KorAP: Find »[drukola/base=căi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...30 31 32 ...84 >

2,098 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938

pe-alea le lauzi tu! "Ei, și la ce le folosește căința?" zise tata. "Păi nu le mai folosește, dar căința, dacă vine, cum să scapi de ea? Trebuie să te căiești, că n-ai încotro." "Și tu nu te căiești?" o ispiti tata furios. Mama tăcu. Dacă răspundea că nu, ar fi dat dovadă de trufie, dacă spunea că da, se căiește, atunci la ce i-a mai folosit o viață de smerenie? "Mai mă căiesc și eu că nu

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
vine, cum să scapi de ea? Trebuie să te căiești, că n-ai încotro." "Și tu nu te căiești?" o ispiti tata furios. Mama tăcu. Dacă răspundea că nu, ar fi dat dovadă de trufie, dacă spunea că da, se căiește, atunci la ce i-a mai folosit o viață de smerenie? "Mai mă căiesc și eu că nu sânt sfântă, zise, dar nu ca alea!'' Și nu se știe de ce o pufni râsul. Unde îi zbura gîndul? Râdea de tata

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
Și tu nu te căiești?" o ispiti tata furios. Mama tăcu. Dacă răspundea că nu, ar fi dat dovadă de trufie, dacă spunea că da, se căiește, atunci la ce i-a mai folosit o viață de smerenie? "Mai mă căiesc și eu că nu sânt sfântă, zise, dar nu ca alea!'' Și nu se știe de ce o pufni râsul. Unde îi zbura gîndul? Râdea de tata? Sau de babele acelea care se mocăiau în fața sfintei fecioare? Și de ce nu? N-

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
de ce nu? N-avea și ea dreptul la puțină trufie? " Atunci am eu dreptate, zise tata, nu în sensul că l-ași da ca model pe ăla care își face de cap, ci în sensul că nu trebuie să te căiești, ăsta e tot secretul." " Da, zise și mama, câine ai fost, câine să mori!" "Ei și? Dacă lui nu-i pasă, ce-ai tu cu el?'' "Am", zise mama și tăcu. "Ei, ce ai?" " Fiecare să-și vadă de el

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
atâta timp cât lucrul fundamental, nevinovăția ta, nu ți se șterge, Doamne ferește, din memorie și să dorești să ispășești prin căință. Atunci nimeni nu te mai poate ajuta, nici măcar eu, fiindcă o să te apuci să desminți ceea ce eu o să afirm."' " Nu mă căiesc! zise el cu o voce dură. Dar gândul că acest omor o s-o determine pe ființa pe care o iubesc să mă părăsească îmi sfâșie sufletul." " Deocamdată, îi mai spusei, e doar un gând și o ipoteză. Nu te mai

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

cu forța în capcană, dacă în toată povestea asta vezi o capcană. — Vreau, rosti cu jumătate de glas, dar ferm Ganea, plecându-și privirile în pământ și tăcând posomorât. Generalul era satisfăcut. Se enervase, dar acum se vedea că se căia pentru că mersese prea departe. Brusc, se răsuci spre prinț și parcă pe fața lui se putu citi gândul alarmant că prințul a fost aici și a auzit totul. Dar se calmă într-o clipă: fusese suficient să-i arunce prințului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
coardele sensibile ale inimii“. Sosiră împreună la Nastasia Filippovna și Toțki începu de-a dreptul prin a declara că situația în care se află este îngrozitor de insuportabilă; s-a învinuit singur de toate; a spus sincer că nu se poate căi de fapta inițială, pentru că e un senzual incorigibil, care nu se poate ține în frâu, dar că acum vrea să se căsătorească și că tot destinul acestei căsătorii extrem de cuviincioase și distinse se află în mâinile ei; într-un cuvânt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
și să-l sărute pe prinț; după el se îmbulziră Rogojin, Varia, Ptițân, Nina Alexandrovna, toți, chiar și bătrânul Ardalion Alexandrovici. — Nu-i nimic, nu-i nimic! bâiguia prințul în toate părțile, cu același zâmbet nepotrivit situației. — Și-o să se căiască! strigă Rogojin. O să-ți fie rușine, Ganka, că ai jignit o asemenea... oaie (nu fusese în stare să găsească alt cuvânt)! Prințe, suflețelule, lasă-i în plata Domnului; lasă-i baltă, hai cu mine! O să vezi cât te iubește Rogojin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
și numai despre lucruri neobișnuite; era clar că voia să spună ce are pe suflet, dar se abținea din cine știe ce motive. În ziua primirii scrisorii, a fost drăguță cu toată familia, chiar le-a sărutat pe Aglaia și pe Adelaida, căindu-se de ceva față de acestea, însă ele n-au izbutit să afle ce vină își asumase. Deveni brusc îngăduitoare până și cu Ivan Feodorovici, pe care toată luna îl ținuse în dizgrație. Firește, chiar de-a doua zi regretă teribil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
într-un ungher și plângi, amintindu-ți cumințenia de altădată și, poate, te-o ierta Dumnezeu. Du-te, du-te, vorbesc serios cu tine. Nimic nu-i mai bun pentru îndreptare decât să-și amintească omul trecutul și să se căiască. Însă n-avea rost să repete că vorbește serios; generalul, ca toți oamenii amețiți permanent de băutură, era foarte sensibil și, ca toți oamenii prea dedați beției, nu suporta cu ușurință amintirile din trecutul fericit. Se ridică supus și porni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
săriseră în picioare. În ultimele zece sau douăzeci de minute vorbise cu înflăcărare, tare, rostind cuvintele în grabă, luând-o razna, străduindu-se să vorbească, să strige mai tare decât ceilalți și, desigur, mai apoi a fost nevoit să se căiască amarnic de unele cuvinte și ipoteze lăsate să-i scape acum. Dacă vizitatorii nu l-ar fi făcut să se înfierbânte și aproape să-și iasă din fire, nu și-ar fi permis să enunțe cu voce tare, atât de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cu încetul, discuția se înfiripă, încât nu le mai venea să se despartă. Cu o ușurință neobișnuită, Keller mărturisea lucruri despre care nici nu-ți puteai imagina că se pot povesti. Începând fiecare povestire, îl încredința pe interlocutor că se căiește și că „e plin de lacrimi“ pe dinăuntru, însă povestea ca și cum s-ar fi mândrit cu fapta săvârșită și o făcea uneori cu atâta haz, încât până la urmă și el, și prințul ajunseră să râdă cu hohote, ca smintiții. Principalul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
încruntă zărind hârtia de douăzeci și cinci de ruble din mâna lui Keller. Însă Keller, văzându-se cu banii, se și grăbi să plece, așa că se retrase imediat. Lebedev se apucă de îndată să-l vorbească de rău. — Ești nedrept, s-a căit într-adevăr sincer, observă, în sfârșit, prințul. — Mare lucru să te căiești! Doar și eu aseară o țineam morțiș: „Sunt ticălos, ticălos!“ și nu erau decât vorbe goale! — Deci, la dumneta n-au fost decât vorbe goale? Și eu care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Keller, văzându-se cu banii, se și grăbi să plece, așa că se retrase imediat. Lebedev se apucă de îndată să-l vorbească de rău. — Ești nedrept, s-a căit într-adevăr sincer, observă, în sfârșit, prințul. — Mare lucru să te căiești! Doar și eu aseară o țineam morțiș: „Sunt ticălos, ticălos!“ și nu erau decât vorbe goale! — Deci, la dumneta n-au fost decât vorbe goale? Și eu care credeam... — Ei, dumneavoastră, numai dumneavoastră vă spun adevărul, pentru că citiți omul: și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
multe crime și înainte, chiar la fel de îngrozitoare; de curând am fost prin pușcării și am reușit să fac cunoștință cu câțiva criminali și inculpați. Există chiar criminali mai mari decât acesta, care au ucis câte zece oameni, fără să se căiască deloc. Dar iată ce am remarcat: ucigașul cel mai înrăit și mai lipsit de remușcări știe totuși că este criminal, adică îi șoptește conștiința că a făcut o faptă rea, deși nu se căiește câtuși de puțin. Și așa sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
câte zece oameni, fără să se căiască deloc. Dar iată ce am remarcat: ucigașul cel mai înrăit și mai lipsit de remușcări știe totuși că este criminal, adică îi șoptește conștiința că a făcut o faptă rea, deși nu se căiește câtuși de puțin. Și așa sunt toți; însă cei despre care a adus vorba Evgheni Pavlovici nici măcar nu vor să se considere criminali și, în sinea lor, cred că aveau dreptul și... chiar că au făcut bine ce au făcut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
totul și că ți-l amintești doar pe fratele tău de cruce Rogojin, nu și pe cel care a ridicat cuțitul asupra ta. De ce crezi că-mi cunoști sentimentele? (Rogojin râse din nou ironic.) Păi eu, poate, nu m-am căit de asta niciodată, iar tu mi-ai și trimis iertarea ta frățească. Poate că în seara aceea mă și gândeam la cu totul altceva, iar la asta... — Nu te gândeai câtuși de puțin! îi luă prințul vorba din gură. Asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
asupra mea mâna (de care Dumnezeu m-a ferit), ce-aș mai fi eu acum în fața ta? Doar atunci oricum te bănuiam de asta, era păcatul amândurora, ăsta-i cuvântul! (Nu te mai încrunta! Ei, de ce râzi?) „Nu m-am căit!“ Păi chiar dacă ai fi vrut, poate că nici nu te-ai fi putut căi pentru că, pe deasupra, nici nu mă iubești. Chiar dacă aș fi nevinovat ca un înger față de tine, oricum ți-aș fi nesuferit atât timp cât vei crede că ea nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
acum în fața ta? Doar atunci oricum te bănuiam de asta, era păcatul amândurora, ăsta-i cuvântul! (Nu te mai încrunta! Ei, de ce râzi?) „Nu m-am căit!“ Păi chiar dacă ai fi vrut, poate că nici nu te-ai fi putut căi pentru că, pe deasupra, nici nu mă iubești. Chiar dacă aș fi nevinovat ca un înger față de tine, oricum ți-aș fi nesuferit atât timp cât vei crede că ea nu pe tine, ci pe mine mă iubește. Așadar, asta-i gelozie. Numai că uite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
figură teribil de ciufulită, roșie la față, care îi făcea cu ochiul și zâmbea, recunoscându-l în aceeași clipă pe Ferdâșcenko, apărut Dumnezeu știe de unde. Nu l-ați uitat pe Ferdâșcenko? întrebă acesta. — De unde ați apărut? strigă ușor prințul. — Se căiește! strigă Keller, apropiindu-se în fugă. S-a ascuns, n-a vrut să iasă în fața dumneavoastră, în colțul acela s-a pitit, se căiește, prințe, se simte vinovat. Păi ce vină are, mă rog? — Eu l-am întâlnit, prințe, mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
de unde. Nu l-ați uitat pe Ferdâșcenko? întrebă acesta. — De unde ați apărut? strigă ușor prințul. — Se căiește! strigă Keller, apropiindu-se în fugă. S-a ascuns, n-a vrut să iasă în fața dumneavoastră, în colțul acela s-a pitit, se căiește, prințe, se simte vinovat. Păi ce vină are, mă rog? — Eu l-am întâlnit, prințe, mai înainte l-am întâlnit și l-am adus aici; e unul dintre prietenii mei, un prieten cum rar întâlnești; dar se căiește. Mă bucur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
pitit, se căiește, prințe, se simte vinovat. Păi ce vină are, mă rog? — Eu l-am întâlnit, prințe, mai înainte l-am întâlnit și l-am adus aici; e unul dintre prietenii mei, un prieten cum rar întâlnești; dar se căiește. Mă bucur foarte mult, domnilor; mergeți și vă alăturați celorlalți, vin imediat, reuși prințul, în sfârșit, să se descotorosească de ei, după care se grăbi spre Evgheni Pavlovici. — E amuzant aici la dumneavoastră, observă acesta, și v-am așteptat cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
să analizăm mai întâi starea psihologică și juridică a criminalului. Vedem că criminalul sau, ca să zic așa, clientul meu, în pofida imposibilității de a găsi altceva comestibil, de câteva ori, în decursul curioasei sale cariere, își divulgă dorința de a se căi și renunță la cler. Asta o vedem clar din fapte: se amintește că el, totuși, a mâncat cinci sau șase prunci, o cifră relativ neînsemnată, dar semnificativă, în schimb, în altă privință. Se vede că, muncit de remușcări grozave (căci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ne lăsăm!“ Rămas fără de Aglaia și strivit de împrejurări, se pierduse cu firea și într-adevăr îi dăduse prințului banii pe care i-i aruncase femeia aceea nebună, bani aduși ei tot de un om nebun. Pentru restituirea banilor se căise de mii de ori după aceea, deși gestul îi oferea mereu motive de înfumurare. Plânsese într-adevăr de-a lungul celor trei zile cât prințul rămăsese atunci la Petersburg, dar în aceste trei zile reușise să-l urască pe prinț

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-l făcea să sufere cumplit. De-abia la mult timp după aceea își dăduse seama și se convinsese cât de serioasă fusese întorsătura pe care o puteau lua lucrurile cu o ființă atât de inocentă și ciudată ca Aglaia. Se căia amarnic; renunțase la serviciu și se cufundase în decepție și amărăciune. Trăia în casa lui Ptițân, care îl ținea pe socoteala lui, întreținându-i mama și tatăl, însă îl disprețuia pe Ptițân pe față, deși în același timp asculta de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]