1,273 matches
-
cavaleri lângă ferestre adânc tăiate în zid, altele inspirate din motive mai contemporane. Un singur artist ex librist, cu nume evreiesc, originar din Chișinău. Pătrundem apoi într-o sală de arme dispuse în standuri, sub sticlă: lănci, halebarde, armuri și coifuri împodobite cu pene, spade, topoare, arbalete, pumnale cu zimți - tot ce se poate imagina. Și arme de foc - flinte, muschete, pistoale, archebuze. Un arsenal spectaculos, evocând diferite epoci din istoria castelului. Oricât de semeți s-au ținut cei ce l-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
letonă, vizavi de mine, e frumoasa nemțoaică Felicitas Hoppe. Ea va fi aleasă, alături de Jessica Falzoi, drept doamna căreia „cavalerii” polonezi îi vor închina victoria în turnirul ce va urma. E pusă în mișcare o întreagă recuzită de epocă: platoșe, coifuri, spade, trompete și buciume care vor da semnalul luptei. Turnirul se declanșează sub bagheta unui maestru de ceremonii - un tip de vreo 27-28 de ani, înalt, subțire și cu o barbă stufoasă, artificială, ai zice, nepotrivită cu vârsta lui. Tânărul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
poate ușor închipui cum, în libertatea singurătății, Mihai se lua la întrecere cu fratele său Ilie, înotând spre insula cea verde din mijlocul lacului, speriind sărmanele broaște numai de dragul de-a câștiga supreme bătălii iluzorii, alergând prin iarbă cu un coif de hârtie pe cap, călărind nevinovate căpițe de stuf și paie, închipuindu-se pe munți: Cu fiece bătaie/ Mărșileam alături.// Și pe cap mi se îmfla/ Casca de hârtie./ O batistă într-un băț,/ Steag de bătălie 146. Într-un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
venit jandarmi în locul celor 100 de soldați germani rămași. Steagurile și le strânseseră, dar mulțimea s-a repezit să dea jos pajura, firma și hampele steagurilor, le-au luat la spinare și au pornit în manifestație; pe cap puseseră un coif german pe care altul bătea toba. Răzbunau cum puteau pe liceanul și femeia răniți în ajun de o mitralieră, fiindcă strigaseră „Jos germanii“ și cântaseră „Trăiască regele“. Văzând că le puteam expune fără a le pierde, am alergat la Clubul
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
bucurie. Păcat numai că sfârșitul a întunecat și aici atmosfera cu defileul sașilor, începând cu pestuceanii (?), pe cai frumoși, cu șei și frâie bogate, îmbrăcați în catifea cafenie, cu căciuli de castor, lanțuri și cordoane mari de aur, femeile cu coifuri aurii, rochii de catifea și mătase; se prezentau cu toată bogăția scoasă din această țară, rămasă săracă numai pentru autohtoni. Erau mândri și demni, dar reci și chiar încruntați. Acum făcuseră declarații de loialitate regelui, dar tot ei cu doi
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
acea hârtie prinsă în rame subțirele nu se mai vedea, poate că nici nu fusese vreodată acolo, cu toate că ar fi putut să bage mâna în foc că o văzuse și o citise, în grabă de străjeri înalți, cu atitudine morocănoasă, coifuri țuguiate, argintii, vizierele ascund ochii (vigilenți sau, poate, doar plictisiți în fața afluxului de cavaleri, târcoveți, circari și vânzători ambulanți), însă el ridică din umeri și se întreabă în gând dacă are filme de rezervă, are, în rucsac așteaptă și un
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
da zor calul [ului ] pe câmpia ce trăsnea ca gheața, pieptarul de oțel îi părea greu și mantia neagră era aruncată cu ușurință și volnicie peste umărul stâng, de-l înfășa, lăsîndu-i liber[ă ] numai partea de sus a pieptului. Coiful strălucea slab și calul se poticnea din când în când din genunchii lui subțiri. Hi! și parecă rabla se opintea din șele, cu urechile pleoștite îndărăt, să-și grăbească pașii, iar picioarele cavalerului atârnau afară de scări, ostenite, de-a lu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
biroul său, își ridică ochii de sub ochelari. Lentilele străluceau, acoperindu-i ochii cu o foiță film de argint. Nu era nicio scamă pe haina sa neagră. Barba dădea dovadă de o perfecținue sculpturală, iar părul său lung avea consistența unui coif. His neatness went deep. ă Pot să mă așez? Porfiri se înclină de la brâu făcând această cerere. Celălalt bărbat încuviință precaut. Porfiri luă loc de partea cealaltă a biroului și îl privi pe Osip Maximovici cu insistență. ă Aș vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
la un adăpost unde un fierar și un pielar lucrau la lumina unui foc mare. M-au salutat respectuos, dar nu s-au oprit din treabă. Unul din ei tocmai termina de cusut o bucată de blană ce căptușea un coif lamelar. Celălalt lustruia plăcile unei platoșe dispuse peste piele ca solzii de pește. Am privit porțiunile de zale cu care erau dotate atât coiful, cât și platoșa, menite să protejeze ceafa și șalele; luceau ca și cum ar fi fost noi. - Frumoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
din treabă. Unul din ei tocmai termina de cusut o bucată de blană ce căptușea un coif lamelar. Celălalt lustruia plăcile unei platoșe dispuse peste piele ca solzii de pește. Am privit porțiunile de zale cu care erau dotate atât coiful, cât și platoșa, menite să protejeze ceafa și șalele; luceau ca și cum ar fi fost noi. - Frumoasă armură, am zis. Mi-au surâs, și fierarul, mulțumit de cât de tari se dovediră legăturile ce țineau laolaltă nenumăratele plăci de fier, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
prin simplitate și repeziciune. La Cividale era o întreagă ceremonie, cu preoți, isop, tămâie și imnuri. Un bătrân servitor, după ce i-a legat părul în creștetul capului cu un șiret, i l-a tăiat după obiceiul longobard. Fierarul a adus coiful și platoșa pe care le știam și spada ce-i aparținuse lui Nandinig. Rotari și-a pus scutul și centura de luptă, atârnând armele grele de o curea în bandulieră. Am luat seama la scramasax, un dar din partea lui Faroald
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Daufari cu o mică suită. S-a retras când am ajuns la mai puțin de o milă de hotarul cu câmpia din jurul orașului Oderzo. Ne-a escortat în continuare un pluton de vreo douăzeci de soldați romani cu platoșe și coifuri de piele, care se apărau cu scuturi dreptunghiulare de lemn pictat și sulițe cu vârfuri lungi de fier. Oderzo avea aspectul unui mare oraș așezat în mijlocul unui câmp bogat în viță-de-vie și măslini. Avea șanțuri încăpătoare, pline de apă adusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
dintre previziunile mele a devenit reală: pe pasarelele camuflate de scândurile parapetului am văzut un număr mare de soldați ascunși. De la fereastră puteam să țin sub observație doar o parte dintre schelării, dar am zărit mișcându-se o droaie de coifuri. Forul era, de fapt, o capcană, de asta eram sigur. Am început să bat cu pumnii în ușă, strigând în gura mare. Puțin după aceea am crezut că reușisem să mă fac luat în seamă, căci am auzit zgomot de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
În privința săbiilor, aveau una curbată ca o seceră, cu tăișul în afară: reteza alunecând într-o parte, fără să se-nfunde printre oase, cum se-ntâmpla cu scramasaxul. Începând cu scuturile rotunde de lemn îmbrăcat în piele și terminând cu coifurile cu creastă, de piele și de metal, care aveau în vârf smocuri de păr de cal, totul era gândit pentru a ușura călăritul. Armurile ce le protejau pieptul erau din piele, având doar câteva plăci metalice. Haganul și curtenii erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
poate că văzând cât e de mic și frumușel, s-a răzgândit și l-a ridicat în șa, la spatele lui. A întors calul și, la scurt timp, s-a oprit să-și facă nevoile. Și-a scos sabia și coiful, le-a pus jos și s-a așezat pe vine. Atunci Gumbert s-a prefăcut că i-a venit și lui să facă treaba mare, stând jos puțin mai înapoi, aproape de sabie. Avarul a râs și a zis ceva în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
însușirea unui volum mare de cunoștințe, fără a se lua în seamă educația în general și a conștiinței civice în special. Iată ce spunea Haret: Se poate prea bine ca un cetățean și părinte de familie să nu știe istoria Coifului lui Alexandru cel Mare; însă cineva care nu va avea iubirea de familie și de țară, onestitate, curaj civic, abnegațiunea, simț de dreptate, activitate, energie nu e cu putință a fi un cetățean folositor; din contra va fi mai mult
Din viaţa, activitatea şi gândurile unui profesor by Mihai TOMA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101007_a_102299]
-
agățat deasupra, chiar și vara, când nu ardea focul. „Toate astea... M-aș simți mai bine dacă ar arde,“ reflectă ea. Lângă un perete al magaziei, stătea rezemată o suliță cu coadă neagră de stejar, deasupra căreia era atârnat un coif de pedestraș și ceva ce părea a fi o parte dintr-o veche armură. Pe vremea când soțul ei mergea la luptă, acel echipament fusese cel mai bun pe care-l avea. Acum era acoperit cu funingine și, la fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
fi Învins niciodată! Daisuke Îl zări și arătă spre el: — Generalul armatei de la răsărit e acolo! Înconjurați-l și prindeți-l viu! Stârnind spumă și stropi, pedestrașii se repeziră direct către Nobunaga. Cu o lance de bambus, Nobunaga lovi În coiful unul soldat, doborându-l; apoi, azvârli lancea spre următorul. — Nu-i lăsați să se apropie! Un grup de oameni de-ai săi sosiră să-l acopere. Nobunaga alergă În susul digului, țipând cu glas ascuțit: — Dați-mi un arc! Doi paji
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
un cal lângă Poarta Karabashi. — Calul dumneavoastră, stăpâne, spuse el, Întinzîndu-i lui Nobunaga frâul. Pe chipul lui Nobunaga apăru o expresie neobișnuită, ca și cum ar fi fost uimit că cineva fusese mai iute decât el. — Cine ești? Îl Întrebă. Scoțându-și coiful, soldatul se pregăti să Îngenuncheze. Nobunaga sărise deja În șa. — Nu e nevoie. Cine ești? — Purtătorul de sandale, Tokichiro. — Maimuța? se miră din nou Nobunaga. De ce purtătorul lui de sandale, care lucra În grădină, era primul care apărea gata pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
să ridice capul: — Am Înțeles, stăpâne. — Nagato! Sună din corn! Nobunaga se Întoarse spre citadela interioară, unde locuiau frumoasele sale fiice, apoi către plăcile funerare ale strămoșilor lui. — Cu bine, salută el, cu o emoție intensă. Apoi, Își legă șireturile coifului și ieși În fugă. Cornul care chema trupele la luptă răsuna În Întunericul liniștit dinaintea zorilor. Lumina micilor stele licărea strălucitor prin spărturile norilor. Seniorul Nobunaga pleacă la război! Vestea era dată de un ajutor, spre surprinderea samurailor care, grăbiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
iartă sau nu. Tokichiro? — Da? — Mă ascunzi pentru câtva timp În grupul tău? — Nu e absolut nici o problemă, dar am sub comandă numai treizeci de oameni, pedeștri. Vei ieși În evidență. — Am să mă duc așa. Și Inuchiyo Își acoperi coiful cu ceva ce părea a fi o pătură pentru cal, după care, se strecură În grupul soldaților lui Tokichiro. Dacă se Înălța pe vârfuri, Îl putea vedea clar pe Nobunaga. Și-i auzea glasul ascuțit răsunând și pierzându-se În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
cu viața bună și, trecând de patruzeci de ani, se Îngrășase și arăta grotesc. Era limpede că acele manevre Îl puneau la grea Încercare. Peste trupul său corpolent, cu tors prelung, purta un kimono de brocart și o platoșă albă. Coiful, peste măsură de mare, avea un grumăjer din cinci plăci și era Încununat cu opt dragoni. În plus, purta sabia lungă numită Matsukurago, care se afla În familia Imagawa de generații În șir, o sabie scurtă - tot opera unui armurier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
care Își scuturau picăturile de apă de pe gene, spre tabăra clanului Imagawa. Corturile militare ale inamicului păreau nenumărate, toate leoarcă de ploaie. În fața lor, se afla mlaștina. Dincolo de ea, povârnișul colinei Dengakuhazama. Când priviră din nou, oamenii lui Tokichiro văzură coifurile și armurile aliaților lor năvălind deja. Își agitau săbiile, lăncile și halebardele. Nobunaga spusese că erau mai avantajați dacă se deplasau fără greutăți și mulți dintre oameni Își scoseseră căștile și aruncaseră steagurile. Croindu-și drum printre copaci, alunecând pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
alături. — Cine ești? — Maeda Inuchiyo, stăpâne. — Inuchiyo? Ei, treci la treabă! Luptă! Ploaia răpăia pe cărările noroioase, iar vântul mătura solul. Crengile copacului de camfor și brazii din jur se frângeau, prăvălindu-se la pământ. Apa șiroia de pe ramuri, peste coiful lui Yoshimoto. — Stăpâne, pe-aici! Încoace! Patru sau cinci vasali ai lui Yoshimoto formară un zid de protecție În jurul lui și Începură să-l treacă grăbiți dintr-un cort În altul, Încercând să evite un dezastru. — Seniorul din Suruga e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
de camfor, țipând cu glas răgușit: — Îl caut pe seniorul din Suruga! Unde e marele General Yoshimoto? O rafală de vânt ridică marginea unei perdele, fulgerul lumină și Jinnai văzu un om purtând o haină roșie peste armură și un coif cu opt dragoni pe blazon. Glasul furios cu care-și admonesta vasalii putea fi al lui Yoshimoto: — Pe mine lăsați-mă! E o urgență! N-am nevoie de o mulțime de oameni În jurul meu. Fugăriți inamicul care a venit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]