9,571 matches
-
furgonetele de la curățătorii staționate pe străzi cu sens unic; la maniaco-depresivi zdrobiți când făceau inutile întoarceri de o sută optzeci de grade pe drumurile de acces spre autostradă; la paranoici lipsiți de noroc intrând cu toată viteza în zidurile de cărămidă de la capătul unor cunoscute fundături; la infirmiere-șefe sadice decapitate în ciocniri inverse la intersecții complexe; la lesbiene administratoare de supermarketuri murind în flăcări în caroseriile prăbușite ale mașinuțelor lor în fața ochilor stoici ai pompierilor de vârstă mijlocie; la copii autiști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
bine ascuns la capătul unei străduțe prăfuite, lângă librăria Mântuirea, care vindea biblii și alte texte religioase și firma de contabilitate Mothobani: Ține Garda Financiară departe. Era un magazin mai curând modest, cu acoperișul verandei înclinat, susținut de stâlpi de cărămidă văruiți. Firma, care fusese pictată de un pictor amator de un talent mediocru, înfățișa capul și umerii unei femei strălucitoare, ce purta un colier migălos lucrat și niște cercei mari. Femeia zâmbea strâmb, cu capul înclinat, în ciuda greutății cerceilor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
oameni care au lucrat acolo, zise ea. Un prieten de-al unchiului meu a lucrat acolo un timp. Am putea merge la el să-l rugați. Merseră întâi la casa lui Mma Tsbago. Era o casă tradițională botswaneză, construită din cărămizi de lut nears ocru și înconjurată de un zid scund, un lomotana care împrejmuia o curte micuță, situată în fața și de-a lungul casei. În afara zidului se aflau două coșuri din paie pentru cereale, pe un fel de catalige, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
cu burta-n sus, parcă țin apă și-n obrajii umflați și oricând pot să-i stropesc, dar îmi pare bine pentru că acuma o să mă plângă. O să se-adune toți, ca de Paște, când stau la coadă la cuptorul de cărămidă, cu tăvile de cozonac crescut și oalele cu sarmale, și-o să vorbească-ntre ei și-o să mă plângă și-o să le pară rău. „Păcat de el...”, așa o să zică. Și eu n-am să mă ridic și n-am să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
magazie și-a intrat fluierând în casă, „...la gară la Făgădău, păi... la gară la Făgădău, când e bine, când e rău, vine prostu’ la pârău...”, și-a început să spargă un perete. Sare tencuiala, se desprind până la urmă și cărămizile. - Aschimodie, adună și tu niște bolovani mai mărișori și trage, tată, în geamurile de la ceardac. În toate... Să le-aud cum cad pe jos, uite, nu te lași pe spate, nu din cot ca fetele... ia-l pe ăsta mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
mâinile pe piept, ai observat? Ai barbă de Lenin, mai scurtă, ca atunci când s-a întors din Finlanda, vorbești ca un Lenin și mă indispui. Dar nu oricum, mă indispui profund! Ești bun de închis în mausoleu, îndărătul zidurilor de cărămidă roșie, în cutie ca Albă ca Zăpada după ce i-a stat măru-n gât, de expus în muzeul figurilor de ceară, cot la cot cu Stalin și Beria, și umbli așa, în libertate, printre noi? Cum spuneam, e chiar insuportabil! - Domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
lumea viselor. Nu mai ai nevoie de nici o sabie pusă între cei doi, a căzut stâlpul de telegraf. Fiecare sforăie în colțul lui. Beau vin, râd, Sara mi-a prins fruntea, îi sărut podul palmei, încă nu s-a dizolvat cărămida aceea care-mi stă prinsă de oasele sternului. *** „Musiu’, hai să mai vorbim și despre «sexul îngerilor», problemă fierbincioară la noi, inconturnabilă, m-aș putea exprima dacă nu mi-ar fi rușine. Într-o legendă de-a noastră, mai de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Am întârziat puțin, Leonard m-așteaptă în mașina lui scorojită, care-a fost cândva gri metalizat, lângă poșta de la rond. - Stai, trebuie să cobor, nu se deschide decât pe-afară. Urc, mă așez în față, pe scaunul proptit cu trei cărămizi, dau să-nchid portiera și rămân cu mânerul în mână. Din bord se scurg fire. - Mai merge coaja asta? - Râșnița? Mai merge... Am rămas ieri pe linia de tramvai, nu mai voia să pornească și-mi era că mă duce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
lumea mănâncă semințe, sunt movilițe de coji, joacă barbut. Câte-un bătrân pe scăunel stă acolo și așteaptă pensia sau moartea, una tot trebuie să vină până la urmă. Am ajuns, biserica îngrămădită între blocuri încă nu e terminată pe dinafară, cărămizile deja s-au înnegrit. Parcă e o găleată cu fundul în sus, c-o cruce-n vârf. - Cam mătăhăloasă... spun. - Au ridicat-o repede, cu bani de la oameni, dar nu prea mulți, aici îs șomeri. S-a învârtit însă preotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
ha. Sari cu puțin înainte să-mi fie date jos bandajele, când o logopedă zice că ar trebui să cad în genunchi și să-i mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a lăsat limba-n gură, nevătămată. Ședem în biroul din cărămizi cenușii, cu jumătate din cameră ocupată de biroul ei de oțel, iar logopeda, mă învață cum face un ventriloc păpușa să vorbească. Vezi, ventrilocul nu te poate lăsa să-i vezi gura cum se mișcă. Nu-și poate folosi buzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
în spatele auriului și verdelui. — Crep georgette, zice Brandy. Aruncă un pumn de scântei, și lumea, Brandy șezând în fața mea cu coșul ei de nuiele desfăcut în poale. Amândouă singure, încuiate în biroul logopedei. Posterul cu o pisicuță de pe peretele de cărămidă. Toate astea capătă luminozitatea pală a unei raze de stea, fiecare colț ascuțit șters sau mânjit de verde și auriu, și lumina fluorescentă răzbătând în frânturi explodate. — Văluri, zice Brandy în vreme ce fiecare culoare în parte se așază peste mine. Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
la ceva de felul ăsta, și-apoi la prânz. Evie, Evie ar fi pulbere. Bine, cenușă. Singură în livingul ei, iau o tabacheră de cristal de pe masa care seamănă cu un bloc de malachit și azvârl comoara asta mică spre cărămizile șemineului. Se aude un zbang puternic, țigări și chibrituri zboară care pe unde. Ca o burgheză defunctă ce sunt, îmi doresc imediat să nu fi făcut asta, și îngenunchez și încep să strâng mizeria. Cioburile și țigările. Numai Evie... o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
o aripă a Curții Domnești, arsă de cîteva ori, părăsită și acoperită cu iederă aproape neagră de bătrînă ce era. Era un zid de piatră pe care ploaia și zăpada nu aveau cum să-l surpe, Tot ce fusese din cărămidă se măcinase ori fusese furat, folosit la alte construcții, nimeni nu putea ști adevărul. Rămăsese doar piatra, atît de aspră și de încăpățînată, încît nici iedera n-o putea acoperi cu totul. Așa se făcea că el o putea zări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
întrebînd destul de insistent: "de ce nu doarme lumea, are gînduri, pune ceva la cale?" De două ori pe săptămînă toată suflarea ieșea pe stradă, pe uliță, să planteze pomi, salcîmi sau tufe de lemn cîinesc și să înfigă în marginea drumului cărămizi văruite. Cam toți cu care schimbase cîte o vorbă ziceau că "e o idee grozavă, așa arată mult mai bine, dom'le, ai senzație de ordine, de disciplină, tocmai ceea ce ne trebuia". De două ori pe săptămînă toată lumea mînca în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
morților suma tuturor destinelor umane, totalitatea Întâmplărilor efemere. De aceea se Înregistrează orice activitate, gând sau faptă generoasă, orice cotă trecută Într‑un registru, fiece firicel de pământ rămas pe o lopată sau undă care ar mișca din loc o cărămidă dintre dărâmături. Activitatea pe care tata o desfășura după război În cadrul Cadastrelor statului, unde se făceau noi măsurători de teren, care ulterior se Înregistrau În alte cadastre, normal, ca după orice perioadă de vicisitudini ale istoriei, era divizată conform următoarelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
prezentă. Nu-i spuse nimic lui Ștefan. Lăsă, doar, un bilet pe masă: "Am plecat la mama". Jignit de plecarea ei inoportună, el nu dădu nici măcar un telefon. Luana se întâlni cu Mara și Bogdan în fața liceului. Clădirea frumoasă, din cărămidă, făcu aceeași impresie plăcută asupra ei la fel ca întotdeauna. Îi dădură lacrimile văzându-și adunați, la intrare, mai toți foștii colegi de an. Familia Darie era și ea prezentă și întrebă de soțul ei. Luana strâmbă din nas. Iuliana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
un cer de smarald tulburat de nori groși de ploaie. După cină se grăbea să se ducă la culcare, dornic să dispună de momentele vrăjite, febrile, când putea reveni să-și focalizeze Ierusalimul, o căsuță curată, modernă, cu pereți de cărămidă bine văruiți, cu acoperiș de țigle roșii și cu o cameră Încărcată de plante În ghivece. Asta era casa unde trăia mama lui. Mai erau pe-acolo și niște pisici cu blană lucioasă, cenușie cu reflexe albăstrui, pe care mama
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
a apucat-o de mână. Urmărea manevrele de întoarcere ale mașinii. Când automobilul a început să se îndepărteze le-a făcut semn cu mâna. Ela avea o rochie foarte largă, lungă până sub genunchi, dintr-o stofă groasă, de culoarea cărămizii, cu guler gen tunică încheiat în capse. Așa cum era îmbrăcată părea o domnișoară în miniatură. Vântul îi sălta puțin șuvițele blonde de pe frunte. Facem o plimbare până la pădure?, a întrebat-o Fana și, la acceptarea ei, a urcat repede scările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fie 9, 9!!! Fazani apoi, crengile copacilor filigranate, negre în orizont, și cerul începe să se colorize în fâșii bleu și roz, cuiburile de ciori pentru care mergeam special pe dreapta la dus și pe stânga la întors, gările de cărămidă roșie, părăsite și cu cărămizi atât de noi, când umblam după casă de fiecare dată ziceam să mă fi mutat acolo să renovez o gară din asta, sau măcar de-aș putea lua cărămida, uite câte camere are aici părăsite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
crengile copacilor filigranate, negre în orizont, și cerul începe să se colorize în fâșii bleu și roz, cuiburile de ciori pentru care mergeam special pe dreapta la dus și pe stânga la întors, gările de cărămidă roșie, părăsite și cu cărămizi atât de noi, când umblam după casă de fiecare dată ziceam să mă fi mutat acolo să renovez o gară din asta, sau măcar de-aș putea lua cărămida, uite câte camere are aici părăsite în câmp și eu, căcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
pe stânga la întors, gările de cărămidă roșie, părăsite și cu cărămizi atât de noi, când umblam după casă de fiecare dată ziceam să mă fi mutat acolo să renovez o gară din asta, sau măcar de-aș putea lua cărămida, uite câte camere are aici părăsite în câmp și eu, căcat, mă chinui să fac rost de bani pentru o garsonieră nenorocită, apoi mieii și vacile în primăvară și caii, caii legați de picioarele din față țopăind umiliți, dar ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
oară bani pentru Încă o porție de vată. Ioi, tè, baszd meg, să nu dai În diabet, zise ea râzând În timp ce cu o mână Întindea marfa, iar cu cealaltă lua banii bine numărați, umezi de strânsoarea pumnului mare cât o cărămidă. Cum o să dau În așa ceva, don'șoară? Întrebă Coriolan Încântat de grija pe care i-o purta Marta Înainte de a-i fi soție precum În desenele sale vizionare. Ca să o liniștească, Îi spuse că el făcuse la timp toate bolile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
provincială. Și, pe deasupra, trăda o anume ignoranță, greu totuși imputabilă unui cufăr: cu vremea, străzile cu case cu tot se mută În oameni, le sistematizează viscerele și unde nu era decât pământ mustind de sânge cald, se Înalță case din cărămidă și blocuri din beton și sticlă. Așa Încât oamenii se mișcă În propriile lor celule unde lumina ochilor e de prisos. Ești bolnav, domnule profesor, interveni din nou vocea din valiză. Doar răcit, preciză Petru, moale, deloc dispus să riposteze cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
fără convingere de această vină obscură, fără greutate și fără consecințe, prin urmare neimputabilă, precum naivitatea sau entuziasmul În cazul unui adolescent. Când s-a demolat sinagoga de pe Progresului, a dat și el o mână de ajutor celor ce Încărcau cărămizile și lemnul În camioane: ca să se termine cât mai repede și să nu mai vadă urmele profanării. Când ultima cărămidă a fost aruncată Într-o Tatra de 20 de tone, În urale și aplauze, și când norul de praf ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
unui adolescent. Când s-a demolat sinagoga de pe Progresului, a dat și el o mână de ajutor celor ce Încărcau cărămizile și lemnul În camioane: ca să se termine cât mai repede și să nu mai vadă urmele profanării. Când ultima cărămidă a fost aruncată Într-o Tatra de 20 de tone, În urale și aplauze, și când norul de praf ce camuflase până atunci șantierul s-a risipit odată cu ultimile acorduri ale unui frumos cântec revoluționar, muncitorii răsturnați În iarbă sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]