798 matches
-
putut s-o facă și care juraseră să păstreze secretul pînă la moarte. Nu-și imaginau cît de aproape ajunsese. Bacul tocmai urma să plece cînd Pierre-Marie de Kersaint părăsi În cele din urmă limuzina și veni să-și prezinte condoleanțele celor din familia Kermeur. O Îmbrățișă spontan pe Jeanne, singura persoană adultă căreia Îi arătase o sinceră afecțiune cînd era copil, și Îi strînse mîna lui Loïc. - Nu ezitați să faceți apel la noi dacă aveți nevoie de vreun sfat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
i se rostogoliră fără reținere pe obraji. O strînse atunci impulsiv pe maică-sa În brațe, cuibărindu-și obrazul În scobitura gîtului ei, ca pe vremea copilăriei, cînd Gildas și Loïc o invidiau pentru acel rar privilegiu. CÎnd veni clipa condoleanțelor, Armelle de Kersaint arboră la perfecție un aer de circumstanță, În timp ce la brațul ei PM Își ascundea cu greu plictiseala. Doar Juliette, care profita ca să facă pe furiș schimb de priviri cu tînărul Ronan, părea cu adevărat emoționată. În scîrțîitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Marie Îl recunoscu imediat. - Un tip de la Federația franceză a navigației cu pînze a venit să te vadă azi-dimineață, a lăsat asta pentru tine. Îi Întinse, deschizînd-o, cutioara din piele roșie, Marie văzu scînteind aurul verighetelor. - Venea să-ți prezinte condoleanțe, au găsit-o În lucrurile lui Christian. Jeanne veni mai aproape Întinzîndu-i cutioara. Marie se dădu un pas Îndărăt, Își Întoarse privirea și se Îndreptă spre ușă, așa cum face cineva care vrea să fugă. - Prefer să le păstrezi tu... CÎnd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
vă trece prin cap că eu am ucis-o. Beton armat, cum mă vezi și cum te văd. Amabil până în măduva oaselor, eu am făcut prezentările: — Sunt polițistul Bleichert, domnule Short. El este partenerul meu, sergentul Blanchard. Primiți, vă rog, condoleanțele noastre pentru pierderea fiicei. Cleo Short trânti ușa. — Citesc ziarele și știu cine sunteți. Nici unul dintre voi n-ar fi rezistat nici o rundă în fața lui Gentleman Jim Jeffries. Cât despre condoleanțe, eu zic că c’est la vie. Cum și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
El este partenerul meu, sergentul Blanchard. Primiți, vă rog, condoleanțele noastre pentru pierderea fiicei. Cleo Short trânti ușa. — Citesc ziarele și știu cine sunteți. Nici unul dintre voi n-ar fi rezistat nici o rundă în fața lui Gentleman Jim Jeffries. Cât despre condoleanțe, eu zic că c’est la vie. Cum și-a așternut, așa a dormit. Nimic nu-i fără rost pe lumea asta. Vreți s-auziți alibiul meu? M-am așezat pe o canapea jerpelită și m-am uitat în jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
vilei în stil colonial. Mi-a deschis o femeie căruntă, frumoasă, la vreo cincizeci de ani, îmbrăcată în haine de lucru prăfuite. Am spus: — Sunt polițistul Bleichert de la Departamentul de Poliție din Los Angeles. Dați-mi voie să vă transmit condoleanțele mele, doamnă... Ray Pinker nu-mi dăduse și un nume. — Mulțumesc spuse femeia. Eu sunt Jane Chambers. Dumneata ești omul trimis de laborator? Tremura toată, în ciuda durității afișate. Am îndrăgit-o imediat. — Da. Dacă-mi arătați locul, o să-mi fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Jane. De unde le cunoști? — I-am ajutat cândva într-o problemă. — Consideră-te norocos c-a fost doar o întâlnire scurtă. — Ce vrei să spui? Telefonul din hol sună, iar Jane Chambers zise: — Trebuie să mă-ntorc la mesajele de condoleanțe. Mulțumesc că ai fost atât de amabil, domnule... — Spune-mi Bucky. La revedere, Jane. — La revedere. • • • Mi-am scris raportul la secția Wilshire, apoi am verificat raportul sinuciderii clasice a lui Chambers, Eldridge Thomas, mort în 02.04.1949. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
jumătate din suprafață. M-am așezat într-un șezlong, iar ea a turnat în pahare ceai cu gheață. — De duminică până acum am făcut tot ce vezi în grădină. Cred că m-a ajutat mai mult decât toate telefoanele de condoleanțe pe care le-am primit. — Te-ai împăcat cu gândul. Jane se așeză lângă mine. — Eldridge avea cancer, așa că mă așteptam cumva. Totuși nu m-am așteptat să-și zboare creierii în propria noastră casă. — Erați apropiați? — Nu, nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
aer. În practică, Îi mai luă o jumătate de oră până să poată pleca. În timp ce Își făcea loc prin salonul plin și prin hol, se văzu acostat de numeroși prieteni, cu care trebui să schimbe câteva cuvinte de salut și condoleanțe. Trebuia să Își ia la revedere de la cele trei surori Du Maurier, Trixy, Sylvia și May, reînnoind cunoștința cu finul său Guy Millar, acum În vârstă de șapte ani, căruia Îi strecură pe furiș o monedă de o jumătate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
rămâne greu de decelat. Apoi dna James face o descoperire neașteptată: o misivă, datată 23 septembrie 1910, nu de la Du Maurier, de mult decedat, ci de la văduva lui, adresată „Stimatului domn James“, În care Îi mulțumește pentru o scrisoare de condoleanțe trimisă la moartea fiicei sale, Sylvia, și care Începe așa: „Știu bine cât de sincer și de profund mă compătimești În momentul acesta greu care s-a abătut asupra mea și m-am bucurat mult să primesc mesajul dumitale plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
este deodată mai ușor să facă gestul. — N-ai de ce să-ți ceri iertare, Burgess, Îi spune ea. Îți aduc o cană cu apă caldă și un prosop curat. Ceva mai târziu, În aceeași zi, Theodora vine să Își prezinte condoleanțele. A trecut pe la Carlyle Mansions și În seara precedentă, ca să Întrebe cum se simte HJ, dar s-a Întâlnit În hol cu un vecin care auzise deja de moartea scriitorului. Nevrând să deranjeze familia Îndurerată, a lăsat un bilet pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
ieșise prea bine și s-a mâhnit în sufletul lui. De disperare, și-a dat apoi drumul din vârful turnului de pământ și, până jos, a pierit de inimă rea... Să vă arătăm gheata, insistau, zdruncinați, cei care ne transmiseseră condoleanțele, uitând mereu că ne înmînaseră deja obiectele salvate. Scotocindu-se jenați prin mantalele de piele... Și așezând, 258 DANIEL BĂNULESCU Pinky îi deschise, încuie ușa în urma ei, pivotă ușor pentru a o lăsa să i-o ia înainte pe nou
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
am iubit mâinile. Poate am să uit. Mă Întind după laptop, dar bebelușul se Întoarce și oftează ca și cum s-ar trezi. Oricum nu vreau să-mi verific e-mailul: aș găsi probabil o bălăcăreală de proporții nucleare din partea lui Rod și „condoleanțe“ triumfătoare din partea gălbejitului Guy. Mă voi pregăti pentru soarta ce m-așteaptă ca o mamă casnică lefteră, Îmi voi cumpăra hanorace kaki de penitență de la Gap. Și voi Încerca să-mi amintesc cuvintele de la Incy Wincy Spider. Așa că vedeți, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
talika, anti talika“, aducându-i astfel la cunoștintă că era de acum liberă și divorțată. ANUL BOCITOARELOR 902 de la hegira (9 septembrie 1496 29 august 1497) În anul acela, Boabdil în persoană a venit în casa noastră pentru a prezenta condoleanțe. Vreau să zic în casa lui Khâli, deoarece locuiam cu el de când taică-meu o repudiase pe Salma. Sultanul rămas fără tron a intrat în sala de primire, urmat de un șambelan, de un secretar și de șase gărzi înveșmântate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
năframe albe în semn de tristețe și de rămas-bun. Boabdil se făcu nevăzut printr-o ușă ascunsă. De acum înainte granadinii din Fès puteau muri liniștiți: silueta lăbărțată a sultanului nu avea să mai vină să le tulbure ultimul drum. Condoleanțele se prelungiră vreme de încă șase zile. Împotriva durerii stârnite de dispariția unei ființe dragi, ce alt leac mai bun poate fi decât epuizarea? Primii vizitatori veneau din zori; ultimii plecau cu mult după căderea nopții. Din a treia seară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
zâmbească sau să râdă, lucru pe care cei de față nu scăpau prilejul să-l critice. Singurele care rezistau erau bocitoarele, care credeau că vor primi plată mai consistentă dacă se tânguiau mai tare. La patruzeci de zile de la deces, condoleanțele reîncepură după același ceremonial, vreme de trei zile. Săptămânile astea de doliu au fost prilejul nimerit pentru tatăl și unchiul meu ca să schimbe câteva vorbe de împăcare. Nu era încă o apropiere, departe de așa ceva, iar mama s-a ferit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
putut, apoi am amuțit. Monarhul și-a dat seama de acest lucru după alte câteva șușoteli și spuse că era uimit de elocința mea, ceea ce era un mod de a reminti cât eram de tânăr. Mi-a cerut să transmit condoleanțe alor mei, a debitat câteva vorbe în legătură cu unchiul meu, „fidelul nostru slujitor“, și a isprăvit exprimându-și dorința de mă revedea cu alt prilej. Întrevederea se încheiase. M-am încăpățânat totuși să continuu, în ciuda sprâncenelor încruntate ale maestrului de ceremonii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
hegira 19 martie 1512 8 martie 1513) În anul acela, Fatima, soția mea, a murit la naștere. Vreme de trei zile încheiate, am jelit-o pe cât n-am iubit-o niciodată. Copilul, un băiat, n-a trăit. Cu puțin înainte de condoleanțele din a patruzecea zi de doliu, am fost chemat de urgență la palat. Sultanul tocmai se întorcea din noua sa campanie de vară împotriva portughezilor și, cu toate că nu înregistrase vreun eșec, nu-mi prea explicam expresia mohorâtă de pe chipurile care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
bănuise la început, ci desenul de pe o farfurie aflată pe raft, chiar în spatele umărului lui Nour. Desigur. Mai văzuse modelul înainte; fusese într-adevăr impresionată de frumusețea lui. Îl admirase doar cu o zi în urmă, când făcuse vizita de condoleanțe la casa lui Guttman. Într-o casă plină de cărți, farfuria din ceramică ieșise în evidență. Și iată-l pe Nour stând în fața uneia identice. Era oare posibil să fi găsit acele vase împreună și, poate, să le fi împărțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
păreau goi. Doamnă Aweida, am venit din partea comisiei internaționale din Ierusalim care încearcă să aducă pacea. Ceva îi spunea lui Maggie că „americană“ nu era cuvântul potrivit în această situație. Am venit să-mi exprim considerația pentru soțul dumneavoastră și condoleanțele pentru teribila pierdere pe care ați suferit-o. Femeia se uita în continuare în gol, vizibil insensibilă la cuvintele lui Maggie și la toată zarva din jur. Maggie rămase acolo, aplecându-se și uitându-se pe fereastră cât putu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
știi. Se întoarseră spre hotel. Maggie și Uri își ținură capetele plecate până ajunseră în parcare, pentru a nu fi recunoscuți. Imediat ce ieșiră afară, pe aleea acoperită de la intrarea în hotel, Maggie își dădu seama că nici nu își exprimase condoleanțele față de Mustafa. Din politețe, îl întrebă câte ceva despre răposatul său tată, câți copii a lăsat în urmă, câți nepoți. Și încă mai muncea? — Da, răspunse el, povestindu-i despre săpăturile de la Beitin. Dar nu ăsta a fost visul vieții lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
migdale și un marțipan, prăjituri mici de ciocolată, bezele. E pentru tine, dragul meu! Locotenentul mirosi fursecurile cu pornirea instinctivă caracteristică a gurmanzilor apoi arboră un zâmbet de circumstanță." A avut parastas în familie, pesemne..." Îl luă gura pe dinainte. ― Condoleanțele mele. Maiorul râse. ― Sânt din partea Melaniei Lupu. Îi face plăcere că vă întîlniți mereu, deși i se pare totuși că o eviți. E nerăbdătoare să-ți ofere o ceașcă de ceai... Azimioară se holbă câteva clipe și dădu din mână
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
o schimă nemulțumită mișcările Melaniei Lupu. Doru Matei privea absent în lungul aleii. Arăta obosit și prost dispus. Cristescu, însoțit de Azimioară, se apropie. Grigore Popa clipi nervos și scoase nasul din fular. ― A... Ați venit... E drăguț din partea dumneavoastră... ― Condoleanțele mele! ― Mulțumesc. Simula destul de neîndemînatic surpriza și maiorul se miră de ce o face. Melania Lupu le surâse dulce, asigurîndu-i cu mâna că termină imediat. ― Cred că am răcit, spuse Doru Matei. Mi-e îngrozitor de frig. Îi observă pe cei doi
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Îi observă pe cei doi și-i salută sobru. Grigore Popa își trase mai adânc căciula peste urechi. ― Nu-i de mirare. Cred că sânt cel puțin minus 30 de grade. Domnul maior a ținut foarte mult să ne prezinte condoleanțe la cimitir. Trebuie să recunoaștem, gestul e delicat. ― Cum nu se poate mai delicat, completă sculptorul ironic. ― N-am văzut-o pe domnișoara Scurtu, constată Cristescu. Bătrânul își împinse buza de jos și ridică din umeri. ― Cine știe! Poate că
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
site-ul e mai mult decît atît. Iată, de pildă, cum îl prezintă un ziar local : „Față de varianta tradițională de publicare a anunțurilor de deces în ziarele clasice, alternativa electronică prezintă cîteva avantaje clare. Astfel, se pot posta comentarii sau condoleanțe familiei îndurerate într-un mod ușor, modern și foarte elegant”. Condoleanțe moderne și elegante deci... Sună a publicitate la pantofi ! Mai departe : „dată fiind colaborarea cu cotidiene importante din județele vizate, în cazul articolelor care surprind felurite accidente soldate cu
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]