2,383 matches
-
Vineri ca metoh al „cu toate câte trebuie în ea și cu dughenele și cu toate câte se văd și cu viile și satele și vitele și cu toate câte trebuie unei sfinte mănăstiri”. Închinare a fost făcută cu încuviințarea ctitorului, Nistor Ureche, și a unor înalte fețe bisericești: mitropolitul Moldovei Anastasie Crimca (1608-1629), episcopii Mitrofan al Romanului, Efrem al Rădăuților și Iosif al Hușilor. Una din puținele descrieri păstrate ale acestei mănăstiri este cea făcută de Paul de Alep în
Mănăstirea Sfânta Vineri din Iași () [Corola-website/Science/330416_a_331745]
-
mănăstirii, lucruri de preț și cărți: „una carte Sfada lumii cu înțăleptul ("Divanul" lui Dimitrie Cantemir), una Psaltire de a lui Dosoftei mitropolitul ("Psaltirea" în versuri), nouă cărți de beserică, una liturghie tîlcovană, una păreche călămări cu sidefuri, de masă”. Ctitorii și diverșii donatori au înzestrat mănăstirea cu numeroase cărți, obiecte și proprietăți: sate, vii, vitele și heleștee. Printre proprietățile funciare ale mănăstirii, pe lângă terenurile din jurul mănăstirii, mai pot fi menționate satele Ciulești (danie a spătarului Gheorghiță) și Ulmi din ținutul
Mănăstirea Sfânta Vineri din Iași () [Corola-website/Science/330416_a_331745]
-
de vornicul Alecu Botez-Forăscu, postelnicul Ștefan Botez-Forăscu și aga Costache Forăscu. a fost construită în anul 1766 de boierul C. Forăscu. Perioada construcției este atestată de o inscripție aflată la partea superioară a ancadramentului ușii de intrare: "„7274 martie 4”". Ctitorul bisericii este considerat de către istoricul de artă Nicolae Stoicescu a fi boierul C. Forăscu, stăpânul satului la acel moment. Inițial biserica avea dimensiuni modeste, comunitatea locală fiind și ea destul de redusă numeric. Cronica parohiei menționează că în a doua jumătate
Biserica de lemn din Forăști () [Corola-website/Science/317118_a_318447]
-
al XIX-lea, în stil neobizantin. Picturile icoanelor de pe catapeteasmă prezintă asemănări cu pictura unui epitaf executat de Dimitrie Zugravul în 1842. Biserica a fost reparată în anul 1923. Lângă biserică, sub fereastra altarului, se află mormântul lui Ștefan Catargiu, ctitorul bisericii, Mare logofăt al Moldovei, decedat la 2 septembrie 1866. Piatra sa funerară este din marmură; ea are un chenar cu frunze de iederă, iar la partea superioară se află blazonul familiei Catargi, reprezentată pe un scut. Pe piatra sa
Biserica Sfinții Voievozi din Tupilați () [Corola-website/Science/321743_a_323072]
-
1365, localitatea împreună cu satele învecinate (Ieud, Bocicoel, amândouă Vișeele, Moisei, Borșa, Săliștea de Sus și Săcel ) vor fi dăruite de regele Ungariei, Ludovic I de Anjou lui Balc si Drag, nepoții lui Dragoș Vodă alungați din Moldova de Bogdan, și ctitori ai mănăstirii din Peri, drept recompensă pentru pagubele suferite. Ultima năvălire a tătarilor din 1717 a trecut prin foc bisericile de lemn din Maramureș, atunci arzând și biserica de lemn din Cuhea. Aici, pe locul vechii biserici a fost construită
Bogdan Vodă, Maramureș () [Corola-website/Science/301569_a_302898]
-
înțelepciune, amintind de "sfatul bătrânilor" cel din vremurile de demult, el va lăsa moștenire noilor generații, alături de casa tradițională în care locuiește și care a fost inclusă în patrimoniul național, monumentul voievodului Bogdan I și biserica cea nouă al cărei ctitor este. În anul 1930 satul Bocicoiel este alipit comunei Bogdan Vodă. În perioada comunismului în localitate și-a desfășurat activitatea o fabrică de prelucrare a fierului prelucrat din minerul de fier extras din minele din județ (din Munții Maramureșului). Se
Bogdan Vodă, Maramureș () [Corola-website/Science/301569_a_302898]
-
lucrări științifice, privind vegetația Moldovei și Dobrogei, inițiator al studiilor de anatomie vegetală comparată, ecologică și experimentală, C. Burduja este citat în diferite lucrări de sinteză și tratate publicate în străinătate. Alături de renumitul botanist Emilian Țopa, este considerat unul dintre ctitorii noii grădini botanice din Dealul Copoului, înființată în anul 1963.
Constantin Burduja () [Corola-website/Science/321841_a_323170]
-
boierească de vază a Moldovei, fiind fiul mai mare al logofătului Ioan Movilă și a primei sale soții Greaca. Postelnicul Teodor (Toader) Movilă a fost frate vitreg cu domnitorii Ieremia și Simion Movilă precum și cu mitropolitul Gheorghe Movilă al Moldovei. Ctitorul a înzestrat mănăstirea cu numeroase moșii și sate (Adâncata, Nagoreni, Grușevița), Teodorenii devenind una dintre cele mai bogate mănăstiri din Moldova. Pisania bisericii s-a pierdut, dar pe copertina contrafortului de la absida altarului se află înscris anul 1597, care indică
Mănăstirea Teodoreni () [Corola-website/Science/316567_a_317896]
-
slujbașii săi din Teodoreni. Numele localității s-a schimbat astfel din Teodoreni în Burdujeni. Biserica a fost reparată de boierii din familia Costin în secolul al XVII-lea. La 19 februarie 1664, domnitorul Eustratie Dabija și Miron Costin (urmaș al ctitorului prin căsătoria cu Elena, nepoata lui Teodor Movilă) au închinat Teodorenii către Mănăstirea Sfântul Pavel de la Muntele Athos, aici instalându-se călugări greci. Biserica a fost devastată în timpul războiului ruso-turc din 1769-1774, chiliile au fost arse și zidurile prăbușite. În
Mănăstirea Teodoreni () [Corola-website/Science/316567_a_317896]
-
frescă de pictorul profesor Nicolae Sava din București. Pe lângă elementele tradiționale, apar și elemente de inovație și creație autentică, atât cromatic, cât și compozițional. Pe peretele din dreapta al pronaosului a fost pictat un nou tablou votiv, în care cei doi ctitori apar reprezentați împreună cu familiile lor. Aici s-a aflat singurul portret pictat al lui Miron Costin (1633-1691). Printre odoarele Mănăstirii Teodoreni care se mai păstrează și astăzi menționăm cărți vechi cu litere chirilice și grecești, icoane vechi, vase liturgice și
Mănăstirea Teodoreni () [Corola-website/Science/316567_a_317896]
-
înmormântat în cimitirul din Corod alături de părinți. Unul din ucenicii din închisoare, Mihai Rădulescu, devenit profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București și autorul a mai multor volume despre detenție, scriindu-i ca dedicație pe prima pagină:" "Părintelui Sebastian, ctitorul spiritual al celui ce sunt"" , povestește despre Sfinția Sa în una din cărțile dumnealui astfel: Părintele Sebastian era drept ca o lumină - cunoașteți că-n unele zone ale țării așa este denumită lumanarea. Parcă-i zăreai duhul pâlpâindu-i sub piele
Sebastian Dediu () [Corola-website/Science/326555_a_327884]
-
schit, nu a avut parte de o soartă favorabilă, deoarece a fost profanată și arsă de către turci în anul 1821. În 1828 se ridică noua biserică din lemn - a treia, pictată de Nicolae Zograf și Ioan Andronicescu din Sibiciu. Între ctitori este menționat și starețul Elisei de la Poiana Marului. Pronaosul a fost pictat în 1855, de către Gheorghe Vasilescu și Dumitrache Mentupciu. Tradiția afirmă despre catapeteasmă - fără dovezi certe - precum că ar fi fost adusă de la Sankt Petersburg. Secularizarea averilor mănăstirești sub
Mănăstirea Găvanu () [Corola-website/Science/312440_a_313769]
-
Arhimandritul de la Hilandar, la îndemnul domnitorului Constantin Brâncoveanu care, între 9 și 12 iunie 1695, fiind în trecere de la Cerneți spre Tismana, încuviințează și sprijină ridicarea unui locaș de cult (domnitorul dăruiește 300 de taleri spre folosul zidirii bisericii). Adevărații ctitori pot fi considerați Milco Băiașul, vătaful minerilor din localitate, sârb de origine, care îl rugase pe domnitor să se pună piatra de temelie a noii biserici întru pomenirea fiului său, Milco, precum și Marele Ban al Craiovei, Cornea Brăiloiu, rudă a
Mănăstirea Baia de Aramă () [Corola-website/Science/330146_a_331475]
-
zidită din cărămidă și bucăți de zgură de la topitoriile minelor de aramă. Zidul de împrejmuire datează probabil din aceeași vreme cu biserica, fiind original din piatră de munte legată cu mortar de var nestins, amestecat cu pământ. Dovada istorică a ctitorilor și zugravilor este conțiuntă în pisania zugrăvită cu litere chirilice ce se păstrează pe peretele dinspre apus al naosului: „Cu vrerea Tatălui, a Fiului și cu săvârșirea Duhului Sfântu au făcut această sfântă biserică dumnealui jupânulu Cornea Brăiloiu velu Banu
Mănăstirea Baia de Aramă () [Corola-website/Science/330146_a_331475]
-
se cristalizase până în acea perioadă. Astfel, portretul marelui domnitor sârb Ștefan Dușan (1331-1355) ce se află în pronaos, asemănător cu cel de la Hilandar, pare a fi singurul din țară. Prin modul artistic de realizare a portretului este exprimată toată venerația ctitorului Milco Băiașul și a primului egumen Vasile Arhimandrit pentru eroul național al țării lor de origine. Specifice stilului brâncovenesc sunt și tablourile votive. De la Mănăstirea Hilandar se mai păstrează câteva obiecte de patrimoniu, primite în dar: o cădelniță suflată în
Mănăstirea Baia de Aramă () [Corola-website/Science/330146_a_331475]
-
Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: . Data ridicării bisericii se pierde în negura vremii. Conform datei notate pe icoana Mântuitorului, pictată de Simion Zugravul, biserica a fost ridicată în anul 1831, avându-i ca ctitori pe preotul Nicolae Sălișteanu și frații Barbu și Gheorghe Firan. În Catagrafia din anul 1845 biserica este menționată ca fiind construită în 1841. În altar este trecută data când s-a terminat tencuirea bisericii-6 iunie 1859. În pisanie este menționat
Biserica de lemn din Turtaba () [Corola-website/Science/320461_a_321790]
-
războiului de independență din 1877), târnosită la 1 ianuarie 1878 de Episcopul Ghenadie II al Argeșului, cu hramul vechi, la care s-a adăugat Sfinții Împărați Constantin și Elena și Învierea Domnului. Synodicul (actul ctitoresc) arată numele celor 153 de ctitori, în frunte având pe preotul Alecu și pe Manole Brihăilescu - deputat în Parlamentul țării. Preotul și învățătorul Gheorghe Minculescu (1859-1947) a ctitorit pentru a doua oară biserica, pe aceeași temelie, fiind târnosită la 25 martie 1926 de Episcopul Nichita Duma
Galeșu, Argeș () [Corola-website/Science/300623_a_301952]
-
26 octombrie 1813. Vornicul a fost căsătorit cu Zoița Vârnav, cu care a avut opt copii. Printre aceștia sunt de menționat marele vornic Scarlat Miclescu (1788 - 12 aprilie 1853) și mitropolitul Sandu (Sofronie) Miclescu (1790-1861). Fiul cel mai mare al ctitorului, marele vornic Scarlat Miclescu, a fost căsătorit cu Maria Beldiman (1795-1859), fiica vornicului Dimitrie Beldiman, cu care a avut 10 copii, printre care Dimitrie Miclescu (1820-1896) - vornic și ministru în mai multe guverne ale Moldovei - și Constantin Scarlat Miclescu (1822-1886
Biserica Sfântul Nicolae din Călinești-Bucecea () [Corola-website/Science/321485_a_322814]
-
tăriile, veșmintele, zugrăvitul dinlăuntru iar catapiteazma noaă la 1838 pridvorul și crucele la 1845 fiiul pomenitul întru fericire boeriul d(um)ne(a)lui marel(e) vornic Scarlat Micclescul cu soție sa Marie fiica vornicului Demitrie Beldiman. Pentru vecinica pomenirea ctitorilor, a fiilor și a tot neamul lor. Călinești. 1846 avgust 20”". Se presupune că în Sfânta Masă din altar se află fragmente din mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae aduse la biserica din Călinești de către mitropolitul Sofronie Miclescu, președintele Adunării
Biserica Sfântul Nicolae din Călinești-Bucecea () [Corola-website/Science/321485_a_322814]
-
anul 1360, apar menționați și clericii ”Petrus, archydiaconus de Oztro [Ostrovo n.n.], Zampa de Clopotiva, Balk de Possana [Peșteana n.n.], Dalk de Domsus [Densuș n.n.] et Dragomyr de Tusta [Tuștea n.n.], ecclesiarum sacerdotes Olachales”. La fel, nu sunt cunoscuți nici ctitorii sfântului lăcaș, aparținătorii, cu siguranță, vechii familii cneziale locale, atestată în documente tardiv, în anii 1409-1411, printr-un Stanciu, jurat al districtului Hațeg, fiul lui Dionisie de Ostrov. Biserica trebuie să fi fost în vechime acoperită de frumoase fresce, dovadă
Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Ostrov () [Corola-website/Science/327259_a_328588]
-
se păstrează în pridvorul bisericii, aflăm că aceasta s-a zidit și înfrumusețat cu ajutorul lui Mărgărit Staroste, al lui Nicolae Cernavodeanu, al Jupânului Nicolae Cupețul și al altor creștini, "„ca să le fie lor veșnica pomenire”". La 25 august 1794, un ctitor pe nume Radu Nicule a dăruit Bisericii un clopot. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, Biserica Oțetari, așa cum avea să rămână întipărită în memoria bucureștenilor, a fost locul de îngropăciune al membrilor marii familii negustorești Hagi Tudorache, de la
Biserica Oțetari () [Corola-website/Science/317058_a_318387]
-
bizantin ortodox, creând un stil propriu lui Gh. Tattarescu. Se remarcă forța desenului, arhitectura sobră a compozițiilor, tehnica impecabilă a folosirii clar-obscurului, impresia de spațiu și profunzime. Biserica păstrează obiecte cu valoare de patrimoniu dăruite, de-a lungul veacurilor, de ctitori: un epitaf al Mântuitorului, brodat în fir, din anul 1793; o icoană împărătească ferecată în argint, din anul 1803; două icoane din 1804; vitraliile Bisericii, datând din anul 1909; medalioane exterioare din mozaic, executate de pictorul Eugen Profeta. Mitropolitul Nifon
Biserica Oțetari () [Corola-website/Science/317058_a_318387]
-
anul în care s-a început construirea Mănăstirii Solca. Unele lucrări acreditează anul 1612 ca an al începerii construcției, dar nu există date precise care să sprijine această ipoteză. Cert este că biserica era gata la 18 octombrie 1614 când ctitorul i-a făcut prima danie de sate, menționându-se în acel document că ""am început și am făcut biserică și mănăstire ... care s-au sfințit întru pomenire sfinților întru tot lăudaților apostoli de frunte întâi șăzători Petru și Pavel și
Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Solca () [Corola-website/Science/321144_a_322473]
-
dintăi, ce nu o fîrșise. Este mănăstirea Solca obîrșită de dînsul și sfîrșită în anul 7131, după'împărățiie"". Domnitorul Ștefan Tomșa a fost mazilit în 1623 și a murit printre străini pe malurile Bosforului. Lucrările au continuat și după mazilirea ctitorului; într-un document din 2 mai 1635 se menționează că logofătul Cîrstian ar fi construit un turn și un zid de piatră la mănăstire în timpul domniei lui Radu Mihnea (1623-1626). În această mănăstire și-a desfășurat activitatea eruditul arhimandrit Vartolomei
Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Solca () [Corola-website/Science/321144_a_322473]
-
Costin și Ion Neculce. Printre lucrările scrise de el cu referire la Mănăstirea Solca sunt de menționat: ""Condica sfintei mănăstiri Solcăi"" (1771), ""Catastih de toate scrisorile a sfintei mănăstiri Solcăi"" (1771) și ""Arătare pentru Ștefan Tomșa voievod, domnul Țării Moldovii, ctitorul sfintei mănăstiri Solcăi"" (1772). În "Condică" sunt înregistrate toate obiectele de cult, cărțile, manuscrisele și documentele care se aflau la acea dată în patrimoniul mănăstirii. În anul 1775, Imperiul Habsburgic a ocupat nordul Moldovei, teritoriu pe care l-a denumit
Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Solca () [Corola-website/Science/321144_a_322473]