KorAP: Find »[drukola/base=carmina & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...30 31 32 ...34 >

839 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795

în fața ghișeului de bilete, să încerce să se împace cu gândul că nu-i spusese niciodată "te iubesc". Biet orgoliu! O întâlnise pe Emilia în curtea uzinei, aproape de poartă. Era la finalul programului și nu avea cum să se ocolească. Carmina crezuse că femeia se va arăta încurcată, dar, în loc de orice stinghereală, ea își scutură coama neagră și încâlcită și-i spuse direct: Recunosc, atunci, la concertul acela simfonic, ți-am dat un bilet cu suflet. Și, așezând o mână molatică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
bătea foarte tare vântul. Cu fața ascunsă între gulerul hainei, aproape că s-a ciocnit de profesorul Alexe așa cum mergea cu ochii mai mult închiși din pricina prafului, cu poalele hainei fluturând, gata să se desprindă din butoniere. Ah, dumneavoastră, murmură Carmina și se lăsă trasă sub streașina unui magazin. El o privi și coama lui șatenă, încâlcită îi înmuie și bruma de rezistență resimțită. Avea nasul vinețiu, porii contractați de răceală. Sunt ca o frunză în vânt, îi spuse după un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
prielnic, așa-i? Dinții îi erau parcă tot mai galbeni, aproape maronii. Sau numai hazardul ți le aranjează pe toate în viață? Scoase o țigară, consumă câteva bețe de chibrit până reuși să aprindă. Vântul i le stingea pe rând. Carmina îl privi clipind nedumerită. Ce tot spunea omul acesta? Cam prea greu de înghițit gălușca, mă, îi spuse după ce slobozi primul fum. Deci îmi este bine, spuse ea rar, consternată, prea bine chiar.. Alexe parcă luase foc în interior. Din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
cinică, mă. Își împinse buza de jos înainte. Terminase țigara de câteva minute, o strivise sub talpă. Acum se scormonea după alta. Pe cer se târau nori de ploaie. Ovidiu revenise după o întârziere destul de mare. Era într-o sâmbătă. Carmina nu-l mai aștepta, sâmbăta Ovidiu n-o vizita niciodată. Spre deosebire de celelalte dăți, sună la ușă și așteptă să i se deschidă, sprijinit cu o mână de perete. Intră în hol, își privi papucii aliniați lângă cuier, oftă, își aplecă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
cuier, oftă, își aplecă fruntea și rămase un timp în fața femeii. Apoi o rugă să-l însoțească la mașină. Arăta neguros, cu cearcăne adânci, vineții săpate sub ochii de culoarea mierii. Rămase sprijinit de tocul ușii din sufragerie, cât timp Carmina, pitită în dosul șifonierului, se îmbrăca. Haide, îi spuse, când o văzu oprită în fața oglinzii, cu părul adunat în palme. Da, leagă-l, îi spuse și o privi zâmbind cum își strânge părul cu un șnur de piele. Așa, așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
în dosul șifonierului, se îmbrăca. Haide, îi spuse, când o văzu oprită în fața oglinzii, cu părul adunat în palme. Da, leagă-l, îi spuse și o privi zâmbind cum își strânge părul cu un șnur de piele. Așa, așa arată Carmina mea. Avea o fustă cu șase pliuri în față. Perdeaua din cameră era adunată spre mijlocul ferestrei. Nu te-am mai văzut cu bluza asta, îi spuse Ovidiu în timp ce coborau scările, cu un ton de reproș, prevestitor de furtună. Bătrânica

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
care depășea firescul. Îi urmări cum se apropie amândoi de mașină, cum se instalează tăcuți pe banchetă. Bărbatul porni motorul. Privea cu încăpățânare înainte. La stop bătea nervos darabana cu degetele pe volan. Era grav, solemn, părea nedormit. Lângă el Carmina zăcea împietrită în scaun. Nu prea știa la ce să se aștepte. El nu era dispus s-o privească sau să o lămurească. Pe chipul lui era evidentă expresia de încordare. Carmina știa că nu i se poate opune, că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
volan. Era grav, solemn, părea nedormit. Lângă el Carmina zăcea împietrită în scaun. Nu prea știa la ce să se aștepte. El nu era dispus s-o privească sau să o lămurească. Pe chipul lui era evidentă expresia de încordare. Carmina știa că nu i se poate opune, că se afla în mâinile lui. Poate o să se întâmple acum, își zise, crispată și sângele îi coborî din obraji. Poate acum. De îndată ce se văzu dincolo de marginea orașului mașina țâșni înainte, ca scăpată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
țâșni înainte, ca scăpată din chingi. Geamul era puțin lăsat în jos. Prin fâșia îngustă aerul pătrundea cu repeziciune în interiorul automobilului. O șuviță de păr i se sălta bărbatului pe frunte. Ședea drept, cu ochii înainte, era atât de solemn! Carmina nu știa unde vor merge, aproape că nici n-o mai interesa. Era multă verdeață și multă lumină în jur. Mașina trepida, parcă în rezonanță cu vibrațiile lăuntrice. Arborii, bornele kilometrice defilau cu repeziciune pe lângă ei. Femeia își aminti că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
prin ștrangulare. În față, unde fâșia de șosea se îngusta tot mai mult, departe, cerul căpăta minunate tente viorii. Acolo o fi asfințitul? se întrebă femeia și nu știa cu siguranță răspunsul. Nu te-am mai văzut de multă vreme, Carmina, îl auzi și simți cum liniștea începe să se adune în ea picătură cu picătură. Dincolo de aparențe, bărbatul părea tandru. Tăcu o vreme pe jumătate întors către ea. Te-am tot așteptat, murmură ea abia auzit. Mi-era dor de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
când jocul lui își va pierde strălucirea se va retrage fără să considere necesar măcar să-i dea o explicație. Era prea măruntă pentru el ca să-l intereseze cu adevărat frământările ei, viața ei. Atunci când Ovidiu începuse să-și rărească vizitele, Carmina constată că el este la curent cu multe din aspectele zilelor ei era foarte clar că cineva îl informa, întrebările lui deveniseră mult mai precise, știa de unde să pornească, unde anume să încerce să descopere hibele, zâmbea nervos când ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
doi copii, o poziție foarte sigură. Mica lui slăbiciune, cunoscută de toți,până și de Larisa, nu deranja pe nimeni pentru moment, atâta vreme cât el nu-și pierdea capul și se dovedea înțelegător, se achita de sarcini cu precizie și promptitudine. Carmina era sigură că ar fi sacrificat-o fără să șovăie de îndată ce ar fi intrat la bănuieli cineva și i-ar fi pus sub semnul întrebării viitorul și urcușul lui către înaltele culmi. Muncise prea mult ca să-și permită să rateze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
cafea, le va depune pe tava de inox. Se va șterge de zaț frecându-și palma una de alta. Doamne, Dumnezeule, va spune, n-aș fi crezut niciodată că se va întâmpla așa ceva. Își va strânge mâinile una în alta. Carmina va sta nemișcată lângă perdea, cu spatele la fereastră, va întreba absentă: Ce anume să se întâmple? Și Sidonia, descoperită, tresărind în timpul jocului prea complicat al mușchilor faciali, o va privi printre riduri, două luminițe mici, umede, negre, iscoditoare. Va rămâne pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
cu spatele la fereastră, va întreba absentă: Ce anume să se întâmple? Și Sidonia, descoperită, tresărind în timpul jocului prea complicat al mușchilor faciali, o va privi printre riduri, două luminițe mici, umede, negre, iscoditoare. Va rămâne pe gânduri. N-avea de gând Carmina să depună reclamație? Oh, slavă Domnului! Atât i-ar trebui lui Ovidiu, ca să-și pună tot sistemul în cap. Eu am ținut la tine, măi, fată, ca la propria mea copchilă, va spune și o șuviță se va desprinde din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
tot sistemul în cap. Eu am ținut la tine, măi, fată, ca la propria mea copchilă, va spune și o șuviță se va desprinde din cocul minuscul, strâns în grabă și-i va atârna pe piept. Și eu? va întreba Carmina nemișcată, cu mâinile prinse una de alta la spate. Tu? va tresări Sidonia și va recunoaște cu voce înceată: Tu n-ai nici o vină, Carmina, dacă Ovidiu te-ar fi lăsat în pace ți-ai fi refăcut de mult viața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
cocul minuscul, strâns în grabă și-i va atârna pe piept. Și eu? va întreba Carmina nemișcată, cu mâinile prinse una de alta la spate. Tu? va tresări Sidonia și va recunoaște cu voce înceată: Tu n-ai nici o vină, Carmina, dacă Ovidiu te-ar fi lăsat în pace ți-ai fi refăcut de mult viața. Putea să nu mai joace teatru, ce avea de aflat, aflase: Carmina nu va depune plângere la Poliție. Carmina se răsuci pe cearceaf. Soarele dogorea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
tresări Sidonia și va recunoaște cu voce înceată: Tu n-ai nici o vină, Carmina, dacă Ovidiu te-ar fi lăsat în pace ți-ai fi refăcut de mult viața. Putea să nu mai joace teatru, ce avea de aflat, aflase: Carmina nu va depune plângere la Poliție. Carmina se răsuci pe cearceaf. Soarele dogorea cu putere, deși se simțea și suflul răcoros al mării. Tot atunci, noaptea, puțin mai târziu, sună telefonul lung, strident. Ea rămăsese cu gesturile suspendate, așteptând ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
înceată: Tu n-ai nici o vină, Carmina, dacă Ovidiu te-ar fi lăsat în pace ți-ai fi refăcut de mult viața. Putea să nu mai joace teatru, ce avea de aflat, aflase: Carmina nu va depune plângere la Poliție. Carmina se răsuci pe cearceaf. Soarele dogorea cu putere, deși se simțea și suflul răcoros al mării. Tot atunci, noaptea, puțin mai târziu, sună telefonul lung, strident. Ea rămăsese cu gesturile suspendate, așteptând ca apelurile să înceteze. Avea reacții întârziate. Încercă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
mâine o zi. În hol va toarce lingușitor pe lângă Larisa, va întreba dacă băiatul cel mic a mai făcut febră, ea va murmura adormită, la ora asta mai ai chef de vorbă, se va grăbi să dispară pe ușa dormitorului. Carmina se ridică aproape orbită de soare. Înaintă mai mult bâjbâind către apă, se opri când o simți, zbătându-i-se lent printre tălpi, rece ca gheața.Stătu nemișcată cu ochii în larg. Se simțea fără apărare. Era foarte important ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
și răsfoia presa cu o punctualitate de robot. Deschidea ușa, făcea în fața Carminei rugămințile, o ploaie de cuvinte rostite în șoaptă, încărcate de expresiile, dacă vreți, dacă sunteți amabilă, dacă nu vă este cu supărare... Răsfoind după o vreme colecțiile, Carmina observă că Matei scria pe margini observații personale de genul: Oho, formidabil, asta e prea de tot, culmea ironiei, fantastic. Sau făcea sublinieri apăsate cu o linie sau două. Îi recunoscuse scrisul și abia aștepta sa-l revadă ca să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
Matei, i-a spus, când au rămas singuri, vă rog să nu mai faceți notații personale pe reviste. Nu sunt ale mele sau ale dumneavoastră, sunt un bun comun. Poate altcineva, citind textul, va fi nemulțumit de comentariile dumneavoastră. Pe măsură ce Carmina îi vorbea, omul se ridica în picioare, cu sângele scurs din obraji, cu pleoapele plecate, puțin încruntat, exact ca un elev prins cu cine știe ce șotie. Printre firele de păr rărite se vedea pielea capului galbenă. Vă rog să mă scuzați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
mă scuzați, da, aveți perfectă dreptate, am procedat stupid, da, foarte exact.. Turuind aceleași fraze își asigură retragerea către ușă. Când reuși să ajungă la clanță deschise cu rapiditate și se strecură afară murmurând: Sărut mâna, scuzați. După ce termină programul Carmina îl regăsi dincolo de poartă așteptând nemișcat, cu basca fixată pe-o ureche, cu mapa sub braț, foarte drept, cu ochii pe ceasul mare de la intrare. Știți, îi spuse, după ce își potrivi pasul cu al ei, cândva am avut abonament la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
acasă îl găsi pe Ovidiu așteptând-o în fotoliu, picior peste picior. Înțelese dintr-o privire că nu era într-o dispoziție prea grozavă. Te-am căutat și ieri și alaltăieri, îi spuse fixând-o. Te cam joci cu focul, Carmina. Abia își scosese pantofii din picioare. Veni în cameră, se așeză pe canapea, în fața lui, oftă. Închipuie-ți, ieri am stat la un banal rând de căpșune. Știi cât de mult îmi plac fructele. Era de ajuns să-mi fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
își apăsă ochii cu palmele. Ar fi vrut ca măcar o dată s-o scutească de-o asemenea scenă. Măcar o dată să vină la ea acasă, s-o cuprindă în brațe și să-i spună: mi-a fost dor de tine, Carmina. Dar nu el nu spunea vorbe frumoase decât după ce treceau de o culme a exasperării, atunci când o vedea cum tremură toată de enervare și epuizată după atâtea întrebări și răspunsuri, încerca să-i opună rezistență și-l îndepărta, scârbită de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
frig așa că am grăbit pasul înapoi spre hotel. În cameră am constatat că recepționera nu-mi plasase pe nimeni, probabil că cei veniți dimineață erau perechi, perechi. Bravo lor! Când am coborât la masa de seară, cu rochia purpurie, rochia Carmina, așa cum i-ai spus tu, vedeam lumea cu ochi foarte limpezi. Obrajii îmi erau fierbinți deși nu stătusem decât o oră la plajă. Știam că-mi șade bine când sunt îmbujorată. Mi-am căutat o masă mai retrasă. M-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]