1,905 matches
-
fi ales”. Elita este, în această viziune, un model demn de urmat și promovat. Și anume un model integral, de urmat în toate privințele importante ale vieții, precum acel kalos kagathos al vechilor greci, dar și l’honnête homme al clasicismului francez. Termenul ca atare a intrat însă în circulație abia pe la sfîrșitul secolului al XVIII-lea și a fost impus de gîndirea socială de toate culorile pentru a promova viziuni diferite despre alcătuirea puterii în societate. Oricît de diferite ar
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
Neatinsă, în orice caz, de legile exterioare, acelea ale instituțiilor surplombante, dar capabilă să-și asume regulile și codurile interne rezultate din grupul însuși. Nu verticalitatea "legii tatălui", ci orizontalitatea codurilor fraterne. În această schimbare de "topică" se vădește alunecarea clasicismului fondat pe cunoașterea pozitivă de sine spre o formă barocă în care "cu-n(o)așterea" se face pornind de la celălalt. Pe de o parte, principium individuationis al moralei. Pe de alta, principium relationis al deontologiei-etică. Această schimbare de topică
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
zvonului de floare trezit la lumină care taie aerul / prin dimineața / de răcoare și până la Primăvara care îi înmugurește teii din vis. În versurile sale, poeta construiește o lume senină, care emană aspirația ei spre echilibru, armonie, venind dintr-un clasicism structural, care o determină să-și caute identitatea prin raportare la celălalt (Dinspre toate zările numele tău / îl ascult, dinspre toate mările...) și, firește, la divinitatea omniprezentă, implicit sau explicit, în poemele care alcătuiesc antologia, Cântec fără sfârșit fiind, de
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
prin raportare la celălalt (Dinspre toate zările numele tău / îl ascult, dinspre toate mările...) și, firește, la divinitatea omniprezentă, implicit sau explicit, în poemele care alcătuiesc antologia, Cântec fără sfârșit fiind, de pildă, o creație pe care i-o închină. Clasicismul structural al autoarei este formulat cvasiprogramatic: ...lumina o iubesc! / Această duioșie a culorii / rostindu-mă în neființă! Aceeași teamă de un dezechilibru lăuntric se exprimă totodată și prin respingerea solitudinii: Ci n-aș vrea-n mersu-mi să-nserez / o altă umbră
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
magii fețele deodată / versetele asudă și izvorul / mirării se mărește numai norul / cruce fixă duce-nsângerată. Creația lui Horia Zilieru mărturisește, indirect, propensiunea lui spre serafic, diafan și traduce, în mod firesc, configurația eului acestuia, aparent antinomică, fiindcă îmbină organic, clasicismul - grandios, grav - cu exuberanța romantică, osmoza aceasta subliniind, de fapt, aspirația poetului spre echilibru, armonie. Dar, dacă, structural, artistul e concomitent clasic și romantic, poezia sa este tributară și simbolismului, însă impresia e că retorica acestui curent e prezentă, spre deosebire de
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
giulgiul, prin bronzul de clopot sau cenușa-n tigve pale -, acestea rămân mai mult în planul de suprafață, fără să genereze bulversări viscerale, fiindcă, așa cum arătam mai sus, poetul, indiferent de curentele care îi traversează opera, este dominat de un clasicism structural, care i acutizează aplecarea spre armonie, seninătate, făcându-l, firește, să-și clameze nemulțumirea ori de câte ori distinge rezonanțe ce riscă să pericliteze echilibrul lumii pe care o iubește cu disperare. O componentă a imaginarului poetic al lui Horia Zilieru este
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
ploii... Până am ajuns la poalele Olimpului, cerul s-a înseninat. Dar, vai, "muntele zeilor" nu e nici pe departe ceea ce mi-am închipuit, un munte "estetic", pe care mitologia l-a transformat într-un fel de Vechi Testament al clasicismului. E un munte anost, cu păduri rare, dincolo de care încep platouri uscate, de un roșu feruginos. Culmile de piatră sunt pustii, fără urme de viață, și, privindu-le, îți vine să spui că zeii își vor fi plătit scump divinitatea
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
pot spera într-un timp fericit, nimic nu-i împiedică să-l plaseze în urmă. Parthenonul a ajuns, astfel, un loc de pelerinaje romantice. Acum, pot să spun că, după părerea mea, romantismul e părintele nelegitim al opticii noastre despre clasicism. Cele mai frumoase "rugăciuni pe Acropole" le-au murmurat romanticii. Și, sincer să fiu, chiar mă mir că această revanșă a romantismului, care a reușit să facă din Elada clasică aproape o colonie romantică, a trecut neobservată. Mai ales că
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
paralelă cu celelalte, nici una nu e, matematic, perpendiculară. Fiecare e ușor înclinată înlăuntru. "Dezarmoniile" se observă de aproape foarte clar și încerci o vagă perplexitate. Așadar, nici măcar Parthenonul, simbolul însuși al perfecțiunii, nu este perfect? însăși teorema de marmură a clasicismului e plină de greșeli? Te depărtezi și, deodată, constați că templul e din nou perfect! Coloanele se văd acum drepte, milimetric drepte, și egale, milimetric egale. Descoperi, astfel, că iluzia are un rol esențial în geometria Parthenonului. Arhitecții au luat
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
punctul slab al lui Ahile. Nu știu cum s-ar putea spune mai simplu că iubirea e cea care ne face vulnerabili. Dar mă mir că specialiștii n-o socotesc pe Athena zeița clasică prin excelență. Ea corespunde întrutotul imaginii lor despre clasicism. Când a apărut, direct din țeasta lui Zeus, a slobozit, se zice, un răcnet războinic, de s-a cutremurat și cerul și pământul, însă, în afara împrejurărilor în care s-a simțit ofensată, nu s-a lăsat influențată de pasiuni. Înțelepciunea
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
est” -, datorită extensiei sale, poate fi considerat o compoziție autonomă. Trei exemple faimoase aparținând unor maeștri celebri. Dar au existat mulți alții, mai puțin cunoscuți, în toată Europa muzicală catolică. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în cadrul clasicismului vienez, s-au dezvoltat noile forme de sonată, simfonie și concert. În realitate, nu este vorba de trei forme diferite, ci, mai degrabă, de trei moduri de a exprima o unică sensibilitate „simfonică”: aceea a unei muzici care își găsește
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
ca un omagiu adus limbii române de exilatul francez, mărturisesc - dincolo de ironia și umorul caustic al atitudinii - despre o extrem de acută angoasă a provinciei. Scrise, aproape toate, într-o impecabilă prozodie clasică (autorul a pledat în numeroase ocazii pentru un clasicism modern...), ele sînt - ca și prozele lui Călugăru - ecorșeuri expresioniste ale unor locuri „unde nu s-a întîmplat nimic”, obiecte poetice autonome, realizate după sintaxa amintirii (prefața „Cîteva cuvinte pădurețe“ conține, în prima parte, o estetică aproape „constructivistă”). Natură scindată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
criticul Mircea Martin să aprecieze că insurgența lui Fundoianu se oprește la nivelul prozodiei, operînd exclusiv la nivelul conținuturilor (și al formei conținuturilor). „Aristocrat al revoltei”, Fondane a rămas un adept al „organicismului” și al disciplinei formale, al unui „nou clasicism”, susținut în numeroase articole și eseuri, un adversar al anarhiei formale, chiar dacă apropiat al cercurilor avangardiste (în Introducere în opera lui B. Fundoianu, Mircea Martin se oprește pe larg asupra contradicțiilor și paradoxurilor autorului). Rimbaldiana „Paradă“ (lui F. Brunea) rezumă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mișcării: „Durata scurtă nu este semnul inexistenței. S-ar putea dovedi că nici cultul lui Jupiter, prin abolire, n-a durat mai mult. Școală literară? Organizare estetică, ce nu s-a fondat numai pe o singură formulă filozofică, în felul clasicismului ori simbolismului, ci pe concluzia tuturor filozofiilor. Iată dar poziția spirituală a dadaismului în vreme. Pentru aceea, Jacques Rivière, această mare «inteligență inaplicată», cum se numește el însuși... s-a potrivit unei elogioase Réconnaissance à Dada”. Această distanță ironică, dublată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
text programatic. În opoziție ca prima parte a manifestului, cel de-al doilea palier al său, „afirmativ”, indică intențiile grupării. Ieri - întuneric, azi - și mai ales, mîine - lumină... Citadinism, industrialism, non-figurativism, abstracționism purist și esențialist (ca expresie a unui „nou clasicism”), neo-primitivism, activism antipoliticianist, vitalism antiromantic și antisentimental, artă colectivă — sînt deziderate constructiviste, din care nu lipsesc însă (a observat în studiul său și Ov. S. Crohmălniceanu...) ingredientele expresioniste („economia formelor primitive”, „teatrul de pură emotivitate”). Finalul este tipic futurist („romanescul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
atacînd parazitismul și „cumpărarea” scriitorilor de către stat (nr. 2), pledează pentru depășirea barierelor dintre literatură și „masse“ („Intelectualitatea în eventualitate“, nr. 6) și polemizează cu B. Fundoianu pe marginea poeziei simboliste („Spre o renaștere a simbolismului sau spre un nou clasicism“, nr. 9). Va fi, de altfel, întîmpinat cu entuziasm la apariția celui de-al doilea volum critic din Aspecte și direcții literare și comparat cu... Rémy de Gourmont (nr. 48). Pe filiera esteticii idealist-subiective, Davidescu (alunecat în anii ’30 spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
copiilor, arta populară, arta psihopaților, a popoarelor primitive sînt artele cele mai vii și mai expresive, fiind din adîncimi, organice, fără cultura frumosului (...) Gotică, asiriană, romanică, caldeeană, indică, persană, egipteană, etruscă sînt arte mult mai puternice în sufletul uman decît «clasicismul». Ele sînt cu totul necunoscute chiar de critici și artiști. (...) Artele populare: cele mai puternice exemple de standard ale sensibilității. Toporul creiază mereu din început pe tabula rasa”. Regăsim aici, deopotrivă, obsesia autenticității „adamice” și a esențialității/universalității „antropologice” proprii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
libertatea de a construi. (...) În București, sub biciul vremurilor moderne, se zămislește stil nou”. De departe cele mai consistente și mai articulate teoretic sînt însă textele lui Marcel Iancu („Arhitectura nouă“, respectiv „Constructivism și arhitectură“). Ambele pledează pentru un „nou clasicism” constructivist. „Arhitectura nouă“ se deschide cu un refuz al „individualismului romantic” în artele plastice, acuzat de a fi sfărîmat „unitatea atotcuprinzătoare” a arhitecturii așa cum se înfățișa în vremea Renașterii. Trecînd în revistă „manifestul artiștilor radicali din 1918” și manifestul grupării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
poeziei - numai teatrul persistă la formulele învechite ale maeștrilor francezi dela 1900. Încercările pe diferite scene ale quasi noilor formule regisorești au fost mai întotdeauna încercări ratate, prin faptul că nu reușesc să închege o unitate artistică”. Autorul refuză, excedat, „clasicismul balcanic”, „limonata sentimentală melodramatică”, „naționalismul în versuri șchioape puse pe muzică de drin”, „piesele preistorice cu costume de epocă și boeri ce stau în picioare și țin discursuri patriotice”, „artificialul oamenilor ce-și închipuie că ar copia natura”, clamează: „vrem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și eu fără grabă, dar cu aceeași sinceritate”. Pentru G.M. Cantacuzino, de la New York pînă la Moscova, „preocupările de simplificare, de suprimare a atribuțiilor inutile, de căutare a luminii și de exaltare a igienii au fost ratificate de spiritul critic al clasicismului permanent”. Un clasicism văzut nu ca un stil, ci „ca o stare de spirit care se regăsește în orice epocă” (în manifestul lui Mihail Cosma, „De la Futurism la integralism“, publicat în nr. 6-7 al revistei Integral, era exprimat un crez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
grabă, dar cu aceeași sinceritate”. Pentru G.M. Cantacuzino, de la New York pînă la Moscova, „preocupările de simplificare, de suprimare a atribuțiilor inutile, de căutare a luminii și de exaltare a igienii au fost ratificate de spiritul critic al clasicismului permanent”. Un clasicism văzut nu ca un stil, ci „ca o stare de spirit care se regăsește în orice epocă” (în manifestul lui Mihail Cosma, „De la Futurism la integralism“, publicat în nr. 6-7 al revistei Integral, era exprimat un crez asemănător: „cu pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
spirit care se regăsește în orice epocă” (în manifestul lui Mihail Cosma, „De la Futurism la integralism“, publicat în nr. 6-7 al revistei Integral, era exprimat un crez asemănător: „cu pași giganți și siguri ne îndreptăm către o incandescentă epocă de clasicism”, iar în primul număr al aceleiași publicații, Ilarie Voronca pleda pentru „ordinea sintetică, clasică, integrală”, opusă „dezordinei“ bolnave, romantice, suprarealiste...). Refuzul „romantismului”, al stilurilor ornamentale, al tradiționalismului, paseismului și localismului constituie, după cum se vede, axul acestui credo. Tendințele majore ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și fost afemeiat (avînd datele autorului său); de cealaltă - imaginea muzicianului siberian Ygor, autor al unei compoziții muzicale „barbare” („Victoria sălbatecă“) prin care îl răvășise și îl transformase interior pe „Dori” în timpul unui stagiu parizian. „Plîngerea către Ygor” deplasează aparentul clasicism (infuzat obsesional, psihologizant) al primei părți către un monolog poetic de un lirism melancolic (narator: Dorimedont), drapînd sub străluciri cosmopolite nostalgii ale naturii sălbatice de pe fluviul Enisei, din Țara Sovietelor... Cucerit de muzica rusului, Dorimedont eșuează lamentabil în platitudinea domestică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Marcel Iancu prilejuit de expoziția celor doi (v. nr. 65, 15 martie 1926) literaturizează și dramatizează original intervențiile celor doi, mixîndu-le cu experimente „costiniene” și comentarii pe măsură: „Clasicii sînt desăvîrșiți fiindcă sînt în perfect acord cu epoca lor”. Nostalgia clasicismului (fie ea și avangardistă...) e, de altfel, specifică atît lui Costin, cît și comilitonilor constructiviști, abstracționiști și puriști de la Contimporanul... Corespondența lui Jacques G. Costin cu Tzara (trei epistole, 21 iunie 1929-7 iulie 1930) atestă, fără drept de apel, dorința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
altfel, una dintre obsesiile identitare majore ale interbelicului românesc: ea apare la Mateiu Caragiale (intervenția polemică a lui Pașadia din Craii...) și la reprezentanții „tinerei generații” (Cioran, Ionescu), nuanțată la E. Lovinescu, răsturnată la G. Călinescu („folclorul țărănesc - adevăratul nostru clasicism”) ș.a.m.d. Un punct de vedere mai rezonabil decît cel al lui Vinea, Blaga și Ion Barbu se dovedește a fi cel formulat de către B. Fundoianu, într-un comentariu pe marginea lucrării lui G. Ibrăileanu, „Spiritul critic în cultura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]