5,191 matches
-
această poetă, indiferent de ipostaza în care apare, „stăpână sau sclavă, duioasă sau ironică, realistă sau dubitativă“, ne propune o nouă viziune asupra iubirii. Nici vorbă de așa ceva. Viziunea este, dimpotrivă, flagrant demodată. Poeta își alintă iubitul în văzul lumii, copleșindu-l cu drăgălășenii: „Iubitule, ascultă ce-ți spun: / tu ești un crin / și eu o margaretă, / ochii tăi sunt de smarald, / gura de rubin, / mâinile de marmură caldă“ etc. În plus, ea se alintă, vorbind peltic și punând la cale
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
ai iubit, ca să fiu și eu mai bună?“ Toată această suferință este brută, netransfigurată literar. Ea ne este familiară, pentru că am mai întâlnit-o în telenovelele sud-americane, și ele lacrimogene. Din nefericire însă, emoția pe care o simțim în fața cuiva copleșit de necazuri nu ține loc de emoție estetică. Autoarea nu scrie bine sau prost. Ea scrie altceva decât literatură. Nimic, nimic, nimic Ceea ce scrie Elena Radu seamănă cu filozofia. Sună a filozofie. Dar este, aproape în întregime, ininteligibil. În mod
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
mod special, diminutivul de la „grijă“, „grijulica“, sună, vorba lui Petre Roman, ca naiba. Dacă ar fi acceptat în limba română curentă, ar genera enunțuri imposibile, de genul: „N-ai nici o grijulică, îți aduc banii mâine!“ Sau: „Bietul de el, e copleșit de grijulici!“ Într-un fel, se poate spune că Marian Ruscu e creator de limbă... Nu este clar însă pe cine nu vrea poetul să o aibă pe conștiință. Pe grijulică?! Asta chiar că depășește capacitatea noastră de înțelegere. De
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
apoi să curgă în rîuri liniștite, resemnate. Mă simt bine singur, par împăcat cu mersul lumii, cu imbatabilul ciclu, cu iluzia că pot iar vorbi cu el, cu Cezar, cu Cezar care stătea pe fotoliul acum gol. Vesel, trist, optimist, copleșit de nedreptate, răpus de răutatea umană. Strălucire și stingere în durere. Ce o fi simțit marele Cezar cînd Brutus...? Nu, mai bine ascult cîntecul monoton, cu răbufniri neașteptate, cu revolte înăbușite, cu eforturi spre a atinge Cerul. Este Cezar, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Deși gerul a ucis aproape în totalitate intențiile generoase ale pomilor, totuși, ascunse parcă de privirea omului, cîteva fructe s-au dezvoltat pe furiș și au încercat să-i îndulcească amarul lui Dragoș. Omul le mîngîia cu privirea și era copleșit de această încercare a pomilor de a fi utili, de a răsplăti pe cel care toată vara era cu vermorelul în spate. Mulți, ba chiar foarte mulți acordau atenție lumii vegetale doar ca decor, ca ambient fără prea multe detalii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
contrasta cu pielea netedă a nasului. Cu tot bănetul lui, cred că n-aș opta pentru o viață cu individul ăsta, comenta malițios. Femeia îl dezvelește puțin și-i remarcă structura scheletică, prin lipsa unui înveliș muscular mai acătării. Mă copleșești tu cu banii, dar nu poți acoperi toate mofturile unei femei. Îl învelește la loc și se întoarce cu spatele, adăugînd ca pentru ea: "care sînt esențiale în viața unei femei". Claudia a încercat tot felul de bărbați mai înstăriți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Să vii și tu să asiști. Vin, mami. Cum să nu vin? Codrin fuma țigară după țigară și urmărea surorile medicale cum alergau de ici, colo. Aveți un băiat de 3,4 kg. Îl vom arăta imediat. Sufletul bărbatului este copleșit de fericire. Așteaptă cam de mult și nu știe ce se moșmonește pe acolo. Surorile se uită la el interesate și șușotesc. O fi avînd vreun defect, se înspăimîntă Codrin. Nerăbdător, dă buzna în salon. Nevastă-sa plînge. Băiatul are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
am eu. Aneta începu să plîngă. Sărută mîinile cucoanei Veta și boscorodește: Un înger ca mata să se întorloace cu Satana? A devenit și el un înger, ai să vezi. Aneta privea atent uneori la fostul ei soț, care o copleșea cu bunătate. Și atunci vedea cînd o aură de sfînt, cînd două cornițe de Ucigă-l Toaca. CAPITOLUL V Mostre din malaxorul vieții Individ și gloată În zadar se vor face încercări de a se modela matematic comportamentul uman. Putem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
apăr o cauză împotriva căreia s-au declarat toți istoricii, îmi iau poate o sarcină atît de dificilă, ori o povară atît de grea, încît voi fi obligat s-o abandonez neputincios, sau să-mi asum riscul de a fi copleșit de ea; dar orice ar fi, eu gîndesc și voi gîndi mereu că nu poate fi o greșeală să-ți aperi opiniile atunci cînd nu faci apel la altă autoritate, la altă forță decît aceea a rațiunii. Spun mai întîi
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
avea, nu-și va găsi liniștea pînă cînd nu-și va duce pînă la capăt răzbunarea." (II, 28) "Cei care conduc nu trebuie să aibă niciodată atît de puțină considerație pentru un om încît să creadă că, deși a fost copleșit de injurii și ultragii, acela nu va căuta să se răzbune, chiar cu prețul vieții." (II, 28) "Soarta îi orbește pe oameni atunci cînd nu vrea ca ei să se opună planurilor ei." (II, 29) Dacă dovedesc că Roma însăși
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
deci că, toți cei care au conspirat împotriva principelui sînt oameni cu putere sau prieteni ai principelui; or, adesea binefacerea excesivă inspiră acest plan tot atît de mult ca și cele mai crude jigniri. Toți acești favorizați fuseseră atît de copleșiți de către stăpînul lor cu averi, onoruri și demnități, încît nu le mai lipsea decît tronul pentru a-și satisface puterea și ambiția; au conspirat, deci, pentru a se urca pe tron. Comploturile lor au avut soarta pe care o merita
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
descoperi nuanța pe care ea o adaugă adevărului. Ea nu va face ca pe rege, în tranșee, să-l însoțească poeții, în loc de istorici; nu va compune prologuri de operă pline de hiperbole, prefețe fade și epistole slugarnice; nu-și va copleși eroul cu povestirea umflată a victoriilor sale, ci va lua aerul sentimentului, se va feri discret de introduceri, va părea sinceră și naivă. Cum s-ar putea supăra un mare om, un principe inteligent, pentru că aude rostit un adevăr "scăpat
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
fi insensibili. Imaginația lor nu este destul de vie pentru a le putea reprezenta, pe viu, suferințele pe care ei nu le-au cunoscut niciodată și de care condiția lor îi pune la adăpost: cum ar simți ei impozitele care-i copleșesc pe oameni? privațiunea tineretului țării, pe care o suportă recruții? acele maladii contagioase care devastează armatele? ororile luptelor și asediile, încă mai ucigătoare? suferința răniților, cărora sabia dușmană le-a retezat cîte unul din membre, singurele instrumente ale muncii și
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
față un ziar ca să-i citesc din el. Literele obișnuite din corpul articolelor Îmi scăpau. Abia am putut să-i descifrez un titlu, pesemne al rubricii de reportaje, n-am să-l uit În veci: Din toată țara. M-a copleșit, ca de multe ori după aceea, o rușine a neputinței, simțeam nevoia să mă revolt, să plîng, să mă ascund. Nu mai țin minte cum a izbutit el să mă rețină locului. Și, În fața acelui semn evident al sorții care
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
și de ei În sala neîncălzită, Între ceilalți jurizanți, profesori de muzică, etnografi, muzicologi, interpreți de folclor, oameni de teatru. Cedaseră la inimioară În fața lipsei vederii celor de pe scenă, nu mai Întîlniseră un asemenea fenomen În masă, mulțimea orbilor Îi copleșise, sînt sigur că lăcrăma seră la cîte o poezea, la cîte un duet mai reușit. Găseau că toți interpreții fuseseră minunați. — Dumneavoastră nu vă gîndiți cît se chinuiesc ei pînă Învață toate astea, nici nu știu de ce-i obligă să
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
ipoteză. În privința sfârșitului, cred că Matei ne oferă versiunea cea mai plauzibilă. Aflând verdictul în procesul lui Isus, Iuda e revoltat și răvășit. Într-un prim moment, el merge la templu și restituie banii. Apoi „se retrage”, luându-și viața, copleșit de remușcări (va fi și interpretarea lui Origen). Ruperea de Isus și de cercul apostolilor este radicală și autodistructivă. Iuda nu poate trăi cu conștiința încărcată, întrucât nu vede pe loc nici o soluție onorabilă: întoarcerea la apostoli, soluția „petrină”, cea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
dintre toate femeile, căci pe copilașul meu l-am înecat în valurile mării, iar pe bărbatul meu l-am găsit mort înainte de vreme. Iar Pilat a mai adăugat durerii și altă durere, din păcate, căci m-a nuntit, deși eram copleșită de tristețe, și m-a unit cu tine, deși eu m-am împotrivit”. și după ce i-a povestit lui Iuda despre copilaș și Iuda i-a povestit, la rândul său, cele ce i se întâmplaseră lui, s-a vădit că
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
răspuns: Tăceți și domoliți-vă, că nu pricepeți adâncul tainelor. Trebuia ca cel mai vinovat cu cel mai fără de pată să se întâlnească odată; mila cea mai desăvârșită să se reverse peste vina cea mai fără de iertare și să o copleșească; omul cel mai josnic și Dumnezeu să sufere aceleași chinuri la un loc... Eu am fost cel sortit de proorocii acestei întâlniri binecuvântate și rânduit ca trupurile amândurora să spânzure de mine. Uitați-vă, eu duc acum mântuirea lui Iuda
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
nu au suferit vreo năpastă, n-au cunoscut nici o boală. Totuși, tot așa cum n-aveau nici un fel de conștiință a răului de care erau cruțați, ei n-aveau nici conștiința binelui de care se bucurau. Puțin câte puțin, i-a copleșit nerecunoștința, „în așa hal încât au ajuns să creadă că nici n-a existat vreodată dumnezeire” (8,11). Această atitudine nerecunoscătoare și disprețuitoare față de Dumnezeu a aprins mânia îngerilor din „cerurile de jos”, care i-au cerut lui Dumnezeu îngăduința
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
o Înfățișare ghidușă, Despina a bătut În ușă. După ce din interior s a auzit un “Da. Poftim!” spus cu undă de bucurie de Nicu, tot ea a deschis ușa, cu mare Încetineală, făcând-o pe Lia să zâmbească, deși era copleșită de emoție. Abia au pășit peste prag și Despina, cu glas oficial, a declarat: ― Tati. Iat-o pe doamna Lia, “Mami”, cum Îi spun intimii. A venit să te vadă și să te Întrebe de sănătate. Bucuros de oaspeți? Deși
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
dintre voi a primit sarcini diferite, nu poți răspunde tu În numele amândurora. Poate pentru Despina ceva nu a fost clar... ― Vă rog să mă iertați, domnule profesor, pentru lipsa de discernământ. Nicu a zâmbit cu Îngăduință, văzându-l pe doctor copleșit de jenă... ― Puteți pleca la treburile voastre, copii. În ziua aceea, doctorul Gruia și Despina au avut de lucru cu asupra de măsură. Despina a fost nevoită - pentru liniștea ei - să revadă starea fiecărui pacient propus pentru intervenție. Când a
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Meritul nu-i al meu. Este al tău, fiindcă În anii studenției m-ai convins de calitățile tale de chirurg și de om al catedrei. Doctorul Gruia a lăsat privirea În jos. Toate câte se petreceau În jurul lui l-au copleșit. Venirea pe lume a copilului, bunăvoința profesorului și acea rafală de Crivăț pornită pe neașteptate. Trebuia să-și recapete echilibrul sufletesc. “Și asta se va produce abia mâine, după confruntarea cu securistul, amice. Acum cred că ar fi bine să
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
de sub boneta albă - și-a făcut apariția, urmată de chipul zâmbitor al Despinei. ― Ce faci, tati? În ultima vreme, nu mai apuc să schimb o vorbă cu tine. Și când ajungem, În sfârșit, să fim față În față, te văd copleșit de gânduri, Încât nu mai Îndrăznesc să te Întreb ceva... ― Nu-i nimic deosebit, scumpo, doar... ― Ce te supără, tati? ― Vezi tu?... Noi ne zbatem - profesional - să facem treburile cât mai bine, iar unii stau și ne așteaptă „la cotitură
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
tot În Copou. ― Întocmai, jupâne - a răspuns Nicu, Întrebându-se de unde Îl cunoaște birjarul și cum a aflat unde locuiește. În leagănatul moale al trăsurii, Despina a remacat: ― Tati, te simt cam trist. De ce? ― Nu sunt trist, Despi. M-au copleșit amintirile anilor de Infern, readuși În fața noastră de cei doi „frați” de suferință... Mami poate să-ți povestească pe Îndelete calvarul trăit de noi doi În acele vremuri... Lia a privit la chipul lui, cu umbră de aducere aminte... ― Un
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
cântecele din moși-strămoși sau dumnezeu mai știe ce. Sfârșindu-și istorisirea, Mitică al lui Caloianu își lăsă capul în piept și rămase nemișcat pe scaun. Impresionat de cele auzite, Stelian îi spuse vecinului său că nu trebuia să se lasă copleșit de necaz, ci să facă ceva. Povața mea, Mitică, este să pornești cât mai repede în căutarea copiilor. E posibil să fi trecut Sabarul și să se fi rătăcit... Lucruri de-astea s-au mai întâmplat și pe vremuri. Ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]