1,005 matches
-
biserică ridicată în 1709 de către boierul Savin Zmucilă vel ban. Biserica Banu a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2015, având codul de clasificare . Biserica Banu a fost construită pe locul unei biserici de lemn ctitorită în 1705 de către boierul Savin Zmucilă, vel Ban. În 1702 Savin Zmucilă, fiul spătarului Stroe și al Saftei, a cumpărat de la Gheorghiță vel Comis un teren cu casă și pivniță la marginea orașului, pe ulița Cărvăsăriei (a Vamei), teren situat
Biserica Banu din Iași () [Corola-website/Science/317948_a_319277]
-
Biserica „Talpalari” din Iași este o biserică ortodoxă din municipiul Iași ctitorită de marele vistiernic Iordachi Cantacuzino în secolul al XVII-lea. Lăcașul de cult este situat în centrul orașului Iași, lângă cinematograful Victoria, pe str. Tălpălari nr. 3. El are hramurile „Nașterea Maicii Domnului" (8 septembrie) și „Sf. Ilie" (20 iulie
Biserica Talpalari () [Corola-website/Science/317941_a_319270]
-
din 1806. Marele boier era fiul marelui vistiernic Andronic Cantacuzino din Muntenia și a fost cumnat cu voievodul Vasile Lupu (1634-1653) și sfetnic apropiat al acestuia. El a îndeplinit demnitățile de mare vistiernic (1631-1653) și mare vornic (1662) și a ctitorit mai multe biserici. Prima atestare documentară a acestei biserici este într-un document din 20 mai 7218 (=1710), în care se scrie că "„Silion ficiorul lui Neculai, nepotul Petrii, ce au fost căpitan"" vinde ""popii Ion de la biserica dumisale răpăosatului
Biserica Talpalari () [Corola-website/Science/317941_a_319270]
-
bolțile și catapeteasma, mărindu-i ferestrele și înfrumusețându-le cu cele din lăuntru și cele din afară podoabe”". Dimitrie Cantacuzino-Pașcanu s-a căsătorit în 1814 cu Pulcheria (Profira) Beldiman (1792-1870), fiica vornicului Alecu Beldiman. În perioada 1851-1858, cei doi au ctitorit Spitalul "Sf. Treime" din Iași, cunoscut astăzi ca Spitalul Pașcanu. Vornicul a rămas epitrop al bisericii timp de 35 de ani, adică de la 1827 până la 1862. În inventarul bisericii se află un tablou în ulei în care este reprezentat marele
Biserica Talpalari () [Corola-website/Science/317941_a_319270]
-
După demolarea Academiei Mihăilene în 1964, în apropierea zidului nordic al bisericii s-au construit blocuri înalte care au ascuns biserica. În anul 1954, după ce s-a demolat biserica filială cu hramul „Sf. Ilie” de pe strada Vasile Alecsandri nr. 9, ctitorită în jurul anului 1620 de către vel-logofătul Ionașcu Ghenghea, Biserica Talpalari a primit și hramul „Sf. Ilie”. În ultimul deceniu al secolului al XX-lea, după înlăturarea regimului comunist, s-au efectuat unele lucrări de restaurare a lăcașului de cult: refacerea împrejmuirii
Biserica Talpalari () [Corola-website/Science/317941_a_319270]
-
zidită în anul 1816 de către vornicul Ioan Tăutu și soția sa, Maria. Printre ctitori se află și Mihail Kogălniceanu. El a fost cununat aici, familia sa fiind printre cei mai de seamă enoriași. Biserica „Buna Vestire” din Iași a fost ctitorită de către vornicul Ion Tăutu și soția sa, Maria, între anii 1816-1818. Ioan Tăutu descindea dintr-o familie ilustră și foarte veche, avându-l ca înaintaș pe marele logofăt I. Tăutu, cel care l-a slujit cu credință pe Ștefan cel
Biserica Buna Vestire din Iași () [Corola-website/Science/317952_a_319281]
-
mărturii scrise, cea mai veche din 18 martie 1615 când "popa Mirăuța de la Svetii Gheorghe" apare ca martor într-un document. Nu se cunoaște anul ctitoririi lăcașului de cult. Din documentul sus-menționat unii cercetători au dedus că biserica a fost ctitorită de pârcălabul Gheorghe Kataratos, un grec așezat cu reședința în satul Lozna, de unde i s-a tras porecla de Izlozeanul sau Lozonschi. El este cunoscut în documentele vremii între anii 1580-1612. Era căsătorit cu cneaghina Cârstina, fiind tatăl Elisabetei Movilă
Biserica Sfântul Gheorghe - Lozonschi din Iași () [Corola-website/Science/317954_a_319283]
-
Doamnei” (după cum susținea Gheorghe Ghibănescu), „Biserica Domniței” și în sfârșit „Biserica Domniței Mărioara” (conform celor afirmate de Scarlat Pastia într-un articol publicat în "Ecoul Moldovei"). Plecând de la aceste denumiri, istoricul N.A. Bogdan presupunea că biserica ar putea fi fost ctitorită de Maria de Lozonț, una din Doamnele lui Ștefan cel Mare sau de vreun urmaș ori rudă apropiată de-a ei. Cercetătorul Sorin Iftimi contrazice teoria că acest lăcaș de cult ar fi fost Biserica Doamnei, el explicând această confuzie
Biserica Sfântul Gheorghe - Lozonschi din Iași () [Corola-website/Science/317954_a_319283]
-
Costachi (1803-1842), între care Evanghelia de Neamț din 1821. Paharnicul Iordache Lozonschi a fost înmormântat în naosul bisericii, pe piatra sa funerară, din marmură albă, fiind trecut anul 1818 ca an al decesului. În curtea bisericii se află un lumânărar, ctitorit de familia prof. univ. dr. Constantin Marinescu în memoria dr. Gheorghe Călin. Biserica „Sf. Gheorghe” - Lozonschi are un plan treflat, cu absidele laterale și absida altarului de formă semicirculară și cu o turlă octogonală deasupra naosului. O particularitate arhitectonică o
Biserica Sfântul Gheorghe - Lozonschi din Iași () [Corola-website/Science/317954_a_319283]
-
lemn "Sf. Arhangheli Mihail și Gavril" a fost construită în anul 1785, așa cum spune pisania aflată pe grinda de sus a portalului: "...întru această sfântă biserică au dat Filimon cantor o sută de florini. Ani de la Hs. 1785". A fost ctitorită de un român pribeag, Gligor Filimon, urmărit de stăpânire pentru că luase parte la răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan. Cei care au construit-o au fost doi meșteri lemnari, frații Vasile și Toader Indrieș de pe Crișul Repede. Bârnele încheiate „în
Biserica de lemn din Tilecuș () [Corola-website/Science/317993_a_319322]
-
orgă și mobilier. După dorința sa, slujbele se țin și astăzi, alternativ, în limba germană și limba maghiară. Johann Maria Philipp Frimont, conte de Palota și prinț de Antrodocco, este înmormântat într-o criptă din beciul bisericii pe care a ctitorit-o. Este îmbrăcat în mantia lui vișinie și ține la piept sabia poleită cu aur, în care a crezut toată viața. A dorit ca după ani de bătălii să se retragă cu familia la Palota. A murit însă și n-
Johann Maria Philipp Frimont () [Corola-website/Science/317964_a_319293]
-
Iași a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2015, având codul de clasificare . Pe această listă este trecută ca perioadă de datare sfârșitul secolului al XVIII-lea. Domnitorul Mihai Racoviță (1703-1705, 1707-1709 și 1716-1726) a ctitorit în prima sa domnie din perioada 1703-1705 o biserică de lemn cu hramul „Sf. Lazăr”, în apropiere de vama domnească (cărvăsăria) și de casele părintești ale voievodului. Ea se afla pe vârful unui deal care mărginea pe atunci orașul în
Biserica Sfântul Lazăr din Iași () [Corola-website/Science/318008_a_319337]
-
extins rapid ca urmare a vântului puternic și într-un ceas s-a întins spre curtea domnească. După alte surse, focul ar fi început chiar de la biserică. Biserica a fost reconstruită de unii membri ai familiei Balș. Cei care au ctitorit noul lăcaș de cult au fost ctitorul dintâi, împreună cu fiul său, Lupu; ei au înălțat zidurile de piatră și i-au adăugat calota acoperișului. Inițial, intrarea se făcea printr-un exonartex deschis aflat pe latura de sud. Urmele vechii intrări
Biserica Sfântul Dumitru-Balș din Iași () [Corola-website/Science/318006_a_319335]
-
Schitului „Valea Neagră" figurează pe Lista Monumentelor Istorice din anul 2010 cu codul . Mănăstirea Valea Neagră se află în satul omonim, comuna Nistorești, judetul Vrancea, fiind o mănăstire cu obște de maici. Schitul Valea Neagră, monument istoric național, a fost ctitorit de către părintele Maftei din satul Spinești, în anul 1755. Mănăstirea are în componența sa biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului", monument istoric, și turnul clopotniță, ambele fiind incluse pe lista monumentelor de arhitectură. Elementul simbol al vieții monahale vrâncene, Schitul
Biserica de lemn din Schitul Valea Neagră () [Corola-website/Science/323480_a_324809]
-
Vogoride. Marele logofăt Costache Conachi a murit la 4 februarie 1849, fiind înmormântat lângă soția sa, în cimitirul Bisericii Banu. Ulterior, rămășițele pământești ale lui Costache Conachi și soției sale au fost transportate la Țigănești, lângă biserica pe care o ctitorise. Averea sa (satul Țigănești și încă 32 de sate întregi sau părți de sate) a fost lăsată fiicei sale, Cocuța Vogoride-Conachi. După moartea lui Nicolae Vogoride, Cocuța Conachi s-a căsătorit la 10 iunie 1864 cu principele italian Emanuele Ruspoli
Biserica Sfântul Nicolae din Țigănești () [Corola-website/Science/324003_a_325332]
-
care din pacate pare să se fi pierdut. Tatăl lui Radu Lecca, Dimitrie I. Lecca (1865 - 1907), fiul lui Ioan (Enache) Gh. Lecca, a fost primar în com. Gioseni (Geoseni, județul Bacău), Prefect de Bacău, deputat și senator liberal. A ctitorit, alături de soția sa, Alice Strat (Alisa D. Lecca), biserica din Gioseni. A construit în comună, din fonduri proprii, o școală primară și o baie comunală pentru săteni. Biserica a fost lăsată în paragină în timpul regimului comunist, fiind jefuită și abandonată
Radu Lecca () [Corola-website/Science/315902_a_317231]
-
colțurile zidului de piatră împrejmuitor, cât și stejarul secular de lângă conac perioadei de domnie a lui Ștefan cel Mare (1457-1504). Conacul și dependințele făceau parte dintr-un ansamblu arhitectural unitar împreună cu Biserica "Sf. Voievozi" din același sat, care a fost ctitorită în 1811 de către boierul Ștefan Catargiu (1789-1866), mare logofăt și caimacam al Principatului Moldovei. De asemenea, și biserica este monument istoric, având codul NT-II-m-B-10722. Conacul are un etaj, fațada sa fiind împărțită de un pavilion vertical cu geamlâc în două
Conacul din Tupilați () [Corola-website/Science/315965_a_317294]
-
păstrează date cu privire la ctitorii acestei biserici: ""Biserica aceasta o au făcut satu, iar aceastea cuvioase și trebuincioase lucruri, cu care s-au împodobit această sfântă biserică, s-au făcut prin cheltuiala acestor creștini adevărați. cari cu numele mai în jos ctitori și pururea pomeniți îi arătăm ca pe nește pravoslavnici și adevărați creștini, care duhovnicește au socotit cu averile lor a înzestra sau împodobi biserica lui Cristos, ca să se împlinească cuvântul sfântului Apostol Luca, care grăește, că ceiace cheltuiesc pe biserici
Biserica de lemn din Poiana Ilvei () [Corola-website/Science/318928_a_320257]
-
faptul că Mircea păstrează dreptul de oaste asupra satelor scutite și se pare că reactivează această obligație pentru ohabele create de domnii anteriori. În paralel, înzestrează armata cu arme și întărește sau înființează cetăți în punctele strategice ale țării. Mircea ctitorește o serie de mănăstiri și biserici pe întreg cuprinsul țării, care vor deveni în timp centre de cultură prin activitatea copiștilor și caligrafilor, precum și prin crearea școlii de pictură religioasă și activitatea zugravilor acestora. În 1401, mitropolitul Țării Românești primește
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
arhitectonice ale școlii sârbești din Valea Moravei și păstrează în bună parte vechile sculpturi ornamentale. Pictura a fost refăcută după vechiul model, în secolul al XVIII-lea. În biserică se regăsește și mormântul marelui voievod. Trebuie spus că Mircea a ctitorit ridicarea unei noi mănăstiri, pe locul dăruit de boierul Nan Udobă, pentru a înlocui vechea Cozie, ridicată probabil în vremea lui Radu I și aflată la cca. un kilometru depărtare, la piciorul muntelui Cozia, în locul strâmt unde se curma valea
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
(uneori și Matei Brâncoveanu, n. 1580, Brâncoveni - d. 9 aprilie 1654) a fost domnul Țării Românești între 1632 și 1654. Domnia i-a fost marcată de confruntări cu Vasile Lupu, domnul Moldovei. Pe plan cultural, a ctitorit și a refăcut o seamă de lăcașuri de cult. Sfârșitul domniei a fost caracterizat de o slăbire a autorității domnești în raport cu mercenarii seimeni, care avea să ducă la Răscoala seimenilor din timpul lui Constantin Șerban. Prin bunicul său, Vâslan din
Matei Basarab () [Corola-website/Science/297415_a_298744]
-
lăsat pentru colectivitatea locală drept moștenire un frumos parc din specii deosebite de arbori, dar care a fost distrus în perioada sovietică. Următoarea personalitate importantă din localitate a fost prințul Constantin D. Moruzi, vărul domnitorului moldovean Alexandru Moruzi. Constantin a ctitorit aici biserică "Sfîntul Nicolae". El este tatăl romancierului Dumitru C. Moruzi. După anexarea Basarabiei în 1812, Ungheniul face parte din ținutul Iași (redenumit în 1887 în Bălți), fiind centrul unei plase omonime . La recensămîntul localităților, moșiilor și a populației, care
Ungheni () [Corola-website/Science/297405_a_298734]
-
Rîmnicu Vîlcea, tatăl său a fost ofițer în Armata Regală și a luptat pe frontul de Est pînă la Cotul Donului, apoi a participat la elberarea Cehoslovaciei. Mama lui este descendentă a șapte generații de preoți, dintre care cinci au ctitorit diverse biserici în satele din Vîlcea. A fost lector în Slovacia, unde a format mai mulți universitari slovaci care se consideră discipolii săi. Inițial a fost profesor la Filologia craioveană unde a ocupat la un moment dat și funcția de
Eugen Negrici () [Corola-website/Science/297639_a_298968]
-
Wardein" (excepție notorie fiind Varașdinul: Warasdin/Waraschdin, astăzi în Croația). În diplomele regale și alte documente medievale de cancelarie, numele localității era latinizat sub formele ´Waradinum, Uaradinum, Varadinum și atestat din sec. XI când regele Ladislau I al Ungariei a ctitorit în localitate o mănăstire (regele, supranumit Sf. Ladislau, a fost înmormântat la Oradea). I-a crescut notorietatea după ce Rogerius, canonicul catolic, de origine italiană, al Oradiei, a scris "Carmen miserabile", o cronică a invaziei mongole din 1241 în Bihor. Se
Oradea () [Corola-website/Science/296593_a_297922]
-
de observație a fortificațiilor otomane). Monumentele istorice, de artă și arhitectură, stau ca mărturie a trecutului plin de istorie al acestei zone: Biserica „Sfântul Nicolae” (ridicată în 1830 prin transformarea unei geamii turcești), Biserica „Sfântul Gheorghe” (1838-1841), Biserica „Buna Vestire” (ctitorită sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, la cererea și finanțarea comunității grecești din Giurgiu între anii 1863-1865, și pictată de Gheorghe Tăttărăscu) În nord: Dâmbovița și Ilfov. În vest Teleorman. În est Călăraș. În sud Dunărea și Bulgaria. Râuri: Cel
Județul Giurgiu () [Corola-website/Science/296659_a_297988]