910 matches
-
Nu-și mai amintea nimic din acele zile; memoria a pus frumos în acele sertărașe poveștile duioase ale mamei; singura imagine care i se atașează gândului fugar e un cer negru; undeva, spre înalt, urmele zilei se pierd rozalii în cenușiul înnegrit al nopții. Când familia tânără a trecut acele căi ferate, uitate de toate trenurile în întuneric, boțul acela de om făcea prima călătorie, în brațele puternice ale tatălui și sub privirea caldă și grijulie a tinerei mame, un pic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
și grijulie a tinerei mame, un pic amețită de leuzie. După aceea, nu mai sunt povești; e ca și cum ai trage repede câteva sertare goale, unul după altul, cu zgomotul acela de gol și de ușor în același timp... Însă tot cenușiul acela cu rozaliu era culoarea cerului, în cartierul nou în care se mutaseră, dar în care zgâtia mică nu avea cum să exploreze ceva... Apartamentul micuț, cu parchetul lustruit era însă numai bun de cotrobăit și așa s-a și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
fi o problemă, probabil, să mă întorc pe vapor. După ce urcăm faimoasa și monumentala scară filmată de Eisenstein în "Crucișătorul Potemkin", ne suim în autobuze. Dar nu mergem prea departe. Ne oprim pe o stradă cu clădiri degradate, de un cenușiu murdar, unde suntem invitați să coborâm. Auzisem că Odesa e un oraș interesant, cosmopolit, cu un farmec aparte. Ceea ce văd eu seamănă, însă, unei femei decăzute care a renunțat la orice cochetărie. Nici nu se mai spală. Bea, înjură și
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
de la noi. Comunismul a produs peste tot cam același tip de mizerie, dar aici mizeria pare intrată mai adânc în ziduri, ca o igrasie istorică. "Timpul sovietic" și-a pus mai vizibil amprenta pe clădiri, le-a îmbătrînit, a standardizat cenușiul. Pietonii sunt prost îmbrăcați. Duc, ca la noi, sacoșe de plastic în mâini și au un aer tern, la fel ca străzile pe care umblă. Cotim pe un bulevard cu platani uriași. Aici, surpriză. Priveliștea se schimbă. Sub mohoreala zidurilor
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
Inclusiv clădirile care au fost cândva frumoase au căpătat un aspect mohorât. Emană, parcă, din ele o disperare stătută, provincială. Și lipsesc reclamele luminoase. Oricât de bine a vrut să se păstreze, "doamna" a sfârșit prin a se învăța cu cenușiul (culoare obsedantă), cu uniformitatea. Bucureștiul s-a înviorat mai repede. În rest, aceiași bișnițari ca la noi, aceeași bursă neagră, aceeași foame de dolari. Inflația e amețitoare. Pentru un dolar se dau vreo 230 000 de "cordoave". Merg cu un
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
una din pasiunile tinereții mele (aș fi dat orice să pot bate step ca el). În anii '46, '47, au rulat pe ecranele cinematografelor din București numeroase pelicule siropoase, produse la Hollywood. Peste ele, a coborât apoi, ca o ghilotină, cenușiul "realismului socialist". Drept care America și-a păstrat, într-un cotlon al memoriei mele, imaginea fabricată la Hollywood, parfumată, optimistă; o imagine în care și suferințele sfârșesc cu un surâs. După căderea brutală a cortinei de fier, am înțeles că americanii
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
aplecă să ia o îmbucătură cu furculița. Dacă râdeau cu toții, n-aveau decât. Dragoș! Fata de pe placa de patefon cânta cu glas cristalin, în ritm amețitor cascade de triluri argintii. Zburda. Zburda peste tot, peste șotroane desenate cu creta pe cenușiul asfaltului și fustița se umfla de aer când ateriza pe pătratele de cretă. Lăsați-l, doamnă, spuse Delia încercând să-și ascundă stânjeneala. Nu mă deranjează. Dar, Delia, o să-ți păteze sarafanul! Nu-i nimic... Vreau să spun că nu
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
atunci, deodată, s-a auzit un sunet de talangă, am ridicat privirea și am văzut cum se apropie baraca, trasă de doi măgari, și unul avea o talangă de gât, și baraca era mare de tot, și era vopsită în cenușiu, și sus, pe ea, ședea nu știu cine, înfofolit într-o pătură, care mâna măgarii cu un băț lung, și atunci am scăpat sapa din mână și m-am uitat la mogâldeața aia, purta o cască de miner, nu i-am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
după care am orbecăit până când l-am zărit pe amicul Fielding în celălalt capăt al sălii. Îmbrăcat cu un smoching alb, își topea șoaptele în boarea ce plutea în jurul unei fete miraculos de frumoase. Purta o rochie decoltată de un cenușiu roșcat - o rochie care făcea ape ca imaginea unui televizor. Părul castaniu cobora în bucle pline peste supapele sensibile ale gâtului și peste tonusul lui care vibra de viață. Fără să-i mai las timp lui Fielding să mă interpeleze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
scriitor îl cheamă Martin Amis. N-am auzit niciodată de el. Tu știi ceva scris de el? ... Mi-am ridicat privirea cu o tresărire: o vreme fără vreme deocamdată. Uneori, când aerul e așa de ceaușiu ca acum - de un cenușiu impecabil, o adevărată negare a însăși ideii de culoare - și milioanele de pitici își înalță capul, e greu să deosebești aerul de impuritățile din ochii noștri omenești, ca și cum căzătoarele arabescuri pufoase de praf purtate spre înalt ar face parte din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
meu domol E prilej de litanie nesfârșită, Genune părăsită, melancolie profundă A trecutului meu! O ființă care se plictisește, Un suflet obosit în susurul ploii Își plânge trecutul. Un cer cenușiu, Posomorât de griji, Plutește indiferent Deasupra capului meu. Sub cenușiul nepăsător, O ciocârlie Zboară încolo și-ncoace. O ființă care se plictisește, Un suflet obosit în susurul ploii Își plânge trecutul. Te chem să vii, Deschide iute poarta, O infidelă te invită. Aici ne despărțim și visul meu ia sfârșit
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
bombar damentele ultimului război, azi refăcute complet, mă simt străină... noile construcții au șters definitiv farmecul locu rilor de altădată. La Stuttgart, în tinerețe, am luat lecții de pictură cu Friedländer, iar la Berlin, cu Baumeister. Eu văd Germania în cenușiu și albastru. Poate pentru că nemții sunt distanți, dar trebuie să admit că muzica și filozofia sunt la ele acasă numai acolo. Ce diferență față de Spania, cu cântecele și dansurile ei pline de pasiune, cu năzdrăvăniile arhitecturale ale lui Gaudí, cu
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
de fericire. În jurul meu se strânsese România de altădată, bună, fierbinte, familiară, avidă de cunoștințe, însetată de artă. Ioana vorbea cu ochii în lacrimi. Ascultând-o, retră iam sfâșiată încrâncenarea cu care de atâția ani ne zbăteam să ieșim din cenușiu. — Am mers să văd închisorile comuniste, unde au murit atâția martiri, se întunecă Ioana. Când te duci la război, măcar știi pentru ce te duci, pentru ce mori. Aici oamenii au murit pentru nimic. Pentru capriciile unor tirani înfiorători. I-
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
defilează castelele nobililor ruși, transformate în magazii, centre agricole, săli de dezmăț, etc, în care a fost și el, cu trupa, cantonat. Ei, vânătorii de munte, au cunoscut arșița stepei tătărești Nogai spre munții ce-și înălțau crestele Iaila pe cenușiul zării. În repausuri, doritor să cunoască felul de a fi al oamenilor locului, cu toată oboseala nu putea să nu admire felul șăgalnic, visător al frumoaselor tătăroaice mascate de o anume neglijență explicabilă în situația dată, dar coloana trebuia să
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
plasați în diverse scaune și cu o incomparabilă situație economică mai bună decât au avut-o ca lideri comuniști. În preajma lor stau și fripturiștii care n-au fost nici membri de partid, nici colaboratori ai securității, s-au aflat în cenușiul societății și au ieșit la suprafață împinși de lipsa celui mai elementar bun simț și foarte porniți pe făcut avere pe căi necinstite, pe jecmănit țara, situându- se astfel printre îmbogățiții foști în articulațiile p.c.r., toți furând ca
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
Dar nu se întâmplă nimic. În cele din urmă, începu să spere că Tiberius îl credea prea prost ca să ia parte la vreo tentativă de complot. Se întâmplase însă ca Thrasyllus, tăcutul astrolog din Rhodos, înfășurat în vechiul lui pallium cenușiu, să-l înștiințeze misterios - și foarte oportun - pe Tiberius: „Am citit în astre că Gajus nu va deveni niciodată împărat“. — Ești sigur de ceea ce ai citit? rânjise Tiberius. Iar Thrasyllus îi dăduse un răspuns care avea să intre în cărțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
o descoperim, noi urmam s-o numim isiacă. Sala era dedicată muzicii și dansului, și pentru construirea ei se folosise întreaga știință arhitectonică; culorile frescelor se îmbinau armonios, ca acordurile unei harpe: verdele bobocilor de piersic, trandafiriul aurorei, azuriul albăstrelelor, cenușiul perlelor, galbenul florilor de ginestră. Nu exista nici o tușă agresivă, care ar fi fost ca o ușă trântită în mijlocul unei piese melodioase. Pe boltă nu se vedeau linii drepte; frizele aveau forma unor panglici lungi, care se împleteau cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
vieților noastre - amintiri și lucruri intime rămase intacte scoase parcă din portiere și aranjate de o echipă de demolatori - făcea parte din aceeași reconstituire a banalității pe care, într-un fel tragic, o provocasem odată cu moartea lui Remington. V-ul cenușiu al mânecii hainei sale, albul gulerului cămășii... toate erau captive pentru eternitate în acel accident. Dinspre vehiculele blocate pe autostradă se auzeau claxoane, un cor al disperării. Privind țintă petele de ulei din spațiul meu de parcare, m-am gândit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
și simplu, treceau, din întâmplare, pe acolo. Artistul cu telefonul mobil se muta din colț în colț, din unghi în unghi, completând, pe cât posibil mai mult, și mai aproape de adevăr, de realitate, opera sa telefilmată. Apoi, totul a reintrat în cenușiul de fiecare zi și moment. Nimeni n-a reținut,în mod deosebit,întâmplarea. A reintrat, totul,în obișnuitul zilnic al vieții. Artistul cu telefonul mobil nu s-a mulțumit cu imprimarea făcută. Nu degeaba se ostenise, țupăind,încoace și-ncolo
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
-i răspund. — Am încercat asta și la birou, zice, cu oglinda de la trusă, și a fost ca și cum m-aș fi uitat la televizor printr-un microscop. În oglindă reflexiile noastre se încețoșează, formele plutesc laolaltă, reflexia se amestecă într-un cenușiu amorf. — Spune-ne, zice Helen, arată-ne viitorul nostru împreună. Și în cenușiul acela apar niște forme. Lumini și umbre care plutesc laolaltă. — Vezi? zice. Uite-ne. Suntem din nou tineri. Arăți ca în poza din ziar. În poza de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
și a fost ca și cum m-aș fi uitat la televizor printr-un microscop. În oglindă reflexiile noastre se încețoșează, formele plutesc laolaltă, reflexia se amestecă într-un cenușiu amorf. — Spune-ne, zice Helen, arată-ne viitorul nostru împreună. Și în cenușiul acela apar niște forme. Lumini și umbre care plutesc laolaltă. — Vezi? zice. Uite-ne. Suntem din nou tineri. Arăți ca în poza din ziar. În poza de la nuntă. Totul este voalat. Nu știu ce văd. — Uite! zice Helen. Își ridică bărbia spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
oare toate astea cu adevărat mai bune decât ceea ce am deja? Nu cumva sunt dresat să nu fiu satisfăcut de ceea ce am acum? Poate că sunt sub puterea unei vrăji care zice că nimic nu este vreodată suficient de bun. Cenușiul din oglindă se amestecă, se învârtejește, ar putea fi orice. Indiferent ce ar ascunde viitorul, în cele din urmă va fi o dezamăgire. Și Helen mă prinde și de cealaltă mână. Ținându-mi mâinile, mă trage spre ea și zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
mi-a spus Mona. Că m-a vrăjit ca să mă transforme în sclavul ei nemuritor, care s-o iubească de-a pururi. — Mona minte, zice Helen. Dar eu cum pot să știu asta? Eu pe cine să cred? Poate că cenușiul din oglindă, viitorul, nu-mi este limpede pentru că în momentul ăsta nu mi-e limpede nimic. Și Helen îmi lasă mâinile să cadă. Face un gest larg spre șifonierele neoclasice, spre birourile în stil federal și cuierele în stilul Renașterii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
noi doi, vegheați de toate mobilele alea. Te gândești la abisul spațiului cosmic, la frigul și la liniștea inimaginabile în care stau și așteaptă soția și copilul tău. Și îi zic te rog. Îi spun să-mi dea telefonul ei. Cenușiul încă se mai mișcă și se scurge în oglindă, și Helen își deschide geanta și-mi dă mobilul. Îi deschid clapa și formez 911. Și o voce de femeie zice: — Poliție, incendiu sau medicală? Și eu zic medicală. — Locația? întreabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
două degete și începe să citească. Cartonașul e așa de mânjit, că-l șterge cu fața de masă și începe că citească din nou. Sună puternic și plin. Este sunetul damnării. Privirea îmi alunecă și lumea se încețoșează într-un cenușiu neclar. Mușchii mi se înmoaie și mi se lungesc. Dau ochii peste cap și genunchii încep să mi se taie. Așa e când mori. Când ești mântuit. Dar a ucide e deja un reflex. Așa rezolv eu totul. Genunchii mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]