3,585 matches
-
Alberto lombardul. În piațeta din fața prăvăliei se adunase o mulțime de oameni. Bărbați și femei zgâindu-se emoționați la ceva din fața lor, printre strigăte și râsete. Crezând că era vorba de un saltimbanc care Își prezenta caraghioslâcurile mizerabile, priorul Își croi drum printre oameni, gata să le poruncească să părăsească locul. Găsi, Însă, altceva decât se așteptase să găsească. La colțul străzii fusese ridicat un stâlp al infamiei, al cărui clește din lemn strângea mâinile și gâtul unui bărbat Îmbrăcat țărănește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
apropie de propria lui față. - Cine ești? murmură el. I se părea că pășește În cerc pe marginea unui puț Întunecat. Apoi, dintr-o dată, ca o bulă de aer care urcă la suprafața unei bălți noroioase, În memoria lui Își croi drum un nume. Îl cunoscuse pe bărbatul acela, cu mai bine de douăzeci de ani În urmă, pe când frecventa școala franciscanilor, la Santa Croce. Cecco aștepta În tăcere, În spatele lui, cu un aer Îngrețoșat. - Ce Înseamnă asta? se aventură el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o verigă din acel lanț al morții. - Spune-le celorlalți priori să se lipsească de mine, la adunare. E nevoie de prezența mea undeva, se mărgini să Îi comunice străjerului. Când ajunse, biserica gemea deja de mulțime. Încă o dată, Își croi drum cu coatele, Încercând să revină În locul de observație de data trecută, sub pilastru. Baldachinul menit să adăpostească relicvariul lui Bigarelli fusese deja transportat În fața altarului, iar cineva trăsese perdelele pentru a-l oferi vederii credincioșilor. Dar călugărul și miraculoasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ieșind În pripă. - La Santa Croce. În casa meșterului Alberto, lombardul. - Ce s-a Întâmplat? - Omul, meșterul... A fost asasinat În atelierul lui, vino! Priorul se urni cu mânia care Îi otrăvea sângele. Străjerii Încercau să Îi slujească drept escortă, croindu-și drum prin mulțime, dar se Împiedicau În lăncile lungi, așa Încât el ajunse singur la ușa atelierului. Omul zăcea pe pardoseală, plin de sânge, lângă uneltele meseriei, rămase În ordine pe bancul de lucru. Din ce Își putea aminti Dante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
roman legitim, moștenitorul lui Frederic. Vino cu noi, adăugă pe un ton mâhnit. - Moștenitorul lui Frederic... Dumneata aduci din nou umbrele la viață. Fără să vrea, Dante simțea cum fermitatea propriului său glas se fisurează. O Îndoială Începea să Își croiască drum În mintea lui. O speranță... - Nu, el există. E viu și e gata să se arate lumii, conducând această campanie, și să celebreze gloria Înaintașului, ducând la bun sfârșit cel mai mare proiect al lui Frederic: fixarea hotarelor lumii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
determinau destinul. Până la pătrarul malefic al lui Jupiter, unde Marcello citise vestea exilului său. Își trecu o mână peste frunte, apoi scutură din cap. Schița horoscopului ardea În fața lui, cu notele sale. Acele caractere, acea grafie subțire... O idee Își croi deodată drum În mintea lui. Se aruncă asupra manuscrisului lui Decem continens, confruntând cele două scrieri. Chiar și În lumina slabă a lumânării, trăsăturile penei care Îi așternuse simbolurile destinului erau identice cu cele lăsate de mâna care adnotase textul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
era schițată schema unui obiect, câteva roți. Și apoi un detaliu, reprodus În afara scării desenului și Încercuit cu roșu: un ax cu două semiluni opuse și un ochi omenesc privind către una din extremități... Lucis imago repercussa... O idee Își croia drum În mintea lui. Un lucru pe care Îl citise În Cronica, atunci când Îi zărise paginile În chilia lui Bernardo. Și care acum revenea la suprafață, din lacul prodigios al memoriei sale: „Ajunse Împăratul la pragurile marii Încercări. Și Înțeleptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
axul avea să ajungă la regimul prevăzut și să se stabilizeze. Între timp, continua să privească prin gemuleț, fără să izbutească a zări nimic. Își trecu mâna peste fruntea brobonită de sudoare, În timp ce senzația amară a Înfrângerii Începea să Își croiască drum În sinea lui, grea ca o piatră de moară. Apoi, dintr-o dată, o sclipire, urmată de un talaz de lumină orbitoare, se revărsă prin fisură, explodându-i În față. Din instinct, ridică un braț, ferindu-se de străfulgerarea care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
căruia o statuie de bronz își întinde mâinile spre cer, în vreme ce alta, îngenuncheată, plânge în tăcere: asta nu semnifică mare lucru, dar produce un efect impresionant. După încheierea doliului, bătrânul nu-și schimbă defel obiceiurile. Puse doar să i se croiască trei costume din postav negru și brasarde de stofă. A doua zi după înmormântare, fiul s-a întors la Paris. Rămase acolo încă mulți ani. După aceea, se întoarse într-o zi, prea serios și ajuns procuror. Nu mai era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ta, și cu care el a Încercat să-ți facă toată seara cunoștință) trece din nou, săltăreață, rândul pășește Înapoi, grupulețele fac stânga-mprejur și se concentrează asupra colțurilor Îndepărtate ale sălii, deoarece la orizont apare Kaye, asudat și alarmat, croindu-și drum cu coatele către chipurile familiare. — Ascultă, bătrâne. Am o foarte bună... — Regret, Kaye, dar dansul ăsta sunt ocupat. Trebuie să iau partenera de la un tip. — Dar următorul? — Păi... ăăă... jur că m-am Înțelesc să-l Înlocuiesc. Vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
botezat de Amory „cartea căutării”. În „cartea căutării“ eroul pornește În viață Înarmat cu cele mai perfecționate arme, jurând să le folosească În scopul pentru care sunt ele Întrebuințate de obicei, adică pentru a-l ajuta pe posesor să-și croiască drum Înainte În modul cel mai egoist și mai samavolnic cu putință. Pe parcurs Însă eroii „cărților căutării“ descopereau că armele se puteau folosi pentru țeluri mai Înălțătoare. Fără alți zei, Strada sinistră și Magnificul cercetător erau exemple de astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Doamne, Amory, caută un țap ispășitor... - Păi, mai bine le deschizi. - Nu Înțelegi. Pot să mă rețină, conform prevederilor legii Mann. Fata a intrat Încet pe urmele lui, cu o figură jalnică, nefericită, ascunsă În Întuneric. Amory a Încercat să croiască repede un plan. - Tu fă scandal și lasă-i În camera ta, a propus el Îngrijorat. Eu o scot pe fată pe ușa cealaltă. - Dar stau În fața ambelor uși. Țin sub supraveghere și ușa ta. - Nu le poți da un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Am. ― Hai. M-am tras la trening și stăteam ca prostul în fața ei să-mi spună ce trebuie să fac. ― Fii atent. Eu am bâta asta și o să-ți spun ce ai de făcut, tu faci, dar dacă cedezi, te croiesc. Te prinzi? ― Evident, spun eu, mândru că, deși gras, eram totuși un tip forțos. ― Întinde-te pe spate și începem cu ridicări ale piciorului drept. De cincizeci de ori. Hai! Mă întind și, cam pe la treizeci, încep să nădușesc, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
erau înarmați până în dinți de către stat. Armată federală, artilerie, trenuri blindate. Iar de cealaltă parte: mitraliere fără nici o șansă, cuiburi cu spini ale unor păsări slăbănoage în spatele ferestrelor marilor clădiri ale municipalității, în căminele muncitorești. Cuiburi de mitraliere. Cortina istoriei, croită din unul și același material, e sfâșiată și crapă ca un pepene copt: aici cei deposedați de drepturi, dincolo cei lipsiți de ele. Iar purtătorii de cuvânt ai justiției se țin departe de împușcături și manevrează șomajul și drumul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
asta începe s‑o calce pe nervi și pe Sophie, care preferă tăcerea lui Hans, solitarul, trăncănelii unui Rainer care caută întruna un colectiv în care să strălucească. E o adevărată obsesie la ciudatul ăsta. Vino la mine, vino, vino, croiește‑ți drum, șoptește Anna, de parcă el nu s‑ar fi străduit oricum din răsputeri să‑și dea drumul. Dar se pleoștește mereu, e agitația de dinaintea acestui eveniment important, la el e prima dată și, în anumite condiții, asta te marchează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
n‑are de toate astea și de aceea nici nu‑i e frică, Rainer, în schimb, e mândru că s‑a gândit la ceva așa de brutal. În curând o să se și realizeze, astfel că la masa lui Rainer se croiesc planuri serioase și se fac raționamente subtile. Nu pot să spun totul de patru ori, te rog și pe tine, Anna, asta te privește și pe tine, deși în linii mari ești deja informată. Pentru că ești sora mea. Sophie e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
rostită de oricine altcineva de cel puțin o mie de ori. În povestea asta de iubire Anna e cârmaciul sau cârma? Asta se va vedea mai târziu. Poate se va vedea chiar în următoarele fracțiuni de secundă, deoarece Anna își croiește din nou drum către coapsele lui Hans, unde o interesează niscaiva proprietăți funciare. Dar coapsa respectivă se retrage - așa ceva nu se face în public, mai ales când e și Sophie de față - încât mâna iubitoare de femeie dă peste o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
trântește celor doi colegi în față că de eliberat trebuie să se elibereze individualistul, nu grupul indiferent și anonim, în care te pierzi și de unde nu mai poți ieși la suprafață decât dacă ești liderul lui sau dacă grupul e croit pe măsura ta, așa cum stau lucrurile cu grupul lui Hans, la alcătuirea căruia a contribuit și el. În tot acest timp, nici nu se atinge de tartină. Doar îți dau bani destui, de care poți să cumperi un unt ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
și cu cele două fire de păr, iar cei de după mine nu vor vedea decât acea pată roșcată, ca de cerneală. Doar eu cunoșteam Întreaga istorie a acelei cicatrici. — Eu plec, să știi! Akemi se ridică brusc În picioare, Își croi drum printre clienții barului, cu toții mai tineri decât ea cu vreo zece ani, și se Îndreptă spre ieșire. Se opri lângă ușă, Întorcându-se către mine cu o privire care parcă spunea: „Asta e ultima șansă. Vrei sau nu vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
multe metrouri. Nici măcar taxiul nu dădea bine. Am ajuns ștergându-mi fruntea de transpirație exact În momentul În care un Bentley gri parca În fața intrării, din el coborând un cuplu trecut de vreo patruzeci de ani. Amândoi purtau costume elegante, croite de cei mai buni designeri, și, cu o expresie melancolică pe chip, Îl salutară cu o ușoară ridicare a mâinii pe portarul care se Înclină ceremonios Înspre ei, apoi pășiră În interiorul clădirii de marmură. O sunasem mai Înainte pe Akemi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
culoarea piersicii, făcând-o să arate precum câinii ăia stupizi care sunt crescuți astfel încât să aibă o blană de câteva ori mai mare decât corpul. Propriul ei câine stupid era una peste alta mai lipsit de formă decât Sharpei-ul prost croit cu care semăna ea. — Ce frumos din partea dumitale să vii să mă vezi atât de repede, îmi zise. Am rostit câteva bălmăjeli politicoase, dar ea avea acel soi de putere pe care nu o poți dobândi decât atunci când locuiești la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
comandantului navei, găsi coordonatele stației interplanetare a omuleților verzi și îndreptă „Bourul” într-acolo. În curând, văzură profilându-se prin hublou inelul luminos ce înconjura stația. — Seamănă cu Saturn! zise Getta 2, ce-și pusese o superbă rochie de seară croită la spate în așa fel încât permitea să se observe o părticică din frumosul ei tablou de comandă. — Seamănă - răspunse comandantul Felix S 23 -, dar la ei inelul e artificial, pentru reclame. Într-adevăr, apropiindu-se mai mult, văzură că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
Linia vieții Elena Marin Alexe Mi se incălzesc mâinile la flacăra domoală a rugăciunii, care se zbate atinsă de neputință, printre bobițele fierbinți, stropșite în palmele stinghere, înghețate. Odată pornit, potopul lacrimilor își croiește vad, pe făgașul abia schițat spre linia vieții, până la finalul comediei umane, atât de ușor de atins, dar imposibil de perceput, ca o ironie a destinului. Într-un tărziu, umezeala manșetelor mă anunță că am învins.. Mâhnirea bate din aripi
Linia vie?ii by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83342_a_84667]
-
ură dispreț și păcat, Iar ochii tăi caută sprijin divin, La Cel ce pe cruce senin a urcat. Când sufletul trece prin valuri de chin, Iar lacrima vie întunecă zarea, Mai este iubire, mai este senin, O rază de sus croiește cărarea. Ridică-te iarași chiar dacă-ai căzut, Nu pierde nădejdea la margini de drum, Lumina-i în tine, sărman chip de lut, Azi poți sa renaști din durere și scrum. În inimă zdrențe, cu duhul zdrobit, De vrei să învingi
Speran?a by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83354_a_84679]
-
vedere, din Cartea Cărților. În cui se agită uitată de timp, ca o slabă speranță, oglinda veche, regăsită printre amintiri ce pecetluiesc un basm de demult.. Doar focul inimii se mai prinde în hora gândurilor tainice si mistuitoare. Rugăciunea își croiește drum prin agonie, până atinge culmea liniștii și strânge în brațe răspunsul focului devenit sacru.
Hora g?ndurilor by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83360_a_84685]