827 matches
-
rău, dar sub mulțumirea mea. Trecerea lui T. pe la mine, ca-n vremurile bune, nu mi-a schimbat sufletul. O minune, oricum! Am hoinărit cîțiva kilometri cu ea avînd amîndoi un har cuvintelnic nemaipomenit. Ne-am tăvălit ca niște zei buimaci și am stat cuminți. Dar cît de paralel trăim! Ieri am mai cumpărat de la biblioteca vechiului liceu multe cărți. Deci sînt mulțumit oarecum. Teatru american (toți cei buni!), Max Frisch (teatru), Hoffman, Greene, Capote, Grillet, Mauriac (o, cu cîtă emoție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
și inteligente, cu privirea ochilor rătăcită și sperioasă, căuta cu înfrigurare, asemenea unui nebun, un reper, un punct de sprijin, pentru a-și aminti cine este, unde se află acum, și ce trebuie să facă. Era cu desăvârșire dezorientat, pierdut, buimac. Căzuse pe partea dreaptă, iar acum șoldul, laolaltă cu bazinul, erau străpunse de dureri insuportabile, care-l forțau să rămână într-o poziție inertă, pentru a evita durerea copleșitoare... Într-un târziu, și-a revenit și, cu mișcări încete, și-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
ca și muzica. În București, să știți, nu am ratat vreo piesă de când am ajuns. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă duc la marele Național, Doamne, îmi amintesc și acum prima zi. Eram atât de buimac și de emo- ționat, stăteam și tremuram acolo de frig și mă holbam ca un nebun la teatru, nu-mi venea să cred că în sfârșit ajun- sesem... Nimeni nu înțelegea ce era în inima mea, veneam parcă din altă
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
văzuse pe taică-su împușcat sau pe Fernic făcându-se praf, odată cu prăbușirea avionului. El, care ieșea seară de seară cu o gașcă de prieteni, de actori, de muzicanți sau de studenți, se plimba acum tot mai des singur, rătăcea buimac pe străzi ca un adolescent speriat care nu știa pe ce cale s-o apuce. Nici femeile nu-l mai impresionau ca altădată. Poftele carnale apăreau și dispăreau și erau tot mai lipsite de dragoste. Mergea din cafenea în cafenea
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
compartiment apare Fernic, care imediat sare în spatele său și începe să -i dea niște palme sănătoase, pentru că începuse să se înece : — Trezește-te și trage aer, Cristi ! Trezește-te, tâmpitule, hai ! țipă Ionel cu toată puterea. Și Cristi se trezește buimac în celula lui, înecându-se cu propria-i vomă. Se ridică, sleit de puteri, și se dă cu spatele de zid. Abia după câteva secunde poate trage puțin aer în piept, care se amestecă cu lichid, și începe să tușească
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
cu atât mai interesantă, cred, cu cât obiectul ei nu este doar istoric, ci și istorico-literar. Este vorba de Panait Istrati și de romanul său Chira Chiralina, a cărui frază de început, dacă cititorul își amintește, sună astfel: „Adrian străbătu, buimac, scurtul bulevard al Maicii Domnului care, la Brăila, duce la biserica cu același nume, la Grădina publică.“ Valeriu Avramescu a descoperit patru vechi cărți poștale ilustrate care toate ne transportă în amintitul topos istratian, primele trei conducându-ne pe traseul
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
chiar spațiul copilăriei și al adolescenței mele brăilene, un spațiu care m-a conținut, așadar, cândva, iar acum eu sunt cel care-l conține, desigur în amintire. Și eu am străbătut de nenumărate ori, în amândouă sensurile, câteodată și eu „buimac“, precum Adrian Zograffi, scurtul bulevard al Maicii Domnului, pentru că locuiam în vecinătatea imediată a fru moasei biserici al cărei nume îl purta. Iar ca să ajung la grădina publică („Grădina Mare“) și apoi, prin străzile Golești și Galați, în piața centrală
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
buzoienilor Daniel Pavel și Carmen Bontea, ale căror decizii au stârnit confuzie și nervozitate, mai ales în tabăra vasluiană. A nu se înțelege că arbitrajul a favorizat echipa gazdă, fiindcă și băcăuanii au fost în câteva rânduri victimele celor doi buimaci, care păreau că au descins la Bacău direct de la o lungă petrecere nocturnă. Știința și-a consolidat poziția de lideră a seriei, cu 4 victorii din tot atâtea jocuri și cu o medie extraordinară de goluri înscrise pe meci - 44
ANUL SPORTIV BĂCĂUAN 2010 by Costin Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/283_a_1236]
-
Hai, mă, ce faci acolo? Atunci am înțeles și sensul vorbelor, înjurăturilor dinainte. Nu știam cui sunt adresate și cine le rostește. Rămăsesem acolo într-o stare apropiată de asta de azi. Și cum dracu’ scriu io când sunt așa buimac, bezmetic? - e întrebarea. Când nici măcar nu sesizez care, din ce mi se întâmplă, e faptul esențial și care e umplutura. Când mereu am plecat într-o direcție și am ajuns în alta. Am tocit să dau la Drept - și am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
mai interesantă. Chiar fraza mea e o corcitură neologistico-golănească. Am, de când mă știu, plete, un alt amestec considerat în multe culturi drept impur. Poate de-asta aveam probleme în școală cu profii care mă puneau să mă tund. Sunt bezmetic, buimac, stări liminale, iar buimăceala, indeterminarea mea iau chiar o expresie gastronomică, pentru că io nu mănânc așa, pur și simplu, ci combin total imprevizibil ceea ce găsesc pe masă. Cozonac cu mămăligă, supă cu salată de varză. Și nu mai continuu, pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
gazele, duceau gunoiul, se ocupau de toate nimicarnițele astea birocratice. Uite, cum interacționează oamenii când au prilejul să ducă găleata la ghenă e un subiect. Nu vorbeam cu vecinii și asta îi enerva. Io sunt și ceva mai bezmetic, mai buimac. Trebuie să recunosc. Mai mitocan, dacă vreți. Odată am intrat în bloc. Și, la scara blocului, erau niște oameni. Echipajul rebus, cum ziceam. Și io nu i-am băgat în seamă. Cantitate neglijabilă. Nu i-am salutat. De-aia vă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Așadar, în jur de patru, când am ajuns io, ei munceau. Sau doar el. Rodica tocmai fusese brusc atinsă de un virus bizar. O durere de cap care se vindeca doar dacă privea telenovelele. Nea Titi, mai puțin descurcăreț, mai buimac, mi-a comunicat că tocmai sunaseră de la Miorița că trebuie să trec pe acolo să duc niște cărți. Colaborasem, v-am spus, cu mai multe luni în urmă la Miorița, plecasem de acolo după scandalul cu Luminița, dar de atunci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
lui. Dar nici asta n-ar fi ceva de imputat. Ceva grav și ireparabil. Nici vorbă. Un roman tezist, bătut în cap. Asta aș vrea să scriu. Să preiau clișee de la Miorița. Că trăim într-o lume corcită de venetici buimaci și nu mai știm să apreciem oierii curați și colțuroși. Astea ar trebui să fie modelele noastre. Pe bune, nu știu ce ar trebui să scriu. Dar spre un roman din ăsta mărginit ar trebui să mă îndrept. Nu știu cum se făcea că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
ceva, acolo. Ceva adormitor, pentru o după-amiază de duminică cu burta plină. Dintre cei de față, unii se uitau la televizor. Alții nu. Marele Prozator, de exemplu, nu se uita. Vorbea. La un moment dat, se oprește și cască ochii buimac la tubul catodic. Cască dioptriile. Pe toate le cască. Și, cu mâna sprijinind falca, gândește, rumegă situația. Se uită la balerinii ăia doi. Îi întoarce pe toate părțile. Un sfrijit care o tot ridică de la podea pe o fetiță de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
în opt minute. Toată lumea e înnebunită: Vasile B. e sunat a treia oară de Bush. „S-aștepte sau să mă cheme mai târziu“, spune Vasile B. din veceu. „Mă doare burta. Mai bine să telefoneze mâine.“ „E chiar Bush?“, întreabă buimac ofițerul. „De ce n-ar fi? - răspunde într-o doară Vasile B. „Ce, președinții nu beau palincă?“ Din discuție, reiese că-i însuși Bush. Vasile B. are un fel de verișoară de-a doua la Washington. Aceasta e vecină de bloc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
pe margini se vorbește în dodii despre teroriști și despre o fisură la conducta de gaze, și totul de la telefonul unui chefliu. „Ați văzut și voi ce-am văzut eu?“, îi întreabă primarul pe alegători. Aceștia dau din cap cam buimaci. Nu-i nici o îndoială, felinarul e drept, dar toate blocurile sunt câș, cel mai strâmb fiind blocul de vizavi. Dacă e să te iei după felinar, etajul zece ar veni aproape un metru într-o parte. „Cum să fie atât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
acolo unde-am vorbit, și n-ai să regreți!“ La un ceas de la plecarea mesagerului, Mitică încă se mai întreba cine putea să fie Stelică. Cât timp s-a întrebat fără carnețelul cu numere de telefon în mână, a stat buimac, dar după ce l-a deschis la litera S, primul nume peste care a dat era Stelică. Mitică nu-și mai amintea cine era acel Stelică, totuși l-a sunat și i-a transmis mesajul, întocmai cum îl formulase necunoscutul: „Omul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
care tot securist era, a luat o mutră de înmormântare și ne-a somat să ne lăsăm bagajele în camere și să coborâm imediat în autobuzul cu care urma să facem tradiționalul tur al orașului. Ne uitam unii la alții buimaci, ca atunci când e dată peste cap logica naturală a lucrurilor. Ca niște pușcăriași cărora le-a fugit paznicul. Nimeni nu avea chef de glumă, mai ales că ghidul, care numai ghid nu era, nu mai considera necesar să ne spună
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
semnată de dr. Pesce, care joacă pe aceeași poziție ca și Lusteau∗. Alberto le-a fluturat pe sub nas diverse certificate și nici nu-și trăseseră sufletul, că am Început și eu să-i Încolțesc cu lucrările mele despre alergie, lăsîndu-i buimaci. Urmarea? Am primit amîndoi de lucru. Eu nu aveam deloc de gînd să accept, dar Alberto cîntărea bine posibilitatea, din motive evidente. Eu schițasem ceva pe pămînt, În stradă, folosind cuțitul lui Roberto, și, În consecință, am avut o altercație
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
Aș fi avut teribil nevoie de un repaus lăuntric, dar nu știam cum să-l dobândesc. Cred că nimic din toate astea nu mi se citea pe față. Nici prin gând nu-mi trecea să vorbesc despre asemenea lucruri. Goana buimacă din cap trebuia tăinuită. Oricum, în dialect nici nu existau cuvinte pentru așa ceva, dacă exceptăm două: erai socotit „leneș“, în ce privea latura fizică a chestiunii, sau că suferi de „alean“, în ce privea latura psihică. Dar chiar și mie
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
aș fi avut, și cele pe care nu le aveam. Iar cuvintele inexistente ar fi ajuns la fel cu cele existente, care se prăbușiseră. N-am știut niciodată de câte cuvinte ar fi nevoie pentru a acoperi pe deplin goana buimacă de sub frunte. O goană îndepărtându-se iarăși,cât ai clipi, de cuvintele anume găsite pentru ea. Dar care sunt aceste cuvinte și cât de iute ar trebui ele să-ți stea la îndemână și să alterneze cu altele, pentru ca să ajungi
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
scriu eu însămi nu ajută la nimic. Dacă ar trebui să explic de ce o carte e pentru mine riguroasă, iar o alta plată și anostă, n-aș putea decât să semnalez densitatea unor pasaje ce-mi stârnesc în cap goana buimacă și-mi atrag gândul într-acolo unde nu se pripășesc cuvinte. Cu cât sunt mai dese aceste pasaje, cu-atât și textul e mai riguros, și cu cât sunt mai rare, cu-atât e mai plat. Calitatea unui text am
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
sunt mai dese aceste pasaje, cu-atât și textul e mai riguros, și cu cât sunt mai rare, cu-atât e mai plat. Calitatea unui text am evaluat-o totdeauna în funcție de acest criteriu: dacă-mi stârnește sau nu goana mută, buimacă din cap. Orice frază izbutită sfârșește în cap acolo unde ceea ce ea provoacă vorbește cu sine altfel decât prin cuvinte. Iar când spun că unele cărți m-au schimbat, atunci la asta mă refer. și măcar că mulți o afirmă, în
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
a interlocutorului și totuși nu pot să spun lucruri prea clare despre mine, fiindcă, afară de ceea ce se oglindește pe un chip străin din propriile mele gânduri despre mine, nu reușesc niciodată să descifrez nimic“3. În propozițiile lui Vona, goana buimacă e ațâțată de concizie, observațiile se înstrăinează de sine, dobândind valoare exemplară fără ca măcar să știi cum și prin ce. După cum arată propoziția pe dinafară, n-ai crede-o în stare de ceea ce-ți provoacă în cap. Dar un text
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
propoziția pe dinafară, n-ai crede-o în stare de ceea ce-ți provoacă în cap. Dar un text poate fi și metaforic, vizibil inserat în imagini ca la António Lobo Antunes, pentru a trece abia de-aici la goana buimacă: „O neagră dispoziție, o melancolie furioasă de culoarea norilor s-au adunat deasupra mării, perne făcute grămadă, pline de gușe de tafta“, scrie el în romanul Păsările se reîntorc. Cei trei autori citați mai sus, fiecare în felul său cu
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]