2,672 matches
-
a născut, în el, înaintea cinicului? Care-a fost mai întâi? Sunt întrebări cărora, recunosc, nu m-aș aventura să le caut răspunsul. Le consider, cu părere de rău, inutile. Fiindcă, de fapt, nu un răspuns îl preocupă pe Livius Ciocârlie să găsească. Frecvența cu care apar aceste jurnale nedatate și rodajul lor revuistic (aproape toate au apărut întâi în paginile României literare) dovedesc destul de clar faptul că nu atât despre o anchetă interioară s-ar cuveni să vorbim, cât despre
Magistratură și spirit by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4728_a_6053]
-
revuistic (aproape toate au apărut întâi în paginile României literare) dovedesc destul de clar faptul că nu atât despre o anchetă interioară s-ar cuveni să vorbim, cât despre exercitarea unui stil. Scopul așa-zicând terapeutic se exclude, prin urmare. Pentru Ciocârlie, esențial e tocmai să-și păstreze toanele, să le ofere o nesperată carantină emoțională, nicidecum să se lepede de ele. Să constatăm ceva. Dintre sutele de fragmente (unele de doar câteva rânduri) care compun volumele acestea, nici unul, absolut nici unul, nu
Magistratură și spirit by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4728_a_6053]
-
e ironic nu-l mai suport” (p. 37). Finalul fragmentului e scânteietor. Impune exigențele unui mare critic literar. Îndărătul cărora, atunci când discursul e onest, poate sta orice. Chiar și o imensă tristețe. Mai ales o imensă tristețe. Cinic, așadar, Livius Ciocârlie e din nevoie. Pentru că, pe de-o parte, profesiunea îi impune exercițiul zilnic al nemulțumirii, iar pe de altă parte, din pricini profilactice, se recomandă, în practica aceasta, și o doză de maliție. Uneori, ca mai sus, vizând cărțile, alteori
Magistratură și spirit by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4728_a_6053]
-
pe podium și și-a zis: ăsta ia un premiu. Tipic Cornel. Care, el, l-ar fi meritat” (p. 46). Nu întâmplător, acest jurnal debutează cu o relectură minuțioasă a Temelor lui Nicolae Manolescu (în care, peste mulți ani, Livius Ciocârlie reușește să vadă, în sfârșit, omul). Scrie, din nou, splendid și admirativ, despre acesta: „Suferă pentru că, din nevoia de autoritate critică, incertitudinile nu și le poate comunica” (p. 10). Cum spuneam, nu magistraturii în sine îi dedică Livius Ciocârlie acest
Magistratură și spirit by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4728_a_6053]
-
Livius Ciocârlie reușește să vadă, în sfârșit, omul). Scrie, din nou, splendid și admirativ, despre acesta: „Suferă pentru că, din nevoia de autoritate critică, incertitudinile nu și le poate comunica” (p. 10). Cum spuneam, nu magistraturii în sine îi dedică Livius Ciocârlie acest La foc mărunt. Aceasta are reguli, are proceduri, impune opreliști. Are început și sfârșit. Într-un rând, autorul se și declară de altfel „fost critic literar”). Spiritul critic, în schimb, e de-o libertate netulburată. Nu se pretează la
Magistratură și spirit by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4728_a_6053]
-
carte de filozofie antică primită de ea cadou, prin noi ca intermediari. La întoarcere, deschid servieta, văd ce-i în ea și îi spun lui T: „Știi, m-am gândit că totuși vrei să-i citești pe epicurieni.” Telefon. „- Doamna Ciocârlie e acasă? - Da. - Mi-o dați un moment?” E vecinul. Își uitase în ușa de la intrare cheia de la apartament, voia s-o roage pe T să o ia. Pe mine, tot observându-mă de zece ani încoace, a tras sigur
Însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/5005_a_6330]
-
Sorin Lavric Livius Ciocârlie, La foc mărunt, București, Editura Cartea Românească, 2012, 192 pag. E un imbold dizgrațios ca, trecînd la senectute, să cazi în lamentaț ii facile pe seama vigorilor pierdute. Mai nimerit e să-i întîmpini mizeria cu mina senină a celui ce
Algor senectae by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4800_a_6125]
-
ridica peste umilința de fond pe care o resimte orice om atins de bătrînețe. Și cum condiția credinței e spiritul, în bătrînețe există atîta spirit cît putință de a-i micșora decrepitudinea e de găsit în ea. Spiritul lui Livius Ciocîrlie se află la întretăierea umorului cu reflecția: lipsit de darul credinței, lacună tipică pentru generația de intelectuali din care face parte, scriitorul care a consimțit să-și lase malul Begăi pentru a se așeza în cazanul bucureștean are timbru ironic
Algor senectae by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4800_a_6125]
-
cazanul bucureștean are timbru ironic și înclinație meditativă, din încrucișarea lor ieșind o stofă mucalită de introvertit care gustă plăcerile vieții. Numai că, ajuns în pragul chinului septuagenar, vîrstă cînd degradarea biologică tinde să pună resemnare în colțurile sufletului, Livius Ciocârlie intră în pielea unui observator care descrie cu minuție ravagiile anilor. Judecat după detașarea cu care își contemplă declinul, Ciocîrlie dă aparența unui spirit crud, care nu se menajează defel. De pildă, dacă ar fi să dăm crezare beteșugurilor pe
Algor senectae by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4800_a_6125]
-
vieții. Numai că, ajuns în pragul chinului septuagenar, vîrstă cînd degradarea biologică tinde să pună resemnare în colțurile sufletului, Livius Ciocârlie intră în pielea unui observator care descrie cu minuție ravagiile anilor. Judecat după detașarea cu care își contemplă declinul, Ciocîrlie dă aparența unui spirit crud, care nu se menajează defel. De pildă, dacă ar fi să dăm crezare beteșugurilor pe care și le recunoaște, am avea de-a face cu un caz pierdut: memoria l-a lăsat, curiozitatea i s-
Algor senectae by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4800_a_6125]
-
căreia nici un remediu nu-i mai poate fi de folos. Dar la o privire mai atentă constați altceva: că toată enumerarea de mai sus e făcută cu gust literar și cu precizie analitică, moment în care intuiești că, pentru Livius Ciocîrlie, bătrînețea e o temă literară urmărită cu migală eseistică, autorul făcînd din cercetarea senectuții un act de acribie culturală. Din acest motiv, La foc mărunt nu e un jurnal acru mustind de otrăvuri inspirate de prăbușirea tonusului, ci o colecție
Algor senectae by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4800_a_6125]
-
acribie culturală. Din acest motiv, La foc mărunt nu e un jurnal acru mustind de otrăvuri inspirate de prăbușirea tonusului, ci o colecție de reflecții prilejuite de fenomenul înveterării. Nu găsim imprecații și amărăciuni, ci ironii și perplexități. De fapt Ciocârlie își face o manieră simandicoasă din a urmări detaliile vîrstei, bolii sau ale morții. Maniera aceasta capătă tenta unei autoironii pe care autorul o revarsă constant asupră-și, ca pe un mijloc de a împiedica disperarea. Nu e urmă de
Algor senectae by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4800_a_6125]
-
prin care trece. Așa se face că nu asistăm la o dramă de conștiință provocată de frîngeri dureroase, ci la un solilocviu de intelect în cursul căruia un spirit stingher face literatură sub pretext că-și înfățișează degenerarea. Arta lui Ciocîrlie e că-și convertește tribulațiile în expresie fină, respectînd regula discreției literare. Altfel spus, autorul știe că intimitatea în literatură are sens numai dacă e ridicată la treapta unui act de cultură, adică la o expresie avînd noimă artistică. În
Algor senectae by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4800_a_6125]
-
mărturisire indiscretă puțind de sinceritate e cu totul inestetică, tocmai fiindcă nu respectă exigența formei culte. Nu orice intimitate are rang literar, ci numai cea care poate culmina într-o expresie cu efect asupra cititorului. Și chiar acesta e Livius Ciocârlie: un literat rafinat privind bătrînețea cu ochi estetic, tot alaiul de cruzimi descriptive la care se dedă nefiind decît tachinări autoreferențiale, în care autorul se răsfață rîzîndu-și singur de inevitabilele surprize pe care i le iscă vîrsta. Tachinările acestea sunt
Algor senectae by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4800_a_6125]
-
cochetăria cu care scriitorul își privește defectele trădează halena unui pronunțat amor propriu. Un om dărîmat de bătrînețe n-ar sta să lege stilistic reflecții stoice pe seama inutilității a toate, ci ar țipa franc în fraze prolixe, pe cînd Livius Ciocârlie nu numai că se simte bine în pielea lui, dar chiar trăiește satisfacții estetice atunci cînd are prilejul de a-și descrie comediile de situație în care nimerește. Cît e autoflagelare și cît e autocompasiune în fragmentele de aici putem
Algor senectae by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4800_a_6125]
-
salva. O ofilire completă în fața căreia cea mai cuvenită atitudine e revolta tăioasă. Între ei stă moderația unui stoic ca Marc Aureliu: senectuatea e suportabilă dacă știi să poftești numai la lucrurile care îți stau în puteri. Numai că Livius Ciocîrlie, în logica cruzimii sale destăinuitoare, recunoaște abrupt că nimic nu-i mai stă în puteri, singurele acte pe care le mai face cu plăcere fiind cele care nu-i mai cer nici un efort. „Ce noroc pe mine! Nu mă pricep
Algor senectae by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4800_a_6125]
-
lecturi. Din acest motiv, majoritatea reflecțiilor îi sunt iscate de citate pe care scriitorul le comentează în cheie personală, atîta doar că citatele nu sunt note de lectură făcute din înclinație minuțioasă, ci sunt gînduri de aiurea pe care Livius Ciocârlie le alege după unicul criteriu al autoreferențialității: dacă se potrivesc sau nu se potrivesc naturii sale intime. Eseistul își verifică trăirile comparîndu-le cu ale altora. În trei sferturi volumul e alcătuit din citate urmate de scolii personale, autorului putîndu-i-se reproșa
Algor senectae by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4800_a_6125]
-
de fundal să lege bucățile alese. „Aș mai putea fi întrebat: dumneata nu trăiești, doar citești? Răspunsul ar fi: nici măcar nu citesc; doar culeg. Culeg fraze din cărți, așa cum culeg afine în grădina de la Brașov.“ (95) În fond, notațiile lui Ciocârlie au două surse: fie citate culese după regula afinității, fie întîmplări trăite pe propria piele. Impresia generală e că flerul psihologic îi este mult mai bun decît aplecarea speculativă, reflecțiile fiindu-i rafinate atunci cînd sînt inspirate de incidentele de peste
Algor senectae by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4800_a_6125]
-
e că flerul psihologic îi este mult mai bun decît aplecarea speculativă, reflecțiile fiindu-i rafinate atunci cînd sînt inspirate de incidentele de peste zi, dar comune atunci cînd sunt făcute în marginea ideilor altora. Altfel spus, cînd își descrie viața, Ciocârlie e surprinzător, dar cînd comentează nuanțele altora e previzibil. E o desfătare să-i urmărești scăpările și greșelile, dar e prilej de sațietate să-l vezi comentîndu-l pe Rousseau sau Proust. O carte rafinată care rezistă prin episoadele în care
Algor senectae by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4800_a_6125]
-
și greșelile, dar e prilej de sațietate să-l vezi comentîndu-l pe Rousseau sau Proust. O carte rafinată care rezistă prin episoadele în care, intrînd în pielea neajutoratului, autorul se pune pe sine în împrejurări amuzante sau absurde. În ele Ciocârlie e suveran și atrăgător, plăcînd tocmai prin maniera proprie cu care știe să se înalțe umilindu-se. E o tehnică retorică aici, aceea care ne insuflă simpatia spontană față de orice om silit a trece prin împrejurări delicate. În final, reținem
Algor senectae by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4800_a_6125]
-
ajun, sfărâmată cu furculița, amestecată cu niște cubulețe de pâine, totul pus la prăjit în puțină untură”. Astfel curg poveștile, unele mai triste, altele hazlii, în care-și amintesc bunătățile copilăriei Adriana Babeți, Emil Brumaru, Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Livius Ciocârlie, Marius Chivu, Ioana Nicolaie, Gabriel Liiceanu, Oana Pellea, Neagu Djuvara, Dan C. Mihăilescu, Monica Pillat, Tania Radu, Antoaneta Ralian, Radu Paraschivescu, Andrei Pleșu, Grete Tartler, Vlad Zografi. Cât despre rețetele în sine, acestea se întind pe o scară de la extrem de
Povești cu savoare by Luminița Corneanu () [Corola-journal/Journalistic/4704_a_6029]
-
publicare revistei pariziene Limite, intitulat Equestră: „Statuie engleză/ St. George triumfal/ O, plîns de năpîrcă/ Sub cizma de piatră/ Și sila de piatră/ Din ochiul de cal”8. 1. Cf. Eugen Simion (coord.), Dicționarul general al literaturii române, art. Alexandra Ciocîrlie, Ed. Univers enciclopedic, 2005. 2. Dinu Săraru, în rev. „Săptămîna”, nr. 276, vineri 19 martie 1976, p. 4. 3. Valeria Ducea, în rev. „Teatrul”, nr. 4 / 1976, p. 36. 4. Virgil Ierunca, Semnul mirării, București, Ed. Humanitas, 1995, p. 244
Alexandru Monciu-Sudinski [restituiri biografice] by Dan Dăncescu () [Corola-journal/Journalistic/4708_a_6033]
-
Corina Ciocârlie În buna tradiție a romanului ardelean, Pădurea spânzuraților e pus dintru început sub semnul moștenirii lăsate de ireproșabilul Iosif Bologa: „Ca bărbat, să-ți faci datoria și să nu uiți niciodată că ești român.” Ca bărbat, Apostol își va face
Ora dezertorilor by Corina Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/4967_a_6292]
-
Alexandra Ciocârlie În prefața - netipărită în momentul respectiv și rămasă postumă - la ediția din 1912 a volumului Pe drumuri de munte, Calistrat Hogaș își anunță, pe jumătate în glumă, pe jumătate în serios, intenția de a revoluționa specia literară aleasă, memorialul de
Un călător „anacronic” by Alexandra Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/4403_a_5728]
-
a speranței. „Excesul morții” dezleagă de moarte. Menținut în platou, sentimentul morții se cronicizează, privirea încetează a mai fi încețoșată, tulburată de spaime, clarvăzătorul își evaluează lucid statura, valorând nimicul, groaza, trecerea. În această categorie intră, în tonalitate ludică, Livius Ciocârlie și „fleacurile” sale. „Spre moarte mă îndrept în același fel: incompetent”, notează L.C., întro definiție lapidară a ființei muritoare. Competența absolută și albă - toată lumea moare - e întâmpinată cu zeci de pagini de șubrezire a absolutului ei implacabil. Specia de jurnal
Despre moarte, numai de bine by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4402_a_5727]