7,266 matches
-
liber, ca acela roșu al bicicliștilor. Traseul ei era pe oriunde, pentru că pe oriunde i se crea calea de a merge înainte spre ușile blocurilor ce se închideau, spre ușile tramvaielor care se închideau, ale autobuzelor ce se închideau, spre cărările de grâu ce se închideau, spre cărările Dunării ce deveneau abrupte, îi puneau piedică și-i scâlciau oasele picioarelor, Dunărea îngheță, auzea foșnetul amenințător dedesubt, știa că, dacă voia, se va da în lături, creând prăpastie de trecere spre malul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ei era pe oriunde, pentru că pe oriunde i se crea calea de a merge înainte spre ușile blocurilor ce se închideau, spre ușile tramvaielor care se închideau, ale autobuzelor ce se închideau, spre cărările de grâu ce se închideau, spre cărările Dunării ce deveneau abrupte, îi puneau piedică și-i scâlciau oasele picioarelor, Dunărea îngheță, auzea foșnetul amenințător dedesubt, știa că, dacă voia, se va da în lături, creând prăpastie de trecere spre malul celălalt, precum în vechime marea îi crease
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
o însușești, nu călăuzit de întrebări, ci golit de răspunsuri. Privește în jur ca în primii ani de după naștere. Înghite gândul, bea depărtarea, spală-te pe față cu ziua, îmbracă-te cu noaptea, ridică-ți cerul în cap, îmbrățișează Pământul. Cărarea ți se va așterne pe măsură ce vei merge, nu are importanță în ce direcție. Dacă flacăra există în chibrit, de ce-ți faci griji? Oricum se va aprinde. Mie nu mi-a venit timpul. Și flacăra așteaptă. Eu sunt învățată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Dunăre și încă una spre Siret, un tren trecea prin curtea noastră, un altul pe lângă școală și o linie chiar pe sub Lună, spre est, dincotro veniseră Edecarii cu Zagna, acum un relief inegal de munți de grâu, părinții noștri făceau cărări de la o casă la alta, spre Dunăre și gară. Președintele țării ordonă înființarea unui Minister al grâului, subordonat direct Primarului din Zagna, nimeni altul decât Căpcăunu, cel mai mare dictator al matematicii de pretutindeni, cel mai vajnic diriguitor al resurselor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Da' de unde vii matale? Pilotul îi răspunse în versuri: Cine trece-n Valea Seacă/ Cu hangerul scos din teacă? Oarecum liniștit, bănuind că bietul om a căzut din istorie în cap, paznicul îi răspunse tot în versuri: Foaie verde de cărare,/ Ești la mare depărtare. Cum pilotul se uită câș, paznicul îl dumiri. Haiducia s-a dus, nene, suntem în era atomică. Pilotul îi arătă o hartă care părea a Brăilei, dar fără Dunăre. Eu vin dintr-un timp invers, viitorul-trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
aud, apoi o văd pe Mama. N-a fost așa. Mioara era singură în toată căsoaia de pe bulevardul Karl Marx 51. Gratiile dispăruseră odată cu Mama în invizibil. Sărută fiecare obiect în parte, de parcă atunci le vedea după o lungă călătorie. Cărarea se forma pe măsură ce înainta spre poartă. Când apăsă clanța, se materializă și strada. Un tramvai se țesu din noapte bucată cu bucată, întâi farurile, cabina vatmanului, apoi vagonul. Nu vedea încă roțile și șinele de sub el. Știa ce să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
privind curios pe geamuri la școlari neterminați ca tine. Și ai tăcut (Gustav a tăcut), convins că aveam nu numai dreptate, dar și un grad superior pe treapta învățăturii, din moment ce renunțasem de bună voie la stereotipia metodologică a călăuzirii pe Cărările Lumii, ținut mereu în lesă de cineva străin. T eza n-avea nimic poetic. Băncile claselor erau pe arătură. Nu bătea niciun pic de vânt. Din când în când, păsări. În dreapta, lanul de floarea-soarelui, tăcut ca să nu ne tulbure cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
învolburarea cu care își făcu mendrele în partitură. Grotesc este părul lui Gustav, tăcerea pescarilor surprinsă în melos, dar Hugo îl domină cu explicații de natură ontologică, încât Gustav, reverberă, savură și prelevă totul într-un: Fie! Când a compus Cărarea de Lună pe apele despicate în noapte de iahtul Președintelui Consiliului Județean Brăila, Hugo a înjurat suprapunerea, imprimate volens-nolens în bolta care leagă un Do minor de un Fa diez din partea a III-a, aproape de final. Gustav a sesizat nuanța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Slătioara, de rit vechi, peste câteva zile urmând a fi Crăciunul, deși îl serbase la Brăila cu Any, apoi Anul Nou, deja trecut în neant. După ce acele timpului se rotiră de 720 de ori pe cadranul iernii, Gustav, umplând toate cărările, straturile de zăpadă, toți copacii pădurilor și porțile caselor cu numele iubitei, din banii oferiți de starețul mănăstirii, fără să știe de ce, se îmbarcă în autobuzul cu destinația Iași. Își vându în cofetării și cârciumi (ceea ce i se păru un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Doina al Armatei se pregătea să atace, „Sunați trompete de argint“, cînd evenimentele devin foarte periculoase pentru Dictatură. Dinspre Unirii vin primele blindate, se aud primele rafale de armă automată. Circulau cu peste 80 de kilometri pe oră, tăindu-și cărări printre manifestanți, lăsînd prăpăd în urma lor, oase zdrobite, carne tocată, băltoace de sînge. Unde erai la momentul ăsta? se trezește să întrebe brusc Bătrînul poticnindu se parcă în ultima frază, repetîndu-și în gînd aceleași expresii, masele de manifestanți devin exasperate
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
niciodată, Întrebându-i din zece În zece pași: Înainte, tăticu’? E bine? Iubitor, Victor Olaru găsi, nici el nu știa de unde, puterea să glumească: Bravo, bravo! Ține-o tot așa! Văd că nu ai uitat drumul! Au coborât pe o cărare Îngustă, prevăzută cu niște adâncituri săpate, cu rol de trepte Într-o râpă adâncă și de-a dreptul Înspăimântătoare pentru Va care a solicitat să fie luat de mânuță, iar atunci când a trebuit să traverseze râpa pe o idee de
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
apare un poet care scrie calm, surâzător, exact ca în secolul XIX... ‹ Poetul se numește Ionel Câmpeanu și a publicat nu demult o carte (Viscole în azur, Clusium, Cluj-Napoca, 2001) care pare opera lui Vasile Alecsandri: „Colo-n zare / Pe cărare, / Raiul munților răsare, / Bat vânturile grele / Frumoasă toamnă unde te duci?“; „Spre zori / O căprioară rătăcită / Culege-un fir de iarbă / Din marile zăpezi, // Un stol de păsărele ciripesc / Spre mugurii noi“ etc. Din când în când se face auzit
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
cititorii, de hărțuire literară. Amenințarea cuprinsă în propoziția „nici o clipă-n a mea viață n-am să-ncerc să mă opresc“ ne îngrozește. Ar fi o tragedie ca o viață întreagă de acum încolo să citim asemenea poeme, pieptănate cu cărare și date cu fixativ: „Erai frumoasă ca regina și încântai orice privire; O zi întreagă n-am putut să-mi iau ochii de la tine. / În dreapta trimiteai un zâmbet, în stânga o dulce bezea, / Privirea când ți-am întâlnit-o spunea că
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
plasticitate, de univers mirific etc. în cartea sa. În locul splendorilor literare promise, întâlnim doar versificări simpliste și reprezentări naive ale frumuseții naturii: „Din lumea codrilor de brad / Cu basme-mpodobită, / Pășeam cu sufletul curat / În universul crestelor de argint, / Pe o cărare însorită. // Urcând pe culmile de piatră, / Cu stânci abrupte și bizare, / Mă apropiam de Duhul Sfânt, / Ce cobora din ceruri pe pământ, / Pe coama razelor solare. /... / Ajuns trudit pe creastă, / M-a-ntâmpinat crăiasa munților, / Cu ochii mari, puțin speriată, / C-un
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
volumul Superlativul vulnerabil, descifrează „o muzicalitate canonică, cu o incantație sugerând nesfârșirea“. Pe Dumitru D. Palade, autorul unui volum de versuri artificioase, Atât cât se poate, îl consideră „un cerebral care cerne totul prin sita melancolicului“ și „își taie singur cărări noi“. Un roman bombastic și prolix de Marian Constandache, Guvernatorul giruietelor de ceară, i se înfățișează ca o sinteză ‹ de „literatură, teorie literară, sociologie, filozofie punctuală și exemplară, lingvistică generală, dialectologie, semantică, gramatică, teologie, morală, psihologie, psihanaliză, sexologie, comic și
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
undiță. Sărut mîna... Eu sînt Pandele. Vai, dom' Pandele, dar ce prompt sînteți. Treceți pe la mine cînd puteți. De la ora 18 sînt acasă. Vin mîine, doamnă. Domnișoară. Scuzați-mă. Pandele se rade, se parfumează, se piaptănă într-o parte, cu cărare și, complet mulțumit, pleacă în aventură. La casa indicată, izolată și slab iluminată, găsește o femeie între două vîrste. Dacă mă îmbăt ar merge, gîndește craiul. Am o problemă, intră femeia direct în subiect. Socotiți-o rezolvată. Nu-i chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
și trebuia să păstreze o anumită conduită. Casa fetii, Zînica, era ușor accesibilă pentru cei care se fereau de a fi văzuți, dar în casă era și bunica Zamfira, o zgripțuroaică extrem de vigilentă. Dinu aproape alerga și a apucat pe cărarea care tăia pădurea de la sud la nord-est. Dorea să nu întîlnească prea multă lume că și așa au cam ieșit vorbe. Într-o poiană înconjurată de cireși falnici, Dinu vede o superbă căprioară. Aceasta parcă gemea abia auzit și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
care domina împrejurimile și de acolo, pentru cei sensibili, era o priveliște care îți tăia respirația. Cu o săptămînă înainte, venise la el un omuleț rotofei și roșcovan la față. Lăsase o mașină argintie la poartă și a intrat pe cărare, ca o rățușcă crăcănată. Salut, dom' Ionică. Bună ziua, mormăie acesta. Ce faceți? Dar ce, vă freacă grija ce fac eu? Așa se zice, între oameni. Ion tace, intră în casă mormăind și iese din nou cam buboi. Vreau să vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
își pune pardesiul și rîde satisfăcut că a stins litigiul. Aneta Drumeagul se oprea la casa lui Obadă, acolo unde satul de munte își propusese să se oprească. Totuși poteca aceea, care își zicea drum, continua cu un fel de cărare, marcată doar printr-o iarbă mai scofîlcită, semn că pe acolo călca picior de om. Dacă erai curios și continuai plimbarea, atunci, după o perdea de copaci seculari, se deschidea o poieniță în care se lăfăia o căsuță splendidă, îngrijită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
așa, de unul singur. Dacă, însă, ar fi avut 11 hectare, atunci... Cînd i s-a solicitat o vizită, și-a luat nevasta și a lăsat mașina jos, la iaz, urmînd să parcurgă 6 km, pînă la bordei, pe o cărare abia vizibilă. Mohor uscat, păiuș și alte buruieni sfichiuiau frumoasele picioare ale doamnei Cepoi. Trebuia să-mi fi luat pantaloni, se tînguia întruna. Lasă și tu acum mofturile, știi că plac picioarele tale chiar și la buruieni. Numai că hărțuiala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
încă tânăr. Aleluia, pământule, aleluia! Într-o rădăcină de brusture primăvara te adună cât să colorezi siropul de tuse, într-o tulpină de plop cel mult pentru a încâlci câteva zboruri pe o suveică scăpată din mâna Tatălui pe când țesea cărări pentru îngeri. Coboară! Suflete, pulbere în patru vânturi, mângâierea șarpelui odată cu răsăritul soarelui, îmbrățișarea crucii în noaptea de Buna Vestire, sărutul lui Iuda în podul palmelor, răstignire! Suflete, tu porți semnul! Era după lume, sinele pată de cerneală imprimată neglijent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mă culeg din toate cele ce nu sunt ale lor și nici ale mele nu sunt. Când privesc din cenușă, viața pare o vegetare ireversibilă. M-am copt destul, este vremea viermelui. Viermele semănat în apa botezului, fașă peste scutece, cărare spre dealul cu mușuroaie. Vierme cu chip de înger, înfipt în lumina ochilor; vierme ronțăind sinapsele ca pe niște acadele din zahăr ars; vierme lingând coastele, molfăind pielea, niciodată singur pe dinăuntru, niciodată singur pe dinafară; vierme însămânțat în pântecele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
duce și tu povara desfacerii!" spuneau ursitoarele și el a dus-o cât pentru toți desfrunziții din carne, a dus-o fără să o mai facă parte cu nimeni. Viermele a părăsit ochiul și osul, și pielea, și sângele. Viermele, cărare către satul bunicilor. Era vremea când viața, în esență, devine un semn de întrebare. Era timpul când retorica era o interogație a sinelui: Ce-i mai umilitor, Doamne, decât să lași pe cineva să-ți roadă sufletul, să-l molfăie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ție de furtună, părinte. Era copilă și alunga norii, lovind cu o lingură de lemn într-un ceaun atârnat de creanga nucului, chema ploile în pletele păpușii de păpușoi ascunsă sub pragul casei. Le-a îngropat pe amândouă: una lângă cărare, sub felinar, alta lângă biserică. Au murit de tuberculoză, deși pe certificate doctorii au consemnat alte diagnoze. Dragele tatei, să știți una de alta, să fiți aproape. Tu, Ilenuță, o să asculți cum ne cheamă părintele la liturghie. Tu, Maricică, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
sparge. Ce faci? Pe inimă se pășește în vârful iluziilor. Trezești sângele mult prea devreme așa este mai bine, dar nu te lăsa greu peste umeri, tulburi cerul. Plutește, Petre, plutește!" Genia pășea șotronul deasupra norilor, și norii se așterneau cărare până la Dumnezeu. Petru îi asculta fiecare îndemn. În cer, regulile jocului erau schimbate, Petru exersa primii pași. De unul singur niciodată nu a pășit în afara lutului, Carul Mare tăia desenul pe din două. Petru și Genia săreau șotronul, ținându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]