2,106 matches
-
voiam nici una. Între timp, cred că unchiul și mătușa s-au uitat la cartonașele cu prețuri. Nu erau zgârciți, dar mie mi s-a părut că au considerat mai puțin scumpă o clarinetă mică de bachelită, În Întregime neagră, cu clape argintii. «Nu-ți place mai mult asta?» m-au Întrebat. Eu am Încercat-o, behăia destul de mulțumitor, Încercam să mă conving că era foarte frumoasă, dar În realitate socoteam și-mi ziceam că unchiul și mătușa voiau ca eu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
și tu, mereu. Se aude iar. O melodie de pian cu note false, groase și înalte, ca viața. Stau, mă uit la o pictură și ascult iarași o melodie de pian. Oare tu o cânți, oare tu verși lacrimi pe clapele vechi ale pianului? Tare mult aș vrea să te văd. Dar mă uit afară și văd o natură, o curte doar cu un porumbel în mijlocul său și doar, doar o frunză se mișcă în jurul porumbelului cu albastru de speranță. Dar
Armonie la pian. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Sandu Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2318]
-
unui bloc de pe o stardă dintr-un cartier liniștit al orașului străbătea mereu cântecul unui pian. Acest cântec părea să fie ecoul sufletelor a doi oameni care se iubesc. Melodiile, când mai duioase, când mai wagneriene erau poate transpunerea pe clape de mâinile unei virtuoaze artiste, a amintirilor vesele și triste, a frustrărilor, dar mai ales a statisfacției că le-a depășit pe toate cu capul sus. Și cântecul pianului se va auzi mereu și mereu până la ultima suflare a acestei
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
din exterior. Mult azot, oxigen aproape deloc. Concentrația de vapori de apă e chiar mai mare, îți spun eu. Iau un eșantion, dacă vrei. Ash o să sară în sus de bucurie. ― Deocamdată nu e nevoie. Continuă. Kane mai atinse o clapă. Centura lui analiză cu aproximație compoziția aerului ambiant. Asta-l va face fericit pe Ash, deși nu se compară cu un adevărat eșantion. Respirând încă greu, activă sistemul de coborâre. Singurătatea aici era mult mai copleșitoare, decât căderea în prăpastia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
cloazonul ce dădea în sas. Îngrozită, își retrase mâna, făcu drumul înapoi și, gata să se prăbușească, porni bâjbâind spre coridorul B. Pierdu câteva minute bune până să localizeze panoul. Ripley pierdea treptat legătura cu realitatea. Cu ultimele apăsă pe clapă. Ușa nu se deschise. Văzu că nu acționase comanda bună. Rezemată de perete, cu picioarele tremurând istovite, mai făcu o încercare, cu plămânii aproape goliți de aer. În hubloul ușii apăru o figură. Era distorsionată, umflată și totuși, vag familiară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
experiențe de negândit, în fizionomie și în inimă. Dar avea destulă stăpânire de sine pentru a se controla. Represuriză cabina și-l eliberă pe Jones din cușcă. Acesta, cu o fantastică ușurință, comună tuturor pisicilor, uitase tot. Ea apăsă pe clapa magnetofonului și începu să dicteze: ― Ar trebui să ating frontiera în aproximativ patru luni. Cu puțin noroc, rețeaua de supraveghere va intercepta SOS-ul meu și se va organiza salvarea. Am o declarație importantă de făcut pentru media. Un dublu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
enervez din cauza traficului și a mîrlăniei. La orice oră veneam, îl găseam instalat deja pe banca sa din părculețul dintre gura metroului și muzeu, înfășurat într-un impermeabil lung și incolor. Pe cap avea totdeauna o căciulă de blană cu clape, subțiată de atîta purtat. O clapă atîrna, bleagă, pînă pe gît, cealaltă stătea, nu știu cum, pe jumătate ridicată, precum urechile acelor cîini-lupi care nu sînt încă maturi și nu vor fi niciodată chiar lupi. La picioare, în stînga, avea o sacoșă
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
La orice oră veneam, îl găseam instalat deja pe banca sa din părculețul dintre gura metroului și muzeu, înfășurat într-un impermeabil lung și incolor. Pe cap avea totdeauna o căciulă de blană cu clape, subțiată de atîta purtat. O clapă atîrna, bleagă, pînă pe gît, cealaltă stătea, nu știu cum, pe jumătate ridicată, precum urechile acelor cîini-lupi care nu sînt încă maturi și nu vor fi niciodată chiar lupi. La picioare, în stînga, avea o sacoșă din acelea de rafie, roșu cu
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
elegie, dar, de când stau aici, parcă mi s-a întunecat sau măcar aburit nițel resortul amintirii. (Mi-e frică. Acum câteva clipe stăteam pe canapea privind aiurea la toate acele icoane pe sticlă, unde predomină roșul aprins și azuriul, la clapele gălbui, lucioase, ale pianinei, la secretaire-ul cu ușile de lemn scorojit pe care e pictat un personaj trist, cu fața tuciurie, bizantină, înfășurat într-o amplă togă albastră căzând în zeci de cute și ținând în mână o creangă înverzită
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
vopsit, contorsionat, nenatural. O casă veche, muiată în tăcere (și până și tăcerea siropoasă de muzică. Wajda ar fi plimbat aparatul pe pereții crăpați, cu stucatura căzută, pe fețele sfinților călăreți și ale Hriștilor costelivi, de lemn și cretă, pe clapele pianinei cu incrustații prețioase, pe macrameuri și pe trupurile fixe ale babelor în mătăsuri verzi și roz, cu pielea în jurul nasului lucioasă și cu ochi de apă. Abia simțită, ca o horbotă, ar fi umflat odăile o fugă concentrată și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
talentul său personal, gustul său. Tot gîndindu-se și mușcîndu-și pumnii în lungile nopți în care abia mai putea să ațipească o oră-două spre ziuă, arhitectul imagină un claxon construit pe principii cu totul noi. El urma să fie prevăzut cu clape ca de pian, fiecare clapă fiind racordată la una dintre micile goarne electrice. A doua zi, duminică, îi făcu o vizită vărului său Virgil Ciotoianu, care locuia în blocul ALMO 3 de deasupra magazinului Bucur-Obor și care se ocupa cu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Tot gîndindu-se și mușcîndu-și pumnii în lungile nopți în care abia mai putea să ațipească o oră-două spre ziuă, arhitectul imagină un claxon construit pe principii cu totul noi. El urma să fie prevăzut cu clape ca de pian, fiecare clapă fiind racordată la una dintre micile goarne electrice. A doua zi, duminică, îi făcu o vizită vărului său Virgil Ciotoianu, care locuia în blocul ALMO 3 de deasupra magazinului Bucur-Obor și care se ocupa cu reparații de televizoare. Până să
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Muzica, aștepta pe holul apartamentului, ridicată în picioare și sprijinită de peretele de la bucătărie. Arăta ca o placă de lemn furniruit într-un cafeniu foarte lucios, cu ape plăcute, din care ieșeau, înduioșător de pure în albeața și abanosul lor, clapele, așezate pe două rânduri. Era cam ora două după-amiază când cei doi bărbați, unul înnebunit de emoție, celălalt cu o mutră de înmormîntare, cărară orga la parter și o sprijiniră de caroseria crem a Daciei 1300. Instalarea dură mai mult
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ora trei dimineața, frânt de foame și oboseală, intră pe ușa apartamentului și arhitectul Popescu. Înfulecă la bucătărie, în picioare, ce găsi în frigider, fără să aleagă, căci avea mintea plină de sunete. Ore și ore apăsase la întîmplare pe clapele albe și negre, pe câte una singură sau pe mai multe deodată, simțindu-se ca un adolescent care se trezește pe neașteptate în patul primei femei. Ar fi vrut să rămână acolo o veșnicie, să încerce toate combinațiile posibile, luând
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
albe și negre, pe câte una singură sau pe mai multe deodată, simțindu-se ca un adolescent care se trezește pe neașteptate în patul primei femei. Ar fi vrut să rămână acolo o veșnicie, să încerce toate combinațiile posibile, luând clapele întîi câte una, apoi câte două, apoi câte trei... Unele succesiuni de sunete îl bucurau, ca și când le-ar fi știut dinainte și le-ar fi așteptat de multă vreme, altele însă, cele mai multe, îi răneau și jigneau nu numai auzul, ci
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
consacre cantități enorme de studii, monografii, comentarii, articole, lucrări de diplomă și doctorat, de zece și o sută de ori mai multe decât cele despre Dante, Shakespeare și Dostoievski la, un loc, aceste câteva luni de tatonare sotto voce pe clapele orgii Reghin vor primi numele de "perioada subterană" sau underground a activității arhitectului. Câte un vecin, prieten vechi, mai venea să-i țină de urât, luând loc în stânga și minunîndu-se de fiecare dată cât de straniu arată o mașină care
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cântă, ca o curiozitate, Profesorului, după închiderea localului. De data asta saxofonistul ciuli urechile, pentru că melodia i se păru al dracului de cunoscută. Nu, nu mai putea fi vorba de o coincidență. O dată la o mie de ani cineva, apăsând clapele la întîmplare, putea reproduce o scară muzicală de zece sunete, dar acum era altceva. Plecă preocupat și în demisolul său își revăzu însemnările din conservator cu privire la muzica arhaică. De câteva ori reluă la saxofon (marea lui dramă era lipsa unei
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
obiectiv. Reporterul, după ce vorbi cu însuflețire câtăva vreme, cu fața spre camere, încearcă să intre în cabina Daciei ca să stea de vorbă cu arhitectul. Dar Profesorul și Elena îi explicară că maestrul, ale cărui degete incredibil de lungi baletau pe clapele sidefii, nu poate fi întrerupt din transa lui. În cele din urmă, televiziunea se mulțumi cu un reportaj de un sfert de oră, în care se vorbea despre Mozart pe fondul muzicii arhitectului. Tot cam pe atunci Elena constată că
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
îi ajunseseră de peste treizeci de centimetri lungime. Rășchirate, cuprindeau întreaga claviatură. Frânghii groase, întretăiate, de mușchi le mișcau falangele, contractîndu-se și relaxîndu-se cu o viteză incredibilă. Abia puteai vedea vârfurile degetelor lui alergând ca niște picioare nervoase de țânțar pe clapele reci. Cu acele mâini monstruoase, Emil Popescu executa concerte întregi din Beethoven și Ceaikovski, fără să le fi ascultat vreodată, reinventîndu-le într-o stare de continuă halucinație. Când se întrerupea din cântat, degetele care-i ajungeau până la genunchi păreau să
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
din spate, au scos afară bancheta din față și vechea claviatură a orgii Reghin și, în câteva zile, au montat în spațiul rămas o imensă aparatură, o încîlceală amețitoare de ecrane, potențiometre, cadrane cu afișaj electronic, plus opt rânduri de clape speciale, așa încît te puteai crede la bordul unei nave spațiale. Cei doi omuleți, după ce puseră în funcțiune sintetizatorul, încercară să intre cumva în dialog cu celebrul muzician. Surprinderea și ușurarea lor au fost mari când au văzut că arhitectul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
în dialog cu celebrul muzician. Surprinderea și ușurarea lor au fost mari când au văzut că arhitectul mânuiește aparatura electronică, apasă butoane, reglează frecvențe ca și cum s-ar fi ocupat toată viața numai de astfel de lucruri. De la primele atingeri de clape izbucniră în văzduh, cu o puritate și o bogăție a sunetului izbitoare după soundul primitiv al orgii Reghin, valurile succesive, avântate și apoi reținute ca o uriașă suferință, ale Valsului de Ravel. Marele Mishiba putea reconstitui orice sunet natural sau
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
limpezime de timbru imposibil de obținut pe cale firească, flaute și viole, cornuri și fagoturi, triangle și timpane, împletindu-și liniile melodice în melodii filigranate sau în disonanțe sclipitoare. Labele arhitectului, cu zeci de articulații la degete, alergau pe sutele de clape, reglau miile de frecvențe concurente, programau simultan orchestre întregi. Stația modestă a orgii Reghin fusese înlocuită de un glob de sârmă specială, cu un diametru de peste trei metri și puțind emite un sunet cvadrofonic, cu multiplu ecou dirijat. Cu micul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pupitrului de comandă al sintetizatorului. Coatele și antebrațele i se resorbiseră în coaste, așa că direct din torace îi ieșeau acum cele două buchete de degete, fiecare cuprinzând câteva zeci de filamente ca nuielele, dar complicat articulate, și care atingeau neobosit clapele sidefii. Profesorului îi veni să vomeze, simțind fiorul de oroare sacră în fața acestei ființe atât de puțin omenești. Ca să nu aibă timp să dea înapoi, stinse farul și se repezi la portiera din față. Cum trase de ea, aceasta se
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
el și începu să le ciopârțească furios. Sânge și bucăți de degete se prelingeau pe corpul devenit unsuros al lui Emil Popescu, dar el părea să nu reacționeze în nici un fel. Degetele rămase din mănunchi continuau imperturbabil să fojgăie pe clape. Un miros greu, ca de odaie în care naște o femeie, se răspândi pe sub cetină. Când și ultimul deget căzu zvâcnind pe cauciucul striat de la picioarele arhitectului, saxofonistul, sclipindu-și barda sub stelele mici, făinoase, ocoli prin față resturile de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
înscrustată în spinarea lui albicioasă ca o minusculă cochilie. Trupul acoperea o suprafață uriașă, iar degetele infinit ramificate se întindeau acum, pornind din cele două brațe, de jur împrejur, ca o plasă de păianjen. De la primele atingeri ale miliardelor de clape terminale, ultimii oameni se prefăcură și ei în pulbere. Aceasta nu mai era muzică - sau era muzica de care vorbeau pitagoreicii. Nici o ureche omenească nu mai putea s-o audă, pentru că ea nu mai ținea de sunete, nici măcar de materie
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]