6,287 matches
-
uitat-o: Sigur că trăim vremuri grele și că problemele oamenilor sunt mari; că lumea se schimbă, se înrăiește, se îndepărtează de Dumnezeu. Dar singurul fapt important, de la care nu trebuie să ne abatem vreodată, sunt cuvintele Mântuitorului. Dacă toate chinurile acestea sunt acceptate fără cârtire, devii un Dumnezeu, pur și simplu. Când ești în astfel de situații grele, ești ca un Dumnezeu înlănțuit. [...] Românii trebuie să înțeleagă că nu se poate fără cruce. Suferința-i un dar de la Dumnezeu. Te-
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
prin pieptul lui, din care lipsea o bucată. Dădeam autografe direct pe mâinile întinse, pe spinări și pe obraji, râdeam, aveam șampanie în pahare cu picior, mă îmbrățișau două în rochii cu spatele gol. Nu, murea prea ușor nenorocitul, ceva chinuri ar fi cazul... Să-l leg de un scaun în bucătărie, să-l crestez peste tot cu briceagul, să pun sare, să torn gaz lampant pe el dup-aia și s-arunc bricheta aprinsă? Ar fi... Să-l îngrop de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
încurajezi când a-nceput să mestece o bucată de cârmă, așa, tu lasă picioarele în jos, mai aproape, mai trebuie cam jumătate de metru... Cât de mult se străduiește rechinul să ia o îmbucătură din cărnița de mulatră, phui! Ce chin pe capul lui, câte geamuri de protecție trebuie să spargă biata jivină! Cum trebuie s-asiste și la un număr rapid pe colacul de salvare, între cei doi care înfruntă moartea! Dar cine i-a pus și pe ăștia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
avusese niciodată atîtea lucruri. Dintr-odată, grație ingeniozității sale, devenise bogat. Alimente, cărți, piese de mobilier, haine, bani, hărți de navigație, farfurii, cratițe, tacîmuri, arme, ba chiar și două tunuri mici, care cîteva zile mai tîrziu Începură o săptămînă de chinuri pentru cei cinci prizonieri, pe care Îi obligă să le care În partea cea mai Înaltă a insulei. Le așeză acolo, perfect protejate și camuflate, cu vîrful Îndreptat spre intrarea În ansă, și se simți mîndru. Două tunuri Însemnau Întărirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
de moarte de uriașa răutate care e Evie Cottrell. Corpurile torturate ale rochiilor și puloverelor și rochiilor și pantalonilor și rochiilor și jeanșilor și fustelor și pantofilor și rochiilor, aproape toate mutilate și deformate, și implorând să li se curme chinurile. Fotograful din mintea mea zice: Dă-mi furie. Flash. Dă-mi răzbunare. Flash. Dă-mi răsplată totală și complet justificată. Flash. Fantoma deja moartă care sunt, non-existența, nimicul invizibil atotputernic care am devenit flutură sfeșnicul pe lângă toate pânzele alea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
în curînd, de pe o zi pe alta, va fi avansat și atunci i se va da pe mînă un birou. Un birou însemnînd în fapt accesul la secrete care ar putea să-i dea o imagine coerentă a ceea ce făcea. Chinul cel mare la Serviciu era că funcționarii pînă la un anumit grad nu-și puteau da seama la ce anume lucrează. Trebuiau să îndeplinească misiunea încredințată de șeful de birou chiar dacă ea li se părea în cel mai bun caz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
deocamdată... confidențial. Depinde de dumneavoastră ce se va întîmpla cu aceste informații extrem de grave și de periculoase pentru stabilitatea de stat." Basarab Cantacuzino pufni de două ori "am alehrgie la polen, îmi place să thrăiesc la țahră, dahr e un chin, un adevăhrat chin. De aceea mă închid în casă, dahr văd că e destul de ghreu să obțin o izolahre pehrfectă. Să fie din cauza dumitale, poate ai adus ceva phraf de afahră, poate..." "Cunosc planul detaliat al acțiunii militare, excelență, punctele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de dumneavoastră ce se va întîmpla cu aceste informații extrem de grave și de periculoase pentru stabilitatea de stat." Basarab Cantacuzino pufni de două ori "am alehrgie la polen, îmi place să thrăiesc la țahră, dahr e un chin, un adevăhrat chin. De aceea mă închid în casă, dahr văd că e destul de ghreu să obțin o izolahre pehrfectă. Să fie din cauza dumitale, poate ai adus ceva phraf de afahră, poate..." "Cunosc planul detaliat al acțiunii militare, excelență, punctele care vor fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
se sfârșesc, la sălbăticiunile care se hăituiesc Între ele, la șerpii care le mușcă pe căprioarele tolănite la umbră, la lupii care‑i sfâșie pe miei, la libelulele care‑și ucid bărbătușul, la albinele care pier după prima Înțepătură, la chinurile mamelor când ne aduc pe lume, la puii de mâță azvârliți de copii În apa râului, la groaza peștilor În pântecele balenei, la groaza balenei prăvălite pe uscat, la jalea elefantului mistuit de beteșuguri, la bucuria vremelnică a fluturelui, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
la frumusețea amăgitoare a florilor, la zădărnicia Îmbrățișărilor de dragoste, la grozăvia spulberării sămânței, la neputința tigrului jigărit, la putregăciunea dinților din gură, la miliardele de frunze uscate așternute În păduri, la sfiiciunea puiului abia ieșit din găoace, la năprasnicele chinuri ale viermelui perpelindu‑se la soare ca pe jăratec, la durerea despărțirilor, la grozăvia leprosului, la uimitoarea metamorfoză a sânilor femeii, la răni, la suferința orbului...“ Și deodată se văzu cum trupul muritor al lui Simon Magul putea fi văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
nu era vrednic, poate de aceea Domnul Îl purta pe aripile Îngerilor peste acele grădini, tocmai ca sufletul să le presimtă dulceața și desfătarea, să simtă mireasma tămâii și adierea narciselor, blândețea rugăciunii, tocmai ca să‑i cadă și mai greu chinurile iadului, cât Îi mai răsunau În Închipuire rugăciuni și cântări, cât Îi mai erau Încă vii În simțire izul tămâii și al făcliei, cât mai presimțea aievea lumina cerului. 10. Chiar o fi vis? Un vis - lumina zilei Domnului, lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
nu fusese decât un desert de stânci și nisip, în care mureau unul câte unul, pentru aceste ființe primitive și dezbrăcate devenea, cu toată naturalețea, un loc aproape paradiziac, mulțumită surprinzătoarei lor abilități în folosirea resurselor. Săptămâni întregi, spaniolii suferiseră chinurile insuportabile ale setei, care îi conduseseră în mormânt pe mulți dintre ei, si totusi cei de pe Peștele Zburător le-au demonstrat, în decursul unei singure nopți, ca avuseseră la îndemână suficientă apă încât să mențină în viață un numar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
pentru a construi povestea, pentru a face loc efectelor speciale. O, locul îl vom bântui noi înșine, îl vom umple cu suflete pierdute. Ne vom transforma viețile într-o groaznică aventură. O poveste de groază adevărată, cu sfârșit fericit. Un chin căruia îi vom supraviețui pentru a povesti. Cu unele excepții: Lady Zdreanță, cu soțul ei mort pe deget. Miss America, al cărei fătus crește tot mai mare și mai mare, celulă cu celulă, ca un bulgăre de zăpadă în pântece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
deget. Miss America, al cărei fătus crește tot mai mare și mai mare, celulă cu celulă, ca un bulgăre de zăpadă în pântece. Și domnișoara Hapciu cu alergia ei la mucegai. Restul voiam mai mult. Mai multă suferință, mai multe chinuri pe care se le dezgropăm apoi la talk-showurile televiziunii naționale. La emisiunile alea de care vorbea Miss America. Chiar dacă nu ne-a venit nici o idee grozavă, nu ne-am scris capodopera, astea trei luni închiși împreună vor fi de ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
tot învârte, se învârte douășpatru de ore din douășpatru, plină cu apă și nisip și pietriș. Pe care îl tot macină învârtindu-se. Așa-i pământul. De-asta se învârte. Noi suntem pietrele. Și ce ni se întâmplă - domnișoaramele și chinul și bucuria și războiul și boala și victoriile și abuzurile - astea-s doar apa și nisipul care ne erodează. Care ne macină. Care ne lustruiesc bine de tot până când strălucim. Așa vorbea domnul Whittier. Neted ca sticla, așa e domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
domnul Whittier o știe. Și ne naștem aici ca să suferim. Dacă sunteți în stare să acceptați asta, spune el, puteți accepta orice se întâmplă în lume. Dacă accepți asta, ironia e că n-o să mai suferi niciodată. Dimpotrivă, o să cauți chinul. O să-ți placă durerea. Domnul Whittier avea atâta dreptate fără măcar s-o știe. În seara aceea, Bucătarul Asasin a intrat la un moment dat în salon, ținând în mână un cuțit de dezosat. S-a uitat la Whittier și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
cu capul între genunchi. Doamna Clark face un pas înainte, și zice: — Brandon? Și domnul Whittier alunecă pe podea, cu genunchii la piept, horcăind. Notăm cu toții în minte: „Brandon!”, pentru scena din film cu un actor celebru zvârcolindu-se în chinuri false pe covorul oriental roșu cu albastru. Doamna Clark se lasă pe vine ca să ia punga de Mylar goală de unde a scăpat-o el între perne. Ochii îi fug la cuvintele înscrise acolo, și doamna Clark spune: — O, Brandon. Cu toții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Pe scenă, în locul luminii unui reflector, o secvență de film alb-negru: capul domnului Whittier tapetat cu imagini de armate mărșăluind gura și ochii pierduți printre cizmele de camuflaj și baionetele care-i viermuiesc pe obraji. Spune: — Poate că suferința și chinul sunt scopul vieții”. Gândiți-vă că pământul e o uzină, o fabrică Închipuiți-vă o mașină de lustruit pietre: Un tambur care învârte, plin cu apă și nisip. Gândiți-vă că sufletele voastre sunt aruncate înăuntru ca niște pietre urâte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
mai degrabă nevoie sexuală decât subiect romantic. Ceva mai bine, zice domnișoara Hapciu. Zice: — Dar știi ce și-a făcut la nas, nu? Săraca dră Hapciu, tușea mereu din cauza sporilor de mucegai pe care eram nevoiți să-i respirăm, dar chinul ei era nimic pe lângă suferința Mamei Natură, care împrumutase un cuțit de tranșat ca să-și secționeze fiecare nară, până la rădăcina nasului, și acum clopoțeii ei clincheteau și cruste descuamate zburau în toate părțile când râdea. Dar aveam totuși nevoie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
sud de-a lungul Mării Roșii, până la Jedda, unde o s-o cotească la stânga. Te și-ntrebi cum au făcut rost de bani ceilalți tipi care se află în aer acum, îndreptându-se cu toții spre țintele prestabilite. Prin ce dureri și chinuri au avut de trecut. Încă se vede unde și-a făcut Webber găuri în urechi și cât de mult cerceii lungi i-au întins și tras în jos lobii. Privind în urmă, majoritatea războaielor din istorie s-au purtat în numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
o oglindă. Glazura întunecată din interior face din becuri niște oglinzi sferice care te arată gras. Chiar și pe slăbănogul de Sfânt Fără-Mațe, cu pantalonii și mânecile cămășilor mereu fluturând în jurul lujerelor subțiri ale picioarelor și brațelor. Nu, crimele și chinurile nu ne umpleau chiar toate zilele. Unele zile erau așa: Tovarășa Lătrău se privește într-o piersică, întorcându-și fața ca s-o vadă din unghiuri diverse în sticla bombată. Cu degetele celeilalte mâini, cu buricele lor trage pielea flască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
prea tare acest lucru dar Luana nu-l slăbea deloc. Era musai ca verișorul ei să câștige și-l cicălea până la disperare. Îl forța să sară ori să se arcuiască, gata să-l rupă în două. Era cel mai mare chin pentru Dan. Concursul de gimnastică îi tăia pofta de mâncare și-l făcea să spere ca Luana să se mute, împreună cu mama ei, undeva, cât mai aproape de Polul Nord. Ema era singura care scăpa de chin. Incapabilă să se îndoaie în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
două. Era cel mai mare chin pentru Dan. Concursul de gimnastică îi tăia pofta de mâncare și-l făcea să spere ca Luana să se mute, împreună cu mama ei, undeva, cât mai aproape de Polul Nord. Ema era singura care scăpa de chin. Incapabilă să se îndoaie în vreun fel, se transforma în arbitrul competiției, unul atât de exigent pe cât de mare îi era neputința. La concursul fetelor, alături de Luana, mai participau două fetițe, surori, care locuiau peste drum. Copiii trăgeau banca metalică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
cer, chinuindu-se să se arcuiască, cu mâinile zvârlite în lături și cu grimase îngrozitoare pe chip. În momentul când credeai că sunt gata să reușească, le vedeai căzând grămadă pe spate. Se ridicau anevoie, icnind, cu mândria șifonată. Dar chinurile nu se sfârșeau aici. Urma coșmarul șpagatului. Picioarele se depărtau încet, cu o infinită grijă și alunecau ușor pe covor. În clipa în care "V"-ul întors pe care-l formau devenea dureros, chinul și dorința nu mai erau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
anevoie, icnind, cu mândria șifonată. Dar chinurile nu se sfârșeau aici. Urma coșmarul șpagatului. Picioarele se depărtau încet, cu o infinită grijă și alunecau ușor pe covor. În clipa în care "V"-ul întors pe care-l formau devenea dureros, chinul și dorința nu mai erau de nici un folos. Picioarele nu voiau să se depărteze mai mult de atât și pace. Îngrozitoare umilință, mai ales pentru Luana, care nu pricepea de ce chestia asta cu "baletul" nu-i ieșea deloc. Bârna o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]