KorAP: Find »[drukola/base=cămilă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...30 31 32 ...60 >

1,495 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597

l dădu. Aerul e prea fierbinte. Bău cu poftă și întinse din nou vasul, dar targuí-ul închisese deja gerba. — Nu mai e. — Asta a fost tot? se miră Abdul. Nici nu mi-am umezit gâtlejul. Gacel arătă din nou spre cămilă. — în noaptea asta o să-i bei sângele. Și o să-i mănânci carnea. Mâine începe ramazanul. — Ramazanul? repetă uimit. Crezi că suntem în situația de a respecta legile postului în condițiile acestea? Ar fi jurat că targuí-ul zâmbește. Cine ar putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
jur, până nu aflu unde se ascunde familia lui Gacel Sayah. Bătrânul ridică din umeri neputincios: — Au plecat. Au strâns tabăra și au plecat. De unde să știm încotro? — Voi, tuaregii, știți tot ce se întâmplă în deșert. Cum moare o cămilă sau se îmbolnăvește o capră, se duce vestea din gură-n gură. Nu știu cum faceți, dar așa e. Mă iei drept prost dacă vrei să mă faci să cred că o întreagă familie, cu jaime, animale, copii și servitori, se poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
ridică în picioare și se îndepărtă încet de buza puțului, fără să scoată un cuvânt. Nu făcuse nici cinci pași, când Malik strigă: Și acum îmi amintesc că oamenii mei trebuie să mănânce! O să sacrificăm în fiecare zi câte o cămilă de-a ta, și poți să-i prezinți nota de plată noului guvernator în El-Akab! Bătrânul se opri o clipă, dar nu se întoarse și-și continuă anevoie drumul spre locul unde așteptau copiii și animalele sale. Malik îi făcu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
dunele astea la mai puțin de o sută de metri înălțime. Am fi putut zări și ultimul șobolan, dacă în locul ăla blestemat ar fi șobolani, dar n-am văzut nimic. Nimic! insistă cu convingere. Aveți idee ce urme lasă patru cămile în nisip? Dacă ar fi trecut pe-acolo, am fi văzut ceva. — Nu, dacă cel ce conduce cămilele este un targuí, replică Razman, sigur pe sine. Și cu atât mai puțin dacă acest targuí este cel pe care îl căutăm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
dacă în locul ăla blestemat ar fi șobolani, dar n-am văzut nimic. Nimic! insistă cu convingere. Aveți idee ce urme lasă patru cămile în nisip? Dacă ar fi trecut pe-acolo, am fi văzut ceva. — Nu, dacă cel ce conduce cămilele este un targuí, replică Razman, sigur pe sine. Și cu atât mai puțin dacă acest targuí este cel pe care îl căutăm. Nu va lăsa cămilele să meargă în șir indian, ca să nu se facă o potecă vizibilă, ci toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
ar fi trecut pe-acolo, am fi văzut ceva. — Nu, dacă cel ce conduce cămilele este un targuí, replică Razman, sigur pe sine. Și cu atât mai puțin dacă acest targuí este cel pe care îl căutăm. Nu va lăsa cămilele să meargă în șir indian, ca să nu se facă o potecă vizibilă, ci toate patru împreună, și asfel copitele lor nu se vor adânci în nisipul tare al dunelor. Iar dacă nisipul e moale, vântul șterge urmele în mai puțin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
ceilalți îl observară, așteptând. — Tuaregii călătoresc noaptea și se opresc la răsăritul soarelui. Dumneavoastră nu decolați niciodată înainte de opt dimineața, ceea ce înseamnă că ajungeți la erg în jurul amiezii... în aceste patru ore, nu rămâne nimic din urmele lăsate de o cămilă pe nisip. — Dar ei? Patru cămile și doi bărbați... Unde se ascund? — Haide, domnule căpitan! exclamă, deschizând brațele. Dumneavoastră survolați în fiecare zi dunele astea. Sute, mii, poate milioane de dune. Vreți să mă convingeți că nu s-ar putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
noaptea și se opresc la răsăritul soarelui. Dumneavoastră nu decolați niciodată înainte de opt dimineața, ceea ce înseamnă că ajungeți la erg în jurul amiezii... în aceste patru ore, nu rămâne nimic din urmele lăsate de o cămilă pe nisip. — Dar ei? Patru cămile și doi bărbați... Unde se ascund? — Haide, domnule căpitan! exclamă, deschizând brațele. Dumneavoastră survolați în fiecare zi dunele astea. Sute, mii, poate milioane de dune. Vreți să mă convingeți că nu s-ar putea camufla acolo o întreagă armată? O

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
unde se afla, ce făcem în acele clipe și despre ce vorbea cu Abdul când se odihneau după un lung marș. „Nu știu de ce îi urmăresc, își spuse. Când, în fond, mi-ar plăcea să fug împreună cu ei...“ Băuseră sângele cămilei și-i mâncaseră carnea. Se simțea puternic, însuflețit, plin de energie și capabil să înfrunte „pământul pustiu“ fără frică, dar îl îngrijorau temerile tovarășului său, mutismul în care căzuse, disperarea pe care i-o citea în ochi de fiecare dată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
când lumina unei noi zile venea să le arate că peisajul continuă să fie același. — Nu e posibil! au fost ultimele cuvinte pe care le auzise din gura lui. Nu e posibil! A trebuit să-l ajute să coboare de pe cămilă și să-l târască la umbră, i-a dat să bea și i-a sprijinit capul ca unui copil speriat, întrebându-se cum își pierdea puterile și ce ciudată vrajă exercita asupra lui nesfârșita întindere. „E bătrân, își repeta de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
și-a petrecut ultimii ani din viață închis între patru pereți și pentru care totul, în afară de a gândi, înseamnă un efort supraomenesc.“ Cum să-i mărturisească acum că adevăratele greutăți încă nu se iviseră? Deocamdată mai aveau apă și trei cămile cărora le puteau bea sângele. Aveau să mai treacă multe zile până când ciudatele lumini strălucitoare ca o mie de sori să înceapă să explodeze în străfundul ochilor lor, semn neîndoios că începea adevărata deshidratare, dar drumul era lung, foarte lung

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
aici, într-un anumit loc din Tikdabra, târând după el un om care începea să se transforme într-o umbră, și nutrea convingerea că el, Gacel Sayah, Vânătorul, imohag din neamul Kel-Talgimus, ar fi putut învinge Tikdabra cu ajutorul celor patru cămile. Ar fi fost primul care ar fi izbutit asta și faima lui s-ar fi întins dintr-o parte într-alta a deșertului, iar numele său ar fi trecut din gură în gură ca o legendă, dar târa după el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
știi ce ai de făcut dacă apare targuí-ul! Cincisprezece minute mai târziu, Laila se întoarse să privească pentru ultima oară, acolo jos, în fundul micii depresiuni, apa din guelta, jaimele și sheribele, caprele din țarc și, aproape de stufăriș, colțul unde pășteau cămilele. Toate acestea și un bărbat era tot ce avea pe lume, în afară de pruncul pe care-l ținea în brațe, și o cuprinse teama că nu-și va mai revedea nici sălașul, nici bărbatul. Se întoarse spre Malik, care se oprise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
dorit s-o ia la fugă ca să ajungă cât mai repede. După două sute de metri nu mai avu nici o îndoială: pata albă ce se profila pe alba întindere era cadavrul mumificat și aproape intact, datorită uscăciunii aerului, al unei mari cămile înșeuate. O privi de aproape. Dinții săi mari încremeniseră într-un trist zâmbet al morții, găvanele ochilor erau goale, iar prin câteva găuri din piele se vedea interiorul găunos. Stătea în genunchi, cu gâtul întins pe nisip, cu privirea spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
morții, găvanele ochilor erau goale, iar prin câteva găuri din piele se vedea interiorul găunos. Stătea în genunchi, cu gâtul întins pe nisip, cu privirea spre locul de unde venea Gacel, adică spre nord-est, ceea ce însemna că venise din sud-vest, deoarece cămilele, când mor de sete, își îndreaptă privirea, într-o ultimă speranță, spre locul unde ar trebui să ajungă. Nu știa dacă să se bucure sau să se întristeze. Era doar un schelet de mehari, ceva ce rupea monotonia peisajului care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
știa dacă să se bucure sau să se întristeze. Era doar un schelet de mehari, ceva ce rupea monotonia peisajului care-i însoțea de atâtea zile, dar dacă sfârșise acolo însemna că în spatele lui, nu exista vreo urmă de apă. Cămila șchioapă avea să moară curând acolo, la mai puțin de un kilometru distanță în sens opus, și avea să se transforme de asemenea într-o mumie, privindu-se fără să se vadă, fiecare cadavru marcând o jumătate de drum. Moarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
cadavru marcând o jumătate de drum. Moarte, vor uni nordul cu sudul „pământului pustiu“ din Tikdabra, limitele puterilor lor de sărmane animale ale deșertului. Ce speranță îi mai rămânea deci lui, care trebuia să meargă înainte cu două umbre de cămile fantomatice, sfârșite de oboseală, și un om care se dăduse bătut și pe care numai el, cu efort, îl mai ținea în viață? Nu vru să răspundă, pentru că știa răspunsul la întrebare, și preferă să se întrebe cine o fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
pricepea prea bine la mumii. Simțea că începe să-l moleșească arșița și făcu cale întoarsă. Mulțumi în sinea lui că stătea la umbră și cercetă cu atenție chipul lui Abdul-el-Kebir, care gâfâia, aproape incapabil să respire normal. Tăie gâtul cămilei și îi dădu să bea sângele și restul de lichid din stomac, aproape putrezit, mai puțin de șase degete din gamela de tablă. Din nou mulțumi în gând că era în continuare inconștient, pentru că altfel n-ar fi putut nicicum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
din cauza asta sau de sete, se gândi. Și dacă o suportă, va putea merge mai departe.“ Se întinse, hotărât să adoarmă, dar de data asta somnul nu veni imediat, ca de obicei după oboseala unui drum lung. îl obseda scheletul cămilei moarte, teribil de singur acolo, în mijlocul pustiului, și încercă să și-l imagineze pe nebunul targuí care sfidase Tikdabra, plecând din Gao sau Tombuctu în căutarea oazelor din nord. Mehari-ul rămăsese înșeuat, dar își pierduse călărețul și încărcătura pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
ai săi Vânătorul, își dădu seama că era prima ființă umană care întâlnea rămășițele „Marii Caravane“. Fâșii de pânză acopereau pe alocuri corpurile călăuzelor și ale conducătorilor caravanei, mulți dintre ei își strângeau la piept armele și gerbele goale, iar cămilele aveau peste cocoașele lor șei tuarege decolorate de soare, harnașamente de argint și cupru, legături mari cu marfă desfăcute de vreme, care-și împrăștiaseră peste nisipul tare conținutul prețios. Colți de elefant, statuete de abanos, mătăsuri care se rupeau când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
dorite, iar spiritele blestemate ale celor care, din cauza răutății lor, rămaseră afară nu prea aveau dreptul să hălăduiască pe vecie cu sacii plini. După aceea, împărți apa ce rămăsese între Abdul, care nici măcar nu deschise ochii ca să-i mulțumească, și cămila cea mai tânără, singura care se mai putea ține pe picioare încă vreo două zile. Bău sângele ultimului animal și, după ce-l legă pe bătrân de șa, o porni din nou la drum, lăsând acolo chiar și foaia de cort

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
stare să meargă fără odihnă până aveau să iasă din acel infern. își făcu rugăciunile, se rugă pentru el, pentru Abdul și pentru morți, aruncă o ultimă privire armatei de mumii, schimbă direcția și porni la drum ducând de căpăstru cămila, care-l urmă fără nici un muget de protest, convinsă că doar o încredere oarbă în omul ce mergea înaintea ei o putea salva. Gacel nu-și dădu seama dacă acea noapte era cea mai lungă sau cea mai scurtă din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
Uită-te și spune-mi ce poate fi chestia aia... îi întinse binoclul și, cum stătea sprijinit în cot, Kader îl fixă spre punctul pe care i-l arăta. Fără să se tulbure, îi răspunse blând: — Un om și o cămilă. — Ești sigur? — Sigur. — Morți? — Așa se pare... Caporalul Abdel Osman se ridică în picioare și, urcându-se în partea din spate a jeepului, se întinse lângă mitralieră și fixă din nou binoclul, încercând să nu-i tremure mâna. — Ai dreptate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
Caporalul Abdel Osman se ridică în picioare și, urcându-se în partea din spate a jeepului, se întinse lângă mitralieră și fixă din nou binoclul, încercând să nu-i tremure mâna. — Ai dreptate, recunoscu în sfârșit. Un om și o cămilă... Tăcu și se uită împrejur. Celălalt nu-i. Nici nu mă miră, răspunse grăsanul, care începu să-și strângă calm păturile pe care dormise și micul primus ce le servea pentru încălzitul ceaiului și pregătirea mâncării. Ciudat e că a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
privi cu atenție prin binoclul, în timp ce caporalul nu-l pierdea din ochi pe cel întins pe jos. — E targuí-ul, fără nici o îndoială. — E mort? — Cu atâtea veșminte pe el, nu pot să-mi dau seama dacă respiră sau nu. Dar cămila e sigur moartă. A început să se umfle... — Să trag în porcul ăsta? Mohamed Kader tăgădui. Caporalul îi era superior în grad, dar se vedea clar că, dintre ei doi, el era mai inteligent, în afară de faptul că sângele rece, calmul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]