4,513 matches
-
nr. 1160 din 05 martie 2014 Toate Articolele Autorului mă întreb adeseori cine este poetul omul sau tăcerea adulmec trupul ei când versurile curg și nu mai înțeleg unde mă aflu în afara ei în ea pas de sânge apă învolburată cascada infinitului mic atacul neîntrerupt al gândurilor mă destramă adorm mă trezesc mor în fiecare trezire răspunsul nu vine de niciunde aprind lampa cu un singur ochi și mă scufund în el ca în apele mătcii din care am venit grăbită
OMUL SAU TĂCEREA de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 1160 din 05 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383463_a_384792]
-
început soarta m-a ispitit să mă aducă unde dorea ea, trimițându-mi visuri roz cu iubiri de poveste, cu aventuri și călătorii nesfîrșite până la capătul pământului, în împărății unde laptele și mierea se revarsă în valuri dulci aurii, în cascade diafane, promițându-mi că le voi avea la degetul mic pe toate, dacă voi avea curajul de a mă urca pe aripile caruselului timpului. În visele acelea ademenitoare abia ce se ivea vreun zmeu fioros care-mi luase urma și
ÎN CARUSELUL DESTINULUI (1) de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 1971 din 24 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/383572_a_384901]
-
cărare, Prin pietrele aspre atent șerpuiește. Mai murmură-n cale zglobie și-adună Grăunțe de rouă și picuri de ploaie, Sau stropii cei mari risipiți de furtună, Pe care apoi îi preschimbă-n șuvoaie; Aleargă spre văi cu destin împlinit, Cascada prelinsă spre barbă din frunte, Din el, cavalerul semeț și-mpietrit. Regal de iubire văzut-am în munte. *** Referință Bibliografică: Regal de iubire / Ovidiu Oana Pârâu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1989, Anul VI, 11 iunie 2016. Drepturi de
REGAL DE IUBIRE de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1989 din 11 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383624_a_384953]
-
niște ilustrații din cărțile cu povești. Port cu mine atâtea impresii pe care mi-ar plăcea să le împărtășesc unui cititor dornic să mă întovărășească cu gândul... Marele Canion, printre stâncile roșii în coborâre abruptă peste 2000m sub nivelul solului... Cascada Niagara, fierbând continuu în abur, tunet și curcubeu... Miami, cu canalele lui de vis, unde vile cumpărate la prețuri exorbitante își etalează la ponton yachturile elegante ca pe niște accesorii de marcă... Insulele din Caraibe, a căror bogăție de neegalat
CÂND ,,CERUL SE SPARGE CRUNT ŞI CADE ÎN OCEANE” de EMILIA ȚUŢUIANU în ediţia nr. 2304 din 22 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382962_a_384291]
-
să participe gratuit la repetițiile orchestrei simfonice, în limita locurilor disponibile în sala de concerte. JOI, 18 APRILIE, ORA 19:00, FOAIERUL FILARMONICII „OLTENIA” Recital de harpa susținut de PATAKI ROZALIA În program: Georg Friedrich Händel: Passacaglia Charles Oberthür: “La cascade” (“Trois études caractéristique”, op. 57) Henriette Renié: “La Rivière” Stan Golestan: “Balada română” Marcel Tournier: Thème et variations Sergiu Natra: Sephardic românce din culegerea “A book of Hebrew songs for harp” Antonio de Cabezón: Pavana și variațiuni Alphonse Hasselmans: “La
“Zilele Muzicale Aniversare – 66” [Corola-blog/BlogPost/93517_a_94809]
-
neobișnuit pentru cele 30 de cărți la care a lucrat până în prezent, aceste două apariții recente au fost lansate mai întâi în America, respectiv din California și Colorado până în statele Michigan, Ohio din S.U.A., apoi în Windsor și Hamilton, aproape de Cascada Niagara, în Canada. Este o datorie profesională, ca noile apariții să fie prezentate și publicului cititor din țară, unde lansarea s-a făcut la Sibiu, Deva, Cluj-Napoca și acum la Bistrița, urmând ca periplul să continue, conform programării existente, la
CÂND ARTELE ÎȘI DAU MÂNA LA BISTRIȚA [Corola-blog/BlogPost/93508_a_94800]
-
de cântecul sirenelor. N-ar fi știut să spună de când dura acea tăcere deplină. Simțea În tâmple șuieratul surd al sângelui. Toate umorile se precipitau Înlăuntrul lui. Din când În când, i se părea că se găsește pe buza unei cascade uriașe care se prăvălea spre măruntaiele pământului. Era copleșit de bubuitul propriului său trup. Apoi, dindărătul ușii Închise, desluși un ușor târșâit. Oameni care se Înghesuiau Încercând să nu se facă auziți, Înăbușind cu mâna sunetul glasurilor, ca să nu Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
tăblițele rotunde din metal pe care le ținea legate la Încheieturile mâinilor. Îi fixa cu niște ochi cum nu se poate mai negri, ca două pietre de onix. Își plecase capul, Îndoindu-și voluptuos pe spate gâtul Împodobit cu o cascadă de cercuri subțiri din aur. Apoi Își mișcă umerii ca și când ar fi fost pe punctul să plece, agitându-și bustul și șoldurile splendide, până când Întregul trup prinse a i se ondula pe călcâiele subțiri, prinse și ele În cercuri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
unui clopot, pe care numai o ureche exersată o poate percepe Înainte ca acesta să crape pe nepusă masă. Iar urechea poetului, rafinat de muze și de obișnuința cu glasul anticilor, percepea În mod limpede acea disonanță, ca zgomotul unei cascade din depărtare. — Oraș de tâlhari, repetă el plecând de la fereastră. În sfârșit, un slujbaș, Îmbrăcat În uniforma țipătoare a Artei, Îl chemă fără politețe și Îl conduse la etajul superior, deasupra galeriei ce acoperea spațiul vechii Piețe. Rectorul ședea Înapoia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ferindu-se să atingă pereții, ca să nu provoace o prăbușire bruscă a nisipului. Pământul era destul de uscat, căci sute de ani nu căzuse nici cel mai mic strop de ploaie, de aceea nisipul aluneca din când în când în nestăvilite cascade, obligându-i să aducă din munții din apropiere o mulțime de bucăți de piatră neagră și netedă și să le așeze, cu răbdare, de-a lungul pereților. Fără uneltele necesare, ciment sau mortar, făceau eforturi imense și abia dacă reușeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
piatră se desprinse la vreo zece metri deasupra lui, îl lovi în cap și-l lăsă inconștient, îngenuncheat pe fundul puțului cu fruntea rezemată de zid. Nisipul care ieșea din golul lăsat de piatră începu să se scurgă precum o cascadă firavă, ce se mărea din ce în ce mai mult, pe măsură ce treceau minutele. Afară, sclavul însărcinat să-l ajute pe cel de jos nu auzi lovitura surdă și nici nu observă ceva ciudat. Nisipul continua să se scurgă ca într-o implacabilă clepsidră care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
praf. E catifelat și moale, are culoarea pudrei Rachel II pe care o folosea pe vremuri mama, cînd eram mică. Picioarele mele În sandale se albesc pînă la genunchi, picioare mate, pudrate, picioare de gips, picioare de manechin. Înaintez În cascade, În explozii de praf. Nu mai am buze, nu mai am gene. Limba se Îngroașă, se Încarcă, se face păstoasă, amară. Laringele meu e o pîlnie pe pereții căreia aerul depune un strat subțire argintiu de ciment - cu fiecare pas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de o gură murdară. Mizeriile trupului și ale spiritului nesecatele noastre rezervoare de bucurie și greață. Lumina candelabrelor de cristal din holul hotelului Athénée Palace inundă oglinzile Încastrate În tapetul opalin; spațiul se dilată prin repetare, devine un fel de cascadă, percepția vizuală se Încarcă de o vibrație aproape sonoră. Pe canapelele și fotoliile cu spătare aurite, Îmbrăcate În mătase vernil, așezate din loc În loc de-a lungul pereților, respectînd parcă distanța artistocratică, cîteva femei singure, Îmbrăcate În rochii din țesături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
atât de cumplită este. Inutil să mai spun că valurile sunt atât de mari, încât noi, eu, prințul Luca și covorul, suntem exact ca un grăunte de nisip căzând în deșert, ca o picătură supărată pe insignifianța ei înfruntând o cascadă. Suntem nebuni. Covorul s-a transformat în mașină roșie, cu roți de motocicletă și țevi uriașe de eșapament curbate până la cer, în formă de săbii japoneze ce gâdilă cu nesimțire învelișul lumii. Farurile luminează brusc și sunt încruntate. Noi nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
răvășind și în același timp decompunând geometria Arenei Norilor. Cerul se vărsă asemenea unei lacrimi titanice și explodă, iar uriașele valuri clătinară scena pe care Ioneștii tocmai își regăseau liniștea și atingeau mărirea finală. Triluri de păsări. Pereți prăbușinzi de cascade. Dialoguri repezi între rechini și tigri, toate acestea se luminau și apăreau, clar, pe măsură ce magma și pasta perfect omogenă pe care o forma piesa trupei Ionescu se stingea ușor, declarând dulci revederi și păreri de rău. Acum - liniște. Odată cu trupa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Trunchiuri de copaci și crengi aduse de pârâu, zăceau acolo pe jumătate scufun date. Apa se arunca furioasă peste ele, dispărând de partea cealaltă într-o vâltoare invizibilă din locul în care se aflau cei doi. Pe măsură ce se apropiau, zgomotul cascadei devenea tot mai puternic. În aer plutea un miros intens de umezeală. Pe cât de năvalnic era pârâul de munte până la barajul natural pe atât de liniștit era dincolo de acesta. Apa se aduna într-un bazin mare aflat la poalele stâncii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mulțime de bolovani aduși acolo de ape. De undeva, din față, se auzea un murmur care creștea în intensitate pe măsură ce se apropiau. Erau acum pe un povârniș de unde puteau vedea sub ei apele aruncându-se într-o vâltoare, ca o cascadă în miniatură. Mai jos, pârâul forma un bazin de apă liniștită, pierzându-se apoi la vale, printre copaci. Ajunseseră exact deasupra fostei tabere a țiganilor zlătari, acolo unde îl dusese Vasilică Pohoață cu trei ani în urmă. S-au mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
voi, nu i-a mai văzut nimeni, răspunse acesta, căutând un loc să coboare pe lângă apa ce curgea dincolo de prag, și-or fi găsit alte pâraie unde să spele nisipul aurifer. Bătrânul ajunsese deja jos, la baza stâncii ce forma cascada, făcându-i semn inspectorului să coboare și el. Haide, odată! spuse el nerăbdător. Parcă spuneai că te grăbești. Fără să-l mai aștepte, păși în apa mică de la mal și, aplecându-se ușor pe o parte dispăru dincolo de pânza de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mal și, aplecându-se ușor pe o parte dispăru dincolo de pânza de apă ce curgea de sus. Cristian sări și el repede de pe stâncă, ajungând în locul unde stătuse socrul său câteva clipe mai înainte. Se aplecă înainte și trecu prin cascadă. Erau acum într-o scobitură săpată de ape în stânca de deasupra lor. Din cauza umezelii, totul era acoperit cu un mușchi alunecos ce mustea de apă. Picături mari se prelingeau din tavanul nu prea înalt de deasupra. Mirosea puternic a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de apa care curge de sus. No, uită-te la tine, ești ud ca un mâț plouat. Într-adevăr, cămașa inspectorului era leoarcă. Nu fusese atent cum procedase bătrânul comisar. El trecuse de-a dreptul prin pânza de apă a cascadei. Sunt sigur că n-ai nimic de schimb la tine, nu-i așa? Cristian dădu a lehamite din mână, făcându-i semn să-l lase în pace. Bineînțeles că nu avea haine de schimb. Când plecase de acasă nici prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
oprise puțin ca să-și tragă sufletul. Galeria urca acum extrem de abrupt și bătrânul obosise. Eram împreună cu niște prieteni când am descoperit-o. Ne jucam jos, în poienița de pe malul pârâului, continuă el vorbind încet, ne scăldam în micul iaz de sub cascadă. Nu aveam voie să trecem mai sus de drumul forestier. Muntele Rău e blestemat, nimeni nu urca acolo, nici măcar în ziua de azi. Pe deasupra, nu am fi îndrăznit niciodată să ne ducem acolo, însă prin tunel ni s-a părut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
niște pulpe de berbec, iar sânii ca niște verze uriașe. Fața lătăreață și cărnoasă făcea impresia unei nudități aproape indecente și avea mai multe rânduri de bărbii, sau mai bine zis gușe. Nici nu știu câte erau, cădeau într-un fel de cascadă voluminoasă pe sânii ei ampli. De obicei se îmbrăca într-o rochie roz foarte largă, fără talie, și toată ziua purta pe cap o pălărie mare de pai. Dar când își despletea părul - ceea ce făcea din când în când întrucât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
rău decât În temniță la Stinche! Îi strigă celălalt. Se pare că măcar domnia ta izbutești să ieși, noaptea... Dante se Întoarse dintr-o dată și făcu câțiva pași spre bărbatul acela. Sângele Începuse să Îi zvâcnească În tâmple cu vuietul unei cascade. Vederea Îi era și ea Înnegurată de oboseală și de starea de rău. Virtuțile Îi cedau, Își dădea seama de asta cu detașarea unui observator străin, În timp ce Își Întindea mâinile spre interlocutor, care se grăbi să coboare spre corpul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pândea. Brusc, se ridică și o apucă Într-acolo. Brandan, Între timp, o zbughise Îndărăt. Silueta unei femei apăruse În cadrul ușii, luminată de o rază a lunii. Dante Îi văzu lămurit părul, lung și despletit pe spate, alb precum o cascadă de gheață pe creasta unui munte. Între timp, Brandan dăduse fuga În spatele altarului, În loc să alerge spre sacristie. În partea aceea nu avea nici o cale de scăpare, se gândi priorul, Îndreptându-se și el Într-acolo cu intenția de a-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
chip care apăruse În biserică acoperit de un strat de machiaj lucios, pentru a imita ceara. Ridică mâna spre ea până când Îi atinse obrazul cu degetele. Nu purta nici o mască. Trupul zvelt Îi era acoperit, până dincolo de talie, de o cascadă de păr alb care, inițial, crea impresia unei bătrâneți Înaintate. Dar era vorba, iarăși, de o iluzie. Era curgător și splendid, un torent de zăpadă demn de un Înger adolescent. Exista ceva nefiresc În acea frumusețe, simțea poetul, ceva ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]