847 matches
-
Watzlawick P., Helmick-Beavin J., Jackson D., Une logique de la communication, Paris, Seuil, 1972. TABLA DE MATERII Prefață: TEORII, TEHNICI ȘI PRACTICI ÎN COMUNICAREA POLITICĂ / 5 Introducere / 15 Partea I: TEORII ȘI TEHNICI ALE COMUNICĂRII POLITICE / 19 Capitolul I: Concepții teoretice contrastante / 21 I. Comunicarea politică: obiect incert / 21 II. Un cîmp teoretic concurențial / 32 Capitolul II: Tehnici în spațiul public / 45 I. Mediatizarea vieții politice / 46 II. Marketingul politic și sondajele de opinie / 54 III. Publicitatea politică / 63 Partea a II
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
c. paralelismul de confruntare (sau de comparație). ANTITEZA - este un tip de descriere asemănător cu paralela; deci se pun față în față tot două personaje, idei, fapte, etc.; numai că accentul cade pe deosebirile dintre ele; deci se subliniează elementele contrastante, opuse, din lumini și umbre; între un personaj și alt(e) personaj(e); între trăsăturile aceluiași personaj; - se poate realiza la diferite dimensiuni (de la două cuvinte Ț de regulă, în titluri Ț la două versuri, până la pasaje întregi în proză
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
al IX-lea subliniază, într-una din scrisorile sale, că bărbatul trebuie să-și domine femeia așa cum spiritul trebuie să fie superior cărnii, trupului, și femeii să nu i se acorde posibilitatea exprimării dorințelor personale.59 Bărbatul și femeia erau contrastanți și evaluați inegal, principiul masculin fiind asociat cu intelectul, acțiunea, rațiunea, controlul de sine, judecata și ordinea, pe când femeia era corelată cu trupescul, spiritul pasiv, iraționalitatea și emoția, pofta, îngăduința și dezordinea.60 Limbajul era destinat bărbaților, reprezenta o caracteristică
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Munții-s frați de vreme rea..."110; Munte, munte, brad frumos, / Apleacă-ți vârful în jos, / Să mă urc în vârful tău, / Să-mi văd sătișorul meu, / Să-mi văd casa și copiii / Și a mea gospodărie..."111 Imaginea binară contrastantă descrie cadrul natural ca modus vivendi, vocativul și imperativul adresării construind relația dintre uman și universal: "Hei, săracul codru des, / Că dintr-însul nu mai ies. / M-am băgat de mic copil / Și-am ieșit un om bătrân; M-am
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
pentru mine. Pentru mine de-ar cânta, / Ți s-ar scutura frunza, / Ț-ar îmbătrâni fața / Cum o-mbătrânit a mea / De dor și de jale grea..."121 Pentru a îmblânzi povara vieții, comparația cu trăinicia codrului ilustrează, prin intermediul imaginilor binare contrastante, dualitatea trecere / permanență: "De-aș trăi ca plopu-n vale, / Nu m-ar mânca-atâta jale; / De-aș trăi ca plopu-n munte, / N-aș avea doruri prea multe; / Da trăiesc ca plopu-n coastă, / Mi-i dor de dragostea noastră."122 Înstrăinarea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
n-am pânze de albit / Și nici vorbe de grăit, / Că pânzele le-am albit / De când noi ne-am despărțit, / Și vorbele le-am uitat / De când, bade, te-am lăsat."175 Paralelismul sinonimic fântână / apă bună / gheață și imaginile binare contrastante "Apă bună nu pot bea / Tulbure-i inima mea" sau " Am auzit o minciună / Că-n Suceava-i apa bună" desemnează trăirile contradictorii ca intermitențe subiective, anulate de liniaritatea inserțiilor explicative: "Am auzit o minciună: / Că-n Suceava-i apa
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de-l bate vântul, / El mai uită cu cuvântu; / Jalea drumu de i-l trece, / El o fluieră și-i trece. Cât de mare jale-ar crește, / Cântecu o potolește, / Fluieratu-o domolește, / Omu uită și trăiește."217 Utilizarea planurilor contrastante, complementare înlănțuirilor semantice explicative, reliefează "făcutul" și "desfăcutul" sortirii, ca metaforă a "cântului" și "descântec" al ursitei: Când eram în vremea mea, / Nici scripcă nu-mi trebuia, / Scripcă era gura mea: Că scripca-i o doagă spartă, / Gura cu cântecu-i
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ilustrată de notațiile explicative: "Săracu, norocu meu, / L-o băut boii-n părău, / L-o băut un bou bălan / Noroc pe lume să n-am, / L-o băut un bou urât / Să n-am noroc pe pământ."231 Imaginea binară contrastantă reface legăturile interne dintre om și cosmosul, devenit antropomorf, sub pecetea "norocului": Tremură frunza pe tei, / Tremură și ochii mei; Frunza tremură în vânt, / Ochii mei de dor adânc, / Veștejit ca iarba-n câmp. Tremură frunza pe fag, / S-o
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Lelița cu chica creață / Și bărbatu-ncins c-o ață."234 Dialogismul interior al discursului poetic construiește relația dintre om și natură, pe baza amplificărilor descriptive și a planurilor analogice. Tonul explicativ, pe fondul singularizării, pune în valoare imaginea binară contrastantă a destinului: " Foaie verde trei măsline, / Mă mir, codrule, de tine / Cum de-ți merge-așa de bine / Și nu-mbătrânești ca mine! / Că tu vara înverzești. / Vine toamna-ngălbenești, / Toată iarna odihnești, / Primăvara-ntinerești. Da eu, de-oi îmbătrâni
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
-mbăiară, / Cu bun mir se miruiră, / În dalb veșmânt se primeniră, / Într-un leagăn se urcară, / Sau în slavă se-nălțară, / Sus în slava cerului..."118 Identificarea lui Moș Crăciun cu Isus, "soarele dreptății", se realizează prin utilizarea imaginii binare contrastante ( moș / mititel și-nfășețel). O dată cu metamorfoza creștină, apa în care se scaldă moș Crăciun, ca ipostază a soarelui, este apa euharistică, vinul: "A cui sunt aceste curți, / Așa nalte, / Stoborate, / Cu stoborul pe departe? Dar în ele cine-mi șade? / Șade
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
nu se știe, / Ori că mor, ori că trăiesc, / Ori cu badea mă-ntâlnesc; / De m-oi mai întâlni o dată, / Nu l-oi uita viața toată."297 Uneori, plânsul inimii este preluat de refrenul tematic, oximoronic, care construiește imaginea binară contrastantă: "Foaie verde nucă seacă, / Cântă cucul sus pe cracă. / Mult mi-i drag a-l asculta / Că mi-i ruptă inima; / Mi-i drag a cucului glas / Că mi-i suflețelul ars. Cucule, cântecu tău / Potolește dorul meu.298 Cântecul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
și din pulpă, / din oscior / și din picior, / să rămână Vasile curat / și luminat / ca-n ziua maica ce-a fapt, / ca steaua din cer, / ca roua de pe pământ. / De la mine descântecul, / de la Domnul leacul."372 Imperativul intempestiv în structuri contrastante are rolul de a conștientiza maleficiul, tocmai pentru a căuta remediul potrivit: "Tu, șarpe, / Capul să te doaie, / Limbile să-nmoaie, / Deochiat să fii, / Leac să nu mai ai. / Tu, șarpe, / Capu` să nu te doaie, / Deochiat să nu fi
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
este calea pe care se ajunge la el, nu formularea de care ne folosim în cele din urmă pentru a-l enunța“23. Pentru a trasa mai clar contururile a ceea ce am numit fața mai vizibilă a Tractatus-ului, drept fundal contrastant pentru identificarea feței sale mai puțin vizibile, este util să fie menționat ceea ce spune Pears despre filozofia Tractatus-ului și despre cea a lui Kant. Raportată la filozofia critică a lui Kant, poziția Tractatus-ului ar putea fi caracterizată drept „semicritică“ sau
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
expresie fidelă a gândurilor lui Wittgenstein și amplificată apoi de interesul acordat Tractatus-ului în Cercul de la Viena și în alte grupuri cu o orientare asemănătoare. În realitate, modul cum vedeau empiriștii logici viitorul filozofiei poate fi apreciat drept un fundal contrastant adecvat pentru înțelegerea originalității poziției exprimate în Tractatus. Ceea ce viza reforma care a fost anunțată în Manifestul Cercului și în scrieri programatice ale membrilor săi era transformarea filozofiei într-o disciplină științifică onorabilă, o disciplină cu obiect propriu și cu
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
senzațiile, emoțiile sau sentimentele noastre. Sunt expresii care ne sunt foarte familiare tuturor. Nu ne așteptăm ca în această sferă să fim amenințați de confuzii conceptuale. Wittgenstein ne arată însă că această impresie se poate dovedi adesea greșită. Drept fundal contrastant pentru reflecțiile lui Wittgenstein pot servi idei și reprezentări familiare, atât de evidente, încât orice discuție asupra lor poate părea, la prima vedere, inutilă. Moduri curente de exprimare sugerează că senzațiile, sentimentele și gândurile noastre stau într-un fel de
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
considerații raționale, răspunsurile lui au fost cele tipice pentru un liber-cugetător: puterea tradiției, frica de moarte, presiunea unor emoții care scapă controlului rațiunii. Multe considerații de acest fel sunt destul de banale. Ele au fost menționate aici deoarece reprezintă un fundal contrastant, care pune mai bine în evidență caracteristicile marcante ale poziției lui Wittgenstein față de morală, religie și știință. Este o poziție care se situează, în multe privințe, la antipodul celei raționaliste, universaliste, distanțate de religie, adică a poziției lui Russell. Într-
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
constă în a identifica, în prezența unui discurs, nucleul de semnificație exprimat, plecându-se de la o opțiune etiologică sau terapeutică (F. Laplantine). În sensul acesta, F. Laplantine, distinge patru grupe de modele, etiologice și terapeutice, pentru boală, organizate în perechi contrastante, așa cum se poate vedea mai jos: Modele etiologice ontologic relațional exogen endogen substractiv aditiv benefic malefic Modele terapeutice allopatic homeopatic exorcist adorcist aditiv substractiv sedativ excitant După F. Laplantine, „un model etiologic este o matrice care constă într-o anumită
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
din partea bolnavului. Fenomenele obsesive sunt extrem de variate și ele constau din următoarele: 1) Ideile obsedante: au un caracter de ruminații intelectuale și neproductive (Legrand du Saulle, P. Janet). Ele au, de regulă, un caracter interogativ (aritmomania, onomatomania, evocarea obsedantă, idei contrastante în totală opoziție cu sentimentele, concepțiile și atitudinile bolnavului, îndoiala obsedantă sau la folie du doute). 2) Fricile obsedante sunt temeri nejustificate ale bolnavului reprezentate prin: agorafobie, claustrofobie, ereutofobie, nosofobie, dismorfofobie etc. 3) Impulsiunile obsedante sau „obsesiile impulsive” constau în
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
este calea pe care se ajunge la el, nu formularea de care ne folosim în cele din urmă pentru a-l enunța“23. Pentru a trasa mai clar contururile a ceea ce am numit fața mai vizibilă a Tractatus-ului, drept fundal contrastant pentru identificarea feței sale mai puțin vizibile, este util să fie menționat ceea ce spune Pears despre filozofia Tractatus-ului și despre cea a lui Kant. Raportată la filozofia critică a lui Kant, poziția Tractatus-ului ar putea fi caracterizată drept „semicritică“ sau
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
expresie fidelă a gândurilor lui Wittgenstein și amplificată apoi de interesul acordat Tractatus-ului în Cercul de la Viena și în alte grupuri cu o orientare asemănătoare. În realitate, modul cum vedeau empiriștii logici viitorul filozofiei poate fi apreciat drept un fundal contrastant adecvat pentru înțelegerea originalității poziției exprimate în Tractatus. Ceea ce viza reforma care a fost anunțată în Manifestul Cercului și în scrieri programatice ale membrilor săi era 174 GÂNDITORUL SINGURATIC transformarea filozofiei într-o disciplină științifică onorabilă, o disciplină cu obiect
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
senzațiile, emoțiile sau sentimentele noastre. Sunt expresii care ne sunt foarte familiare tuturor. Nu ne așteptăm ca în această sferă să fim amenințați de confuzii conceptuale. Wittgenstein ne arată însă că această impresie se poate dovedi adesea greșită. Drept fundal contrastant pentru reflecțiile lui Wittgenstein pot servi idei și reprezentări familiare, atât de evidente, încât orice discuție asupra lor poate părea, la prima vedere, inutilă. Moduri curente de exprimare sugerează că senzațiile, sentimentele și gândurile noastre stau într-un fel de
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
considerații raționale, răspunsurile lui au fost cele tipice pentru un liber-cugetător: puterea tradiției, frica de moarte, presiunea unor emoții care scapă controlului rațiunii. Multe considerații de acest fel sunt destul de banale. Ele au fost menționate aici deoarece reprezintă un fundal contrastant, care pune mai bine în evidență caracteristicile marcante ale poziției lui Wittgenstein față de morală, religie și știință. Este o poziție care se situează, în multe privințe, la antipodul celei raționaliste, universaliste, distanțate de religie, adică a poziției lui Russell. Într-
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
și să mențină un statut canonic pe lungi perioade de timp trebuie, în primul rînd, să fie înzestrate cu o anume substanțialitate și diversitate intrinsecă. Ele trebuie să fie capabile să răspundă numeroaselor și variatelor solicitări, să susțină povara interpretărilor contrastante. Cu alte cuvinte, trebuie să ia parte la eterogenitate cu propria lor textură: nu în intențiile declarate ale autorilor sau personajelor, nu în semnalele fățișe ale textului, ci, mai degrabă, în comportamentul lor tăcut". Un alt factor decisiv de selecție
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
diferite de minciună. Probabil există în orice cultură o capacitate de a înțelege că unele minciuni sînt răuvoitoare, iar altele inofensive. Însă deși această clasificare este universală, nu există o uniformitate valabilă pentru toate culturile, în privința conținutului acestor două categorii contrastante. Un orator sau scriitor poate afirma un lucru conform codului cultural de care aparține, fără a avea intenția de a induce în eroare, chiar dacă, luată mot-à-mot, afirmația nu este adevărată; dacă ascultătorul sau cititorul interpretează afirmația conform altui cod, s-
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
în care cunoștințele tehnice au început să le aducă profit". Această teorie pare să se bazeze pe posibilitatea folosirii inteligenței machiavelice în scopul obținerii de avantaje tehnice și materiale. Cheney și Seyfarth (1990:262) subliniază că deși cele două feluri contrastante de inteligență pot fi specifice anumitor domenii, "regulile învățate într-un domeniu pot fi abstractizate și aplicate altor domenii". Ei susțin părerea lui Humphrey cînd comentează că "o deosebire crucială între oameni și alte specii evoluate poate fi aceea că
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]