1,635 matches
-
o mirifică inflorescență a copacului, așa cum cactușii sau trestia de bambus înfloresc o dată la un veac. Le-am luat acasă. Până și sub iepuri sau sub căprioarele cele mai blânde se ascundea lama fermă, neiertătoare, a cuțitului de oțel. În castan, asemenea unor bătrâni indieni, stăteam la sfat. Când Luci se plictisise să mai vorbească despre cai, după ce îi îmbrăca în atâta fir de aur, rubine și mătăsuri grele încît nu mai știa ce să inventeze (el pretindea că are într-
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
îmi imaginasem niciodată o femeie. "Asta e douăzeci și cinci de lei, nu e de nasul vostru", încheiase bărbatul, râzând. După ce se duseseră aproape toți acasă, pe la nouă și ceva seara, am mers cu Luci în spatele blocului și ne-am suit în castanul bătrân în scorbura căruia găsiserăm ascuțitorile. Am mai stat vreun sfert de oră comentând cele întîmplate - venirea negustorului de fleacuri - și privind tot timpul, la lumina palidă a neonului din curtea morii, cesulețele noastre de tablă aurie. Luci tocmai începuse
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
a terminat povestea, în liniștea nopții se auzeau vuind tramvaiele care treceau pe Ștefan cel Mare. A doua zi a fost ultima zi. În dimineața rece m-am întîlnit cu Luci și Sandu, prietenii mei, și ne-am suit în castan. Copacul făcuse fructe mari și țepoase. Am dezghiocat toată dimineța castanele lucioase. Sandu a găsit atunci, și îmi amintesc țipătul lui de surpriză, sub o coajă verde cu țepi, un cristal mare și greu, sclipitor. Era ca un ou de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
toată dimineța castanele lucioase. Sandu a găsit atunci, și îmi amintesc țipătul lui de surpriză, sub o coajă verde cu țepi, un cristal mare și greu, sclipitor. Era ca un ou de sticlă prin care lumina trecea lin. Când un castan face asemenea fructe, m-am gândit atunci, nu e bine. Pe la douăsprezece, cum la Scara Unu Mendebilul nu apărea și totul părea să lâncezească, ne-am gândit la un joc vechi, dinainte de Vrăjitroacă, numit Exploratorii. La jumătatea blocului se afla
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
asta ar putea trăda niște sentimente ascunse, sau l-ar putea face pe celălalt să le bănuiască la mine . Din acea perioadă îmi amintesc niște ierni grele, cu omătul ajungând până la ferestrele școlii, cu amurguri coborând în valuri roșii-cenușii peste castanii din curte și peste depozitul nostalgic, de cărămidă, de lângă școală. Aerul devenea cafeniu și, în zloata de la ieșirea din școală, băieții care așteptau cu bulgări în mâini și mănușile fleașcă să treacă pe-acolo fetele aveau ochii purpurii, scânteietori ca
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
am luat un aer profesoral și m-am apucat să-i explic că Sandburg este un mare poet, dar Gina a continuat să-l nege cu indignare. Altă dată am însoțit-o până acasă, în jos pe Taras Sevcenco. Din castanii aproape cu totul desfrunziți cădeau uneori fructele lucioase, iar casele cenușii aveau pereții uzi. Mirosea puternic, nostalgic a fum de prin curțile cu grilaje de fier forjat. Ea purta o haină de ploaie dintr-un material lucios, galben-citron și se
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
care zdrăngănea pe Mihai Bravu. Am coborât la spitalul Colentina, unde totul era atât de concret și de indiferent în același timp încît parcă visam. În curte, printre pavilioanele cu verande însorite, semănând cu niște galioane fără catarge, se înălțau castani și plopi bătrâni. Pe băncile de sub ei foiau, în acea zi de vizită, bolnavi în halate grena și bleumarin. Unii erau dărâmați bine, verzui la față, dar alții, mai ales câteva fete cu părul lucios și buclat, arătau atât de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
moralul. Se pare că absența celorlalți și lipsa unei ocupații mi-au dat voie să văd și mi-au relevat absurdul nu atît al situației, cît al condiției umane În general - umblînd adus de spate pe sub cei doi sau trei castani din care frunzele nu Încetează să cadă, dîndu-mi de lucru la nesfîrșit, o prefăcătorie perfectă. SÎnt prins Într-o capcană: mă simt vinovat și pentru că fac ceva, și pentru că, de fapt, nu fac nimic. Un an și patru luni? CÎT
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
În bezna dormitorului, probabil și-a luat cîteva pe spinare. Adorm la loc, ca după un coșmar - oboseala Îmi absoarbe la loc valul de adrenalină. Vremea se limpezește de la o zi la alta, e o toamnă blîndă, octombrie, plopii și castanii, salcîmii și mestecenii și ce pomi mai sînt pe aici s-au Îngălbenit și aruncă cu frunze În noi cînd trecem glorioși pe sub ei. Dimineața facem pregătire pentru jurămînt, răsună aleile de ropotul bocancilor și de cîntece despre un eroism
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
bărbia spre placa de sticlă de deasupra ușii spre secția de Neurologie. RÎde sonor. RÎdem sonor. — Păi... numai aici mai era liber. La Sinaia e ocupat integral. Și am rîs toată seara, topind aproape un pachet Întreg de Assos, sub castanii plini de flori din curte. Rică a aterizat la Deveselu de undeva de lîngă Orăștie (o poveste asemănătoare cu a mea) imediat după Revoluție și a fost distribuit la Bateria a 3-a. Iar acum a ajuns În spital pentru că
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
bîțÎindu-se la fereastră și el le face un semn imperial cu mîna. — Liniște! SÎnt patru sau cinci pavilioane cu un etaj, aceleași construcții cazone sovietice, din anii ’50, și printre ele șerpuiesc alei, peste care cad coroanele bogate ale castanilor. SÎnt tufe de mîna-maicii-domnului care Îmbracă gardurile de ciment sau de plasă de sîrmă. De asemenea, sînt lilieci, atît plante, cît și mamifere zburătoare. Și ce mai avem aici? Bănci și mese de ciment. Și aceste lumini care, atunci cînd
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
cu puterile din vise e tare... Tu ai visat vreodată că zbori? Tragem din țigări cu ochii cîrpiți de somn și ne ținem de două căni de ness. E dimineață, grădina de jos e irizată de soarele intens, pieziș, coroanele castanilor par să aibă o lumină proprie. — Știi că de obicei nu ne amintim mai mult de o culoare dintr-un vis... — Da? Păi, ce să zic... mă preocupă mai puțin cromatica. Dacă mai visez două nopți așa, Îmi vindec arsura
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Și bine că ăștia acum ne scurtează armata. Uaaa! CÎt mai avem? Patru luni. Patru luni de armată? Îți vine să crezi? Spre seară, stăm În salon și citim presa. Costinel și colegii lui atîrnă de zăbrelele ferestrelor, privind coroanele castanilor, păsările și ce mai e de privit. Doar unul a rămas În pat, țeapăn, cu pătura trasă pînă sub ochi - fixează inert tavanul, lăsînd senzația unui om nelocuit, dus de-acasă. De pe alei vine o rumoare pașnică; e ora mesei
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
a avut mai mulți spectatori decît am crezut noi. Nici nu știm cine rîde și de unde, pentru că se cutremură de rîs pavilioanele, plopii, văzduhul, În timp ce alaiul electoral Înhață urna, unii stînjeniți, alții rîzÎnd la rîndul lor, și dispare pe sub coroanele castanilor spre celălalt pavilion. Petcu e declarat eroul zilei. Seara Îl găsește fericit, așezat În pat, ochii i se Învîrt ca două mărgele negre, aproape independent unul față de celălalt, iar picioarele i se bîțÎie sub pătură - ba chiar i-am făcut
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
casei Belmont, croindu-și drum printre tufele de liliac, de călini, de azalee, de soc și de arțari pitici, japonezi, care scoseseră muguri roșii, creți, ca niște mărgele de coral. Ici-colo se sumețea câte un copac mai înalt, brazi, sau castani sau câte un bătrân stejar pitic. Zona aceasta, în care se amestecau vegetația pitică și cea înaltă, era denumită uneori „dumbrava“ și alteori „crângul“. Potecile erau ierboase sau, pe alocuri, dădeau la iveală un pământ brun, acoperit cu mușchi. Lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ABURI Pe vremea când trenurile treceau prin gara noastră trase de locomotive cu aburi, stadionul se afla în același loc, adică la o depărtare nu prea mare de gară. Doar că era mai dărăpănat și mai neîngrijit. Bulevardul, străjuit de castani, se întindea drept cât vedeai cu ochii, ducând în centru, la fel ca și în ziua de azi. Gara era mai sărăcăcioasă, animată de lume mai prost îmbrăcată, mai încărcată de poveri, mai grăbită și poate mai speriată. Exista însă
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Dacă nu ploua, zile întregi cerul rămânea acoperit de nori o pânză cenușie și deasă întinsă peste oraș. Ferestrele de pe latura lungă a clasei dădeau tot în Strada Principală, ca și anul trecut. Se vedea capul bulevardului Regina Elisabeta, cu castanii lui deși, afundându-se ca într-o pădure întunecoasă. Cătălin stătea de vorbă cu Nelu Manolache. Îl întreba: Noaptea tu visezi întâmplări? Eu visez locuri. Nelu Manolache râdea: Eu îl visez pe tata că vine și mă croiește c-un
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
îl visez pe tata că vine și mă croiește c-un băț pe spinare. Aș zice că-s întâmplări, nu? Tu ce fel de locuri visezi? Cătălin se gândea la bulevardul Regina Elisabeta și deși știa că e străjuit de castani de la un capăt la celălalt, urmând curbura lină a văii Prahovei, pe malul drept, în vise se pomenea la un moment dat mergând pe malul stâng. Era același bulevard și Cătălin nu-și amintea să fi trecut vreun pod. Și
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
se pomenea la un moment dat mergând pe malul stâng. Era același bulevard și Cătălin nu-și amintea să fi trecut vreun pod. Și bulevardul nu mai era plat așa cum îl știa, ci urca, urca mereu, iar într-o latură castanii nu mai erau castani, ci o pădure adevărată, sălbatică, la o oarecare distanță de drum. Iar capătul drumului nu se zărea. Asta trebuie că-i viața ta! îi explica Avram Botea cu convingere. Urci mereu, înțelegi? La fel povestește și
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
moment dat mergând pe malul stâng. Era același bulevard și Cătălin nu-și amintea să fi trecut vreun pod. Și bulevardul nu mai era plat așa cum îl știa, ci urca, urca mereu, iar într-o latură castanii nu mai erau castani, ci o pădure adevărată, sălbatică, la o oarecare distanță de drum. Iar capătul drumului nu se zărea. Asta trebuie că-i viața ta! îi explica Avram Botea cu convingere. Urci mereu, înțelegi? La fel povestește și tata. A tot visat
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
gata în orice clipă să se ferească de o lovitură venită pe neașteptate. Tu visezi locuri sau întâmplări? îl întrebă Cătălin. Ce?! făcu Damian, surprins, c-o ușoară zvâcnitură înainte. Cătălin visa în multe nopți că se afundă în desișul castanilor de pe bulevardul Regina Elisabeta, care te scoate afară din oraș, și merge și tot merge până când în dreapta sa Valea Prahovei se lărgea și se adâncea imens, însorită, până într-atât încât departe pe versantul celălalt abia mai puteai desluși o
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
pași de Daniel fără să-și coboare măcar privirea către el. Știind prea bine cine este, Horia Victor i-ar fi expediat totuși un bulgăre de zăpadă drept în spate și chiar se aplecă iute după zăpadă la piciorul unui castan. Hei, tu nu ești zdravăn! îi șopti șuierat Daniel. Pe Horia Victor îl scutură un râs la fel de șuierat, pe care nu și-l putu reține. Ceva nu era tocmai în regulă cu băiatul ăsta. Într-una din primele zile ale
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
brăzdau cu negru o întindere de zăpadă albă strălucind în soare. Horia Victor găsi și pe bucata aceea de drum în ce să mai arunce cu sârg câte un bulgăre de zăpadă: dacă nu după vrăbii, măcar în trunchiuri de castan, la țintă. Dar abia în locul unde începea strada Judecătoriei găsi ținta adevărată. O necunoscută. Era o femeie încă tânără, zveltă, bine îmbrăcată, care tocmai dăduse colțul și abia apucase să facă vreo câțiva pași pe strada Judecătoriei. Daniel văzu bulgărele
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
lungul străzii. N-aude fluierăturile scurte pe care, în urma sa, le schimbă între ei, conspirativ, Chițu și cu ai lui, care se furișează cu o agilitate ieșită din comun în urmărirea domnului Panciu tupilându-se când după un trunchi de castan, când după altul, străbătând în mare viteză spațiile deschise de pe trotuarul larg. Precauții inutile, căci profesorul pășește grăbit și obosit fără să se uite nici în dreapta, nici în stânga. De după un trunchi Mazilu face către Chițu un gest întrebător și ridică
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
ajunsese armata într-adevăr, o mizerie. Putem să rămânem camarazi și fără armată. Și să nu râvnim unul la nevasta celuilalt! Râdeau plimbându-se, în largul lor, răsfirați pe toată lățimea trotuarului de pe Bulevardul Libertății, fără nicio grabă printre bătrânii castani desfrunziți pe care doar gerurile nopților de primăvară timpurie îi mai opreau să înmugurească. Candidatele ar trebui să se prezinte în fața juriului. Care candidate? La măritiș. Viitoarele neveste. Trec frumușel prin fața noastră, eventual în costum de baie, le punem întrebări
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]