KorAP: Find »[drukola/base=cot & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...30 31 32 ...338 >

8,430 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312

îmi face semn, șșșș, mi-arată din cap o direcție, o iau pe acolo, pe o stradă îngustă, în pantă, care tot urcă, urcă. Am întins mâinile spre ziduri. Mă mir că se smolesc atât de repede, sunt negru până la coate. „Aha, ia spune și tu, cine nu-i aici? Și cine-a zburat, aschimodie?” aud. *** Iar e dimineață. Călâie. S-a adunat lumea în fața blocului de vis-à-vis. - S-a aruncat una de la etajul patru, acum vreo jumătate de oră... mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
de la familia ei și el n-avea nici un drept asupra lor, că ăsta era un coate-goale când s-a măritat cu el, mânca la cantina studențească pe bonuri de la alții, că trăia din meditații și umbla cu flaneaua țârâită-n coate, jigărit. Ea e din familie bună, fiică de doctori cu școală veche, interbelică, fată educată, ăsta mai talpa țării, să-l fi văzut și la nuntă cum stătea, nu știa săracu’ să poarte costum, n-a adus pe nimeni de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
scăpat numai cu hainele de pe ei, le-au ars și instrumentele și... Asta e, tare greu... - Încântat de cunoștință. Permiteți-mi să sărut mânușițele mamei... - Și Șeherezada, chiar dacă nu se arătau absolut deloc zorii, chiaună de cap, dându-i un cot în treacăt bolovanului de prefect care-și uitase o mână pe scaunul ei, ăăăcumsâșiiconșiertladipou?, răvășită de câte și-a amintit, s-a dus să se pudreze, a fumat două țigări, a băgat un deget pe gât și-a dat afară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
să spună câteva vorbe despre răposat, să ni-l reamintim înainte de a-i întoarce în țărână trupul cel pieritoriu. Țărână din țărână... Cine dorește să vorbească? Hai, cine? Contabilul se-ntoarce: - Să vorbească nepotul, e profesor... Se uită, își dau coate, încep să șușotească, își aduc aminte că mă cunosc toți de când eram atâtica, în nisip, în curtea lor. - Hai, fiule! Urc pe bordură lângă coșciug, n-am avut vreme să-l văd mai bine pe Costache, un bătrânel mărunțel, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
Sare tencuiala, se desprind până la urmă și cărămizile. - Aschimodie, adună și tu niște bolovani mai mărișori și trage, tată, în geamurile de la ceardac. În toate... Să le-aud cum cad pe jos, uite, nu te lași pe spate, nu din cot ca fetele... ia-l pe ăsta mai rotund, aruncă de-acolo, de unde încep trandafirii. Așa, cheamă-i și pe borobeții lui Leuștean, adu-i pe toți, care mai vrea să vină, mai sunt cataroaie și-n stradă, lângă hazna. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
Lenin și mă indispui. Dar nu oricum, mă indispui profund! Ești bun de închis în mausoleu, îndărătul zidurilor de cărămidă roșie, în cutie ca Albă ca Zăpada după ce i-a stat măru-n gât, de expus în muzeul figurilor de ceară, cot la cot cu Stalin și Beria, și umbli așa, în libertate, printre noi? Cum spuneam, e chiar insuportabil! - Domnule, se înverșunează și criticul, e o glumă proastă! Îmi pare rău, n-o gust... - Ce spuneam? Arată ca Lenin, vorbește ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
mă indispui. Dar nu oricum, mă indispui profund! Ești bun de închis în mausoleu, îndărătul zidurilor de cărămidă roșie, în cutie ca Albă ca Zăpada după ce i-a stat măru-n gât, de expus în muzeul figurilor de ceară, cot la cot cu Stalin și Beria, și umbli așa, în libertate, printre noi? Cum spuneam, e chiar insuportabil! - Domnule, se înverșunează și criticul, e o glumă proastă! Îmi pare rău, n-o gust... - Ce spuneam? Arată ca Lenin, vorbește ca Lenin, e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
sunt erou de film sau de roman, nu încerc să-i smulg hainele de pe ea, rămâne în treningul ei bleu, nu explorez cu mâinile, febril, nu bag degete nicăieri, ca instalatorul care verifică dacă nu picură apa pe la îmbinări și coturi și nu-i roasă garnitura, n-am stofă de Ultimul Tango la Paris. Iar faza cu mânjitul pe piept și prin alte locuri cu mâncare nu-mi mai spune nimic de când, pe la vreo patru ani, m-am scăldat în troacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
au descântat, au turnat și-au început să li se arate semne, să joace flăcărui albastre... Nu așa a înnebunit al lui Dobre și s-a spânzurat de stâlpul de înaltă tensiune, de era și cu limba ieșită de-un cot și pe jumate ars săracu’? Dându-și probabil seama că nu pricep nimic, s-a oprit să-și aprindă o țigară. - Domn’ profesor, au găsit ăia de la Miliție o hârtie pe care scria cu creion chimic: „Am îngropat comoara și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334

ți poruncesc. - Nu. Îl privi fix. Fără mînie, fără ranchiună, aproape cu dispreț. Mai tîrziu, se Întoarse spre norvegian și metis, care asistau muți la scenă, străduindu-se să pară absenți, și spre inculpatul care plîngea cu sughițuri și cu coatele pe genunchi, ascunzîndu-și fața În mîini. - De acord, admise el cu naturalețe. E prietenul tău, ai navigat mulți ani cu el pe mare și mai e și singurul supraviețuitor care rămîne de pe vaporul tău... SÎnteți foarte uniți, nu-i așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
sud, ce păreau tăiate cu cuțitul. În timp ce mergeau de-a lungul coastei, foarte aproape de pămînt, cu o oră Înainte de căderea Întunericului, cînd căpitanul era pe punctul de a ordona să fie strînse velele și aruncată ancora, Niña Carmen, sprijinită În coate pe travers, alături de Ojeda, arătă spre o plajă cu nisipul alb și comentă: - Tare am chef să fac o baie pe plaja asta și să faci dragoste cu mine la lumina unui foc de tabără. Iguana Oberlus văzu goeleta sosind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
douăzeci de ori Odiseea așa cum ai făcut-o tu... Ce așteptai? Să te transformi În Ulise? - Ce știi tu despre Ulise? - Ce știe toată lumea: că era un nebun care a plecat Într-un război de care Îl durea fix În cot, lăsînd singură o femeie minunată - zîmbi, amuzată. Ce-i mai rău este că ea nu a plecat cu primul care i-a ieșit În cale și a rămas pe loc, petrecîndu-și ani de zile așteptîndu-l. - Tu nu l-ai fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
citesc asta În ochii tăi de fiară... O să mă mănînci... Știu că ești În stare s-o faci... Iguana Oberlus nu i-a dat răspuns și a continuat să vîslească, În timp ce Niña Carmen se ridica cu greu, sprijinindu-se În cot: - La asta te gîndești? Întrebă ea. O să-l mănînci? Ai fi În stare s-o faci? Se mărgini s-o privească și ochii lui i se părură mai reci și mai inumani ca niciodată. - Dumnezeule mare! admise ea. Chiar ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229

mai aibă vreo importanță pentru mine, iar agentul pe care-l întâlnim zâmbește întotdeauna. Asta poartă uniforma standard, costumul bleumarin cu eșarfă roșu, alb și-albastru în jurul gâtului. Pantofi albaștri cu toc în picioare și poșetă albastră agățată la îndoitura cotului. Agenta imobiliară își mută privirea de la mâna mare a lui Brandy Alexander la signor Alfa Romeo, în picioare lângă Brandy, și pătrunzătorii ochi albaștri ai lui Alfa o fixează; ochii ăia albaștri pe care nu-i vezi niciodată că se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
un sertar întreg din bucătărie ca să le țin, împreună cu toți bărbații ăia de care nu-mi amintesc și numerele lor de telefon. Sari la o zi deloc specială în spital, chiar în fața biroului logopedei. Infirmiera mă conducea ținându-mă de cot pentru exercițiu și, când am dat colțul, puțin mai încolo de ușa deschisă a biroului, bum, uite-o pe Brandy Alexander, șezând glorioasă într-o postură de Prințesa Alexander, într-un costum iridescent de pisică marca Vivienne Westwood, care-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
flutur lui Brandy în față. Scriu: te rog. Sari la mâinile lui Brandy Alexander. Întotdeauna se începe cu mâinile ei. Brandy Alexander întinde o mână, una dintre mâinile alea păroase, cu încheieturi porcine, cu venele brațului îngrămădite și sugrumate la cot de brățări de toate culorile. Singură-singurică, Brandy Alexander e o asemenea schimbare a standardului de frumusețe, încât nimic nu sare-n ochi. Nici măcar tu. — Deci, fato, zise Brandy. Ce-ai pățit la față? Păsări. Scriu: păsări. păsările mi-au mâncat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
și Evie, s-au oprit să vadă câinele cuiva ridicând piciorul să se pișe pe scena Nașterii. Apoi câinele se așază și se rostogolește pe spinare, își linge gâlmoasa-i gaură a curului cu aromă canină, și Evie îmi trage un cot. Oamenii aplaudă și aruncă bani. Apoi suntem în magazin, încercând rujuri pe dosul palmei, și zic: De ce se ling câinii? — Doar pentru că pot..., zice Evie. Nu-s ca oamenii. Asta-i chiar după ce-am omorât o zi de opt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
meu, era Manus cu revistele lui. Revistele lui porno pentru gay pe care trebuia să le cumpere pentru serviciu, zicea el. La micul dejun, în fiecare dimineață, îmi arăta poze lucioase cu tipi care și-o sugeau singuri. Adunați, cu coatele agățate după genunchi și lungindu-și gâturile ca să și-o ia în gură, fiecare tip era pierdut în propriu-i mic circuit închis. Poți pune pariu că aproape toți bărbații din lume au încercat asta. Apoi Manus îmi zicea: — Asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
nimeni pentru că exploatează copii. L-a cumpărat de la solduri. Închisă în spatele mătăsii mele ca-ntr-o cușcă, instalată înăuntrul norului meu de organza și georgette, ideea că nu-mi pot împărtăși problemele altor oameni mă face să mă doară-n cot de problemele lor. — O, și nu te îngrijora, zice Brandy. Încă o să ai parte de atenție. Ai niște țâțe și un cur bestiale. Doar că nu poți să vorbești cu nimeni. Oamenii pur și simplu nu suportă să nu știe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
dau bătaie. Apoi m-au dat afară din casa aia blestemată. Sari la domnul Parker în fața ușii de la baie, zicând: — Domnișoară Alexander? Eu sunt, domnișoară Alexander. Domnișoară Scotia, sunteți acolo? Brandy dă să se ridice și se proptește într-un cot. — E vorba de Ellis, zice domnul Parker prin ușă. Cred că ar trebui să veniți jos. Domnișoară Scotia, fratele dumneavoastră are o criză sau ceva. Medicamente și cosmetice sunt împrăștiate peste tot pe mobilierul acvamarin, și Brandy e lungită pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
piept, Brandy își coboară ochelarii Ray-Ban până pe vârful nasului și-și arcuiește sprâncenele desenate cu creionul dermatograf. Ridic din umeri. Cobor să-mi eliberez încărcătura drăgăstoasă. Chiar și cu portbagajul deschis, Manus nu se mișcă. Genunchii îi sunt lipiți de coate, mâinile strânse peste față, picioarele strecurate sub fund; Manus ar putea fi un fetus în uniformă de camuflaj. De jur-împrejurul lui, nu observasem. Am fost într-un stres uriaș în noaptea asta, așa că iertați-mă dacă n-am observat încă de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
descoperi. Brandy a căzut într-o stare gravă de urgență tricologică, așa că o scutur. Ochii Aubergine Dreams ai lui Brandy tremură, clipesc, tremură, se mijesc. Părul ei, părul i s-a turtit complet la spate. Brandy se ridică într-un cot. — Știi tu, zice, sunt sub efectul medicamentelor, așa că-ți pot spune. Brandy se uită la mine aplecată deasupra ei, oferindu-i mâna să se ridice. — Trebuie să-ți spun, zice Brandy, dar te iubesc cu adevărat. Zice: Nu-mi dau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
a sosit deja, zâmbind. Cu un accent tărăgănat la fel de plat și de prelung ca linia orizontului în Texas, agentul se prezintă drept doamna Leonard Cottrell. Și e-așa fericită să ne cunoască. Femeia asta, Cottrell, o apucă pe Brandy de cot și-o conduce într-un tur al parterului baronial, în vreme ce eu mă hotărăsc dacă să rămân ferm pe poziție sau s-o iau la sănătoasa. Dă-mi teroare. Flash. Dă-mi panică. Flash. Asta trebuie să fie mama lui Evie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805

dispărea și locul lui era luat de cineva nou. Niciodată nici un funcționar deja aparținător Serviciului nu a luat locul altuia. Această stabilitate, această încremenire, asigura o perfectă "funcționare realistă" după cum spunea chiar Mihai Mihail, nimeni nefiind tentat să dea din coate, pentru a urca și toți străduindu-se să-și păstreze locul printr-o cît mai bună și eficientă activitate. Tot Mihail introdusese secretul absolut al veniturilor, nimeni din Serviciu neștiind cîți bani încasează un altul, lefurile și alte prime fiind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
și Crama lui Hariton în al patrulea an de la plecarea prințului nici măcar n-a mai fost întrebată de firma Mott de cantitatea disponibilă pentru a fi transportată la București. Așa că vinul a rămas să doarmă în butoaiele uriașe, într-un cot al unei galerii. A urmat anul celălalt, Hariton a găsit și pentru vinul nou tot niște butoaie vechi, în alt capăt al pivniței și era foarte liniștit, zece ani la rînd putea să bage tot vinul în Cramă, loc era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]