13,465 matches
-
sub semnul căruia debutează literatura așa-zicînd artistică (Budai Deleanu, Asachi, Văcăreștii etc.), după cum tendințele noi, postromantice, clasice, realiste, parnasiene și simboliste există în subtextul anilor '70-'80, o dată cu Junimea și cu autorii tineri (Al. Odobescu, Hasdeu, Duiliu Zamfirescu, Caragiale, Macedonski, Creangă, Slavici). Modernismul are, și el, un început ascuns probabil, pe la 1890, și cu siguranță după 1900, ca să eclozeze în 1918, încheindu-se în 1948 (dacă nu punem la socoteală neo-modernismul anilor '60-'70, un fel de remake, după nimerita expresie
Periodizări by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16267_a_17592]
-
cînd un puști eram.// Mărfuri se arată; și cumpărători./ Ție soarele îți clipește obosit,/ Lăsînd bani de aur prin bucătărie/ Pentru nevăzutul păr încărunțit.// Dar cine să știe, cine să știe.../ Mărul proaspăt e și preafrumos,/ Plasă de fluturi pe creanga/ Ta vlăguită clipele de prisos.// E aici un început de seară,/ Se văd ruinele unei cetăți de mărgean,/ Tu aștepți florile mele de hîrtie/ Sprijinită de lacrimi ca de un geam" (Început de seară). Pentru ca aceeași frenezie să se exprime
O dublă valență poetică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16271_a_17596]
-
nu înseamnă că disprețuiește poezia lui Ioan Es Pop (ba, dimpotrivă) sau pe cea a lui Mircea Cărtărescu (Levantul, de pildă, i se pare o capodoperă și declară asta fără rezerve). Faptul că se apleacă asupra operei lui Agârbiceanu și Creangă, cu pasiune și înțelegere, nu-l împiedică să scrie pagini comprehensive despre Daniel Bănulescu, Dan Stanca, Răzvan Petrescu sau Ioana Drăgan. Bineînțeles remarcă excesele și le amendează, în numele aceleiași valori în care crede. Nu gustă "jocul naratologic", "exersat oarecum de dragul
Ironie și franchețe by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/16283_a_17608]
-
era "caracuda" la "Junimea"? Și nu se întîmpla ca, uneori, ea să dea verdicte sau, dintre ei, să citească, cîte unul, o bucată submediocră? Ședințele de cenaclu ale "Junimii" cu lecturi din Maiorescu, Eminescu erau rare. Iar cele ale lui Creangă s-au produs tîrziu, după plecarea lui Maiorescu din Iași, iar ale lui Caragiale au avut loc numai în "Junimea" bucureșteană, tîrzie. De aceea, încă o dată, nu trebuie să mire astfel de diagnostice ca unul de după ședința de cenaclu "Sburătorul
Un episod dramatic din viața lui E. Lovinescu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16255_a_17580]
-
faptul că s-a întîmplat, tot acum, că s-a înșelat și în calitatea sa de critic și amfitrion al cenaclului, cînd, în 1936, a văzut într-un roman mediocru al lui Ion Iovescu (Nuntă cu bucluc) apariția "unui nou Creangă", idee dezvoltată într-o prefață la roman. În jumătatea lui martie 1936 mărturisea o "cumplită depresiune morală" care continuă. Iar în mai 1936 se produce amintita cădere la alegerea în Academia Română, în condițiile amintite mai înainte. La 22 mai 1936
Un episod dramatic din viața lui E. Lovinescu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16255_a_17580]
-
desfrînat, destrăbălat, deșănțat, deșucheat, dezmățat, imoral, indecent, licențios, necuviincios, obscen, piperat, porcos, porno, sexi, stricat, trivial, vulgar etc. Pentru a caracteriza unele manifestări de limbaj (mai ales glume, bancuri) sînt folosite și expresii precum fără perdea ori (cu aluzie la Creangă și la junimiști) pe ulița din dos. Foarte folosit azi e adjectivul (provenit din participiu) deocheat: cu o semnificație destul de blîndă, de obicei cu referire la manifestări de limbaj, la produse mai mult comerciale decît artistice. Termenul se folosește în legătură cu
"Deocheat" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16314_a_17639]
-
condiție) alcătuiește un fel de respirație lirică: poetica poate supraviețui mulțumită lui. Insuficiența se convertește în soluție vitală, printr-un discurs declarator al unei dependențe fatale: Suficientă mie nu mi-am fost niciodată,/ Atîrnînd mereu ca un fruct de o creangă în vînt,/ Ca de un arc încordat o săgeată,/ Ca de propria sa etimologie, un cuvînt" (Suficientă mie). Între sine și mulțime, între prezent și trecut, între muțenie și strigăt, autoarea se obiectivează în dezechilibru: "Mi-e greu cu mine
În spatele celebrității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16293_a_17618]
-
repetate la nesfîrșit ale mierlelor,/ Asemenea stucaturilor repetate/ De-a lungul unor încăperi fără număr/ În care nimeni nu poate fi fericit;/ Și nici smochinii născîndu-și cu greu/ Nisipul semințelor/ În dosul gratiilor inventate să-i apere;/ Nici elefanții cu crengi și cu frunze,/ Nici coridoarele de stamine,/ Nimic nu reușea să spună mai mult/ Decît vraja de-a nu trebui să spun NU/ Pentru că nimic nu depinde de mine" (Nu). Dar această conștiință nu rămîne blocată. Ea are la îndemînă
În spatele celebrității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16293_a_17618]
-
comportamentul umanității oferă funeste deziluzii, părînd a confirma gîndul sumbru că, indiferent de context, "binele pur este amenințător": "Dovadă că omenirea/ Și-a condamnat la moarte/ Nu atît criminalii,/ Cît sfinții" (Nord). Elocvent este peisajul suav-macabru al îngerilor atîrnînd în crengi, aidoma unor fructe uscate sau al unor spînzurați, "toți cu hainele vestejite,/ Fibroase,/ Cu aripile încîlcite de vînturi,/ De mult nemaiîncercînd să se desprindă/ Și să cadă,/ Ca și cum ar ști/ Că mai jos sunt alte crengi, pe care se veșteșesc
În spatele celebrității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16293_a_17618]
-
al îngerilor atîrnînd în crengi, aidoma unor fructe uscate sau al unor spînzurați, "toți cu hainele vestejite,/ Fibroase,/ Cu aripile încîlcite de vînturi,/ De mult nemaiîncercînd să se desprindă/ Și să cadă,/ Ca și cum ar ști/ Că mai jos sunt alte crengi, pe care se veșteșesc/ Alți îngeri" (Agățați în crengi). Să fie viziunea democratică doar o viziune transcendentă? Cîinele și copilul, gata să se hrănească din aceeași bucată de pîine, "Încolăciți și împăcați,/ Cu universul redus/ La bucata de pîine/ În
În spatele celebrității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16293_a_17618]
-
sau al unor spînzurați, "toți cu hainele vestejite,/ Fibroase,/ Cu aripile încîlcite de vînturi,/ De mult nemaiîncercînd să se desprindă/ Și să cadă,/ Ca și cum ar ști/ Că mai jos sunt alte crengi, pe care se veșteșesc/ Alți îngeri" (Agățați în crengi). Să fie viziunea democratică doar o viziune transcendentă? Cîinele și copilul, gata să se hrănească din aceeași bucată de pîine, "Încolăciți și împăcați,/ Cu universul redus/ La bucata de pîine/ În care se mai văd/ Dinții îngerului" (Piața Buzești), precum
În spatele celebrității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16293_a_17618]
-
a eclipsa dizarmonia și negativitatea lumii. Hiperbola și climaxul sunt operații predilecte în a restitui chipul, trupul, farmecele iuibitei ce vine din eres, din epos și legende. Capricioasă și magnetică, luxuriantă și sălbatică precum marea, nelipsitul motiv-obsesie. În tandem cu creanga înflorită de salcâm, cu scaiul, colina ș.a. Repere și provocări ale unei gesticulații poetice nedezmințite. Copilul etern, ce are încă "nostalgia raiului pierdut", dă probe de rafinament muzical în "Pedepsitoarea își dorește un măr", face roluri de compoziție de "zaiafetgiu
Un neoromantic by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/16332_a_17657]
-
Dumitru Radu Popa cucerește prin umor. Un umor subțire (dar nu leșinat), un umor care intră în combinație și cu prozaismul vieții de fiecare zi, și cu fantasticul livresc. Dumitru Radu Popa are în scris o oralitate elaborată, ca Ion Creangă. El nu este, deci, pur și simplu, un caragialian. Seamănă, de altfel, și cu alți scriitori români (inclusiv cu ceremoniosul Al. Odobescu), dar cel mai mult seamănă cu sine însuși: un autor care își amintește, când scrie, întreaga literatura română
Un imperialist: Dumitru Radu Popa by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16329_a_17654]
-
-l reprezintă clar. De altfel, nici inamicul public nu are identitate: "Nu știe nimeni nici măcar cum arată, dacă e mic sau mare, scund sau înalt, slab sau gras, rotund sau filiform, ca o bilă sau ca un băț, cu brațe, crengi sau frunze sau neted ca o foaie de hârtie, cu ochi sau fără ochi, cu limbă sau fără limbă, cu voce sau fără voce, alb sau negru, colorat sau străveziu, plin sau gol, urât sau frumos, luminos sau întunecat, tânăr
UN PROFESIONIST AL SCRISULUI by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16348_a_17673]
-
spus undeva Croce. Cu alte cuvinte, trecutul este privit în oricare din etapele sale prin prisma preocupărilor de actualitate. Observația este valabilă nu numai pentru istoria politică, ci pentru orice domeniu: când spunem că Homer, Dante, Shakespeare, Goethe, Victor Hugo, Creangă etc. sunt "contemporanii noștri" înseamnă că am găsit la ei idei, sentimente, modalități stilistice corespunzătoare ideilor, sensibilității și modalităților de expresie ale noastre în ciuda secolelor și chiar mileniilor care ne despart. Și întotdeauna omul s-a aplecat cu precădere asupra
Sensul istoriei by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/16386_a_17711]
-
rețin atenția. Li se adaugă totuși Blecher și, cum am văzut, Mateiu Caragiale, dintre cei vechi, Preda, Breban și Cărtărescu, dintre cei noi. Tabloul astfel închegat mi se pare plauzibil. Nu conține surprize mari. Chiar și urcarea în top a Crengii de aur și scoborîrea Baltagului au o explicație. Echilibrul dintre trecut și prezent e, în tot cazul, remarcabil. în ce privește anchetele în care accentul cade pe informație sau pe gust, în ele lucrurile nu sînt concludente. E firesc să fie așa
Anchete literare by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16423_a_17748]
-
în apariții-șablon, previzibile, soluții cumva lăsate la prima mînă. Fără să aibă profunzimi, fiecare personaj (aproape un simbol al culturii. Și, vai, cît e de greu să joci simboluri!) poate fi o schiță recognoscibilă, un chip al lui Maiorescu, Slavici, Creangă, Zizin-Cantacuzino (primul traducător european al lui Schopenhauer în franceză!), de pildă. Pe scenă nu există patetisme regizorale și nici actoricești. Se urmărește, cred, mai degrabă, punerea în lumină a unor situații și ipostaze mai puțin uzate, mai puțin cunoscute. Și
"Editura Timpul" lui Eminescu by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16395_a_17720]
-
lucrurile pînă acolo. Toată povestea oarecum ridicolă și prețioasă, cu agentul rus și cel prusac, mi se pare că poate lipsi cu desăvîrșire. * Trupa lui Gonța, Eminescu și Timpul : Dan Puric (Eminescu), Carmen Ungureanu (Veronica), Gheorghe Dinică (Maiorescu), Alexandru Bindea (Creangă), Mihai Niculescu (Slavici), Eugenia Maci (Mite), Eugen Cristea (Cantacuzino-Zizin), Mihai Călin (Roșca), Mircea Gheorghiu (Ciobanul), Constantin Dinulescu (Agentul rus), Alfred Demetriu (Agentul prusac)
"Editura Timpul" lui Eminescu by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16395_a_17720]
-
cum spuneam, ca avînd un caracter nezmintit imperialist. Aceasta era, de fapt, o mai veche teză a Cominternului controlat de sovietici, afirmată în documentele congreselor P.C.R., cu deosebire cel de al V-lea din 1931. Și rolleriștii o tot țineau creanga așa, calificîndu-i pe cei care îndrăzneau să susțină contrariul o periculoasă erezie ducînd spre "naționalism șovin". În litigiu era, desigur, în fapt, revenirea în martie 1918 a Basarabiei la patria mamă, act nerecunoscut de statul sovietic, care continua să o
O carte despre anii 1955-1960 by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16469_a_17794]
-
săi aveau pământ în împrejurimi, în suprafețe mai mari sau mai mici. Pe străzile mărginite toate cu arbori se înșirau pe atunci case scunde și cu ziduri trainice, cu grădini înecate de vegetație și brăzdate de straturi ordonate de flori; crengile merilor și caișilor înaintau de multe ori peste gard în stradă și trecătorul, uneori nevoit să se aplece, le putea culege fructele coapte ca în paradis. [...] în unele grădini, de pildă la tante Sophie sau în casa bunicului, se ridica
Annie Bentoiu își amintește... by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16481_a_17806]
-
cu ropote de aplauze, iar studiate de critici suscită numeroase interpretări. Un asemenea poem este Suficientă mie, a cărui rezonanță rămâne multă vreme în conștiința cititorului: " Suficientă mie nu mi-am fost niciodată,/ Atârnând mereu ca un fruct de o creangă în vânt,/ Ca de un arc încordat o săgeată,/ Ca de propria sa etimologie un cuvânt.// Ce-am însemnat înainte de-a fi fost pe pământ,/ Ce sens visat de demult devenit speranță uitată/ Mă străbate sărind peste rând/ și
Aplauze pentru Ana Blandiana by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16588_a_17913]
-
Ion Simuț Lumea lui Creangă și a lui Coșbuc este din ce în ce mai greu regăsibilă pe măsură ce ne îndepărtăm de ea și are din ce în ce mai puțini adepți printre cititorii epocii noastre. E un proces previzibil de muzeificare, de trecere într-o zonă pasivă din rândul valorilor în circulație. Posteritatea
O datorie anacronică by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11839_a_13164]
-
zonă pasivă din rândul valorilor în circulație. Posteritatea lor a atins timpul cel mai fast, punctul de vârf al reconsiderării, cam prin anii ´60. Euforia unei societăți închise, bazată pe identitatea ei arhaică, atunci și-a celebrat ruralitatea etnografică. Astăzi Creangă și Coșbuc sunt autori de referință pentru o mentalitate tradiționalistă care nu mai e a noastră. De aceea e de mirare că opera lui Coșbuc nu e pe deplin arhivată, editată, clasificată și lămurită. Poetul adolescent, elev al liceului din
O datorie anacronică by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11839_a_13164]
-
Ion Simuț Pe cât este de popular George Coșbuc (sau, mai precis, pe cât era de popular), ne-am aștepta ca opera lui să fie cunoscută până în cele mai mici amănunte și editată integral, ca a lui Creangă. Recitat, nu cu multă vreme în urmă, la toate serbările școlare, la concurență cu Eminescu, George Coșbuc era un familiar al publicului școlar, iar această familiaritate dădea iluzia că e un scriitor care nu ne mai poate rezerva nici un fel
Dacă nici Coșbuc, atunci cine? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11861_a_13186]
-
la concurență cu Eminescu, George Coșbuc era un familiar al publicului școlar, iar această familiaritate dădea iluzia că e un scriitor care nu ne mai poate rezerva nici un fel de secrete. Ca scriitor popular, Coșbuc este, în poezie, echivalentul lui Creangă, cu o la fel de rafinată și densă erudiție a tradițiilor regionale și naționale. Dacă însă Ion Creangă beneficiază de multă vreme de o ediție critică de opere complete, posteritatea lui George Coșbuc nu s-a învrednicit încă într-o astfel de
Dacă nici Coșbuc, atunci cine? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11861_a_13186]