838 matches
-
fuga era soarta de neocolit cu care se resemnaseră Katsuyori și generalii lui. Era a treia zi din Luna a Treia. Dacă ar fi fost oricare alt an, Katsuyori și suita lui s-ar fi delectat cu Sărbătoarea Păpușilor, în citadela interioară. Dar, în acea zi însorită, întregul clan era gonit din urmă de fumul negru, în timp ce abandona Castelul Nirasaki. Katsuyori, desigur, părăsi, și el, castelul, la fel ca toți ceilalți samurai care-l serveau. Dar, când se întoarse și își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
un fel de palisadă. Dar, când auziră vestea, cu toții știură că le sunase ceasul și se grăbiră să se pregătească pentru moarte. Printre ei, soția lui Katsuyori stătea așezată ca și cum încă s-ar mai fi aflat în conacul ei din citadela interioară. Cu fața ca o floare albă, privea în jur, amețită. Femeile care o înconjurau izbucniseră în lacrimi. Dacă tot ne-a fost scris să ajungem aici, mai bine am fi rămas în castelul cel nou de la Nirasaki. Ce jalnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cu copitele cailor stârnind un nor de praf, în timp ce se grăbeau spre castel. Nimeni nu le dădea prea multă atenție călăreților. Când ajunseră la poartă, anunțară că aduceau o depeșă urgentă de la Seniorul Nobunaga, din Kai. Hideyoshi se afla în citadelă, când un vasal intră pentru a anunța sosirea mesagerilor. Pune-i să aștepte în Camera Bâtlanului, ordonă el. Acea încăpere era rezervată conversațiilor de cea mai secretă natură. Aproape imediat ce intrară cei doi mesageri, Hideyoshi apăru și el și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Ochii păsărilor fuseseră pictați în galben și păreau să-l privească. „Cred că o să fie Kanbei,“ își spuse Hideyoshi. „El e singurul pe care-l pot trimite. Chemă un paj și-i zise: — Kuroda Kanbei ar trebui să fie în citadela exterioară. Trimite-l aici, pe el și pe Hachisuka Hikoemon. Hideyoshi scoase scrisoarea și o mai citi odată. Nu era cu adevărat o scrisoare, ci declarația pe care i-o ceruse lui Nobunaga. Hideyoshi ar fi putut mobiliza, cu ușurință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pe câmpie. De ambele laturi ale drumului ce ducea spre poarta principală se aflau orezării și plantații. Taluzurile și zidurile exterioare de piatră se înălțau în mijlocul orezăriilor. Cu fiecare pas pe treptele de piatră, meterezele și zidurile ascuțite, tăioase, ale citadelei principale, se înălțau, tot mai aproape, deasupra capetelor. Ajunși în citadela principală, cei doi emisari înțeleseră imediat că aceea era cea mai puternică dintre cele șapte fortărețe de la frontieră. Incinta castelului era spațioasă și, cu toate că înăuntru erau postați peste două mii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
principală se aflau orezării și plantații. Taluzurile și zidurile exterioare de piatră se înălțau în mijlocul orezăriilor. Cu fiecare pas pe treptele de piatră, meterezele și zidurile ascuțite, tăioase, ale citadelei principale, se înălțau, tot mai aproape, deasupra capetelor. Ajunși în citadela principală, cei doi emisari înțeleseră imediat că aceea era cea mai puternică dintre cele șapte fortărețe de la frontieră. Incinta castelului era spațioasă și, cu toate că înăuntru erau postați peste două mii de ostași, domnea tăcerea. Datorită hotărârii lui Muneharu de a lupta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
am așteptat încă din zori, spuse el, conducând pe Mitsuhide pe poartă. Cei vreo zece vasali principali din suita lui Mitsuhide își spălară de noroi mâinile și picioarele, își îngrămădiră într-o stivă pelerinele de paie ude și intrară în citadelă. Ceilalți vasali rămaseră dincolo de șanț, spălând caii și având grijă de bagaje, în timp ce așteptau să li se spună unde aveau să fie cazați. Nechezatul cailor și zarva vocilor omenești se auzeau până departe. Mitsuhide își schimbase hainele de pe drum. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
vocilor omenești se auzeau până departe. Mitsuhide își schimbase hainele de pe drum. Se simțea atât de relaxat în apartamentele lui Mitsuhide, încât parcă ar fi fost la el acasă. Avea vedere spre lac și spre Muntele Hiei din fiecare cameră. Citadela interioară era situată într-o zonă care avusese, cândva, cel mai pitoresc peisaj, dar nimeni nu mai putea aprecia acum acel peisaj. De când Nobunaga dăduse ordin ca Muntele Hiei să fie ars, din mânăstiri și temple nu mai rămăseseră decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
un om atât de optimist și de vesel, încât îi distrăgea pe toți ceilalți. Cu toate că generalii se pregăteau să plece în campanie, Chokansai părea bine dispus, ca de obicei. Întoarse capul în altă direcție. Dar, când apăru în apartamentele din citadelă ale doamnelor, femeile și numeroșii lor copii alergară în calea lui. — O, a venit Domnul Măscărici! strigau copiii. Domnule Măscărici! Când ai ajuns aici? Oriunde stătea sau se așeza, glasurile fericite din jurul lui nu mai conteneau. — Stai peste noapte, Domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de onoare și ajutoarele râdeau atât de tare, încât se țineau cu mâinile de burtă. Nici chiar la căderea nopții, râsetele și hărmălaia nu se potoliră. Atmosfera din apartamentele femeilor era la fel de diferită de aceea din camera lui Mitsuhide, în citadela principală, ca o pajiște primăvara de o mlaștină înzăpezită iarna. — Unchiule, acum când înaintezi în vârstă, spuse Mitsuharu, ți-aș fi recunoscător dacă ai sta aici, să te ocupi de familie, în loc de a veni cu noi în campanie. Cred c-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de pe trupuri și schimbându-se cu ținuta de doliu, generalii așteptau ora stabilită pentru slujba memorială, în capela castelului. Bâzâitul țânțarilor se auzea dens pe sub streșini și o lună nouă, subțire stătea suspendată, pe cer. În tăcere, generalii traversară spre citadela secundară. Pe ușile glisante ale capelei erau pictați lotuși roșii și albi. Unul câte unul, oamenii intrară și se așezară. Numai Hideyoshi nu apăru. Ochii oamenilor erau cuprinși de îndoială. Dar, pe când generalii priveau în direcția altarului din depărtare, printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
întrebă el, privindu-l buimac pe Katsuie. — N-am nici un răspuns de dat! Nici un răspuns! Spune-i lui Hideyoshi doar că ne vedem când ne-întâlnim. Cu această remarcă de despărțire, Katsuie se întoarse și porni pe coridorul îngust, spre citadela interioară. Kumohachi o luă și el pe coridor. Cu o mână proptită în șold, se întoarse spre silueta lui Katsuie, care se îndepărta. Chicotind în sinea lui, porni, în sfârșit, spre poarta castelului. Celebrarea numirii lui Samboshi ca moștenitor luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lui Hideyoshi - întrezărise viitorul încă dinainte de a fi plecat din Kitanosho. Dacă Inuchiyo putea fi numit un Coțcar, cel puțin era unul agreabil. Hideyoshi se ridică. — Tocmai mă pregăteam să plec și eu. Mergem împreună până în cetate. Ieșiră cu toții din citadelă. — Azi nu l-am văzut pe Seniorul Katsutoyo, remarcă Hideyoshi. A și plecat? Încă nu se simte bine, răspunse Fuwa. L-am lăsat la locuința lui. Se urcară în șei și călăriră până la intersecția din cetate. — Unde te duci azi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de actori Nô, Hideyoshi își invită la castel mama, soția și celelalte rubedenii, pentru a se bucura împreună de o zi de distracție. Printre musafiri se aflau și cele trei prințese care erau crescute în izolarea celei de-a treia citadele. Chacha avea șaptesprezece ani; sora ei mijlocie avea treisprezece, iar cea mică urma să împlinească unsprezece. Cu doar un an în urmă, în ziua căderii Castelului Kitanosho, cele trei fete priviseră în urma lor la fumul ce învăluia ca un lințoliu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
spus eu. Și eu simt la fel ca voi. Nici eu nu prea am multe de făcut cât e ziua de lungă. Stau aici, lipsit de apărare, cu mintea zvâcnind de durerea urechii și de zvonuri. De ce? Vă spun eu. Citadelele interioare o iau razna din cauza haosului financiar - dar eu am bani, cu lopata, și o să fac încă și mai mulți. Ce lipsește? Ce dracu’ mai e? Împins de un resort pe care nu-l înțeleg (și cam ăsta e modul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Gh. Adamescu susținuse - pe aceeași linie de ostilitate conservatoare - o serie de prelegeri la Universitatea „Ateneului Român”, pe care le va publica într-o broșură de 27 de pagini (Curente moderniste în literatură, București, Imprimeriile „Independența”, 1933). Pătrunderea avangardei în citadela universitară va fi marcată peste cîțiva ani de Cursul de poezie al lui G. Călinescu ținut la Universitatea din Iași și de prelegerile despre Geneza curentelor literare de avangardă ținute de către Radu Gyr la Universitatea bucureșteană în 1936-1937. Radical opuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
subminare a valorilor fundamentale ce constituie identitatea autohtonă (ortodoxia, românitatea, ruralitatea ș.a.), bîntuie mințile naționaliștilor (ostili din principiu cosmopolitismului anarhic al avangardei). Fapt este că, dincolo de orice considerații colaterale, apariția Anarhismului... a reprezentat o breșă: dat afară pe ușă din citadela universitară, „anarhismul” avangardist intra timid pe fereastră. Abordarea de tip „clasificator” se asociază, în studiul semnat de Const. I. Emilian, cu o aplicare polemică și procustiană a grilei ideo-estetice. Conservatorismul autorului este - faptul merită subliniat - unul de sursă „latinistă” și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a fost ultimul care a avut știri despre un pământ de dincolo de ocean. Dar nici el nu vorbea dintr-o cunoaștere nemijlocită, ci pe urmele unei legende mai vechi... Veniero zâmbi vlăguit. — Ordinul Templului a săpat vreme Îndelungată printre ruinele citadelei Ierusalimului, sub vechiul Templu. Și multă lume a crezut că se căuta comoara israeliților. Aurul ofrandelor, Chivotul alianței... Unii și-au imaginat chiar că se pornise În căutarea Graalului. Sminteli. Nu-i nimic acolo. N-a fost niciodată nimic. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
brăzdată de barele subțiri ale lunii se oglindea în apa de satin albastru înălbită într-o scânteiere de oglindă, curba molcomă se rotunjea în dreapta, în lumină, atât de prelungă și de pierdută. încât, în depărtare Colnicul Hora înainta ca o citadelă, în vârful cel mai înalt, părând un castel de vis, albăstrui, diafan și tremurător printre aburii trandafirii ai orizontului. Paralelă îmi face impresia că locuitorii orășelului meu seamănă între ei, bărbații în maiou și șlapi își lustruiesc mașina ori sapă
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
poate vindecării scriitorului suferind, care, “Înălțându-se din nou timp de o clipă, pe aripile convalescenței și Încă bântuit de ideea fericită a unei salvări organizate, mai găsi un izvor de elocință pentru a susține cauza unei superbe «maniere târzii», citadela Însăși, după cum avea să se vădească a fi, a reputației sale, fortăreața În care avea să Își adune Întreaga comoară.“ Era un vis recurent al lui Henry Însuși, menit să se Împlinească după ce se va fi ridicat deasupra grijilor impuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
măgar și azvârliți după aceea în temniță sau chiar decapitați! Sub influența Sorayei, Abu-l-Hassan și-a pus propria soție, Fatima, cât și pe cei doi fii, Mohamed, zis Buabdillah sau Boabdil, și Yusef, sub supraveghere în turnul Comarilor, o impunătoare citadelă pătrată din nord-estul Alhambrei, față-n față cu Generalife 1. Amanta spera astfel să le deschidă drumul spre putere propriilor ei fii. Curtea era de altfel împărțită între partizanii Fatimei, numeroși, dar discreți, și cei ai Sorayei, singurii pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
roadele ei erau cărțile care, copiate cu răbdare, circulau printre cărturari din China până în Extremul Occident. După care a urmat uscăciunea spiritului și a condeiului. Pentru a se apăra împotriva francilor, ideilor și obiceiurilor lor, au făcut din Tradiție o citadelă în care s-au ferecat, Granada nemaidând decât imitatori lipsiți de talent și de cutezanță. Abu-Khamr se plângea de acest lucru, însă Astaghfirullah se împăcase cu situația. Pentru el, căutarea cu orice preț a ideilor noi era un viciu; important
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
trimise la Damasc și la Alep, unde putea s-o vândă de trei ori mai scump. De la o zi la alta, prețul pâinii și al făinii spori peste măsură. Când, la scurt timp de la anunțarea acestor decizii, sultanul își părăsi citadela și străbătu orașul pentru a merge să inspecteze costisitoarea reconstrucție a colegiului ce avea să-i poarte numele, pe care-l desenase el însuși și a cărui cupolă tocmai se fisurase pentru a treia oară, populația capitalei îl huidui. Strigătele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
oară, populația capitalei îl huidui. Strigătele acesteia îi ajungeau la urechi: „Dumnezeu să-i dea pieirii pe cei care îi înfometează pe musulmani!“. La înapoiere, sultanul se feri să mai treacă prin cartierul popular Bab Zuwaila, preferând să ajungă la citadelă pe străzi mai puțin viermuitoare. Aceste vești ne fură aduse de un tânăr negustor bogat și instruit care, fugind din capitală împreună cu familia în barca sa particulară, acostă vreme de câteva ceasuri alături de noi înainte de a-și continua drumul. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
la cererea sa, într-o zi de vineri, chiar după rugăciunea de la amiază. Rămase închis în camera sa până în vinerea următoare. Se duse atunci la tribunele de la Așrafiah, puse să fie aduși prizonierii închiși în cele patru închisori, în donjonul citadelei, cât și în Arkana, temnița palatului regal, și semnă un mare număr de eliberări, mai ales pentru apropiații săi căzuți în dizgrație. Cel mai celebru beneficiar al augustei clemențe a fost meșterul bărbier Kamaleddân, al cărui nume făcu la iuțeală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]