1,159 matches
-
gînduri, ceea ce aparține altora și să recunoască față de ei înșiși că, de cele mai multe ori, n-au contribuit cu nimic? Uneori lărgim cercul oamenilor frecventați și al lecturilor, ne facem un merit din eclectismul care ne permite să vedem și să conciliem diferitele aspecte ale problemelor și ale lucrurilor; chiar și atunci se întîmplă adesea ca orientarea opiniilor noastre, complexitatea sentimentelor și a gusturilor să nu fie decît rezultate ale hazardului care ne-a adus în raport cu grupuri diverse sau opuse, iar proporția
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
întîlnesc niciodată. Această temă va fi dezvoltată în legătură cu familia lui Pascal, care putea fi interesată cînd de literatură, cînd de religie, fără să se poată spune niciodată că timpul purtător al memoriei religioase se intersectează cu timpul memoriei literare. Sînt conciliate aici toate metaforele ezitante ulterioare, din capitolul 4 unde memoria este cînd un punct de întîlnire a timpurilor, cînd un mănunchi al timpurilor -, căci conștiința conține în sine pluralități virtuale de timpuri care nu se actualizează decît prin ea, memorie
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
iar un „conflict nerezolvat este periculos și prin faptul că generează puternice sentimente de frustrare. Se știe că situației de conflict îi este proprie intrarea în competiție a două cerințe, tendințe opuse. Cu cât aceste tendințe sunt mai greu de conciliat, cu atât sentimentul de frustrare, la rândul său, este mai puternic. Un sentiment de frustrare, dacă persistă, se poate transforma ușor într-un factor stresant sau poate deveni sursă de conflict cu cei din jur” (Cornelius, 1996, p. 125). Nu
Prevenirea și combaterea efectelor negative ale frustrării în relația profesor-elev by Preda Constanța () [Corola-publishinghouse/Science/91511_a_92350]
-
cea dintâi apare ca o reverberație imaterializată, spiritualizată a celei din urmă” (pg. 226). De altfel concepția panbisericească, areopagitică, asupra căreia Nichifor Crainic stăruie atât de mult în sistemul său de mistică, este cea mai puțin proprie de a se concilia cu izolaționismul unei mistici individualiste. Vom da acum pe scurt o descriere a treptelor vieții mistice, așa cum sunt expuse la Nichifor Crainic. Ele sunt: purificarea, iluminarea și desăvârșirea sau unirea. Faza purificării cuprinde îndeosebi silințele ascetice ale omului. Accentul principal
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
oricât de riguros ar fi în ambiția sa, acest concept e la fel de mobil ca și altele. Rațiunea are un chip uman, dar ea știe să se întoarcă și către divin. Încă de la Plotin 8, care primul a știut s-o concilieze cu climatul etern, a învățat să se abată de la principiul ei cel mai scump, contradicția, integrându-l pe cel mai ciudat, pe acela pe de-a-ntregul magic, al participării. Este un instrument al gândirii și nu gândirea însăși. Gândirea unui
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
cazul, spre exemplu vezi Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare (Mitropolitul Inochentie) și alții c. Bulgaria". În fapt, Curtea a ajuns la o concluzie opusă în acest caz: "în timp ce ar putea fi necesar ca statul să ia măsuri pentru a concilia interesele diverselor religii și grupuri religioase, care coexistă într-o societate democratică, statul are datoria să rămână neutru cu diferitele religii, culte și grupuri din cadrul acestora". Era mai indicat să fie citat cazul Cha'are Shalom Ve Tsedek c. Franța
[Corola-publishinghouse/Science/84982_a_85767]
-
femeile care, deși nu au copii, "aleg" să nu muncească pe piața muncii pentru a avea grijă de soții/ partenerii lor sau de a-și însoți partenerii ca "obiecte decorative"; c) modelul cultural modern: ca și modelul anterior tinde să "concilieze" maternitatea, familia, viața personală cu viața profesională, cu deosebirea că femeile din categoria "moderne" sunt mai centrate pe profesie decât pe familie. Modelul include cuplurile/familia cu două surse de venit și cuplurile/familia cu dublă carieră, în care ambii
[Corola-publishinghouse/Science/84992_a_85777]
-
alții consideră conceptul de lege naturală la fel de vechi ca și școala stoică 44. Doctrina a fost dezvoltată de juriștii romani, în special de Cicero, apoi a fost preluată de învățătura creștină, care prin patristică și scolastică, a încercat să o concilieze cu teologia. În epoca modernă, teoria a fost resuscitată și secularizată de Grotius și Pufendorf în secolul al XVII-lea și extinsă la relațiile internaționale. Idei ale dreptul natural pot fi regăsite și în doctrina lui Kant, deși adversarii ius
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
este reducerea criminalității, însă noi nu trebuie să permitem aplicarea pedepsei în orice circumstanțe, chiar dacă acest lucru ar putea avea efectele urmărite. Așadar, nu putem dispune aplicarea pedepsei la întâmplare, ci doar "făptuitorul pentru fapta sa"184. Hart încearcă să concilieze cele două teorii rivale și, totodată, să construiască o teorie a pedepsei acceptabilă. Doctrina utilitaristă joacă un rol important în teza sa, pedeapsa neputând fi justificată decât dacă are ca efect reducerea criminalității. Nici rolul retributivismului nu este de neglijat
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
de vedere psihic, ar fi putut opta pentru un comportament conform cu normele aflate în vigoare 5. Începând cu secolul al XX-lea, s-a considerat că niciuna dintre aceste teorii nu este capabilă să justifice pedeapsa. Din încercarea de a concilia cele două doctrine opuse, au luat naștere unele teorii eclectice, unificatoare, unde pedeapsa este stabilită proporțional cu vinovăția făptuitorului, dar, în același timp, este orientată înspre realizarea finalităților cerute de prevenție și reeducare. Cercetând relația dintre drept și morală nu
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
lui Kant de proiectul derivării empirice a tuturor conceptelor și enunțurilor despre fapte, proiect pe care îl atribuia lui Locke și Hume. Ceea ce Kant va afirma în mod explicit: „Dar derivarea empirică la care au ajuns amândoi nu se poate concilia cu realitatea cunoștințelor științifice a priori pe care le avem, anume ale matematicii pure și ale fizicii generale, și, este, prin urmare, contrazisă de faptul existenței lor”42. „Faptul” fizicii pure a stat, prin urmare, drept ceva clar conturat în fața
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
acele relații necesare care sunt legile deterministe. Acest principiu are evident o semnificație regulativă. Din el rezultă că toate stările și evenimentele fizice vor putea fi explicate și prezise pe baza unor legi deterministe. Această implicație nu poate fi însă conciliată cu rezultate ale fizicii cuantice. Nu există o lege deterministă care să ne dea posibilitatea să prevedem și să explicăm de ce un atom de radiu se dezintegrează într-un anumit moment al timpului, adică după câteva secunde sau după câteva
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
un asemenea angajament va impune o atitudine care poate fi calificată drept eroică și tragică 4. Kant deplângea însă acele împrejurări în care năzuința firească unei ființe sensibile spre o viață care să-i ofere mulțumire nu va putea fi conciliată în nici un fel cu respectarea imperativelor morale. Dar putem recunoaște că există împrejurări în care omul va trebui să aleagă între onoare și viață și, totodată, regreta profund că el va fi pus în fața unei asemenea alegeri. Kant nu și-
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
cugetarea modernă”, citat după textul reprodus în Revista de Filosofie, nr. 3-4, 2004, p. 364.) 42. Ibidem, p. 370. 43. Ibidem, p. 372. 44. Această interpretare, larg acceptată, observă Florian, își găsește expresia în afirmația că filosofia critică ar fi „conciliat” și, totodată, „depășit” epitismul și raționalismul. În realitate, abordarea transcendentală le respinge pe amândouă în măsura în care ele nu disting între problemele de fapt, empirice, și cele de drept care privesc condițiile de posibilitate. (Vezi Op. cit., p. 374-5.) Pe de altă parte, fiind
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
logică a "capitalismului târziu", început cu colonialismul și încheiat cu postmodernitatea, încât postmodernismul și tradiția au ajuns să semene cu doi tauri care scot flăcări pe nări unul contra celuilalt, transmodernismul vine la timp spre a-i salva pe ambii, conciliindu-i într-un spațiu al transparențelor, comun tuturor antitezelor împăcate, dar gata oricând de disjuncții minore și majore. Transmodernismul nu invită la dispariția sau anihilarea nici uneia dintre părți, cum procedează extremismele contemporane. Sardar reproșează postmodernismului că a înlocuit realitatea cu
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
plural - ginture) înlocuit cu termenul slav rod = rudă „în sens de comunitate a celor de același sânge”. Atunci când societatea românească de obști teritorializate a simțit nevoia unei puteri care să garanteze viața și bunurile, să apere, să arbitreze și să concilieze poziții opuse, a făcut ceea ce se numește stat, când și cei slabi și cei puternici și-au găsit un singur stăpânitor, în persoana unui domnitor care, la români, era și voievod, altfel spus era stăpân asupra pământului supușilor, dar și
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
băutură. Ceea ce se anunța ca un scandal se poate finaliza, ca În D-ale carnavalului, cu o masă amicală atotreparatoare: „Iordache, apoi Pampon și Crăcănel, cu butelci, pachete cu mezeluri și franzele la subsuoară...”; În jurul mesei Încărcate se pot concilia animozitățile, nemulțumirile se estompează, compromisul e acceptat, iluzia fericirii planează deasupra tuturor. Se putea și mai rău, iar o minciună credibilă, decentă și de circumstanță e de preferat când omul Ține la ceea ce are. Quis est sine peccato? Pe lângă feluritele
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
actul corect al cumpenei, de acțiunea firească a acesteia. Ca instrument palpabil, fizic, material, balanța sau cumpăna poate să nu își mai exercite rolul propriu, acela de a fi unealtă prin care greutățile sunt controlate întru echilibru și împăcate, sunt conciliate într-un balans ce tinde spre neutralitatea mișcării, fiind determinate la poziționări aproximativ egale, niciuna nesituându-se prea jos sau prea sus în raport cu cealaltă. Într-un astfel de context, cumpăna își pierde identitatea de cumpănă în sensul că nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
la interacțiunea, comunicarea (verbală și nonverbală) cu „culorile” celorlalți (colegi, colaboratori). Următorul capitol conține sfaturi practice despre modul în care se conduce „o echipă în culori”: cum să construim și să conducem o echipă pe baza diferențelor sale, cum să conciliem componentele individuale și colective, cum să gestionăm conflictele dintre „culori”. Capitolul patru tratează problematica deciziei, accentuând faptul că trebuie să se țină cont de sine însuși, de celălalt și de situația de moment. „Calitatea deciziilor noastre depinde de calitatea percepției
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
iar această filozofie este Împărtășită În continuare de angajați. La fel stau lucrurile și la Honda. O viziune și o filozofie comune Îi animă pe toți angajații, fie ei asiatici, americani sau europeni. Astăzi, o miză majoră constă În a concilia, În cadrul Întreprinderii, spiritul inovatorilor cu cel al conservatorilor. Dacă tinerii se interesează din ce În ce mai puțin de top management, cei mai În vârstă se preocupă de „casele” lor, sunt mai tradiționali. Comunicarea directă Între cele două populații face posibilă colaborarea și dialogul
[Corola-publishinghouse/Science/2271_a_3596]
-
de asemenea destul de diferite de cea creștină și au devenit mai bine cunoscute ca urmare a recuperării lor de către Diogene Laertius și Lucretius ( Brown, 2010; Greenblatt, 2011). Cu toate acestea, nici una nu a deținut statutul de eternalism aristotelic greu de conciliat cu doctrina creștină mai radicală. Ideea eternalismului a făcut mai ușoră avansarea de către scriitori a alternativelor creștin-epicuriene și creștin-stoice (împreună cu aceea creștin-platonistă). Problemă creării lumii a devenit centrul gândirii filosofilor umaniști Gemistus Pletho, George din Trebizonda, Cardinalul Bessarion, Marsilio Ficino
by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
decretelor conciliilor ecumenice în Conciliorum oecumenicorum decreta, ed. G. Alberigo et al., Istituto per le scienze religiose, Bologna, 19733 (cu o traducere la început, Dehoniane, Bologna, 1991). Primele elemente de istorie a conciliilor, cu bibliografie, în opera colectivă Storia dei concili ecumenici, ed. G. Alberigo, Queriniana, Brescia, 1990. Mai amplă, dar ușor de consultat, Histoire des conciles oecuméniques, coordonată de G. Dumeige, Ed. de l’Orante, Paris: pentru perioada în chestiune vol. 2 (P.Th. Camelot, Éphèse et Chalcédoine, 1962) și 3
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
urmă a devenit depășită fie pentru că și-a atins obiectivele, fie pentru că s-a epuizat, prima strategie (de rezistență fără compromisuri) poate, foarte bine, să cedeze locul unui compromis (o politică de negociere). O asemenea strategie, infamă când încearcă să concilieze imperialismul, devine o virtute când vizează acomodarea cu o politică de statu-quo care și-a abandonat scopurile imperialiste. La această distincție se referea Sir Winston Churchill, pe 14 decembrie 1950, în Camera Comunelor: Afirmația primului-ministru că nu va mai exista
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
un fel, nimic altceva decât reacțiile automate ale membrilor societății la regulile de comportament prin care societatea se străduiește să-și determine membrii să se conformeze anumitor obiective standard, să-și restrângă aspirațiile către putere și să-i adapteze și concilieze în toate privințele importante din punct de vedere social. Civilizația de care, desigur, ne ocupăm aici în primul rând - civilizația occidentală - a avut într-o mare măsură succes în strădaniile sale. Cu toate acestea, civilizația occidentală nu a expulzat în
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
umilirii."180 Grăitor pentru intensitatea acestui sentiment este și faptul că, așa cum precizează Orville Schell, în anul 2001 Congresul Național al Poporului a proclamat oficial "Ziua Umilinței Naționale", fără însă a se fixa o zi anume, datorită diferențelor greu de conciliat care au apărut. Orville Schell ne mai spune că este imposibil să înțelegem ceea ce au însemnat Jocurile Olimpice pentru chinezi fără să cunoaștem această percepție acută privind istoria trăită a umilinței: "Datorită alchimiei miraculoase a Jocurilor Olimpice, victima avea ocazia să apară
by Paul Dobrescu [Corola-publishinghouse/Science/1096_a_2604]