KorAP: Find »[drukola/base=convertire & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...30 31 32 ...163 >

4,062 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

de credincioși ce săvârșeau unele taine. Creștinarea altor locuitori și apariția unor noi comunități a fost opera unui misionarism de contact, direct, "celular" de la un nucleu daco-roman la altul în care erau implicați credincioși și slujitori locali. Acest mod de convertire a păgânilor explică conservarea unor elemente antice (precreștine) în creștinismul românesc. Bisericile daco-romane din nordul Dunării nu erau izolate, ele se aflau în contact cu comunitățile din Imperiu, mai ales din eparhiile Moesia Prima și Dacia Ripensis, a căror jurisdicție

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
decisiv în ascensiunea creștinismului la nord de Dunăre l-a avut implicarea directă a autorităților imperiale în propagarea religiei noi printre triburile germanice, fapt cu urmări importante și pentru populația autohtonă getică și daco-romană. Istoricii au subliniat motivația politică a convertirii și prioritatea puterii laice în fața celei ecleziastice în misiunile creștine printre barbari. În nordul Dunării, acțiunea de convertire la creștinism a fost deschisă de Constantin (306-337), care, după ce îi învinge pe goți și pe sarmați, cu "ajutorul trofeului creștinismului ", în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
religiei noi printre triburile germanice, fapt cu urmări importante și pentru populația autohtonă getică și daco-romană. Istoricii au subliniat motivația politică a convertirii și prioritatea puterii laice în fața celei ecleziastice în misiunile creștine printre barbari. În nordul Dunării, acțiunea de convertire la creștinism a fost deschisă de Constantin (306-337), care, după ce îi învinge pe goți și pe sarmați, cu "ajutorul trofeului creștinismului ", în tratatul (foedus) din 332 prevedea libertatea credinței pentru creștinii din nordul Dunării. Acțiunea aceasta a continuat sub Constantius

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în Transilvania, în fosta Dacie romană, în secolul al IV-lea, nu erau creștini. Ei se aflau aici, dar practicau vechea credință păgână, izvoarele literare vorbesc doar despre încercările de evanghelizare a goților din regiunile extra-carpatice ale Daciei. În fapt, convertirea generală a goților la creștinism s-a produs abia după stabilirea lor în Imperiu (sudul Dunării), în 376, acțiunea de evanghelizare a lui Wulfilas, în secolul IV, a avut rezultate nesemnificative. Creștinismul nord-dunărean de origine latină, ca și cel primit

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
castre și orașe romane, unde populația autohtonă continua să viețuiască. În cimitirele și așezările gepizilor nu s-au descoperit obiecte creștine. Abia în secolul al VI-lea, gepizii au început să se creștineze, dar elemente păgâne au continuat să persiste, convertirea lor a fost treptată. În sudul Daciei, Banatul de sud și Oltenia dintre Dunăre și "Brazda lui Novac", creștinismul se leagă de populația latinofonă, locală ori venită din sudul Dunării, și nu aparținea grupurilor alogene. Prin urmare, având ca punct

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și însușirea valorilor ei.49 O anumită predispoziție psihologică și culturală a grăbit adoptarea creștinismului de către autohtoni. Alături de un misionarism extern, al trimișilor autorităților bisericești și imperiale-negustori, captivi, refugiați, se poate vorbi și de un misionarism intern-o acțiune de convertire desfășurată din și în interiorul masei romanice, prin "intercirculație umană", schimb de bunuri și idei, "roirea" satelor pe microzone, alcătuirea uniunilor de obști, căsătorii exogame, transhumanță. Absența reală din memoria colectivă a românilor a amintirii unui "apostol al neamului" pune în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
era mai puternic. Integrarea treptată în creștinătate a unor grupuri umane autohtone din anumite regiuni este una din cauzele conservării mai îndelungate a credințelor vechi și a vitalității lor în religia creștină. În paralel, în aceste secole, a avut loc convertirea la creștinismul arian a gepizilor, ostrogoților și altor seminții germanice. Istoricul J. Zeiller afirmă că zona Europei centrale a devenit un teren de confruntare între două confesiuni și două etnii: catolicismul roman și arianismul germanic. Dar creștinismul catolic (ortodox) roman

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și Banatul, alipite la Imperiu sub Constantin și Justinian, au constituit zone puternice de impuls și sprijin pentru creștinii din nordul Dunării. Creștinismul românesc nu poate fi asociat cu numele unui mare misionar sau predicator, care să fi contribuit la convertirea generală a locuitorilor din zona Dunării de Jos. Unii istorici au susținut că Niceta din Remesiana (367-420), episcop din Dacia Mediteranea, a fost un "apostol" al daco-romanilor, cu activitate misionară și păstorească la sud și nord de Dunăre, însă aceasta

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în zonă. Ele s-au aflat la: Costești (jud. Iași), Lozna-Străteni (jud. Botoșani), Stoicani (jud. Galați), datate în secolele VII-VIII. Numărul redus de materiale creștine nu înseamnă abandonarea credinței, atât de răspândită anterior, care să justifice o "reevanghelizare", în contextul convertirii slavo-bulgarilor, ale Bizanțului. Dar, ca și în alte provincii romane, în aceste secole, se ajunge la o viață bisericească simplificată, la slăbirea disciplinei, la practici locale străine de practica Bisericii universale, această realitate explică acele aspecte particulare ale creștinismului românesc

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
zbuciumată a goților, încă insuficient cunoscută, migrația, contactele și amestecul cu populațiile germanice și negermanice, raidurile lor prin Europa au dus la restructurarea etno-demografică și politică a spațiului est-european, pentru mai bine de un secol. După conflictele cu statul roman, convertirea la creștinism și integrarea lor progresivă în masa populațiilor romanice au dus la dispariția lor treptată de pe harta Europei. Istoria goților ar putea fi împărțită în trei mari perioade: 1. Cuprinde istoria goților de la începuturi (secolul IV a. H.) și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Dunărea de Jos și Marea Neagră, istoria goților se va împleti tot mai strâns cu aceea a romanilor. Goții au receptat, în secolele III-IV, masive influențe din partea Imperiului. Influența civilizației romane s-a manifestat și în viața spirituală, mai concret în convertirea la creștinism a goților. Ca și alte popoare întâlnite în regiunea Dunării și a Mării Negre, goții erau păgâni, fapt atestat de lipsa totală din așezări și necropole a obiectelor creștine. În plus, obiceiurile (ritul) de înmormântare erau în contradicție cu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
348, cu un grup de creștini în sudul Dunării, dar nu abandonează propovăduirea noii religii printre populațiile din nordul fluviului. Astfel, Sava Gotul este martirizat, ca misionar creștin, în 372, fiind înecat în râul Buzău, prin hotărârea aristocrației gotice păgâne. Convertirea la creștinism a goților și a altor populații din nordul Dunării este confirmată nu numai de surse scrise, dar și de descoperiri arheologice. În acest fel, practica incinerării este treptat abandonată, iar inhumația este tot mai frecventă în necropolele descoperite

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
la creștinism a goților și a altor populații din nordul Dunării este confirmată nu numai de surse scrise, dar și de descoperiri arheologice. În acest fel, practica incinerării este treptat abandonată, iar inhumația este tot mai frecventă în necropolele descoperite. Convertirea la creștinism se generalizează și are loc la nivelul tuturor comunităților sătești, în acest sens, misionarii creștini au avut un rol covârșitor, veniți din sudul Dunării și fiind latini. Pacea din 332 d. H. dintre goți și romani deschide o

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
au continuat o vreme expedițiile de pradă spre apus dar și spre est. Dar, treptat, după încetarea incursiunilor și sedentarizarea lor, în evoluția ungurilor s-a produs un eveniment decisiv: creștinarea lor. La început, ungurii au primit printre ei în vederea convertirii, misionari greci (bizantini). În a doua jumătate a secolului al X-lea, ducele (principele) Gyula mergea la Constantinopol, unde se boteza în ritul bisericii răsăritene și, la înapoiere, aducea cu sine ca episcop al ungurilor pe călugărul Ierotei, apoi se

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Gyula mergea la Constantinopol, unde se boteza în ritul bisericii răsăritene și, la înapoiere, aducea cu sine ca episcop al ungurilor pe călugărul Ierotei, apoi se înființa o mănăstire cu monahi aduși de la Bizanț. Însă, în ciuda acestei creștinări inițiale, adevărata convertire (creștinare), durabilă și masivă, de sus până jos, s-a făcut sub tutela bisericii romane și a papalității. Această a doua (marea) creștinare este opera primului rege, Ștefan cel Sfânt, canonizat de biserică, un adevărat Clovis al Ungariei. Trebuie să

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
triburi pecenege au recunoscut autoritatea lui Tyrach, iar celelalte două pe cea a lui Kegen. Între cele două grupări rivale au izbucnit ciocniri militare încât triburile lui Kegen au fost silite să-și afle refugiul în sudul Dunării, unde, după convertirea la creștinism a căpeteniilor, au intrat în serviciul împăratului. Ajunși aici, ei au continuat luptele cu pecenegii lui Tyrach, rămași în nord, și au năvălit în stânga Dunării. În acest moment, mijlocul secolului al XI-lea, pecenegii au migrat dincolo de Dunăre

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Djuci, primul său fiu, dreptul de a lua în stăpânire teritoriile est-europene. Dar înfrângerea cumanilor, în 1223, nu a rămas fără urmări, deoarece i-a silit pe aceștia să caute alianța statelor puternice din răsăritul Europei, fie și prin acceptarea convertirii la creștinism. Expedițiile mongole spre Europa răsăriteană au fost amânate un timp din cauza morții lui Djuci, fiul cel mare al lui Gingis, urmată curând de moartea marelui han, la 25 august 1227. Au fost necesari doi ani pentru rezolvarea succesiunii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cavalerilor teritoriul confiscat, amintindu-le meritele câștigate de ei în lupta împotriva cumanilor. Ei s-au distins în apărarea regatului împotriva frecventelor incursiuni externe, prin înaintarea dincolo de munții de zăpadă, întărirea teritoriilor ocupate prin luptă împotriva cumanilor, înfrângerea acestora și convertirea unei părți a lor la creștinism. Deducem că Ordinul teuton a fost instalat în Țara Bârsei pentru a lupta împotriva cumanilor, misiunea lor fiind ofensivă, cuceritoare. Expansiunea cavalerilor dincolo de Carpați a fost rapidă, iar acțiunea lor a avut urmări considerabile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
polon. În 1237, fuziunea Ordinului teutonic din Prusia cu Ordinul gladiferilor din Livonia a consolidat și mai mult cruciata în teritoriile baltice, cuprinse în totalitate de germani. Cucerirea (ofensiva) teritorială a fost însoțită și urmată de un efort vast de convertire la catolicism a populației păgâne sau ortodoxe din aria puterilor catolice. Ordinele călugărești, cisterciții și dominicanii, au desfășurat o acțiune intensă de convertire în teritoriile baltice și ruse apusene, unde mai târziu s-au constituit structuri episcopale permanente.4 Penetrația

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în totalitate de germani. Cucerirea (ofensiva) teritorială a fost însoțită și urmată de un efort vast de convertire la catolicism a populației păgâne sau ortodoxe din aria puterilor catolice. Ordinele călugărești, cisterciții și dominicanii, au desfășurat o acțiune intensă de convertire în teritoriile baltice și ruse apusene, unde mai târziu s-au constituit structuri episcopale permanente.4 Penetrația politică și confesională apuseană a întâmpinat reacția tenace a lumii ruse, care, odată cu modelul creștin bizantin, pentru viața bisericească, a preluat și amplificat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dominicani nu a dat înapoi în fața dificultăților și primejdiilor oricât de mari. Cu asentimentul papalității, dominicanii din regatul Ungariei s-au străduit să-i convertească pe ungurii păgâni de la periferia Europei, în a doua misiune din 1234-1235dominicanul Iulian a reușit convertirea lor la creștinism, după ce a ajuns singur în regiunile lor de la răsărit de Volga. Pătrunderea (atacul) mongolilor dincoace de Urali, în 1236-1237, a impulsionat încă o dată apropierea de Roma, în sânul lumii ruse. Ajuns în țara mordvinilor, locuitori păgâni din

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
extracarpatic, intrat sub dominația regalității ungare, s-a materializat mai întâi în sfera bisericească. În urma unei infiltrări și acțiuni misionare reușite, papalitatea a decis să înființeze o episcopie în teritoriile sud-est carpatice (de la curbura Carpaților), smulse în prealabil dominației cumane. Convertirea la creștinism a unor căpetenii cumane din stepa nord-pontică, stimulată de succesele militare ale cavalerilor teutoni, după 1211, și de irupția tătarilor în răsărit, după 1223, l-a determinat pe papa Grigore IX să răspundă favorabil, în 1227, la solicitarea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
învesti ca legat apostolic în "Cumania" și în "țara vecină a brodnicilor". Mai concret, mandatul de legat apostolic presupunea "dreptul de a predica, boteza și construi biserici, a orândui preoți și a hirotoni episcopi". Hotărârea papală a fost precedată de convertirea unei însemnate căpetenii cumane, Boricius, în textele latine, de fapt Bortz Membrok, care trecuse cu toți supușii săi (15.000, după izvoare), în Transilvania. Acțiunile predicatorilor catolici au înregistrat succese în rândul cumanilor-este vorba, subliniază Iorga, de păgânii hoardei nu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Boricius, în textele latine, de fapt Bortz Membrok, care trecuse cu toți supușii săi (15.000, după izvoare), în Transilvania. Acțiunile predicatorilor catolici au înregistrat succese în rândul cumanilor-este vorba, subliniază Iorga, de păgânii hoardei nu alții, pe care această convertire ar fi putut să-i apropie de românii schismatici și, dacă n-ar fi intervenit năvălirea tătarilor la 1241, să facă din această Cumanie de simplă hegemonie turanică o adevărată țară consolidată și durabilă, ca Ungaria însăși. De-aici se

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
n-ar fi intervenit năvălirea tătarilor la 1241, să facă din această Cumanie de simplă hegemonie turanică o adevărată țară consolidată și durabilă, ca Ungaria însăși. De-aici se deduce și sensul pe care regalitatea ungurească încerca să-l imprime convertirii păgânilor, în timp ce cumanii sunt ca un neam rătăcitor și nestatornic. În urma convertirii, se construiesc cetăți și târguri, biserici, au loc colonizări de locuitori privilegiați, ocrotiți de Scaunul roman.Un statut al cumanilor fusese elaborat de rege și fiul său, a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]