857 matches
-
români, întrucât aici exista o "veche organizare bisericească în frunte cu ierarhi de neam român". El continuă în același spirit: "Logica istorică nu poate admite ca aceste trei popoare slave vecine ...să-și aibă propria lor ierarhie superioară..., iar românii, creștinați cu șase-șapte secole înainte, să nu fi avut proprii lor ierarhi". Aceste susțineri denotă aceeași neînțelegere a faptului că, între 602-864, la Dunăre și Pont, nu mai existau scaune episcopale, din cauza năvălirii slavo-bulgare păgâne. Nici un fel de argumente și nici o
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
rând, episcopatele creștine de la Dunăre și-au încetat activitatea, iar populația creștină romanizată a fost prigonită și a îndurat multe suferințe din partea slavilor și protobulgarilor, pe atunci neamuri păgâne. După o lungă și grea perioadă, în 864-865, bulgarii s-au creștinat, fiind subordonați canonic patriarhiei de Constantinopol. Instalarea slavilor în nordul Dunării, creștinarea bulgarilor și răspândirea culturii și limbii slavone în această zonă au avut urmări însemnate asupra vieții bisericești a românilor, în secolele VII-X. Asimilarea etnică a slavilor de către autohtoni
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
o parte a boierimii s-a revoltat împotriva noii credințe și a cerut întoarcerea la păgânism, însă revolta a fost înăbușită: 52 de boieri împreună cu familiile lor au fost executați, iar alții au fost închiși. Locuitorii de rând au fost creștinați în masă, apoi a fost organizată biserica bulgară-sinodul de la Constantinopol (869-870) a decis organizarea noii biserici creștine având în frunte un arhiepiscop, în persoana lui Iosif. În biserica bulgară a fost introdusă limba slavonă. Țarul Boris s-a retras, în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
împreună cu părinții săi, sub numele de Ștefan (997-1038), în preajma anului 1000. Apoi, în răstimpul a patru ani, începând de sus, de la aristocrație, și până jos, la mulțimea de rând, întreg neamul unguresc din Panonia, dintre Dunăre și Tisa, a fost creștinat (botezat). Și în Ungaria (precum în Bulgaria, în secolul al IX-lea), a existat o încercare de împotrivire la creștinism din partea adepților păgânismului, dar acțiunea acestora a fost curmată cu severitate de noul rege apostolic. La creștinarea poporului său, Ștefan
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Cele trei dialecte daco-, macedoși istroroman alcătuiesc o singură limbă (română), iar poporul (român) ce vorbește cele trei dialecte trebuie să fi locuit, odinioară, laolaltă, în sudul Dunării, căci macedoromânii n-au călătorit din Transilvania până în Pind. Românii s-au creștinat, noua credință primind-o în sudul Dunării, deoarece Dacia a fost părăsită înainte de Constantin cel Mare, când a fost legalizată religia creștină. Liturghia slavă și alfabetul chirilic, folosite de români atâta vreme (secole), respectiv până în secolele XVII și XIX, sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
referă și la alte aspecte: "Cele câteva mărturii arheologice referitoare la practicarea creștinismului în Dacia, în secolele III-IV, sunt lipsite de interes. Nu se știe cărei nații (populații) aparțineau acești puțini creștini. Este puțin probabil ca Wulfila să-i fi creștinat pe daco-romani, nu există nici un termen gotic religios în limba română. Concluzia: creștinarea lor se produce după secolele III-IV, așadar este mult anterioară venirii slavilor și ungurilor. Nu există nici un fel de cuvinte maghiare în limbajul liturgic românesc". În ceea ce privește toponimia
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
să predice, să boteze, să ridice biserici, să sfințească preoți și să numească episcopi. După ce-a ajuns la est de Carpați, arhiepiscopul Robert, însoțit de principele Bela, a botezat pe Bortz Membrok și pe mulți cumani doritori să se creștineze. Apoi a numit ca episcop pe Teodoric, priorul provincial al dominicanilor din Ungaria, numire confirmată de papă în martie 1228. Teodoric a cerut ca noua episcopie a cumanilor să atârne direct de scaunul papal. Reședința acestei dieceze era Milcovia, un
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Exista la acești păstori nomazi frăția de sânge, fiind organizați pe ginți. Aceste populații, mai ales cumanii, au avut o înrâurire însemnată asupra istoriei românilor, mai ales după 1223 (bătălia de la Kalka), când o bună parte din ei s-au creștinat. Schimbându-și modul de viață, au întemeiat așezări (sate) și locuințe, au construit biserici, papa binecuvânta, în 1229, pe cei ce vin în Cumania "pentru a construi biserici și locuințe". Avem și urme arheologice ale stabilirii pecenego-cumanilor aici: coifuri de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
constituie un bloc de forțe puternice în spațiul ruso-baltic. Cneazul rus Daniel al Haliciului a recunoscut primatul Romei, în 1247, dar Alexandru al Vladimirului nu l-a recunoscut, ba mai mult, a încheiat alianță cu mongolii. În schimb, a fost creștinat conducătorul lituanian Mendog-Mindaugas, răsplătit de papă cu o coroană regală, în 1251. Din nefericire, în anii următori, cnezatul Haliciului a încheiat o alianță cu Hoarda de Aur. Papalitatea, în paralel cu organizarea apărării antimongole, a inițiat o acțiune diplomatică în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
stabilit temporar în regiunile nord-pontice, de unde au revenit în scurt timp în Dobrogea. (Potrivit tradiției musulmane, la Babadag, în nordul Dobrogei, se află mormântul căpeteniei lor spirituale, Sari Saltig; se presupune că turcii selgiucizi rămași în Dobrogea, unde s-au creștinat, ar fi strămoșii găgăuzilor).10 Restaurarea puterii bizantine la Constantinopol, în 1261, a conferit un prestigiu sporit și patriarhiei răsăritene a cărei autoritate a fost recunoscută de multe orașe de pe litoralul vest-pontic al Mării Negre și de la Dunărea de Jos. În
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
se afirmă că Martin, șpan al Sălajului, a fost trimis de mai multe ori la Basarab pentru încheierea păcii. Pentru Basarab, esențiale erau relațiile cu Ungaria-regele Carol Robert era suzeranul său-solii dese se schimbau între ei, impuse de lupta comună creștină antimongolă. În același timp, între cele două țări, o problemă serioasă era Severinul; între 1291-1324, nu sunt menționați bani unguri la Severin, dar, în 1321, regele angevin a instalat în cetatea Mehadia din vecinătate pe Dionisie Szecsi, măsură îndreptată deopotrivă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
otomană s-a predat. Trupele aliate staționate la Salonic au traversat în marș Tracia și au intrat în Constantinopol. Orașul a fost apoi ocupat de trupele comune ale Marii Britanii, Franței, Italiei și Statelor Unite. Astfel, după secole de conflicte dintre Europa creștină și Imperiul Otoman musulman, nu armata Rusiei, ci puterile occidentale au fost cele care au ocupat primele capitala. Odată încheiate luptele, Aliații au întîmpinat dificultăți în găsirea unui guvern cu care să trateze termenii armistițiului. Cabinetul aflat la putere demisionase
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
consumați! În acești ani ai Războiului Rece și decolonizării, societatea franceză trăiește încă întoarsă către trecut. Așa cum se înverșunează să-și păstreze prestigiul de mare putere, tot așa se agață cu încăpățânare de valorile sale tradiționale: ordinea, respectarea autorității, morala creștină burgheză și virginitatea tinerelor fete. Și totuși, este pe cale a se înfăptui o revoluție culturală. În cursul acelorași ani, Franța pătrunde de asemenea în modernitate. Pe plan internațional, renunță treptat-treptat, de bunăvoie sau silită de împrejurări, la posesiunile sale coloniale
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
adică ea își propunea să fie ceea ce era, nu ceea ce dorea ea să fie, dar să știe ceea ce era. Naturalețea era legea ei fundamentală de funcționare. Împlinind legea realității și propria lege, neridicându-se împotriva legii lui Dumnezeu, elita interbelică creștină întrupa calitatea fundamentală a omeniei. Ea știa să-și măsoare puterea proprie, dând voie energiilor interioare să se desfășoare după plinătatea ei desăvârșită. Dincolo de aceste aspecte punctuale abordate: de la logosul ortodox, arheologia interconfesională până la actualitatea Predaniei, cunoașterea religioasă, volumul mai
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
pe fondul apropierii campanilor electorale și al intensificării luptelor între partidele politice, ierarhia bisericească este supusă unei adevărate presiuni, prin încercarea de politizare a Ecclesiei, de laicizare și metamorfozare a ei într-un instrument al politicii de stat. Intelectualitatea interbelică creștină atrage atenția asupra acestui pericol, prin luarea unei atitudini tranșante, pe linia tradiției patristice 6. Diagnosticul lui Nae Ionescu pus asupra influenței liberale asupra Bisericii Ortodoxe poate părea extrem de dur și necruțător. Privind din perspectiva contextului istoric românesc interbelic, când
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
aici, pe pământ, în istorie, întrucât creăm cultură" uitând că, cel puțin în unele forme ale ei, cultura nu e decât o consecință a căderii lui Adam în păcat. Mântuirea prin creație e de altfel o poziție magic-panteistă, și nu creștină)". 23 Ibidem. 24 Ibidem. 25 Nae Ionescu, În jurul concordatului, în "Cuvântul", an III, nr. 752, 6 mai 1927, p. 1, în Nae Ionescu. Teologia. Integrala publicisticii religioase, p. 414. 26 Ibidem. 27 Nae Ionescu, Către anti-concordarii sinceri, în "Cuvântul", an
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
un vocabular de cult, atunci când are trebuință să vorbească despre creștinism; alături de termenul de cult îl întâlnim pe cel rit. Față de mărturiile precedente, întâlnim o schimbare importantă în evaluarea creștinismului: autorul opune superstițiilor practice ale unui împărat precum Iulian, religia creștină perfectă și simplă. Dacă în scrierile polemiștilor anticreștini acuzația de superstiție era un loc comun, termenul este aplicat acum intervențiilor religioase ale lui Iulian, în timp ce religia creștină este evaluată pozitiv, așa cum rezultă din critica imediat următoare adusă episcopilor, care ruinau
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și a nonviolenței, ca rod al convertirii săvârșite de către Cristos în om. Deși nu este încă prezentă ideea unei obiecții de conștiință față de serviciul militar, totuși, e destul de vie obiecția față de întreaga etică păgână în ansamblul ei. 2.2. Literatura creștină apologetică de secol III Apologeții culturii latine din secolul III sperau să rezolve raportul creștinism-stat prin reflectarea mentalității realiste și juridice specifice perioadei lor, fără a cădea în compromisuri iluzorii ori de o anumită intransigență. Tot acum, scriitorii de cultură
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
aflându-se în vigoare anumite dispoziții precise care prevedeau ca pedepsele să fie aplicate fără nici o discriminare. Această opinie devine explicită chiar din răspunsul guvernatorului roman Maximus către soția soldatului Nicandros, care cerea să fie ucisă împreună cu acesta, declarându-se creștină: Nu am primit nici o dispoziție cu privire la femei și din acest motiv nu pot să-ți împlinesc cerința. Cei executați, cu prilejul epurărilor, nu puteau fi aleși ad libitum, întrucât planau asupra lor apăsau anumite imputații străine exonerării. Dintre soldații uciși
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
până ce nu a mai avut ce să spună, în 1980. Religia ei, ca și multe alte contradicții din viața și operele ei, a fost mult mai complexă decât sugerează rădăcinile ei catolice. Religia, în versiunile stoică și ermetică, dar nu creștină, figurează curent în ficțiunile ei istorice. Dinadins a reconstruit concepțiile religioase ale protagoniștilor săi păgâni, dar ea însăși se ducea rar la biserică, ca și personajele ei creștine. Hadrian, Zenon și Starețul Cordelierilor din Piatra filozofală venereză zei a căror
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
Paul Evdokimov (Iubirea nebună a lui Dumnezeu, traducere, prefață și note de Teodor Baconsky, București, Ed. Anastasia f.a.;Cunoașterea lui Dumnezeu în tradiția răsăriteană, învățătură patristică, liturgică și iconografică, traducere, prefață și note de Vasile Răducă, București, Asociația filantropică medicală creștină Christiana, 1995) și John Meyendorff (Teologia bizantină. Tendințe istorice și teme doctrinare, traducere din limba engleză de pr. Alexandru I. Stan, București, Ed. I.B.M. B.O.R., 1996, în special pp.203-255); Brian Davies (Introducere în filosofia religiei, traducere din
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
dă de mâna lui Dumnezeu cea nevăzută, care, dacă nu ne-ar fi găurit pielea în dreptul ochilor, nu ne-am putea vedea greșelile unii altora” - chiar și conștientizarea greșelilor săvârșite de semeni este o consecință a lucrărilor divinității, în concepție creștină aceasta fiind autoritate omniprezentă și creatoare a tuturor existențelor, materiale și imateriale. O ÎNTREBARE D-LUI A. GORJAN, AUTORUL MAI MULTOR CĂRȚI DE GEOGRAFIE p. 102, r. 27 30 : „Ceea ce însă nu vi se poate ierta, este că ne-ați
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]
-
de la Neamurile care îl foloseau de multă vreme, și cunoșteau înaintea lor Evanghelia păcii, cum scrie Tacit și Suetoniu. Această precizare foarte importantă o mai găsim repetată la 13,5 ca să se bage bine la cap că nu ei au creștinat popoarele din imperiul roman, ci acest cult era cu-noscut de ceva vreme și îmbrățișat de multă lume: ,,Ajuns la Salamina, a vestit Cu-vîntul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor.” Apostolii nu au scris niciodată că au propovăduit evangheliile lui Marcu, Ioan
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
Marcus Aurelius o apologie prin care îl ruga să înceteze persecuțiile asupra creștinilor neamurilor pentru că dogma lor nu este periculoasă imperiului. Iar dova- da este chiar apologia transmisă. El explică în scrierea sa reprodusă de Eusebiu din Cezareea, ,,că filozofia creștină după ce a înflorit la barbari, s-a răspîndit în imperiu”!!! Iar împăratul roman Commodus(180-193), a adoptat această filozofie și religie venită de la barbari, drept cult oficial în imperiul roman sub numele de mitraism care va avea acest statul pînă
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
V,19,3 că pe la mijlocul secolului ll, granițele religiei satanist-cretine se întindea în nord pînă în...Tracia, ori această zicere spulberă ca un crivăț mitul crăcănat de confrații lui întru plăsmuiri, și de românii smintiți ce spun că ne-a creștinat ivritul Saul/Pavel și care venind pînă la Istru, și-a ridicat odată poalele pînă peste cap și astfel geții au văzut tot ce aveau de văzut și au înțeles chiar mai mult! Că leprele mioritice mint cu mare nerușinare
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]