1,177 matches
-
paradoxală, ci și foarte plăcută metodologic, să recunoaștem...). În consecință, spune Sagan, fiecare epocă de cultură și-a "pus la păstrare" un sănătos rezervor de energie frustă, de "barbarie" și de biologie pură, darwiniană, "cultura spaimei" făcând parte din această cămăruță culturală de substrat, unde mai găsim instinctele sau primitivismul, asocialul și abisalitatea, "domenii" pe care Kierkegaard și Nietzsche le vor resemantiza energetic și dionisiac, ele intrând ulterior, prin antifrază, în recuzita modernismului negativ al secolului al XX-lea, pentru a
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
din burlanele sparte. Ornamentele de piatră ale ferestrelor erau crăpate și roase. Tabla roșie a acoperișului se decolorase cu vremea". Înăuntru, vizitatorul se pierde într-un adevărat labirint domestic, care spune multe despre firea defunctului proprietar: "o mulțime de coridoare, cămăruțe și cotloane încurcau drumul și întârziau pașii". În descrierea cvasi-balzaciană a interiorului, surprinde mai ales prezența unui veritabil muzeu, haut lieu al entomologiei, adăpostit cu generozitate de vintrele conacului. Sunt, aici, pagini de prozopoem al fascinantului repulsiv, enumerațiile substantivale anticipând
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
e. Sfârșitul generalului de corp de armată Ion Rășcanu După data de 22 august 1944, când a fost schimbat din funcția de primar,singuraticul general de corp de armată Rășcanu, care n-a fost căsătorit niciodată, sa retras într-o cămăruță de la Casa Oștirii din București. Ticăloșii ajunși la putere cu ajutorul armatei roșii de ocupație dar și cu ajutorul diviziilor „Tudor Vladimirescu-Debrețin” și „Horia, Cloșca și Crișan” au trecut la punerea în practică a planurilor de răzbunare clocite de mintea psihopatului Stalin
Întâmplări din vremea Ciumei Roşii by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1230_a_1931]
-
nemțesc, contra-pusă simbolic autohtonului "lasă-mă să te las", menită a introduce valențele simbolice ale unui "gentlemen's agreement"; cine nu se încadra în acest timp, notează Panu, "era descalificat"; înainte de a intra în sala principală, oratorul aștepta într-o cămăruță în care, în afară de unul sau doi prieteni, nu mai avea nimeni voie să intre. Se cultiva astfel solitudinea ca teren prielnic actului creației. Așteptarea în singurătate avea conotațiile nerostite ale unei purificări esențiale pentru îndeplinirea onestă a misiunii. "Clauza" intrării
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
a căror culoare fumurie contrasta puternic cu pereții văruiți în galben deschis. Și nimic altceva, cîteva boarfe agățate în cui, un urcior pus jos, pe podea, lîngă un castron întins, din lut, ce servea drept chiuvetă. Textul 2: Era o cămăruță strîmtă, la mansardă, cu fereastră rabatabilă ce dădea pe acoperiș. Era mobilată cu un pat îngust, un dulap din lemn de nuc, o măsuță de toaletă și două scaune. Douăzeci de camere asemenea acesteia se aliniau de-a lungul unui
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
dintre un păianjen mascul și o femelă care, în ciuda negării ("sînt fericit că nu sînt un păianjen mascul") prefigurează finalul tragic al eroului. În acea dimineață asistai la o mică dramă. Mă plimbam pe coridor în timp ce servitorul făcea curățenie în cămăruța mea. La ferestruica ce dă în curte era o pînză de păianjen, cu un păianjen mare în mijloc. Doamna Dubonnet nu voia nici în ruptul capului să-l omorîm. Păianjenii aduc noroc, spunea ea, și așa a avut destule necazuri
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
în scris. Nici texte poetice nu am mai comis de atunci, nici unul. Iar poezia ține chiar de intimitatea cea mai profundă. Nu am spus că nu am mai publicat, ci că nu am mai putut scrie. Cine mă împiedi-că, în cămăruța mea, să scriu versuri? Nu am mai făcut-o în ultimii șapte ani, niciodată. Dar pentru că nici eu nu vreau să-ți provoc ție suferință, hai mai bine să revenim la emisiunea pe care ai pomenit-o mai devreme, aceea
Scriitorii și politica by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei () [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
sat. Cineva mi-a spus: - Du-te la primar, e om bun, o să te ajute să treci în România. Primarul avea casa nu prea departe de marginea satului, așa că am îndrăznit și m-am dus la el. Am intrat întro cămăruță unde era o fată de vreo treisprezece ani cu niște încălțări ce păreau a aduce cu niște pantofi. Tot făcând-o pe nebunul, i-am reparat pantofiorii, nu era mare lucru, două cusături. A mai venit apoi o bătrână cu
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
dădurăm jos, oprirăm la o brutărie de unde ea cumpără o franzelă, pe urmă intrarăm într-o curte. În odaia ei intrai direct de pe pământ. Proprietarul stătea în față într-o casă adevărată, iar de-a lungul curții întinse, făcuse aceste cămăruțe de închiriat. Singurul geam era cel al ușii. Sobă n-avea, dar avea o plită, sub care aprinse focul cu lemne și aerul se mai dezmorți. Scoase dintr-un mic dulap salam, sparse câteva ouă într-o tigaie și ne
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
om simplu, cald, al cărui mare talent în teatru aveam să-l descopăr mult mai târziu văzând Take, Ianke și Cadîr, piesă admirabilă în care sufletul generos, lipsit de prejudecăți al lui Victor Ion Popa își găsise o albie potrivită. Cămăruța lăsată de Nilă era ea ieftină, dar nu avea sobă și chiar dacă ar fi avut nu aveam eu lemne. M-am mutat pe Pantelimon, numărul 64, într-o odaie cu două paturi mari și cu încă trei băieți ca și
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
AGENȚII SERVICIULUI DE SPIONAJ MILITAR. \ Treziți-o la opt și jumătate, duceți-o la secție și luați-i un interogatoriu. APOI ÎȘI LUĂ HAINELE ȘI SE ÎNDREPTĂ SPRE BIROUL SĂU. SE ÎNTINSE PE UN PAT DE CAMPANIE AFLAT ÎNTR-O CĂMĂRUȚĂ ALĂTURATĂ. STĂTU AȘA MULT TIMP, NERVOS ȘI TULBURAT, NEPUTÂND SĂ DOARMĂ. NOAPTEA NU FUSESE IROSITĂ ÎN ZADAR. DESCOPERISE LEGĂTURI ÎNTRE EVENIMENTE CARE PĂREAU ABSOLUT INDEPENDENTE UNELE DE ALTELE. IAR DIN ACESTE LEGĂTURI SE DESPRINDEA UN SENS ÎNFRICOȘĂTOR. "DACĂ E ADEVĂRAT
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
bec. Intrai fără să urci vreo scară în această cameră legată printr-un coridor îngust de celelalte două, mult mai mici, și care dădeau una într-alta. În partea din fund a apartamentului era bucătăria, alături de closet și de o cămăruță numită pompos sală de duș. Ar fi putut, la o adică, să treacă drept așa ceva cu condiția ca să se fi instalat aici un duș, ca țeava lui să fi fost așezată vertical și ca locatarii apartamentului să consimtă să primească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
împăcat și cu o invitație suplimentară. "Plata gazului", urla încasatorul în ușa deschisă de unul dintre copii. "Numaidecât, numaidecât!" Când Jonas termina cu telefonul sau cu plata gazului, un prieten, un discipol, sau amândoi uneori, se țineau după el, până în cămăruță, spre a termina conversația începută. Cu timpul toți oaspeții ajunseseră să cunoască bine micul coridor. Nu se mai urneau de acolo, flecăreau între ei, îi cereau lui Jonas părerea strigând peste capetele celorlalți sau dădeau buzna, pentru o clipă, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
spre a termina conversația începută. Cu timpul toți oaspeții ajunseseră să cunoască bine micul coridor. Nu se mai urneau de acolo, flecăreau între ei, îi cereau lui Jonas părerea strigând peste capetele celorlalți sau dădeau buzna, pentru o clipă, în cămăruță. Aici cel puțin, exclamau cei care intrau, te mai poate vedea omul pe îndelete." Jonas se înduioșa: "Aveți dreptate, spunea el, în ultima vreme nu mai apucăm să ne mai vedem." Simțea și el cât îi dezamăgește pe cei pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
mai puțin intimă și mai lipsită de căldură decât viața familiei Jonas. Într-o sâmbătă după-amiază, Rateau îi aduse Louisei un ingenios aparat de uscat rufe, care se putea fixa de tavanul bucătăriei. Apartamentul era tixit de lume, iar în cămăruță, înconjurat de cunoscători, Jonas o picta pe donatoarea câinilor, pictat fiind la rândul său de un artist oficial. Acesta, după cum spuse Louise, executa o comandă a statului. "Tabloul se va numi Artistul la lucru." Rateau se retrase într-un colț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
prezența lor, iar cele două femei se socotiră aici, încă din prima zi, ca la ele acasă. Încăperea cea mare căpătă cele mai felurite întrebuințări, fiind în același timp sufragerie, loc unde se călcau rufele și cameră de copii. În cămăruța în care dormea cel mic, depozitară pânzele lui Jonas și așezară un pat de campanie pe care dormea Rose, când venea singură. Jonas ocupa camera conjugală și lucra în spațiul dintre pat și fereastră. Trebuia doar să aștepte ca odaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Voi picta. Trebuie să pictez. Dar se uită la ea ca și cum n-ar fi văzut-o, și părea că-și vorbește lui însuși. Se așternu pe lucru. La jumătatea zidurilor construi un podeț, obținând astfel ceva care semăna cu o cămăruță suspendată, foarte strâmtă, dar înaltă și adâncă. Spre seară totul era gata. Cu ajutorul scaunului, Jonas se prinse cu mâinile de marginea podețului și, pentru a pune la încercare rezistența întregii construcții, trase de câteva ori cu putere de ea. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
amestecă printre oaspeți, și toți se bucurară că-l văd din nou atât de prietenos. Seara, după ce casa se mai goli puțin, Jonas luă o lampă cu gaz, un scaun, un taburet și o ramă. Le urcă pe toate în cămăruța lui suspendată, sub privirea uimită a celor trei femei și a copiilor. - De acum înainte, zise el din ungherul lui înalt, voi lucra fără să mai stingheresc pe nimeni. Louise îl întrebă dacă era sigur că va putea să picteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
îl știuse întotdeauna și deși pictase întotdeauna ca și cum l-ar fi știut. Trebuia să dezlege, în sfârșit, acea taină, care nu era numai taina artei, știa bine. Iată, de ce nu aprindea lampa. Acum Jonas se urca în fiecare zi în cămăruța lui suspendată. Vizitatorii se împuținară, căci Louise, ocupată cu gospodăria, nu avea timp de vorbă. Jonas cobora la vremea mesei, după care urca iar în ungherul lui. Rămânea aici ziua întreagă, nemișcat în întuneric. Noaptea cobora și se culca lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
trecut prin mine. Să-i mulțumesc încă o dată și să-i povestesc, că de la un timp greierii îmi cântă în cor un cântec de singurătate.. Jocul iubirii Jucăm șotronul vieții: aruncăm piatra iubirii în pătrățelele lui. Este ca și cum am lovi cămăruțele inimii. Dintr-o dată, sângele pulsează prin vene, se scurge prin călcâie, imprimând urmele pașilor în căsuțele șotronului... Este un joc periculos de-a ba - nu, ba -da. Uneori, totul se transformă în jocul vieții cu moartea... Te simt... Te simt
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
într-o joi, ziarele anunțau trecerea în neființă a cântărețului, fără să se știe cauza... Mă privesc în oglindă ca într-un tablou din tinerețe și-mi văd doar inima (chipul, între umbrele ramei). Acolo mi-am așezat viața, în cămăruțe suprapuse, pe diferite dimensiuni, cu toate visele împlinite, colorate în roșu aprins. Le iau la rând ca pe niște păpuși matrioșka și abia la urmă în cea mai îndepărtată și micuță cutie, găsesc un vis neîmplinit... Sunt, așa cum sunt! Haide
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
Îmi face impresia, când mă uit înapoi, c-am purtat în mine viața unui străin... Totdeauna mi-am închipuit sufletul omului ca o visterie cu odăi multe, unele pline de comori, altele deșarte. Mulți oameni, cei mai mulți, trăiesc toată viața în cămăruțele cele goale și veșnic deschise, căci celelalte sunt zăvorâte cu lacăte grele, și cheile lor zac tăinuite în focul chinurilor. Pe mine golul m-a înfricoșat ca și întunericul. De aceea m-am străduit să găsesc cheile comorilor mele. Dar
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
uitînd-o pe urmă în brațele alteia. Pe unde îl ducea soarta, iubirile trecătoare îl întîmpinau și i se ofereau. Și el le culegea fără alegere, aproape grăbit, ca și când ar fi vrut să se răzbune pentru timpul pierdut. Totuși, într-o cămăruță deosebită a inimii, păstra dragostea Martei, întreagă, curată, ferind-o cu îngrijire de orice atingere, mulcomindu-i mustrările cu făgăduinți solemne de viitor. Ochii țărăncuței unguroaice însă pătrundeau tocmai în cămăruța cea ascunsă, fără ca el să se poată împotrivi, simțindu-se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
vrut să se răzbune pentru timpul pierdut. Totuși, într-o cămăruță deosebită a inimii, păstra dragostea Martei, întreagă, curată, ferind-o cu îngrijire de orice atingere, mulcomindu-i mustrările cu făgăduinți solemne de viitor. Ochii țărăncuței unguroaice însă pătrundeau tocmai în cămăruța cea ascunsă, fără ca el să se poată împotrivi, simțindu-se iarăși timid și zăpăcit, întîia oară în război. Când își dădu seama de aceasta, se înfurie și se hotărî să nu se mai uite la ea. " Trebuie să fie o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ieri. L-am iubit cu mii Lacrime fierbinți Și cu atât de vii Rugăminți. Și cum suferii De al tău amor, Cât de mult dorii Ca să mor! Pururi te cătam Pe orice pământ, Căci a-ți spune am Un cuvânt. Cămăruța ta Sara să-mi deschizi, Că te-oiu desmierda Ca să râzi. Să ți închid îndat- Pe când tu te culci, Cu un sărutat Ochii dulci. {EminescuOpIV 441} Să măsor mereu Cât de mult crescuși, Să sărut al tău Picioruș. Sânul rotunjor
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]