit de apropiați, trădat de fiicele moștenitoare și de supuși. "Nimicul" inaugural al Cordeliei se răsfrînge asupra sa precum un destin de tragedie antică. Bufonul regal singurul care îl mai urmează pe monarh în peregrinările sale morbide îi spune, la un moment dat, stupefiat, eroului: "Eu sînt Bufon. Tu nu ești nimic" (Shakespeare I, 5, 190-1, 1183). În transferul puterii dinspre realitate către reprezentare, protagonistul
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
și de supuși. "Nimicul" inaugural al Cordeliei se răsfrînge asupra sa precum un destin de tragedie antică. Bufonul regal singurul care îl mai urmează pe monarh în peregrinările sale morbide îi spune, la un moment dat, stupefiat, eroului: "Eu sînt Bufon. Tu nu ești nimic" (Shakespeare I, 5, 190-1, 1183). În transferul puterii dinspre realitate către reprezentare, protagonistul nu și-a pierdut numai autoritatea de vîrf al piramidei, ci însăși identitatea. E aici, fără dubiu, și o provocare (hybris) a limitei
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Și-a trimis toți servitorii la distracție, astfel încît nici un martor nedorit să nu apară intempestiv. Castelul propriu îi stă la dispoziție pentru ce urmează să facă. Merge toată seara pe urma nefericitului Fortunado care, îmbrăcat ("mascat") în costum de Bufon, se amuză la Carnaval, neștiind ce îl așteaptă. Ieșindu-i în cale întîmplă-tor, cum ar veni, Montresor îl salută și îl anunță că se grăbește să-l prindă pe Luchesi un mare degustător de vinuri pentru a-l ruga să
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Auzindu-l (în asociație cu descrierea balzonului), Fortunado ar fi trebuit să se îngrijoreze, mai ales la rostirea ușor lugubră a dușmanului Montresor: "Nemo me impune lacessit!", adică "Nimeni nu mă insultă fără a fi apoi pedepsit!". Neimportant pentru bietul Bufon care intenționează să meargă mai departe și să guste din rîvnitul vin de Amontillado! Sesizîndu-i obtuzitatea, Montresor își permite chiar să se joace puțin cu focul. Îi cere lui Fortunado să renunțe la efort, întrucît locul e prea umed (o
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]