2,428 matches
-
în mijlocul casei de întâlniri, capii familiilor ascultau în tăcere istorisirile bătrânului Ademar, cel mai în vârstă conducător al satului. Cei mai mulți erau bărbați trecuți de prima tinerețe și purtau în trăsăturile feței semnele săpate de truda muncii la câmp, precum și de cicatricele căpătate în multele bătălii; cum era obiceiul la un popor de războinici, fiecare din cei veniți la întâlnire își luase cu sine armele și le ținea la îndemână, gata să le folosească pentru a-și apăra părerile. Flacăra năștea puzderii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
luptă, aștepta mai departe, lângă o veche spălătorie. îndesat și puternic, sever și imperturbabil, ținea stindardul clanului lui Balamber - un taur negru pe un câmp verde - și privea, fără a face comentarii, satul în flăcări; chipul său împietrit, străbătut de cicatrici adânci, nu trăda nici cea mai vagă expresie. în realitate, Mandzuk era mult mai mult decât un simplu scutier: toți războinicii lui Balamber, inclusiv Khaba și Odolgan, precum și capii celor zece jagun, centuriile mingan-ului, știau să execute fără șovăială ordinele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se apropiară de ei. Flacăra torței lumină mai întâi chipul femeii, apoi și pe Sebastianus, dar imediat se îndepărtă, proiectându-se asupra fetei de lângă ei, căreia îi dezvălui trăsăturile frumoase și aristocratice. Hunul ce ținea torța avea fața plină de cicatrici și fără un ochi. Spuse câteva cuvinte pe un ton care putea să fie de apreciere și întinse o mână să mângâie obrazul fetei. Ea făcu un pas îndărăt, fixându-l cu o ostilitate întunecată, pasivă. Lidania se ridică atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în jurul vetrei, în încăperea cea mai mare a singurei construcții din sat încă în picioare, Balamber și cei mai de încredere războinici ai săi erau aproape pe sfârșite cu cina. Bărbați cu chipuri dure, arse de soare și însemnate de cicatrici oribile, cu ochi enigmatici ce priveau fix și totuși, din când în când se luminau brusc, izbucnind pe neașteptate în râs. Nu puțini dintre ei purtau încrustate în carne semnele ultimei bătălii: răni - unele de-a dreptul îngrozitoare - cauterizate la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
La prima vedere, ai fi zis că era un hun ca toți ceilalți, cu ten măsliniu, cu pieptul larg, cu grumazul gros și umerii puternici; chiar și chipul îi era tipic neamului său: lat, cu pomeții înalți și brăzdat de cicatrici lungi, cu ochii migdalați și nasul turtit. Cu toate acestea, era ceva în el - poate privirea sa hotărâtă și de o vie inteligență, ușor ironică, sub sprâncenele încruntate, ori poate siguranța dezinvoltă pe care fiecare gest a său o lăsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întins și el la o oarecare depărtare. N-ar fi putut spune ce anume îl trezise: avusese doar la un moment dat senzația că pe față i se plimba ceva, dar acum, când puse mâna, nu găsi altceva decât propriile cicatrici. îl încerca o nemulțumire vie pentru faptul că fusese smuls din viziunea în care plutise mintea sa până atunci: un vis care revenea și în care o revedea pe mama sa șezând în yurta cu picioarele încrucișate și pregătindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un om oribil, cu un singur ochi - care, ținând în brațe o legătură de crengi pentru foc, i se postase deodată în față, ieșind cu totul întâmplător din spatele unui car. Poate copila ar fi putut să suporte vederea teribilelor sale cicatrice și dantura sa putrezită, dar cu siguranță nu reușise să suporte imaginea orbitei goale, astfel că, de îndată ce el, zâmbind îi spusese primul cuvânt, executase rapid un stânga împrejur și se întorsese în cea mai mare viteză lângă Balamber, stârnind un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ipohondrica idee că fac o infecție în gât. Îmi pliam limba îndărăt și exploram cu vârful ei, pe furiș, punctul dureros, suspect. Îmi aduc aminte că priveam fix înainte, la ceafa șoferului, care era o hartă în relief, brăzdată de cicatrici de furuncule, când, deodată, tovarășa mea de strapontină mi s-a adresat: — Nu te-am întrebat încă ce mai face scumpa dumitale mamă? Ești Dickie Briganza, nu-i așa? În momentul întrebării limba mea era încovoiată cu vârful pe capătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
cu părerea ei. Doamna Fedder i-a cerut lui Muriel să se intereseze discret dacă există vreun caz de demență în familia mea. Bănuiesc că Muriel, biata copiliță scumpă, a avut naivitatea de a-i povesti mamei ei de unde am cicatricile de pe încheieturile mâinilor. Dar, din câte îmi spune M., nu acest lucru o supără pe mama ei cel mai mult, ci alte trei lucruri. De la primul mă abțin și refuz să-l comunic. Al doilea: se pare că e ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
față de mine, până ce n-o să fiu disecat de un psihiatru. Dacă sau când am să mă duc la un psihanalist, sper că acesta o să aibă inspirația să cheme la consult și un dermatolog. Un specialist în mâini. Am pe mâini cicatrici provocate de atingerea altor oameni. Odată, în parc, când Franny era încă în căruț, mi-am pus mâna pe creștetul pufos al căpșorului ei și am lăsat-o prea mult în acel loc. Altă dată, la Loew, pe Seventy-second Street
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
moarte coapte) - deci vorbind strict profesional, repet, sunt un om care cunoaște o fericire extatică. Niciodată înainte n-am fost așa. Sau poate că o singură dată, la paisprezece ani, când am scris o povestire în care toți eroii aveau cicatrici din dueluri de la Heidelberg - eroul pozitiv, eroul negativ, eroina, bătrâna ei doică, toți caii și câinii. Dar pe atunci s-ar putea spune că eram fericit cu moderație, adică nu extatic, nu ca acum. Ca să ajung la miezul problemei: întâmplător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
că mulți localnici În perioada crizei se apucaseră de băut spirt verde, din care pricină unii, ca vecinul lor Nifet, au orbit... Nifet era cizmar și, la sfârșitul fiecărei săptămâni, se Îmbăta cumplit. Atunci Își dezgolea pieptul, arătându-și groaznicele cicatrice ce-i brăzdau În lung și În lat pieptul acoperit de smocuri de păr argintiu. Cicatricele le dobândise pe front, În luptă corp la corp, la baionetă. Consoarta și copiii se ascundeau pe la vecini. Nifet umbla răcnind și Înfigând furca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ca vecinul lor Nifet, au orbit... Nifet era cizmar și, la sfârșitul fiecărei săptămâni, se Îmbăta cumplit. Atunci Își dezgolea pieptul, arătându-și groaznicele cicatrice ce-i brăzdau În lung și În lat pieptul acoperit de smocuri de păr argintiu. Cicatricele le dobândise pe front, În luptă corp la corp, la baionetă. Consoarta și copiii se ascundeau pe la vecini. Nifet umbla răcnind și Înfigând furca În căpițele de fân Înșirate În livadă, timp În care nevastă-sa tremura de frică, rugându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
a auzit asta la radio! — Nu, n-a auzit. Deja cobora cu liftul. — Și zici că Wallace nu e rănit? — Wallace e În al noulea cer. În extaz. A trebuit să Îi pună copci pe obraz. — Înțeleg. O să rămână cu cicatrice. Ce poveste Îngrozitoare! — Îi plângi prea mult de milă. — Recunosc că toată părerea asta de rău pentru oameni te poate epuiza. Pe de altă parte, mă simt și provocat de el. — Normal că ești. Serios că ar trebui să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
cu farduri era jalnic, hainele ei erau o caricatură de nădragi cu elastic în talie, cămăși supradimensionate și pijamale. Fiecare frază proastă pe care o scrisese reprezenta acum un rid în jurul gurii, fiecare respingere și recenzie jignitoare erau acum o cicatrice ca de vărsat de vânt, încă un fir de păr alb sau o aluniță nesănătoasă. Alice începuse să capete paloarea unei coli de hârtie neatinsă de multă vreme și înțepeneala unei coperte de carte niciodată deschisă. Mary fusese cu Alice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
ei a fost mult prea zgomotos și de-a dreptul înfricoșător. Și-a acoperit gura cu palma, iar Helena i-a atins umărul. Sub unghiile femeii întotdeauna era un firicel de mizerie, iar de-a lungul încheieturilor degetelor avea niște cicatrice albăstrui. Trebuie să pleci ? a întrebat-o Helena. Nu de ales ? Dar soția lui Ellis n-a mai așteptat să primească vreun răspuns și a clătinat din cap, ca și când dorințele și intuițiile unei femei sunt deseori ignorate din cauza planurilor bărbatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
un băiat bun; te iubește. Asta oricine o vede. Dar, când vine vorba de râu, are banda pusă pe ochi. Crede că răul are sentimente. Dacă chiar are, atunci nimic nu-l ține să-l înece numaidecât. Jina a simțit cicatricele de pe mâna lui Ellis. Pielea bărbatului era aspră ca șmirghelul. Pe Jina o rănea doar ținându-l pe el de mână. O să ne descurcăm, a spus ea. S-a desprins de Ellis și s-a dus la gabară. Zach i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Ahmad, a exclamat ea. Bărbatul a zâmbit. Flăcările se îndreptau rapid către tulpinile de solandra. Irene a făcut un pas înainte, dar Ahmad a oprit-o cu mâna. Bărbatul avea palme de grădinar: aspre și pline de bătături și o cicatrice de arsură chiar sub încheieturile degetelor. Focul s-a domolit când a ajuns la o movilă de pământ rece. Flăcările au mai licărit de câteva ori, apoi s-au stins cu totul. Cenușa e mai grozavă decât compostul, a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
de culoarea chihlimbarului, niște ochi în care puteai să te îneci. Irene îl întâlnise cu ocazia unei consultații. Naji îi examinase sânii fără nici un fior, desenând cercuri în jurul sfârcurilor, acolo pe unde-avea să introducă siliconul, și unde trebuia să ascundă cicatricele. Era un om bun, o frumusețe brunetă și, cel mai important la vremea aia, era bogat. Irene l-a invitat la cină de șase ori până când Naji a acceptat să se întâlnească. N-a vrut să se atingă de ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
fiecare picior cu atenție și precizie, ca și un animator care asta face de-o viață-ntreagă. Așa că Elvis n-a dislocat nici măcar o singură pietricică. A ajuns lângă ea, iar Jina a văzut că, sub ochiul stâng, avea o cicatrice, iar irișii elanului aveau aceeași culoare cu cerul. Când Zach îi spusese povestea elanului de Las Vegas, Jina o categorisise ca fiind ridicolă. Abia acum și-a dat seama că răspunsul ei fusese nu doar plin de cruzime, ci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
împleteau cam douăsprezece canale cu curenți diferiți, care se loveau de pieptul lui Drew. Mary a privit cu invidie cum un fuior de apă s-a scurs pe șoldul bărbatului, un altul pe coapsă, iar un alt treilea în lungul cicatricei de pe lateralul unuia dintre genunchi. Femeii îi venea s-o scuture pe maică-sa, ar fi vrut s-o întrebe ce-o rănise pe ea. Dar, cel mai mult, își dorea ca, în clipa aia, să nu se mai gândească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
frământat! Violeta DEMINESCU Silviu Guga unic vers universul poezia lui Dumnezeu prin care lumea vers unic s-a făcut apoi noi i-am scos ochii lăsând-o oarbă de cântec și nu vedeți după cum nu se vede adâncimea rănii sub cicatrice poem în alb și fir cusut de mână străbunicii mele n-am văzut niciodată pietre plângând știu doar sunete venind dinspre ziduri ca din odaia mică în care aștepta să moară ședeam pe trepte cu ochii-n ochii icoanei așezată
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
aceea de motor Formula 1, de lîngă Picasso, pe care erau tot soiul de adnotări cu cerneală roșie. — Păi, vezi, am continuat, faptul că are autorizație de mecanic categoria I este o caracteristică aparte. Doar nu-i totuna cu o cicatrice lăsată de o operație de apendicită sau o urmă de aluniță. Tare mă-ncurcă lumea asta care nu-mi spune tot ce are de spus de la bun Început. — Ai dreptate, nu e bine, rîse el țuguindu-și buzele. Își Întinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
de necazuri pînă s-a făcut mare, așa că nu l-a crezut pe loc, dar ascultîndu-i toate poveștile, și-a zis că dacă nu i-ar fi tată, n-ar avea de unde să știe atîtea lucruri despre ea. De exemplu, cicatricea de după urechea mamei decedate, care nu se vedea de păr... agrafa ornamentală din coral, amintire de la bunica ei... povestea despre podul cel mare suspendat, din satul mamei, pe care și ea-l văzuse numai În fotografie... semnul din naștere pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
-și scarpine părul tuns scurt. Barmanul, care privea acum În jos spre chiuvetă, părea din profil foarte lat În spate și musculos. Poate din cauza luminii, În zona favoriților se găsea o porțiune umbrită ce aducea cu o adîncitură, probabil vreo cicatrice În urma unei tăieturi. Oare lipsa de expresivitate era doar de suprafață sau pătrunsese și mai adînc... pînă spre inimă... sau suferea de vreo boală incurabilă? Cu toate acestea, se pare că nu merita să mai Îmi pierd timpul pe-aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]