13,240 matches
-
un „tradiționalist” notoriu precum Bossuet îi va prelua argumentația și concluziile într-un opuscul intitulat Sur les trois Magdeleine. Drumul până la oficializarea normalității avea să mai dureze trei secole. Abia în 1969, după Vatican II așadar, calendarul liturgic al Bisericii Catolice a încetat să le mai sărbătorească pe cele „trei Marii” la 22 iulie, consacrând data Mariei din Magdala. Tradiția ortodoxă orthodoxă Spre deosebire de Proloagele noastre calchiate în bună măsură după tradiția catolică, Viețile Sfinților din tradiția orthodoxă greacă prezintă următoarea biografie
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
1969, după Vatican II așadar, calendarul liturgic al Bisericii Catolice a încetat să le mai sărbătorească pe cele „trei Marii” la 22 iulie, consacrând data Mariei din Magdala. Tradiția ortodoxă orthodoxă Spre deosebire de Proloagele noastre calchiate în bună măsură după tradiția catolică, Viețile Sfinților din tradiția orthodoxă greacă prezintă următoarea biografie a Mariei Magdalena. Ea s-a născut în Magdala, pe malul Tiberiadei. A fost de mică virtuoasă și credincioasă lui Dumnezeu. Era atât de virtuoasă, încât Duhul Sfânt ar fi putut
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de aici, Ramon K. Jusino propune o teorie 22 care merge și mai departe decât teoria lui De Boer: la originea actualei Evanghelii a lui Ioan s-ar afla o evanghelie orală a Mariei Magdalena. Jusino folosește monografia marelui specialist catolic în Noul Testament, Raymond Brown, The Community of the Beloved Disciple. The Life, Loves and Hates of an Individual Church in New Testament Times, apărută la New York în 1979. După R. Brown, autorul celei de-a patra evanghelii este un discipol
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Marcel Pagnol, Judas, montată în 1955 la Théâtre de Paris, sub directa supraveghere a Elvirei Popesco. Doi actori au jucat rolul protagonistului și amândoi au ajuns la spital în stare foarte gravă după numai câteva reprezentații, dovadă că acatistele Bisericii catolice au prins. Totuși, Biserica nu avea de ce să fie chiar atât de necruțătoare. Iuda apare umanizat, dediabolizat, într-un context istoric reconstituit cu minuție și talent de Pagnol. Trădarea lui survine după o noapte petrecută în casa părintească, la sugestia
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în polemica sa neobosită și adesea fără obiect împotriva catolicismului. Reactualizând polemica dintre Palamas și Varlaam Calabrezul, Stăniloae poartă propria bătălie împotriva „pseudo-Bisericii” de la Roma. Grigore Palamas, scrie el, a fost una dintre cele mai hulite figuri răsăritene din partea istoricilor catolici. Cauza este că doctrina lui a fost respinsă totdeauna de teologia catolică, fie pentru că aceasta era influențată de raționalismul scolastic simplificator, fie pentru că opoziția față de doctrina palamită, inaugurată de Varlaam poate cu prea puțină reflexiune, a întărit teologia catolică în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
dintre Palamas și Varlaam Calabrezul, Stăniloae poartă propria bătălie împotriva „pseudo-Bisericii” de la Roma. Grigore Palamas, scrie el, a fost una dintre cele mai hulite figuri răsăritene din partea istoricilor catolici. Cauza este că doctrina lui a fost respinsă totdeauna de teologia catolică, fie pentru că aceasta era influențată de raționalismul scolastic simplificator, fie pentru că opoziția față de doctrina palamită, inaugurată de Varlaam poate cu prea puțină reflexiune, a întărit teologia catolică în atitudinea ei scolastică intelectualistă față de Palamas. Din această cauză, adversarii ulteriori ai
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
istoricilor catolici. Cauza este că doctrina lui a fost respinsă totdeauna de teologia catolică, fie pentru că aceasta era influențată de raționalismul scolastic simplificator, fie pentru că opoziția față de doctrina palamită, inaugurată de Varlaam poate cu prea puțină reflexiune, a întărit teologia catolică în atitudinea ei scolastică intelectualistă față de Palamas. Din această cauză, adversarii ulteriori ai lui Palamas dintre greci au fost mai întotdeauna catolicizanți sau catolicizați, pentru că teologia catolică îi încuraja la această opoziție. Acesta a fost încă un motiv pentru care
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
doctrina palamită, inaugurată de Varlaam poate cu prea puțină reflexiune, a întărit teologia catolică în atitudinea ei scolastică intelectualistă față de Palamas. Din această cauză, adversarii ulteriori ai lui Palamas dintre greci au fost mai întotdeauna catolicizanți sau catolicizați, pentru că teologia catolică îi încuraja la această opoziție. Acesta a fost încă un motiv pentru care sfântul Grigore a fost considerat de Biserica ortodoxă un apărător al învățăturii ortodoxe, care, în opoziție cu intelectualismul scolastic, fundamentează experiența întâlnirii cu Dumnezeu a credinciosului rugător
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
experiența întâlnirii cu Dumnezeu a credinciosului rugător 221. După schisma din 1054, cele două Biserici s-au dispus în ordine de bătaie în spatele a două teologii „luptătoare”: a sfântului Toma D’Aquino și a sfântului Grigore Palamas. Afirmarea propriei identități, catolice sau ortodoxe, este totuna cu a fi partizanul tomismului sau palamismului. Monografia lui Stăniloae din 1938222 cuprinde două părți: prima reprezintă un lung studiu, de aproape două sute de pagini, despre „viața și învățătura lui Palamas”, în vreme ce a doua propune traducerea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
prin absență. Totuși, la sfârșitul textului, Stăniloae propune un număr de elemente în vederea împăcării celor două părți, palamită și antipalamită, și se declară destul de mulțumit de interesul pozitiv pe care catolicii încep să-l arate pentru opera lui Palamas. Teologia catolică ar fi credincioasă ei înșiși recunoscând că ființa divină, atunci când se manifestă în raport cu un lucru finit sau cu altul, se manifestă într-un fel care nu exclude alte moduri de manifestare; cât privește teologia ortodoxă, ea poate pune în evidență
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
spirit palamit, faptul că totalitatea ființei divine se manifestă în decursul fiecărei lucrări, dar de fiecare dată într-un fel diferit. Nu este vorba de o scurgere diminuată, în sens platonician, a ființei divine în lucruri, cum afirmă unii teologi catolici (sic!), dar aceeași ființă divină comunică prin intermediul energiilor cu creaturile, potrivit capacităților acestor creaturi, restrânse în structurile și potențialitatea lor229. Acest compromis va fi de scurtă durată, fiindcă în prefața pe care o va redacta pentru cea de-a doua
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
restrânse în structurile și potențialitatea lor229. Acest compromis va fi de scurtă durată, fiindcă în prefața pe care o va redacta pentru cea de-a doua ediție a monografiei despre Palamas (1993), Stăniloae revine la poziția sa intransigentă față de teologia catolică, socotită ca fiind purtătoare a germenilor raționalismului ateu și a unei viziuni maniheiste, ba chiar păgâne a lumii. III Așa cum s-a putut constata, teologia lui Stăniloae este profund ancorată în tradiția patristică - mai bine zis, într-o anumită tradiție
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
duh patristic, atât spre celelalte religii, cât și spre curentele pe care până atunci le tratase cu un radicalism neîngăduitor: mă refer în primul rând la ateism și la marxism. Fără compromisuri dogmatice, dar renunțând la morga autosuficienței pedagogice, magisteriul catolic încearcă o nouă împăcare cu „veacul acesta”, gest ale cărui consecințe încă nu s-au epuizat. Vatican II nu trebuie să rămână o poveste cantonată în spațiul catolic. Așa cum voi încerca să arăt la sfârșit, efectele sale pozitive se pot
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
la marxism. Fără compromisuri dogmatice, dar renunțând la morga autosuficienței pedagogice, magisteriul catolic încearcă o nouă împăcare cu „veacul acesta”, gest ale cărui consecințe încă nu s-au epuizat. Vatican II nu trebuie să rămână o poveste cantonată în spațiul catolic. Așa cum voi încerca să arăt la sfârșit, efectele sale pozitive se pot întinde și asupra ortodoxiei, dacă aceasta va ști să discearnă cu maturitate, evitând, pe de o parte, imitația pavloviană (care ar duce la dramele trăite deja de Occident
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
efectele hotărârilor conciliare; ele se văd cu ochiul liber. Mai mult, chiar protagoniștii (Congar, Daniélou, viitorul Ioan Paul al II-lea, dar mai cu seamă De Lubac) și-au arătat foarte repede dezamăgirea pentru felul în care clerul și laicatul catolic au ajuns să caricaturizeze - ori să deformeze - esența importantului aggiornamento, care viza pur și simplu reîmprospătarea credinței pe model patristic, nu altceva. Dar, dincolo de aceste dezamăgiri, aș spune inerente, așteptate oarecum, rămâne, ca un dat incontestabil, manifestarea Duhului Sfânt prin
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
1938. Apariția unei cărți fundamentale a lui Henri de Lubac 238, Le catholicisme. Les aspects sociaux du dogme. După șase luni de sâcâieli administrative legate de obținerea nihil obstat-ului din partea superiorilor săi iezuiți, De Lubac, pe atunci profesor la Facultatea Catolică din Lyon, reușește să-și publice lucrarea într-un tiraj care chiar și astăzi ne lasă visători: 35.000 de exemplare! Dovadă că teologia nu ajunsese ancilla disciplinarum, ci se afla încă în centrul atenției intelectuale. Epoca a cunoscut, de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
L’Être et les êtres, de Maurice Blondel, ambele apărute în 1935. Atât Marcel, cât și Blondel vor deveni nume de referință pentru ceea ce se va numi ulterior „existențialismul ontologic creștin”. Ambii vor influența „sub mantou” noua generație de teologi catolici, constituindu-se și într-o alternativă fecundă, pe de o parte, la existențialismul sartrian, iar pe de altă parte, la marxismul althusserian. În 1937, Yves Congar publică o carte de pionierat în materie de ecumenism, Chrétiens désunis, și tot în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
bucur enorm pentru apariția primului volum din «Sources chrétiennes» și sunt nerăbdător să-l văd”, îi scrie Jean Daniélou editorului său. Întemeierea la Lyon, în timpul ocupației germane a acestei colecții de scrieri din Sfinții Părinți marchează o dată în istoria teologiei catolice a secolului XX240. Coordonatorii sunt doi iezuiți, Henri de Lubac și Jean Daniélou, iar colaboratorii se recrutează în toate mediile ecleziastice și universitare, după criteriul competenței. E vorba despre un proiect deopotrivă intelectual și spiritual: să li se redea Părinților
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Bisericilor ortodoxe mai ales întreaga „armătură” teologică și spirituală. 3. Revalorizarea patristicii trebuie să permită, de asemenea, „reorganizarea învățământului ecleziastic, mai ales al disciplinelor teologice”. 4. Această revalorizare e susceptibilă să opereze o reformă la nivelul vieții spirituale, eliberând spiritualitatea catolică de pietismul și moralismul edulcorat, caracteristic epocii și reancorând-o în dogmă, căci „Părinții îngemănează, într-un mod viu, teologia, exegeza și spiritualitatea”. 5. În fine, întreprinderea „Sources chrétiennes” ar acoperi o lacună în peisajul intelectual francez. Printre cei dintâi Părinți
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
într-o replică plină ochi de citate latinești, va merge până acolo încât îi califică pe „mușchetarii” de la Fourvière drept susținători ai unei „noi teologii”, purtătoare a virusului modernist. Foarte pe scurt, textul lui Daniélou pleacă de la următoarea constatare: teologia catolică a epocii ar fi o teologie închisă în ea însăși, fără nici o legătură cu lumea în care creștinii totuși își petrec viața de zi cu zi. Dar, în ochii lui Daniélou (ca și în ochii lui Urs von Balthasar), nu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Henri Bouillard și De Lubac însuși, nu va rămâne fără ecou la Vatican 248. Pius al XII-lea, probabil la instigația lui Garrigou-Lagrange, publică în 1950 epistola enciclică Humani generis, „despre câteva false opinii care amenință să surpe temeliile învățăturii catolice”. Iată câteva pasaje revelatorii: Ceea ce expun Enciclicile Pontifilor Romani despre caracterul și constituirea Bisericii este, în mod sistematic și deliberat, neglijat de unii, cu scopul foarte precis de a impune o noțiune vagă pe care ei spun că au preluat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Jean Daniélou a fost făcut cardinal încă din 1969 de către Papa Paul al VI-lea, în timp ce Henri de Lubac a trebuit să aștepte instalarea la Vatican a prietenului său polonez, Karol Wojtila, care l-a trecut în rândul „prinților Bisericii catolice” în 1983. Concluzie și puțină morală Aș încheia scurtul jurnal istorico-teologic de mai sus cu o paralelă între „grupul de la Fourvière” și ortodoxul Stăniloae. Pentru Stăniloae, Părinții canonizați de Biserica ortodoxă reprezintă încarnări ale Perfecțiunii, „nemuritori”, după propriile cuvinte, maeștri
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
simpli, dar cu o forță morală de neimaginat... Să-l fi cunoscut doar pe moș Dumitru Carpen, care Îmi spunea: “Gruia, băiatul moșului”... Am crescut sub ochii lor. Ai țăranilor... ― Cine știe ce or mai fi scornit acești slugoi, care sunt mai catolici decât Papa. Sfinții Părinți ne spun că trebuie să nu uiți un rău care ți s-a făcut, dar să-l ierți pe făptaș. ― În sinea mea, voi crede mereu În existența unor oameni de bine, care se află În jurul
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
de la Suceava, cu nădejdea că asemenea fapte te vor îmbucura și ne vei ocroti pre noi de necazuri și urgii, ci nu pre pravoslavnicii moldoveni aflați în slujba păgânilor. Dar faptele, poate și nelegiuite, le-am săvârșit în numele bisericii noastre catolice, care-i mai aproape de Isus Mântuitorul decât cea răsăriteană... încerca să motiveze slăvitul rege, măcar pentru sine, jafurile făptuite la comanda sa din tezaurul spiritual al moldovenilor. Și pentru prima dată a admis măcar și ideea unei posibile nelegiuiri. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
capul pe umărul tatălui meu, îl strângeam cu putere și credeam în poveștile lui. Îți promit că va fi bine, îmi spunea. Știam că așa va fi. Nu voi uita niciodată că de fiecare dată când mergeam la biserica noastră catolică și intram pe ușă în atmosfera aceea de solemnitate, fastuoasă, îl simțeam pe Angi cel mai aproape. Cred că era ceva în felul în care mă ținea de mână și mă făcea mândră, sau poate cum îl simțeam al meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]