1,124 matches
-
absurd comic al moravurilor, ca să nu mai vorbim de farsa electorală din O scrisoare pierdută, chintesență de nereguli inversate în regulamente. În plan lingvistic, comicul absurdului este reliefat prin frecvența nonsensurilor și prin gluma absurdă. Farfuridi sau Leonida sunt personajele caragialiene cu limbajul cel mai afectat de invazia paralogismelor devenite emblematice: precizări de tipul "la douăsprezece trecute fix", "o dăm anonimă", definițiile pentru "Republică", "fandacsie" etc. Exemplele ilustrează bivalența raportului dintre absurd și comic, deoarece nonsensurile stârnesc aici un râs rezervat
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
dintre absurd și comic, deoarece nonsensurile stârnesc aici un râs rezervat, umbrit de perceperea unei simptomatologii care nu poate fi localizată liniștitor la nivelul acestor personaje excepții, ci se extinde malign asupra întregului corp social, sublimat în operă prin "lumea-lume" caragialiană. Comicul absurdului, bogat ilustrat în prima piesă ionesciană, includea și gluma absurdă care, spre deosebire de cea liniară, analizată de structuraliști, sau de cea bazată pe suprapunerea pe două scenarii opuse, explicată prin acel "script theories of humour"45, generează un umor
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
un argument în plus este că distincția fundamentală între opera dramatică a lui Caragiale și cea a lui Eugen Ionescu nu este cea dintre farsa clasică și farsa tragică. În acest sens, avem în vedere caracterul de "pseudofarse" al comediilor caragialiene 49 precum și, așa cum am menționat deja, faptul că numeroase aspecte ce țin de specificul conturării intrigii, de construcție a personajului și de distorsionare a limbajului, îndreptățesc utilizarea termenului de "nonaristotelism" pentru caracterizarea operei dramatice a lui Caragiale. Mai exact, este
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
menționat deja, faptul că numeroase aspecte ce țin de specificul conturării intrigii, de construcție a personajului și de distorsionare a limbajului, îndreptățesc utilizarea termenului de "nonaristotelism" pentru caracterizarea operei dramatice a lui Caragiale. Mai exact, este adevărat că sursa comediei caragialiene, ca și în teatrul comic de factură clasică, provine din discrepanțele evidente între vicii universale prostia, vanitatea, ipocrizia etc. și veșmântul acestora. Însă la Caragiale mai întotdeauna se întrevede în subsidiar, ca origine a conflictului, tocmai relația dintre individ și
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de forma dramatică și de conținutul generator de un mesaj compatibil cu acest râs angoasat, pledează pentru amplasarea pieselor lui Caragiale la o distanță aproximativ egală între cele clasice și cele din teatrul absurdului. Eugen Ionescu însuși remarca modernitatea imaginarului caragialian: " Distanța dintre un limbaj pe cât de obscur pe atât de elevat și șiretenia meschină a personajelor, dintre politețea lor ceremonioasă și necinstea lor funciară, adulterele grotești ce se amestecă cu toate acestea, fac ca în cele din urmă acest teatru
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
altă parte, tocmai actul sinuciderii, absurd la Anghelache din lipsa unei motivații concrete, dar echivalat, în viziunea lui Camus, cu eșecul confruntării cu destinul și considerat, în consecință, inferior conduitei sisifice de continuare a farsei, mărește considerabil distanța dintre personajul caragialian și antipersonajul ionescian, văzut în esență drept un "clown supralucid care ia în derâdere propria tragedie"52. 5.7. În lipsa comicului Prin cazul lui Anghelache pășim deja în domeniul absurdului care nu mai are nevoie de veșmântul comicului pentru a
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
că absurdul se întrevede la Caragiale îndeosebi în drama Năpasta. Considerăm că raportarea la estetica absurdului se dovedește fructuoasă în analiza acestei piese care a stârnit nedumerire și a dat cele mai multe prilejuri de reproșuri critice, nu doar din partea detractorilor operei caragialiene, ci și din partea celor mai obiective condeie exegetice. Paul Zarifopol, de exemplu, descalifică Năpasta pe temeiul convenționalismului, a inautenticității timbrului artistic și, mai cu seamă, a comportamentului absurd al personajului-marionetă Ion: "Monoloagele și aparte-le din Năpasta sunt printre cele
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și călăul, iar ambii sunt ilustrări dramatice ale eternilor candidați la nefericire. Așa cum se va întâmpla în unele farse tragice (Vizita bătrânei doamne de Fr. Dürrenmatt), motivul "păcălitorului păcălit", în esență de factură comică, primește valențe tragic-grotești și în drama caragialiană, tocmai prin lipsa de verticalitate spirituală a înșelătorului. Practic, Anca se dovedește a fi mai crudă și mai imorală 54 decât ucigașul "păcălit", astfel încât gestul reparator echivalează mai degrabă cu un abuz, cu o simplă manifestate de răutate, condamnabilă în
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sunt, credem, suficiente pentru a înlătura stigmatul eșecului, prin reconsiderarea apartenenței acestei piese la estetica dramatică tradițională și acceptarea ipotezei unei alte forme dramatice intenționate, apropiată prin câteva elemente de "farsa tragică" din secolul trecut. Am depistat astfel în interiorul edificiului caragialian și elemente care trimit la absurd, nu prin filiera comicului, ci prin cea a tragicului pe cale de fi substituit prin deriziune. Printr-o analiză de tip pragmatic am demonstrat că, mai ales la nivelul limbajului, termenul de absurd definește corespunzător
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
care trimit la absurd, nu prin filiera comicului, ci prin cea a tragicului pe cale de fi substituit prin deriziune. Printr-o analiză de tip pragmatic am demonstrat că, mai ales la nivelul limbajului, termenul de absurd definește corespunzător numeroase texte caragialiene și am descoperit în carnavalescul asociat motivului "lumii răsturnate", încadrabil regimului nocturn al imaginarului, o posibilă explicație a devenirii comice a absurdului. Opera lui Caragiale, complexă și caleidoscopică, se dovedește așadar generoasă și în resurse de modernitate pe direcția impusă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
absurdului. Opera lui Caragiale, complexă și caleidoscopică, se dovedește așadar generoasă și în resurse de modernitate pe direcția impusă de absurd în lumea postbelică. 5.8. Absurdul în literatura românească postcaragialiană Identificabil, așa cum am văzut, în proza și în dramaturgia caragialiană, la nivelul personajului, al situațiilor și mai cu seamă al limbajului, absurdul ca termen caracterizează adecvat scrierile lui Urmuz și ale lui Eugen Ionescu. Acceptând drept axiomatică cea din urmă afirmație, vom încerca să argumentăm faptul că absurdul se regăsește
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
din urmă afirmație, vom încerca să argumentăm faptul că absurdul se regăsește și într-o bună parte a dramaturgiei lui Tudor Arghezi, Teodor Mazilu și Marin Sorescu unde poartă încă, într-o măsură mai mare sau mai mică, amprenta viziunii caragialiene. Nu putem concepe o panoramă a literaturii române cu implicații absurde fără cel mai solid reper al său: Eugen Ionescu. Chiar dacă ne limităm la scrierile de tinerețe redactate în limba română, catalogate, pe nedrept 55 de Gelu Ionescu drept un
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
acele elemente prin care Caragiale prefigura teme centrale ale dramaturgiei ionesciene, și anume "dezarticularea psihologiei și distrugerea aceasta a limbajului pregătitoare a unui nou limbaj"66. În ceea ce ne privește, am evidențiat deja acele concrete reilustrări ale motivelor de esență caragialiană în dramaturgia și în proza lui Eugen Ionescu și am punctat și reperele de pe traseul invers, respectiv acele ipostaze ale absurdului redat prin intermediul comicului sau în forma serioasă din unele nuvele și din drama Năpasta, care trimit cu gândul la
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Tudor Arghezi, Teodor Mazilu și mai cu seamă, inedita dramaturgie a lui Marin Sorescu. În privința celui dintăi, piesele într-un act de tipul Neguțătorul de ochelari (1928), Interpretări la cleptomanie, Patriotul, ilustrative pentru un comic al absurdului frust, găzduiesc hipotextul caragialian, dar anticipă meritoriu și procedee vădit ionesciene. Astfel, nonsensurile debitate de Acuzatul din Interpretări la cleptomanie, amintesc de prelucrarea caragialiană a snoavei populare din Minciună. Se știe că aici flăcăul cel isteț reușește să doboare "jumătatea de om" ucigașă prin
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
act de tipul Neguțătorul de ochelari (1928), Interpretări la cleptomanie, Patriotul, ilustrative pentru un comic al absurdului frust, găzduiesc hipotextul caragialian, dar anticipă meritoriu și procedee vădit ionesciene. Astfel, nonsensurile debitate de Acuzatul din Interpretări la cleptomanie, amintesc de prelucrarea caragialiană a snoavei populare din Minciună. Se știe că aici flăcăul cel isteț reușește să doboare "jumătatea de om" ucigașă prin puterea minții, exploatând în fapt, paradoxul, nesesizat de acesta, din însăși prinsoarea propusă în formula: "o să-ți spun o minciună
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ochelari, repere intertextuale (în dublul sens temporal) pentru umorul absurd al dialogului descoperim atât la Caragiale, în special în schița Petițiune, cât și în sketch-ul ionescian Salonul auto sau în farsa tragică Scaunele. Similitudinile de la nivelul schemei actanțiale din schița caragialiană sunt vizibile: funcționarul, solicitantul și petiția rătăcită sunt roluri preluate la Arghezi de neguțător, client și achiziția inutilă. Impresia de absurd este dată, exact ca în scrierea lui Caragiale, de neîndeplinirea condițiilor care ar asigura succesul comunicării și al demersului
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
progresiv. Ca să-l socotim, am înființat atâtea percepții și agenții, încât am atins cifra ideală, numărul funcționarilor devenind egal cu numărul contribuabililor.75 Descoperim în aceste romane și alte dovezi care să susțină că proza lui Arghezi, ca și cea caragialiană, poate fi văzută ca posibil receptacul de elemente specifice teatrului ionescian. Strămoși ai seriilor de personaje aplatizate, interșanjabile precum Boby Watson din Cântăreața cheală, Jacques I, II, III din Jacques sau supunerea, Bartolomeu I, Bartolomeu II, din Improvizație la Alma
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
prin uniformizare și multiplicare, din exemplul menționat din romanul Ochii Maicii Domnului sau incoerențele conversației ca mărci ale noncomunicării, din fragmentul reprodus din Cimitirul Buna Vestire, sunt asociate cu patologicul. Aceste exemple însă, posibil de relaționat cu situații și personaje caragialiene (cuplul amicilor siamezi Lache și Mache, caruselul verbal din Căldură mare), pot fi văzute și ca semnalări timpurii de stadii incipiente și încă benigne ale simptomelor dezumanizării și aneantizării pe care dramaturgia ionesciană, prin suspendarea unei astfel de premise a
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
hai, fetelor, iubitelor, nevestelor, amantelor... Hai să fim oameni! Hai, ajutați-mă! Dați-vă obolul. Dați fiecare ce aveți. Ce, nu mai aveți nimic omenesc? Hai să ne aducem aminte cum se comportă oamenii..."85. Ridicolul ignoranței, în cazul personajului caragialian, este deci înlocuit cu cinismul acceptării condiției de păpușă mecanică. Nimic însă din gravitatea acelui "clovn supralucid care-și ia în derâdere propria tragedie" (Romul Munteanu), simbol al "noneroului" absurd, întrucât personajul lui Teodor Mazilu nu are în vedere raportul
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
al terorii pentru care formula absurdului este cea mai adecvată. Întrucât "eroii trăiesc o zodie a suspiciunii"86, absurdul nu mai surprinde, se poate instala brutal și nu suscită proteste, însă nu din prostie sau din nepăsare, ca la eroii caragialieni, ci din cauza spaimei întreținute sistematic. Astfel, pătrunderea inopinată a Profesorului care susține că apartamentul este, de fapt, un compartiment de tren, este acceptată de Locatar din reflexul unei circumspecții în permaneță alertă și nu din politețe excesivă, nici din teama
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
opiniilor și "reeducarea în masă" sunt responsabile și de tragica denaturare a limbajului. Expresie concretă a absurdului ființei umane dezumanizate la Caragiale și la Eugen Ionescu, noncomunicarea are în piesa lui Sorescu alte cauze și alte funcții. Chiar dacă remanența ecourilor caragialiene persistă prin replici care traversează instantaneu distanțele prin aluzii intertextuale directe, de pildă în paralogismul din "balcoanele reprezintă încununarea unor sudori vărsate"90, similitudinile cu absurdul conversațional din schițele lui Caragiale sunt de suprafață. Personajele nu se mai îmbată cu
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pe sare și sare pe rană. Stau cu capul sub streașina morții"92. Este imaginea care face tranziția spre viziunile revelatoare ale condiției umane din trilogia Setea muntelui de sare. Deja estompate în Există nervi, prima încercare dramatică soresciană, urmele caragialiene se pierd în Iona, Paracliserul și Matca printre cele ale scriitorilor absurdului, îndeosebi ale lui Eugen Ionescu și Samuel Beckett. În același timp se observă că, dacă în cea dintâi piesă, comicului încă i se mai impune funcția de încartiruire
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
acut în lumină noile probleme ale omului modern, pe de altă parte, validitatea unor formule dramatice inedite. Pe lângă faptul că scriitorii români au încercat abordarea în manieră originală a complexei problematici a absurdului, meritorie credem că este și preluarea ștafetei caragialiene în demersul de investire a absurdului cu funcția de reflectare dureros de fidelă a realității în care se instalase tiranic. Capitolul VI Caragiale precursor al precursorilor 6.1. Urmuz și Caragiale Posibila influență pe care Kafka, Morgenstern sau Jarry, precum și
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
un absurd malign, apocaliptic. Fireasca ezitare de a-l plasa pe Urmuz în rândul scriitorilor de factură postcaragialiană se dovedește fără temei după declanșarea brainstorming-ului generator de fascicule centrate pe punctele nodale, pe zonele de intersecție dintre spațiul imaginarului caragialian și cel urmuzian. Dacă la nivelul tipologiei, zona comună hașurată este cea a "amicilor", a "moftangiului" politician sau "savant", a triunghiului conjugal și a "omului mecanomorf"4, iar la cel tematic, interferențe se constată în tratarea temei familiei, în schimb
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
indivizibil cel mai vast, integrănd parodia, comicul absurdului, caricatura, grotescul, ironia, alegoria, paradoxul, comicul derivat din onomastică, aluzia, concizia, neutralitatea și detașarea, precum și procedeele antiliteraturii. Este necesar să precizăm de la început că nici unul dintre aceste elemente care pot sugera descendența caragialiană a lui Urmuz, nu poartă stigmatul epigonismului ci, dimpotrivă, dezvăluie transmutația creatoare ce dă măsura profundei originalități prin raportarea la prototip. Totuși, dacă, în ceea ce privește raportul dintre Urmuz și Kafka, sau Urmuz și Morgenstern, se poate vorbi de coincidențe de viziune
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]