1,465 matches
-
cu adevărul și frumosul, măștile maleficului vor cădea răpuse. Până atunci, tradiția răsăriteană gravitează iconic în jurul misticii vederii (unio mystica)1. Structura cunoașterii teologice depinde în mod acut de această prezență iconică a simbolurilor care nu definesc, ci semnifică. Lumea contemplației teologice este plină de vestigii și reflexe, iar frumusețea omului este „inelul” prin care reflexele de transcendență ale creației primesc convergență 2. Cu alte cuvinte, contrastul maniheic între frumusețea lumii și frumusețea divină reprezintă o deformare a Ortodoxiei, al cărei
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
necuprinsul”), ci hiperbola („Cel mai presus de toate”) are ultimul cuvânt în manifestul doxologic al Bisericii. Crucea negației pusă pe conceptele filozofiei este luminată pascal printr-o poetică a iubirii. Toate numele de laudă ale lui Dumnezeu sunt extrase din contemplația străvezie a frumuseții care, în cele din urmă, va salva lumea. Or, sublimul generează numai reflexe himerice și pofta de irealitate. Pe tărâmul acestei false reconcilieri cu haosul programatic al ființei, tentația este de a escamota problematica metafizică a răului
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
neînsemnat, Întîmpinat adesea cu o imnică fervoare (a se vedea, În acest sens, primele paragrafe ale evocării din aceleași Memorii lovinesciene), ele acoperă și nostalgia, sentimentalismul „răvășit descompus”, adică un fond de anxietate răbufnind nu o dată la suprafață din miezul „contemplației visătoare”. Între asemenea coordonate, „minunata putere bovarică” e, de fapt, mai degrabă expresia unei autentice nevoi de comunicare / comuniune, de solidaritate compensatoare cu un grup uman animat de un ideal În care ființa solitară și anxioasă caută o posibilitate de
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
În acțiunea agentului. Agentul este chemat să gestioneze eficient interesele principalului, În conformitate cu principiile și adevărurile (științifice) recunoscute În societate. Angajatului unei organizații moderne nu Îi este permis bunăoară, chiar dacă probabil din bună credință, să gestioneze interesele principalului prin rugăciune sau contemplație spirituală, ci trebuie să aplice În acțiune cunoștințe și principii ale societății raționale. Reprezentarea este Însă problematică atât timp cât agentul este actor rațional având propriile interese, În multe cazuri divergente față de cele ale principalului, iar controlul nu este decât imperfect. 2
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
este să le dea o nouă semeție, un veșmînt proaspăt și solemn. Regimul temporal În care trăiește acest univers inconsistent, literaturizat, este oscilant: Heliade are, ca toți preromanticii, predilecție pentru vălurile nopții, iar, dintre ceasurile zilei, momentul cel mai favorabil contemplației este acela al Înserării, cum arată cunoscutul pasaj din Zburătorul Totuși, Heliade are o mai mare apetență decît alții pentru lumina crudă a zilei. Evenimentele importante din poezia lui se petrec sub protecția luminii solare. Pentru a „Înmia” (sublima) obiectul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
viață și stelile albesc. Turme, cai, dobitoace la apă se coboară, Clopote bat, se scutur, cu-al dimineții zvon; La vîjÎitul morii undele se-nfășoară, Deschis e ochiul zilei acum pe orizon.” Meditația Începe la ceasul Înserării (ora romantică a contemplației) și se termină odată cu ivirea luminii matinale, În zvonul dobitoacelor ce coboară la apă. Ea antrenează un număr de elemente materiale (soarele, muntele, dealurile rîpoase, rîul șoptitor, cîmpia, astrele, ruinele, evident, vegetația zidurilor, din nou cîmpia și rîul, mușchiul pietrelor
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lirică, obiectele (aceleași, În fond) formează la el un spațiu intim, un peisaj securizant. Este greu de spus, În cazul lui Ion Heliade Rădulescu, care este peisajul, său, locul și timpul În care spiritul creator se simte ocrotit, apt pentru contemplație, deschis fără rezerve spre universul din afară. Repetiția unor elemente (În Zburătorul și alte poeme) ar indica opțiunea pentru peisajul și ora indecisă a serii, Într-un decor de dealuri misterioase, Încărcate de simboluri istorice, păzite de sentinelele munților. Aceleași
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Bolintineanu subiectele lui poetice. * În calea tuturor stă, strălucitoare și voluptuoasă, marea. Bolintineanu este primul nostru poet marin. Primul, vreau să spun, pentru care marea este și altceva decît un element de comparație: este un obiect liric, un obiect de contemplație, un peisaj interior. Peisajul Începe prin a fi un cadru: scenă de cruzime pasională, mijloc de evaziune, spațiul unde erosul află un regim de plenitudine. Marea este, În fine, și locul unde se sfîrșește, de regulă, aventura: mormîntul Îndrăgostiților fugari
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Primește oaspeți. Natura redevine simpatică, receptivă, loc agreabil de plimbare. Promenada (micul voiaj liric) este o anticipație, o promisiune a călătoriei la care poetul a visat, iarna, În intimitatea cabinetului. * Lui Alecsandri Îi place să iasă și „În faptul zilei”. Contemplația este mai activă, intimitatea cu lunca mai puternică decît oricînd. Materia - În clocotul vitalității - „fură” gîndurile. După un tipar romantic cunoscut, Alecsandri merge În natură ca să viseze. Visurile sînt Întăritoare, natura respiră calm, reveria lunecă grațios deasupra lucrurilor Înfrățite. O
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nour trecător. Și gîndirea mea furată se tot duce-ncet la vale Cu cel rîu care-n veci curge, făr-a se opri din cale Lunca-n giuru-mi clocotește; o șopîrlă de smarald Caută țintă, lung la mine, părăsind năsipul cald.” Contemplația, promenada nu tulbură În nici un fel dialectica armoniei naturale. Omul nu strică simetriile naturii Îmblînzite. Ea este un adăpost sigur, un spațiu (cum se sugerează Într-un poem erotic) de desfătări sublime. Natura, În totalitate, a devenit un imens cuib
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
masa de scris. Elemente ale liniștii și fericire rurală? Desigur. Dar mai important mi se pare alt lucru și anume sugerarea, de la Început, a unei rupturi Între spațiul naturii și spațiul imaginației [...] Lirismul Pastelurilor provine din emoția recluziunii, nicidecum din contemplația naturii“. Valeriu Cristea face În voi. Spațiul În literatură, (C.R., 1978, pp. 173-175) o analiză foarte fină a acelorași Pasteluri descoperind În ele un „compartiment de lux al spațiului domestic“, un spațiu al „intimității ocrotitoare“. „Alecsandri - zice criticul - știe totul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
să focalizeze în profunzime un sentiment care, străbătându-i cugetul, se împotmolea în concepte încâlcite și complicate. Da, știu, farmecele femeii sunt acorduri ale unei lăute zdrăngănitoare, aproximări și pentru a scrie despre iubire nu sunt de-ajuns dorința și contemplația, chiar dacă dorința reușește să se scurgă din tainița ei spre a se întrupa în cuvinte. Nu reușesc să spun ceea ce vreau: în versurile mele se pierd energiile vitale și astfel acestea se resorb într-o simbologie amintind mai curând de
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
Atunci când conștientizează rănile pe care le provoacă păcatul în sufletul său, omul se pocăiește, iar durerea și întunericul provocate de păcat sunt înlăturate prin lacrimile pocăinței care curăță și pacifică sufletul: (. . .) lacrimile pocăinței sunt considerate ca o cale ducând la contemplație și la unirea cu Duhul Sfânt. De altfel, o adevărată pocăință transformă caracterul pedepsitor al lacrimilor și ne duce la vederea luminii<footnote Arhiepiscop B. Krivocheine, op. cit., p. 65. footnote>. Sfântul Simeon vorbește despre pocăință ca despre o ușă prin
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]
-
care zboară în aer? Hotărât, nu mai ies seara. Mă scol de dimineață, lucrez în casă cu geamul deschis, în ciripitul vrăbiilor, și circul în oraș ziua, sub regim solar egal. Cum vezi, fug de orice peisaj care predispune la contemplație. De altfel, dacă aș ști că Manigomian și-a schimbat ceștile și ceaiul ar fi la o oră posibilă sau cu o lună mai târziu, când programul soarelui se modifică, aș veni. Ioanide spunea toate aceste enormități într-un ton
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
sine. Pomponescu fu încredințat că arhitectul îl persifla pe el și se simți invadat de o indispoziție psihică ce se manifesta prin mușcarea buzei de sus, inclusiv a perilor din mustață. Pe de altă parte, Ioanide mai era obiectul de contemplație și reflecție al lui Gonzalv Ionescu. Acesta se întreba sincer cum un om așa de mediocru ca arhitectul - asta era opinia lui - poate fi profesor în învățămîntul superior și un personaj cu reputație. Ioanide nu era un om de știință
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
se poate traduce în concret dacă romancierul nu vede halucinant de clar și corporal pe protagoniști" (Reflecții mărunte asupra romanului). Istoria e, astfel, istoria unor familii, descoperind procesele și raporturile societății din unghiul particular al eroului, arhitectul Ioanide, mărturie a contemplației grave, și nu fără sens e înregistrată mențiunea arhitectului despre Stănică Rațiu (din Enigma Otiliei), ca o veche cunoștință a eroului. Prin el se confruntă, simbolic, două lumi, dintre care lumea lui Ioanide e mult mai agresivă și mai amenințătoare
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ele coboară „dintr-o zonă extrarațională pe care o putem sau nu numi «inconștient» (căci se Înțeleg foarte multe prin acest cuvânt)” (/161). Adâncind și luminând simbolul central al unei opere de artă, facilităm „Înțelegerea”, realizăm condițiile optime unei desăvârșite contemplații estetice. CAPITOLUL al IIIlea FORMELE SACRULUI ÎN HERMENEUTICĂ ȘI CREAłIA ARTISTICĂ A LUI M. ELIADE M. Eliade este cel dintâi care introduce În literatura română o problematică de tip existențialist, ceea ce vrea să spună, Înainte de orice, o intuiție globală a
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
în relațiile cu semenii) și numește acest proces alchimie emoțională. Ea se referă la "transformarea unei stări emoționale confuze, cețoase în claritate și iluminare" (idem, p. 17). Presupune, mai întâi, o cunoaștere a schemelor (de inadaptare). Dacă ne observăm prin contemplație obiceiurile emoționale, scrie psihologul nord-american (2002), în cele din urmă vom fi mai puțin limitați de ele și ne vom putea detașa de perspectiva deformată asupra vieții. Treptat, pe măsură ce aceste tipare își pierd forța, căpătăm o perspectivă mai echilibrată asupra
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
teama în pierderea siguranței, suferința în lacrimi și groază. Or, rafinarea cunoașterii de sine presupune observarea impulsului dinainte de a acționa în virtutatea lui, astfel încât să putem hotărî dacă să îi dăm curs sau nu. Putem realiza alchimia emoțională fie prin intermediul contemplației, fie prin cel al relațiilor interpersonale. Contemplația poate schimba modul în care ne raportăm la stările emoționale și maniera în care (ni) le percepem; nu înseamnă eliminarea acestor stări. Ea este o cultivare a conștientizării, un tip de atenție susținută
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
și groază. Or, rafinarea cunoașterii de sine presupune observarea impulsului dinainte de a acționa în virtutatea lui, astfel încât să putem hotărî dacă să îi dăm curs sau nu. Putem realiza alchimia emoțională fie prin intermediul contemplației, fie prin cel al relațiilor interpersonale. Contemplația poate schimba modul în care ne raportăm la stările emoționale și maniera în care (ni) le percepem; nu înseamnă eliminarea acestor stări. Ea este o cultivare a conștientizării, un tip de atenție susținută, îndreptată asupra proceselor minții, a atenție "înțeleaptă
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
poate schimba modul în care ne raportăm la stările emoționale și maniera în care (ni) le percepem; nu înseamnă eliminarea acestor stări. Ea este o cultivare a conștientizării, un tip de atenție susținută, îndreptată asupra proceselor minții, a atenție "înțeleaptă". Contemplația este "o cale de a lărgi sfera conștientizării și de a-i rafina precizia" (idem, p. 17), de a ne calma și elibera mintea de tensiunea și de schema emoțională. Și relațiile pot participa (împreună cu contemplația) la alchimia emoțională. Însă
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
minții, a atenție "înțeleaptă". Contemplația este "o cale de a lărgi sfera conștientizării și de a-i rafina precizia" (idem, p. 17), de a ne calma și elibera mintea de tensiunea și de schema emoțională. Și relațiile pot participa (împreună cu contemplația) la alchimia emoțională. Însă, precizează autoarea, când este vorba de tipare emoționale, relațiile noastre sunt un cuțit cu două tăișuri. "Pe de o parte, schemele pot face ca orice relație să devină un câmp de bătălie emoțional, însă, pe de
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
a trăi cum se cuvine clipa, nu de a se bucura mărunt, grăbit și speriat de ea, în umbra morții; ci de a face din prezent, care e singura realitate, ceva mai mult și mai puțin decât o întâmplare: act, contemplație și pasiune, plin de puterea ce și-o trage, cu rădăcini și ramuri mari, din tot ce a fost și credem că va fi" (P. Creția). Ce bucurie, ce fericire că trăiești încă! Mai avem până când vom suferi cea mai
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
viața. El este adus de către curenții ce se prăbușesc de pe relieful submarin, antrenând mase colosale de apă bogată în oxigen. Chipul omenesc este un instrument de seducție. Oglinda este un instrument al iubirii ofensive, un tip de narcisism activ, o contemplație ce atacă. Experiența poetică se împlinește dacă oglinda din sticlă este înlocuită de luciul apei. Apa are deci și o funcție narcisiacă. Putem cita și puncte de vedere diametral opuse: E.A. Poe considera că apa este adevăratul suport material al
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
atitudine în care binele și răul apar deopotrivă misterioase, deopotrivă necesare; există o trebuință a spiritului de a privi cât mai ascuțit lucrurile așa cum sunt date și impuse, inclusiv răul cel mai crunt izvorât din voința omenească. În noțiunea de contemplație propusă de Zarifopol, coincid esteticul, cognitivul și eticul. Atitudinea contemplativă prescrisă de acesta nu este o pasivitate, deoarece preconizează creația, proprie sau a altora. Din această atitudine contemplativă decurge o poziție angajată spre cu-noaștere, omenie, demnitate civică. Atitudinea contemplativă dă
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]