34,665 matches
-
Vasile Igna Poveste A făcut tot ce se putea: a iubit, a urât, a urcat Muntele, a străbătut Mările. Cineva îi face semn cu degetul și îi spune: nu ajunge! O ia de la capăt: aprinde lampa, coboară în peșteri, omoară o sută de urși, desenează zimbri și pui de bizoni. Nu ajunge! Și mai trec o mie de ani și încă o mie până ce o descoperă pe ea stând pe talpa lumii, împletind ciorapi din ceața amurgului
Poezie by Vasile Igna () [Corola-journal/Imaginative/13110_a_14435]
-
va picta toată pajiștea cu flori: Grădina va avea, în sfârșit, părul plin de Albăstrele și dediței. Un greier va răsuci o cosiță dintr-un fuior de funigel. Seara doar se va înălța la cer, spre a avea de unde să coboare atunci când va simți că se apropie visele. Negre, roz, albe, goale de orice invenție. Ca o trestie, ca un tub de sticlă prin care curge un fum purpuriu. O clepsidră prin care îi alunecă sufletul. Orice e cu putință, zici
Poezie by Vasile Igna () [Corola-journal/Imaginative/13110_a_14435]
-
dar nimic nu e de ajuns spre a reduce la tăcere pulsul febril, halucinanta coborâre în abis a sevelor. Ziuă, ziuă din nou, lumina învârte morișca uzată a timpului pe zidul alb se decupează umbrele nopții firișoare diafane de sânge coboară spre inelul gleznei. În zadar. Dincolo de perete cineva se preface că nu există, părul albește, ochi-s cuprinși de albeață mâna înmănușată prinde cuibul de viespi de la periferiile vârstei. Midnight Uneori e de ajuns să-i aud respirația spre a
Poezie by Vasile Igna () [Corola-journal/Imaginative/13110_a_14435]
-
întunecării departe sunt arborii rătăciți pe coline unindu-și necrezut frunzișul și înălțimile foșnetul zbucnit din adâncuri în josul pământului nici o pasăre amintitoare nu mai bate aripi prin veștedul timpului încremenirea așteptării mult rămasă în urmă zadarnic jinduie cărări dezlegătoare încotro coboară spre ce ascunziș nevăzut alinarea luminii? din norul odinioarei în care-am crezut cade pe fruntea clipei nemărginit fluturele cap-de-mort se-aude cum trece prin vămile lumii puterea întunecării Cenușa uitărilor cenușa uitărilor scrisă’n curgerea vremii se-așterne asemenea
Poezie by Alexandru LUNGU () [Corola-journal/Imaginative/13259_a_14584]
-
dintre toate-acestea mai iute se-afirma/ Pământul - el vorbea cu mânzul prin copite.” Un an mai târziu, în Viața deocamdată (1965), Ioan Alexandru dezvăluie un nou chip - acela de poet expresionist pe un fond rural. La drept vorbind, doar unul - Coborând - are un net caracter expresionist, dar el nu este printre poemele reținute de Imne-le din 1973, selecție decepționantă în multe rânduri: ,, Pe arătura neagră coborând în jos -/ de-o parte cerul întunecat la apus/ și negru de piatră la răsărit
Ioan Alexandru, în câteva poeme by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/13115_a_14440]
-
nou chip - acela de poet expresionist pe un fond rural. La drept vorbind, doar unul - Coborând - are un net caracter expresionist, dar el nu este printre poemele reținute de Imne-le din 1973, selecție decepționantă în multe rânduri: ,, Pe arătura neagră coborând în jos -/ de-o parte cerul întunecat la apus/ și negru de piatră la răsărit./ În groapa aceea de nord,/ unde ajungi frânt de oboseală și plângând,/ trăiește casa noastră/ împrejmuită cu sânge./ În cumpăna fântânii/ tatăl meu răstignit,/ pârghia
Ioan Alexandru, în câteva poeme by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/13115_a_14440]
-
în memorie această ciudată afirmație: „Eu nu intru în apă până când nu voi învăța să înot”. Atât în Alchimia asiatică, cât și în Cosmologie și alchimie babiloniană, M. Eliade nu rămâne pe mal încercând cu vârful degetului spiritualitatea arhaică. A coborât în mijlocul unor lumi care au dat asemenea sinteze mentale, intuiții fundamentale ale universului în care trăiau, le-a organizat, le-a căutat coerența, „realitatea”, pentru a le trimite apoi în epistole către cititorul „competent”.
Poate chimie, poate soteriologie... by Cristian Măgura () [Corola-journal/Imaginative/13339_a_14664]
-
de negură apusul era atît de aproape de dimineață încît nu mai avea rost să te trezești așadar eram o scară mă întrebam ce-or fi găsit de reparat deasupra mea și ridicînd privirea l-am văzut pe Heidegger dădea să coboare să se spovedească deși cam asta făcuse toată viața numai că obosise să tot urce și apoi de la o vreme nu se mai vedea țipenie de ființă s-a uitat la mine și mi-a spus mai sînt cîteva evenimente
Poezie by Dan-Bogdan Hanu () [Corola-journal/Imaginative/13187_a_14512]
-
aceste teritorii periculoase, ci se vor întoarce, fatal, tot la cărți. Sînt unul dintre cei, tot mai puțini, care pleacă aproape întotdeauna de la cărți. Realitatea înconjurătoare sfîrșește prin a mi le aminti, invariabil. Fie că la început citesc și apoi cobor în lume, fie că ocolesc, deliberat, textul cărților pentru a mă cufunda în textul aleatoriu și infinit al vieții din jur, pînă la urmă tot cartea rămîne ultim recurs. Cutare eveniment neprevăzut, cutare persoană pe care abia am cunoscut-o
Preambul by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Imaginative/13361_a_14686]
-
ce-mi devenise cu timpul total indiferent, ba chiar ostil - citeam până la Titu când vremelnicele mele companioane se trezeau deodată ca la o comandă, împinse de resorturi enigmatice, se pieptănau grăbite, își adunau calabalâcul cu ochii încețoșați de somn și coborau, vioaie, ciripitoare; până la școală (trei stații) - drum de câmpie, searbăd, nemărginit, fără istorie. *** Sfârșit de toamnă, lucram de două luni de zile cu elevii, aveam trei clase de copii cuminți (majoritatea fete) pe care-i învățam să scrie românește, erau
Viața la țară by Constantin Mateescu () [Corola-journal/Imaginative/13194_a_14519]
-
reluam lectura, apăruse nu de mult „Luceafărul” cu periodicitate bilunară, unde descoperisem cu surpriză nume de scriitori ca Velea și D.R. Popescu, ce aduceau un aer proaspăt în presa noastră literară pângărită de lozinci bătute în cuiele proletcultismului, la Titu coboram și cumpăram țigări - o gară mare, mohorâtă, peronul gol, acoperit cu resturi de mâncare, hârtii semințe, flegme, sticle goale, pe urmă împiegatul, un șuierat prelung, urcam, în două ore mă aflam în vechea capitală a Țării pe unde hălăduisem cu
Viața la țară by Constantin Mateescu () [Corola-journal/Imaginative/13194_a_14519]
-
creneluri, lăncieri șolticari le aruncau chifle, gogonele, măsline, ce se găsea. Arthur scoase un pachet de Kent pe care scria Citiți povestirile din Canterbury! și mitui un bodyguard mascat, care mânui un scripete ce scârțâi îndelung din țâțâni. Podul se coborî, grilajul se ridică. Avu noroc. Regele tocmai își bea cafeaua, iar regina citea ziarul. “Știu răspunsul, Majestățile Voastre!”, strigă Arthur, dând ușile de perete. “Stai jos, tinere, ia o cafeluță din Bizanț, să-ți mai tragi sufletul”, zâmbi șăgalnic regina
După-amiază cu o nimfomană () [Corola-journal/Imaginative/13420_a_14745]
-
-și aminteau nimic altceva decât pielea ei incandescentă, frenezia ei devoratoare și râsul ei umed și voluptuos. Ea însăși, la răstimpuri, își recunoștea cu o anumită mândrie cochetă slăbiciunile și nerușinările. Obrazul său de copil etern i se îmbujora, își cobora ochii și lăcrima câteva clipe pe rămășițele unei inocențe pentru totdeauna pierdută; dacă, prin miracol, fusese vreodată atinsă de această grație. Lisa își moștenise mama, muiere frumoasă și nevastă năbădăioasă a unui constructor naval care dezerta de la obligațiile secătuitoare ale
O proză de Constantin Stoiciu by Constantin Stoicu () [Corola-journal/Imaginative/13439_a_14764]
-
Gabi, se felicitaseră reciproc pentru frumoasele lor unghii și pentru alte preocupări și aspirații comune. Trei zile mai târziu, spre seară, mașina de serviciu venea s-o conducă pe Lisa de acasă direct la aeroport, destinația New-York, via Paris. Ea coborâse purtând rochia, pantofii și poșeta preferate, și șoferul care o aștepta pe trotuar în poziție de drepți a deschis portiera. Ezitase câteva secunde cu privirea ridictă la ferestrele apartamentului, după care căutase sprijin cu mâna în mâna bărbatului cre nu
O proză de Constantin Stoiciu by Constantin Stoicu () [Corola-journal/Imaginative/13439_a_14764]
-
dar grotescul unei asemenea îndârjiri m-a făcut să renunț. Aroma de miez de nuci crude continua să mă amețească. Mai ales noaptea, când buzele mele căutau zadarnic încrengătura gâtului și a umerilor Lisei, acolo unde, în parcul Cișmigiu, îmi coborâsem pentru prima oară obrazul și crezusem de atunci că era izvorul acelei arome zăpăcitoare a trupului său. Era, poate, o iluzie sau o obsesie olfactivă, dar m-am gândit serios să vând apartmentul, și aș fi făcut-o fără îndoială
O proză de Constantin Stoiciu by Constantin Stoicu () [Corola-journal/Imaginative/13439_a_14764]
-
mine o enigmă desăvârșită. Plecat o jumătate de oră mai devreme, în același timp cu mica delegație care urma să întâmpine la aeroport câțiva universitari și cercetători americani sau australieni, aș fi putut să găsesc un pretext oarecare și să cobor la prima stație de autobuz sau de metrou, dar perspectiva de a mă enerva mă făcuse să renunț. Aveam oricum să-i întâlnesc spre seară, fiindcă tot Institutul fusese obligat să participe la o recepție de bun venit. La începutul
O proză de Constantin Stoiciu by Constantin Stoicu () [Corola-journal/Imaginative/13439_a_14764]
-
pe ecranele televizoarelor noastre, alte și alte povești pline de hazul și farmecul... nu-i așa?... care ne-au readus, pe traseu, la locurile noastre de... comentatori?... analiști?... hai să zicem chibiți politici. Poetul standard, eminescian, mioritic prin excelență, a coborât în arenă, un timp. Ieșită dintre paginile pe care numai noaptea și numai la lumina veiozei le citeam cu toții, știind că nu e nimic de văzut la televizor, imaginea lui hamletiană a suferit transformări spectaculoase, el a devenit pe rând
Vremea proverbelor by Dina Hrenciuc () [Corola-journal/Imaginative/13773_a_15098]
-
să guști din ea”). Postura căutătorului de absolut, “metafizică”, îi este ca și interzisă, - și dacă un Blaga se putea întreba cândva, cu accent tragic, “Unde ești Elohim?”, la noul personaj, care e cel mult un clovn trist, interogația e coborâtă în registrul banalului și derizoriului: “sunt un cimpanzeu părăsit / n-am vești de la tine / nu-l găsesc pe elohim / nu știu unde l-am pus / în cutia cu scule n-a rămas / decât un cui ruginit”. Orice altă atitudine suspectată de patetism
Note despre poezia Norei Iuga by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/13548_a_14873]
-
Natalia suferind și căcîndu-se, iată răzbunarea sadicului Turgheniev!!! Ce elegant trece timpul lui Turgheniev! „Mai trecură cîțiva ani. Era o zi rece de toamnă. În fața celui mai mare hotel din Orașul S***, reședința guberniei, se opri o caleașcă. Din ea coborî un domn..." Ai impresia că domnul s-a urcat, dezinvolt, în caleașcă, în urmă cu „cîțiva ani" care „trecuseră doar pentru ca el să poată coborî, într-o ,,zi rece de toamnă", „în fața celui mai mare hotel din Orașul S***, reședința
Un fluture ce palpită by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13815_a_15140]
-
celui mai mare hotel din Orașul S***, reședința guberniei, se opri o caleașcă. Din ea coborî un domn..." Ai impresia că domnul s-a urcat, dezinvolt, în caleașcă, în urmă cu „cîțiva ani" care „trecuseră doar pentru ca el să poată coborî, într-o ,,zi rece de toamnă", „în fața celui mai mare hotel din Orașul S***, reședința guberniei..."! „Domnul baron se ocupă și de literatură sau, mai bine zis,... ah! Ce fluture minunat! Da-ți-mi voie să vă atrag atenția... Mai
Un fluture ce palpită by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13815_a_15140]
-
dorință Vai de păsările fără o aripă, vai de păsările fără o aripă, vai de ele, ceruri, căci au început să semene cu noi, oamenii! Taina Călătorul neobosit cunoaște taina pe dinafară: în cer nu se urcă, în cer se coboară. Autoportret cu două aripi legate de umeri Sunt o pasăre ce zboară în cerul din luciul apei fără să se scufunde. Norul sau îndelungata constatare de moment Acest munte mă înconjoară ca un arc îndoit în slobozirea săgeții. Peisaj adânc
POEZIE by Veronica Gavrilă () [Corola-journal/Imaginative/13816_a_15141]
-
cel mai apropiat, m-am strecurat după un gard rupt și am privit în stradă printre uluci. Și atunci l-am văzut. Era un camion al Securității, parcat la o aruncătura de băț de locul unde mă aflam. Tipii dinăuntru coborau fără zgomot în stradă. O umbră după alta săreau pe trotuar, alergînd fără zarva să-și ocupe pozițiile, astfel încît stradă să fie înconjurată de un cordon viu. În pofida întunericului, am putut vedea mitraliere și pistoale în mîinile oamenilor. Întreaga
Pia Pillat - Zbor spre libertate by Mariana Neț () [Corola-journal/Imaginative/13746_a_15071]
-
asupra unui text ce vine înspre lumea aceasta dintr-o altă lume: „Obișnuiți de atîtea veacuri cu faptul creștin, noi socotim evangheliile, pe cea a lui Ioan în speță, ca fiind dintotdeauna așa cum le aveam acum, ca și cum ele ar fi coborît, gata făcute, din cer. Or, asemenea oricărei înaintări a lui Dumnezeu spre om, în om, cuvîntul lui și-a croit o cale prin densitatea și lumina timpurilor și a sufletelor, interpelîndu-le, reacționînd la situații date în diverse epoci, ceea ce a
LECTURI LA ZI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Imaginative/13861_a_15186]
-
gîndirea Simonei Weil. Alături de lumină, greutatea e forța fundamentală a lumii acesteia: „Întotdeauna e de așteptat ca lucrurile să se petreacă în conformitate cu greutatea, afară de cazul cînd există intervenție a supranaturalului." Decreația e necesară: „Ceea ce, în noi, e jos, să se coboare, pentru ca ce e sus să poată urca. Fiindcă sîntem răsturnați. Ne naștem așa. A restabili ordinea înseamnă a desface în noi creatura." Surprinzătoare sînt în Greutatea și harul pasajele care par pilde, reduse, matematic, la un minim de cuvinte: „Strîngerea
LECTURI LA ZI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Imaginative/13861_a_15186]
-
Deschise însetat buzele. Ars și de fulgerul poftei și de flama zăpușelii, trase adînc în piept toată sarea tămîioasă ce se ridica din vălureala apelor. Undeva, discret, un hoit se desfăcea legănat într-o eternitate de tandrețuri. Închise ochii. Întunericul cobora înmiresmat de dîra putreziciunii - dulceagă și obosită ca o iubire neterminată. Apoi se așternu molcom pe cea mai înaltă stîncă. Și se lăsă o lungă vreme sub gymnopediile lui Satie. O clisă perfectă în care se afunda uitînd orice; uitînd
Capitis Deminutio by Angela Marinescu () [Corola-journal/Imaginative/13799_a_15124]