3,596 matches
-
aceea de a reduce la maximum pescajul, pentru a putea urca pe râu. Își Îndreptă privirea spre careul de la pupa, sub castel. Ușa de la cabina căpitanului se legăna ușor, ca și când cineva dinăuntru l-ar fi invitat să intre. Cabina era cufundată În Întuneric. În mijlocul careului, sub un candelabru de fier care le atârna deasupra capetelor, erau trei bărbați nemișcați, În jurul unei măsuțe, șezând În jilțurile lor Împodobite de parcă abia și-ar fi Întrerupt o conversație În fața câtorva cupe de vin, surprinși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cerurilor. Răul era cu mult mai simplu! De ceva vreme, Dante Începuse să audă dinspre fereastră un zgomot neobișnuit, de oameni În mișcare, spre Ponte Vecchio. Ca și când o mulțime urca dinspre Oltrarno, Îndreptându-se către cartierele de miazănoapte. La Început, cufundat În recitirea propriilor scrieri, nu băgase de seamă la sunete și glasuri. Însă acum zarva se Întețise. Instinctiv, aruncă o privire spre ușă. Poate că izbucnise o răzmeriță sau, mai rău, o răscoală a dărăcitorilor, mereu gata să se revolte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cuvinte În dreptul fiecăruia. - Nu pare să fie mare lucru, rodul muncii dumitale. - Florența e un pământ al libertății. Noi nu interogăm drumeții, dacă nu avem un motiv pentru siguranța Comunei, răspunse celălalt ofensat. Poetul ridică din umeri, iar apoi se cufundă În lectură. Raportul nu adăuga prea multe față de ceea ce Îi dezvăluise hangiul. Singurul element nou era Înregistrarea datei de intrare a fiecăruia de la centura de ziduri. Pelerinii pătrunseseră pe porți diferite, dinspre cele patru puncte cardinale. Mai Întâi Brunetto, victima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
unor destine incredibile. Aceasta e marea lipsă a catalogului lui Hiparh, pe care sper să o dreg măcar În parte. În timp ce vorbea, fața astronomului se luminase, ca și când ochii minții sale ar fi fost cu adevărat fulgerați de acele lumini noi. Cufundat În viziunea lui, parcă uitase unde se află. Dante Îl auzi murmurând ceva În franceză, căzut pe gânduri, iar apoi omul reveni la toscană. - Și se spune despre un semn divin, patru stele așezate Într-o cruce perfectă. Ca pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fie gata pentru restul marșului. - Orice pământ e ostil, În felul lui, murmură Dante. Știi ce s-a Întâmplat la hanul dumitale, cu măcelărirea tovarășului vostru. Monerre Încuviință din cap. - Brunetto. Un decorator, nu-i așa? L-am văzut adesea cufundat În desenele lui, În scurtul răstimp cât am fost găzduiți Împreună. - Nu era decorator. Și nu așa Îl chema. Victima e Guido Bigarelli, cel mai mare dintre sculptorii vremii noastre. Francezul Întâmpină dezvăluirea impasibil. - Dumneata nu ai bănuit nimic? Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pare că observase și el acele semne de umană istovire. Se apropie și, cu un gest afectuos, Îi atinse umărul dezvelit, parcă voind să Îi aline oboseala. Relicva păru să primească atingerea mâinii ca pe un semnal precis. Imediat se cufundă În tăcere, Închizând ochii și gura și readucându-și Încetișor brațele peste piept, ca pentru a-și ocroti sânul delicat În somnul care Îl aștepta. Dante avea senzația că un fulger Îi străbătuse ochii, Înainte ca pleoapele să i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pe cap vălul ce Îl purta peste umeri, iar apoi Îi Întinse pe neașteptate mâna, căutându-și călăuza. Dante ieși În stradă cu precauție, pentru a se asigura că nu era nimeni În stare să Îi recunoască. Afară, orașul era cufundat În Întuneric. Dar luna, Înălțată bine pe cer, răspândea suficientă lumină pentru a le Îndruma pașii, În pofida atmosferei Învăluite de umezeala Înecăcioasă care se ridica dinspre malurile Arnului. Locul spre care se Îndreptau nu era aproape. Aveau nevoie să treacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
toate În jurul pajiștilor de la Santa Maria Novella, În partea cealaltă a orașului. Spera că aerul răcoros al dimineții Îi va prii. Dar soarele strălucea deja ca o minge de foc, implacabil. Parcursese doar câteva zeci de pași și era deja cufundat Într-o baie de sudoare nesănătoasă, aidoma umorii eliberate de piele Într-un acces de febră. Revenise acea senzație de arsură care Îl chinuise peste noapte. Undeva În față era o fântână publică, Își aminti. Se Îndrepta Într-acolo când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
anume. Necontenit, mici grupuri se formau sau se destrămau ca și când niște mesageri drăcești ar fi umblat permanent de la o masă la alta, țesând urzeala Răului. Într-un colț al mesei celei lungi În schimb, un grup de patru muștrii rămăsese cufundați Într-o ciudată apatie. Păreau indiferenți la scârbavnica exaltare a cărnii izbucnită de jur Împrejur. Ședeau potoliți, vorbind În șoaptă, Îndeletnicindu-se În aparență cu golirea micului urcior din fața lor. Nici veșmintele lor nu se potriveau cu mediul. Purtau niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de colțul clădirii, i se păru că deslușește un zgomot metalic, urmat de un foșnet rapid de pași ai cuiva care se Îndepărta În grabă. Așteptă câteva clipe, Însă liniștea redevenise deplină. Abia atunci deschise portița. Înăuntru, naosul era complet cufundat În Întuneric, cu excepția unei ușoare luciri a lunii, care Încadra ferestrele În partea de sus. Se Îndreptă spre ușa sacristiei și intră. În prima Încăpere nu era nimeni. Urcă iute treptele, ajungând pe coridorul vechilor chilii. Nici aici, În pofida așteptărilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
apropiindu-se de fată. Întinse o mână ca să Îi atingă obrazul, dar ea se feri, plecându-și capul În partea cealaltă. - Nu mă atinge. N-ai plătit. Poetul Își lăsă mâna să cadă. Fata Îl fixa cu privirea ei verde cufundată În orbitele adânci. Cârlionții Întunecați, despletiți pe umeri, Îi Încadrau chipul. I se păru ochii Îi căpătaseră o ușoară luminiscență, sub razele mituitoare ale lumânării. Pentru o clipă, dulcea fantasmă a Amarei se suprapuse peste acele trăsături aspre, ascunzându-le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Mai Întâi păru decis să insiste, Însă mai apoi se hotărî să se răsucească pe călcâie și să se Întoarcă de unde venise. Dante Își Încordă auzul, temându-se ca cineva să nu Îi fi auzit cuvintele. Însă priorii erau cu toții cufundați În ședința, care continua printre glume și râsete. Încercând să treacă neobservat, se Îndreptă către scară, privind țintă Înainte și ferindu-se de privirile străjerilor care asistaseră la această scenă din curtea interioară. În claustru, dădu peste secretarul Comunei, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
se gândi el cu un fior. Dar unde putea fi? Poate că În chilie avea să găsească vreun indiciu. Mai Împinse o dată În ușă, cu mai multă putere. La a doua izbitură, auzi cum zăvorul cedează și intră. Chilia era cufundată Într-un semiîntuneric abia străbătut de crepusculul slab ce se strecura prin oblonul tras peste ferestruică. Se opri o clipă În prag, așteptând ca ochii să i se deprindă cu Întunericul. - Arrigo, autoritatea Florenței vine cu mine, ca să dai seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
marginea, după care se opri. Fluturând hârtia, o Întorsese pe partea cealaltă, iar acum, pentru prima oară, observa un lucru. Astrologul Îi desenase horoscopul În pripă, pe o foaie scoasă la Întâmplare din traistă. În discuția agitată În care erau cufundați, nu Își dăduse seama că folosise reversul uneia dintre filele ce conțineau desenele lui Bigarelli, pe care le sustrăsese de la sculptor după moartea acestuia. Greutatea adevărului Îl covârși. El era asasinul. Dar pentru ce? Își strigă Întrebarea către pereții din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
a peretelui. Lamele se apropiau primejdios, acele lame care uciseseră atâția oameni cu mușcătura lor paralelă. Își ridică brațele, pentru a căuta să se apere Într-un fel. Dar Bonatti nu părea să fi vrut să lovească. Fixa fascinat lamele cufundate În talazul de lumină. Apoi se aplecă peste ele cu o mișcare bruscă, străpungându-și ochii. Oripilat, Dante văzu un șuvoi stacojiu țâșnind din rana dublă, În timp ce bătrânul retrăgea lamele fără un geamăt, cu fața preschimbată Într-o mască de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
îi vor aduce înapoi, cu toate chipurile, surâsurile și rănile. Trebuie totuși să încerc să povestesc. Să povestesc ceea ce mă chinuie de douăzeci de ani. Remușcările și marile întrebări. Trebuie să spintec misterul ca pe un pântece și să mă cufund în el cu mâinile goale, chiar dacă nimic nu va reuși să schimbe nimic. Dacă aș fi întrebat prin ce minune știu toate lucrurile pe care le voi povesti, aș răspunde că pur și simplu le știu, asta-i tot. Le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Am spus cei mai mulți. Eu nu mă număram printre ei. La un pahar de vin eram tolerat, dar la adevăratele lucruri bune din care nu te poți înfrupta decât dacă te naști cu ele nu aveam acces. După aceea, Destinat se cufundă în tăcere. XII Trebuie să mă întorc acum la dimineața aceea din 1917 când am lăsat pe malul înghețat trupul lui Belle de jour și pe judecătorul Mierck cu suita lui rebegită. Amintirea aceasta este destul de încețoșată, ca o bâiguială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
totul, dacă ești vinovat, și totul se va sfârși, vei intra înapoi la căldură. i-am șoptit la ureche. Dar nu eu am făcut-o, nu eu... se jură cu o voce stinsă, ca într-o plângere. Toată curtea era cufundată în beznă. Pe cer erau zeci de stele, iar în fața noastră se afla fereastra de la biroul primarului, luminată și, la fereastra aceasta, ca în decorul unui teatru de marionete, vedeam o scenă ireală, în care doi bărbați cu fețele aprinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
a traversa, și că, din cauza mea, ea își va face griji. După aceea am leșinat. Aproape fericit, ca și cum aș fi fost atras într-un ținut blând și calm. Când m-am trezit la clinică, mi s-a spus că mă cufundasem în acel somn straniu timp de șapte zile. Șapte zile în afara vieții mele, din care nu am nici o amintire, poate doar acea impresie de obscuritate, de întunecime molatecă. Doctorii de la clinică credeau, de altfel, că nu mă voi mai trezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
un birouaș pe care nu era nimic. Nici o carte, nici o foaie, nici o pană. Camera lui Destinat îi semăna. Mută și rece, te făcea să nu te simți în largul tău, dar îți impunea în același timp un respect forțat. Se cufundase în somnul celui ce o locuise, la o depărtare incalculabilă, ce făcea din ea un loc mai degrabă neomenesc, condamnat să fie pentru totdeuna impermeabil la râs, la bucurie, la respirațiile fericite. Chiar ordinea ei punea accentul pe inimile moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mâinile Myrei s-au repezit la păr). O, lasă-l așa, e grozav! Au urcat scările, parcă plutind, și Myra l-a condus În micuțul bârlog al visurilor sale, unde ardea un foc plăcut, În fața unei canapele pe care te cufundai până la pământ. Peste câțiva ani acesta avea să fie marele decor al lui Amory, leagănul multor crize emoționale. Acum, au discutat o vreme despre partidele de săniuș. Întotdeauna există un grup de timizi, a comentat el, care șed la coada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
curioasă vână de slăbiciune, care străbătea de-a curmezișul masca lui socială... o vorbă aspră din gura unui băiat mai mare (de regulă, băieții mai mari nu-l puteau suferi) ajungă să-i spulbere siguranța de sine și să-l cufunde Într-o nefericire ursuză sau Într-o stare de prostie timidă... era sclavul propriilor stări de spirit și simțea că, deși era capabil de Îndrăzneală, chiar de nesăbuință, Îi lipseau atât curajul, cât și perseverența sau respectul de sine. Vanitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
folosea doar ca pe niște oglinzi ale propriei sale persoane, ca pe un public În fața căruia putea să pozeze, lucru absolut vital pentru el. Era insuportabil de singur, teribil de nefericit. Existau și câteva firișoare de consolare. Ori de câte ori Amory se cufunda În apele tristeții, vanitatea lui se lăsa ultima la fund, așa că se mai Încălzea ușor de plăcere când „Wookey-wookey“, bătrâna menajeră surdă, Îi declara că era flăcăul cel mai chipeș văzut de ea vreodată. Îl Încântase că era jucătorul cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
S-au salutat scurt din cap. Amory a citit douăzeci de minute din Profesiunea doamnei Warren și a consumat chifle cu șuncă (pe Shaw Îl descoperise absolut din Întâmplare, În sesiunea de iarnă, scotocind prin bibliotecă). Celălalt boboc, și el cufundat În lectură, a topit Între timp trei pahare de lapte de malț cu ciocolată. Treptat, ochii lui Amory s-au ridicat spre volumul din mîna colegului său. A descifrat, literă cu literă, numele autorului și titlul, ce i se Înfățișau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
și jumătate de școală. — Aruncați-l din mașină! — E lung drumul Înapoi! — Amory, ești excedat, dacă pot folosi o expresie originală. N-ar fi mai bine să iei un sedativ, Amory? Amory s-a resemnat să tacă și s-a cufundat În contemplarea peisajului. Parcă se potriveau versurile lui Swinburne: „Oh, winter’s rains and ruins are over, And all the seasons of snows and sins; The days dividing lover and lover, The light that loses, the night that wins; And
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]